Interviuri

Este insuportabilă ideea că ai un corp masculin, fiind, în esență, femeie

Interviu cu o femeie trans din Republica Moldova, apărut pe site-ul gdm.md, în ajun de Ziua Vizibilității Persoanelor Trans*.

Toate persoanele trans pe care am reușit să le cunosc prin intermediul GENDERDOC-M au trecut prin perioade în care încercau să-și nege identitatea, să corespundă așteptărilor oamenilor din jurul lor. Încercau să fie ca toți și să se piardă în mulțime. Dar nu e atât de simplu, precum pare.

Pentru Lera a fost extrem de complicat să-și ascundă transsexualitatea, chiar dacă a încercat din răsputeri. Într-un orășel mic, precum este Cahul, să fii transsexuală poate fi periculos nu doar pentru imagine, ci și pentru viață. Lera și-a acceptat identitatea abia când a avut posibilitatea să plece din casa părinților și să închirieze un apartament la Chișinău.

Acum Lera are 22 de ani, este în tratament hormonal pentru transformarea corpului în unul mai feminin și este în proces de trecere a comisiei psihiatrice. Verdictul acestei comisii este pentru Lera unica posibilitatea de a începe o viață nouă, de femeie cu acte în regulă.

Am rugat-o pe Lera să-mi povestească ce este transsexualitatea din perspectiva ei.

Întotdeauna m-am simțit femeie, dar nu aveam curajul nici să citesc informații la tema asta, până în momentul în care am putut pleca de acasă. Părinții au pus dintotdeauna accent pe faptul că sunt bărbat, și cel mai mare dintre frați, prin urmare, așteptau de la mine un comportament corespunzător. Începând cu vârsta de 16 ani, în toată perioada de adolescență, eram obsedată de ideea de a-mi transforma corpul și știam că dacă nu îmi va reuși, unica soluție va fi să plec din viața asta. Nu puteam suporta ideea că voi rămâne în corp de bărbat.

Și-a dat cineva seama despre identitatea ta până în momentul în care ai hotărât să o accepți și să faci tranziția de la un gen la altul?

Eu eram foarte conștientă de faptul că trebuie să-mi ascund identitatea. Făceam tot posibilul să nu atrag atenția, să nu mă deosebesc de alții, dar oamenii dintotdeauna mă priveau cu suspiciune. În școală își băteau joc de mine. De fapt, nimeni nu a venit să-mi spună ceva direct în față, dar erau mereu glume pe seama mea. La colegiu aveam porecla „băiețelul gay”, chiar dacă nu dădeam niciun motiv să mi se spună astfel. Era foarte neplăcut. Nu mi-a reușit să-mi ascund identitatea, oricât de mult încercam.

Cum reușeai să te abții din a-ți exprima identitatea de gen?

Eram activă on-line. Pe rețelele de socializare puteam fi oricine îmi doresc și asta mă ajuta. Și acasă aveam ascunse în dulap câteva fuste. Acasă, de fapt, îmi permiteam un pic mai multă libertate. De exemplu, lenjeria de pat era roză cu „Minie Mouse” și le-am spus părinților că e cadou de la colegele de clasă.

Este absolut insuportabil să trăiești într-un corp străin. Cu cât ești mai aproape de pubertate și vezi că schimbările se produc în direcția opusă celei pe care o aștepți, cu atât mai groaznic devine. Ești în depresie permanentă.

Când ai început procedura de tranziție de la un gen la altul?

Sunt de un an jumătate în tranziție. Pe 10 noiembrie 2017 am luat prima pastilă, iar în ianuarie 2018 am plecat de acasă. De atunci locuiesc cu iubitul meu. Deocamdată fac doar tratament hormonal, dar îmi doresc mult și o operație de modificare a sexului. Nu știu când îmi voi putea permite o operație de acest gen, pentru că este foarte costisitoare și nici nu se face în Republica Moldova. La moment, nu îmi pot permite luxul. Persoanele care au acte românești pot beneficia de această intervenție gratuit în România, pentru că operația este acoperită de polița de asigurare medicală. Eu nu am acte românești, așa că lucrez la modificările pe care le pot obține, trec comisia psihiatrică pentru aprobarea genului cu care mă identific, după care voi lucra la modificarea actelor.

Vorbește lumea că este o procedură foarte complicată. Este adevărat?

În comisia medicală, o mare parte dintre medici sunt chiar foarte de treabă. Unica problemă este că procedura este de lungă durată. Foarte mult timp îmi ia. Comisia îmi va permite să schimb genul, fără îndoială. Partea mai complicată va începe după. Procedura de schimbare a actelor este mult mai anevoioasă. Se face doar prin judecată, voi avea nevoie de avocat, timp, bani. Chiar și în Rusia cea homofobă este suficient acordul comisiei psihiatrice pentru a-ți schimba actele. E o procedură mult mai ușoară decât în Republica Moldova.

Din câte cunosc, tranziția hormonală de la un gen la altul este foarte toxică. Nu e deloc ușor să o suporți.

Tratamentul hormonal este foarte costisitor și are multe consecințe negative. Mi-am distrus glanda tiroidă. O altă consecință este sterilitatea și asta doare, pentru că eu îmi doresc foarte mult copii.

Dar durerea asta nu se compară cu cea pe care am simțit-o în toți acești ani, fiind blocat într-un corp tot mai străin. Înainte să încep transformarea, au fost foarte multe lacrimi, depresie și gânduri suicidale. Este insuportabilă ideea că ai un corp masculine, fiind, în esență, femeie.

În prima lună de terapie hormonală apare o euforie din cauza că ești în așteptarea schimbării miraculoase, dar, după jumătate de an, începi să înțelegi că schimbările se produc foarte lent. Este important să comunici cu psihologul în această perioadă.

Cum reușești să faci față cheltuielilor atât de mari?

Deocamdată este foarte complicat. Nu mă pot angaja la un serviciu calificat, stabil, din cauza lipsei de concordanță între acte și aspectul meu fizic. La vârsta mea nici nu am o experiență bogată de muncă, respectiv oamenii preferă să nu se lege cu mine. Nu au niciun interes să o facă. Acum merg la cursuri de IT, sper că va fi mai ușor pentru că voi putea lucra la distanță.

Cum s-a schimbat viața ta după ce ai început tranziția?

Atitudinea oamenilor se schimbă proporțional cu fizicul meu. Să explici că un bărbat în toată legea este femeie în suflet și de asta are maniere și comportament deosebit este mult mai greu. Atunci când fizicul tău începe a corespunde, oamenii nu mai pun întrebări. Cu cât mai mult fizicul corespunde identității, cu atât este mai bună atitudinea societății.

Înțeleg că nu prea vorbești deschis despre transsexualitatea ta?

În societatea noastră îți apare adesea frica, pentru că întâlnești oameni care, la prima vedere, par de treabă, dar când începi a vorbi despre transsexualitate sau comunitatea LGBT, ai impresia că în fața ta apare un alt om – răutăcios, agresiv. E foarte greu să prevezi cum va reacționa omul când va afla despre identitatea ta. Așa că, aleg să nu vorbesc despre asta deloc.

Cum se comportă oamenii când bănuiesc că ești trans?

Îmi acordă prea multă atenție. Oamenii sunt invazivi, spun cuvinte neplăcute, încearcă să-ți schimbe părerea despre identitatea ta, te conving că ești perversă. Nimeni nu se străduie, cel puțin, să folosească cuvinte etice la adresa ta. Chiar atunci când încearcă să-ți ofere sfaturi prietenești și insistă că-ți vor binele, tot folosesc cuvinte foarte ofensatoare.

Tatăl meu nu știe alt epitet la adresa mea decât „pederast”. Și atunci când vorbesc cu mama și îi explic că nu pot comunica cu el, nu pot sta cu el la o masa, atâta timp cât mă numește așa, mama îmi spune: „Doar știi că așa și este. Tata folosește cuvântul potrivit. Cum ar putea să te numească altfel?” Asta e partea cea mai complicată, când toată lumea te consideră vinovată. Mama îmi spune să nu mă port provocator. Dar în cazul meu, „provocator” poate fi simplul fapt că ies din casă.

Crezi că mai multă vizibilitate a persoanelor trans ar contribui cumva la felul în care te simți în societate, în familie?

Toți oamenii au nevoie de exprimare, doar că nu îmi place cum este reprezentată imaginea persoanelor trans în presă. De regulă, în emisiunile TV despre persoanele trans, nu sunt invitați transsexuali normali, ci trans-dive foarte împodobite, cu un machiaj exagerat. Asta se promovează și oamenii anume așa își imaginează o persoană trans. Eu sunt absolut împotriva acestei imagini. De ce să nu arăți o persoană trans obișnuită? Mai ales după tranziție. Să vadă lumea că nu este nicio diferență între o persoană trans și una cisgender. Îmi pare rău că presa nu prezintă oameni reali. Din acest motiv, pentru majoritatea este suficient să audă primele patru litere pentru a te pune în acea categorie.

Dacă ai putea alege să fii sau nu trans, ai mai alege aceeași cale?

Dacă aș fi avut ocazia să aleg, nu aș fi ales niciodată această cale, cu siguranță. Mi-i indiferent dacă aș fi fost băiat sau fată, dar să fiu în corpul corespunzător. Viața mea ar fi fost mult mai ușoară, nu aș fi trecut prin atâtea probleme, chinuri, depresii.

Ce ai vrea să se schimbe în societatea noastră, astfel încât să te simți mai bine?

Nu vreau să schimb nimic. Vreau să apară o comisie medicală care să lucreze mai repede, cu medici competenți, să-mi pot continua în liniște tranziția hormonală, să mi se ofere actele de care am nevoie și toate astea să se întâmple cu maximă confidențialitate și liniște. Iar societatea să crească singură în ritmul ei.

Text: Doina Ipatii

Foto: A L L E F . V I N I C I U S Δ/Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 12