Social

Satul meu de #optmart

Mă duceam în sat în ziua de #optmart. Era cald, țiuiau urechele de liniște și pe drum se vedeau grupulețe de săteni. Era un aer ca de Paști. Foarte ciudată senzație, parcă niciodată #optmart nu s-a simțit așa de sărbătoare. Ca să înțelegeți, satul meu se întinde de-a lungul șoselei care leagă Chișinăul de Mingir. Pe de o parte sunt cîmpuri, pe de alta e satul care curge în vale. Stația de autobuz e legată de centrul satului prin cea mai întreagă porțiune de șosea. Că în rest, e cam ca în toate satele – gropi și pămînt.

Și uite mergeam eu pe șoseaua asta spre centrul satului, pe lîngă săteni, le dau binețe sau primesc salutări, copiii toți ca unul zic: ”Bună ziua”, ca la școală, bărbații trimit neapărat în urmă cîte-un: „Cu sărbătoarea”, femeile chicotesc, indiferent de vărstă. E în aer o senzație de pact pe timp de război. Toată lumea știe că e doar pentru o zi, că mîine va fi totul pe vechi. Dar azi primim flori și ne bucurăm.

Mama mea în ziua aceasta a împlinit 55 ani. Și a fost pentru prima dată cînd tata nu era acasă. Și mama a hotărît să-și organizeze sărbătoare. Așa cum știe ea. Cu masă moldovenească, unde nu mai e loc de bucate, iar ea, lăsîndu-și prietenele la masă, în rochie de sărbătoare și cu un șorț purtat doar la astfel de sărbători, trebăluiește la bucătărie. Îi propun ajutorul meu și încerc să o conving să stea la masă. Nu poate. Vecina noastră, învățătoare de clasele primare, cu voce de tunet și articulare răspicată, îmi zice s-o las pe mama să facă ritualul că așa-i place ei. Ei mă rog, eu n-am nimic împotrivă.

La masă se vorbește despre noutățile din sat, despre cine și cum face vinul, despre cine și unde-și aruncă gunoiul și aflu că femeilor din sat le este foarte ușor să certe persoanele care aruncă gunoiul pe aiurea (în sat totul se știe) dar le este imposibil să scrie o plîngere la primărie, deși sunt sigure că asta ar ajuta.

Faptul că tot ce se întîmplă în sat, trebuie să rămînă în sat este lege pentru toți. Dacă petreci mai mult timp acolo și mai vorbești cu băieții, afli, așa, printre altele, că au loc niște chestii pe care nu le poți eticheta decît 18+. Și tot satul știe cine sunt personajele și care este rolul fiecăruia. Dar toți tac despre asta. Trebuie să se întîmple ceva ieșit din comun ca să se raporteze autorităților. E ceva în sîngele oamenilor de la sat. Anume din cauza asta aflăm despre cazurile de violență în familie, despre copii abuzați cînd este prea tîrziu. Pentru că satul este un ceaun cu capacul pus. Poate lucrurile se vor schimba cu timpul. Prin generațiile care acum învață cum să se protejeze și să comunice despre tot ce li se întîmplă.

Eu n-am putut convinge pe nimeni să scrie o plîngere. Nici măcar să meargă la primărie și să vorbească primarului că într-un sat de mai puțin de o mie de oameni, sunt 3 gunoiști. Sunt sigură că primarul știe despre asta. Dar el mai știe și faptul că oamenii tac. Tac și așteaptă că primăria va înțelege de la sine ce trebuie de făcut. Iar primarul nu înțelege. Pentru că așteaptă ca oamenii să dea un semn că le pasă. O mînă de ajutor.

Așa și trăim.

Text: Diana Mihuta

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 17