Copii

”Eu mă joc! Ții minte, sîmbătă mi-ai spus să mă joc, eu iaca mă joc!”

Ultima dată am sărit la bătaie la un băiat în clasa a IX-a. Motivul era unul dintre cele mai banale. Mi-a aruncat una din expresiile pe care pe atunci nici nu le înțelegeam. Dar simțeam că e ofensatoare.

Știți cum e? La un moment dat, printre adolescenți încep să circule niște expresii, la auzul cărora fetele chicotesc, băieții rînjesc obscen, iar cînd sunt la adresa ta, trezesc un soi de furie amestecată cu jenă.

Păi iată, într-o sîmbătă, mergeam pe o hudiță spre casă. În curtea grădiniței era un grup de băieți din clasa mea. Ei m-au văzut, eu i-am salutat, dînd din cap, și după asta unul dintre ei mi-a răspuns la gest cu una dintre acele expresii ”Na și te joacă”. Eu m-am simțit foarte umilită de acest fapt. Am ajuns acasă și fără să mă gîndesc mult, i-am povestit tatălui meu despre asta. Tata, înțelegînd mai bine ca mine această expresie, mi-a zis să sar la bătaie cînd îl voi întîlni la școală. Să nu cer explicații, să nu intru în vorbă. Pur și simplu să-l lovesc. Și mai departe va intra el în joc.

Zis și făcut. Luni dimineața mă duceam la școală tremurînd. În clasă cu mine mai era și băiatul de care eram îndrăgostită și eram moartă de groază că el va vedea asta. Dar nu, tata a zis să-l lovesc, înseamnă că-l voi lovi.

Ajung în clasă, băiatul cu pricina stătea lîngă masa învățătorului cu alți colegi. Eu nu zic nimic, nici măcar nu salut pe nimeni, las geanta pe bancă, mă duc la grupul lor, mă postez în fața lui și-i trag o palmă! Pauză, toată lumea se uită la mine, el duce mîna la față și-mi strigă ”Ești debilă? Și-i cu tini?” Eu simțeam că acuș încep a plînge, da mă iau în mîni și-i strig înapoi ”Eu mă joc! Ții minte, sîmbătă mi-ai spus să mă joc, eu iaca mă joc!” Și ridic mîna să-i mai trag o palmă.

Ei mă rog, firește că băiatu n-a mai stat să-l bat eu, m-a apucat de păr și m-a tîrîit oleacă pe jos prin clasă după care m-a lăsat și a ieșit. Eu m-am dus la WC și am bocit acolo toată jelea mea. M-am întors la lecții și nu mai țin minte cum a fost ziua ceia.

Ei, credeți că s-a terminat aici? Ba bine că nu.

A doua zi seara, mă cheamă tata afară la poartă. Acolo era tatăl băiatului care m-a luat la întrebări de ce am sărit la bătaie la feciorașul său. Eu i-am spus. I-am spus că tata m-a pus. El mi-a zis că-l va chema să ne cerem scuze unul de la altul. Eu i-am zis ca dacă va mai striga vreodată cuvinte de astea, tot am să sar la bătaie, chiar dacă îmi va fi rușine și m-am întors în casă. Nu voiam în ruptul capului să-mi cer iertare pentru ceva ce, credeam eu, am făcut corect.

Mai tîrziu a venit tata, nu mi-a spus ce-au vorbit acolo între ei. Dar de atunci, nimeni din clasă nu mi-a aruncat nicio insultă.

Eu nu știu dacă această întîmplare are legătură cu hărțuirea. Eu de fapt nu prea am avut situații de hărțuire evidentă. Dar mi-am adus aminte de pățania asta, citind o istorie despre viol în adolescență.

Text: Diana Mihuta

Imagine: dintr-o campanie americana impotriva hartuirii fetelor cu cuvinte injositoare.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 10