Jurnal

89. Teodora

Azi bunica ar fi implinit 89 de ani.

Bunica a fost foc. Aprinsa, mandra, iute la manie si frumoasa. Asa o tin minte. Dintre noi, cei iesiti din ea si inca in viata, nimeni n-a mostenit felul ei aprig de a fi.

Daca ar fi trait in alta perioada, daca nu s-ar fi nascut in sat, daca planetele ar fi fost aliniate altfel in ziua facerii lumii, ar fi putut iesi din ea o imparateasa. Una adevarata. Dar poate a fost imparateasa, in alta viata.

Bunica m-a crescut. Cred ca m-a si influentat mult, desi inca nu pot desprinde clar, din tot tabloul personalitatii mele, urmele ei.

Ea a fost primul om caruia m-am opus constient, impotriva careia m-am razvratit si nu am cedat. Partea frumoasa este ca nici ea n-a cedat. A fost un razboi de ambele parti, care a durat cateva saptamani si care a inceput in clipa in care am mers impotriva vointei ei. Ea nu era pregatita sa accepte nesupunerea mea. Eu insa, eram pregatita sa imi apar hotarele.

Vreau s-o tin minte anume asa – cu capul sus, cu privirea de un albastru-cenusiu ce te putea taia pana la sange, incapatanata, dominatoare si ferma. Eu nu i-am cunoscut durerile, framantarile, dorurile si toata constructia sufletului ei, care intotdeauna imi parea un codru des, in mijlocul caruia e o casuta luminoasa, in care sta la geam o femeie tanara si coase. Eram prea mica, apoi prea tanara, cu ochii abia deschisi, prin care abia vedeam pe unde merg.

Ea cosea. Si canta despre Leana. De la ea am auzit prima data cuvantul „ibovnic”. De la ea, de fapt, am auzit de dragoste si pasiune. Din cantecele ei.

Acum, la ai mei 36 de ani, inteleg ca nu stiu cine a fost. Ca viata e facuta asa ca atunci cand buneii nostri traiesc, noi nu avem destula minte sa-i cunoastem, iar atunci cand avem, ei nu mai sunt. Posibil asta tot are un sens.

Ea se numea Teodora. Si  da, numele blogului e inspirat din numele ei.

Text: Diana Guja

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 12