Jurnal

10

Noi dormim impreuna. In week-enduri si in vacante. Ea ma loveste cu coatele, imi arunca cate o mana peste fata. Ma impinge pana in punctul in care eu nu mai am loc. Ma piseaza cu picioarele. Si ma trage de par, cand il am. In schimb, eu ii iau plapuma. Uneori se intampla sa fac galagie si s-o trimit sa doarma la ea in camera. Chiar daca ne-am inteles ca noptile de sambata sunt ale noastre.

 

Gata. M-ai enervat. Te-ai dus in camera ta. 

 

Eu nu sunt o mama – model. Instinctul meu matern e pe jumatate paralizat. Copilul este o prioritate atunci cand este o prioritate. Dorintele lui nu sunt lege. Si nu tot ce e mai bun pentru copilul meu, ci copilul meu are tot atat de bun, pe cat are mama de bun. Pe mine niciodata nu m-au interesat discutiile mamicilor despre copii, scutece, mancare si diagnosticuri. Nici cand eram insarcinata. Nici dupa. Sincera sa fiu, pe mine foarte putine ma intereseaza din ceea ce ar trebui sa intereseze o mamica in sensul in care ne-am obisnuit.

 

Eu ma scol in fiecare dimineata si imi aduc aminte, cu stupoare, ca am un copil. Fix 10 ani ma scol cu aceeasi surpriza.

 

Nu voi amagi pe nimeni, spunand ca maternitatea e sensul vietii. Si ca un copil este un scop in sine. Nu. In schimb, eu am sa spun ca un copil este cel mai bun invatator pe care ti-l poate oferi viata. Si cea mai lipsita de defecte oglinda. Dar aceasta nu este implicit. Vrei- inveti. Vrei – vezi.

 

Cei 10 ani petrecuti alaturi de copilul pe care l-am nascut au fost cei mai grei din viata mea. Deoarece a trebuit sa cresc un om si sa ma cresc si pe mine. Noi am crescut impreuna si continuam sa crestem. Fiecare zi e o zi de explorare. De aventura. De sarituri in vid. De sperante. Dezamagiri. Fiecare zi e o viata in sine.

 

Contrar la ceea ce se asteapta sau isi doresc majoritatea mamelor, eu nu astept de la fata mea recunostinta sau multumire. Eu sunt cea care trebuie sa-i multumesc. Pentru ca m-a ales pe mine sa-i fiu mama. Pentru ca, indiferent de faptul ca nu am talent mamos si ca nu am fost pregatita sa fiu mama (si nici acum nu sunt), ea mi-a dat o sansa in plus ca sa devin om. E alaturi de mine de 10 ani deja si ma duce de mana prin viata. Si sta in fata mea de cate ori am nevoie sa ma vad in oglinda.

 

Eu nu stiu daca asta e vreun semn, dar noi ambele suntem nascute pe 1. Si asta ne apropie si mai mult :)

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 10