Din viață

Îmbătrânind

Eram copil când bunica povestise cum sora ei mai mare, Didina, în poala căreia își ținea capul la umbra unui cireș în floare, i-a găsit primul fir de păr sur. Avea 19 ani. Momentul a bulversat-o într-atât, într-un fel pe care poate nici ea n-a știut să-l explice nici atunci, nici mai târziu, încât povestea se transformase într-o legendă a familiei. Eu, la rândul meu, influențată cumva de drama acelei fete de 19 ani care fusese bunica, făceam în sinea mea mare caz din faptul că la peste 30 de ani nu aveam niciun fir de păr sur. Sunt tânără.…

Today's Posts: January, 21

Din viață

Învățând pe alții. Despre sfaturi nesolicitate

De ceva timp, o întrebare existențială nu-mi dă pace. De ce ne credem în drept să dăm sfaturi altor oameni atunci când aceștia nu au cerut niciun sfat? De la această întrebare pornesc ramificații de întrebări: Ce se ascunde după dorința de a da sfaturi? De ce nu putem asculta ceea ce ni se povestește, fără să intervenim cu soluții? De ce nu suntem în stare pur și simplu să tăcem? Recent am constatat că ani la rând m-am lăudat că sunt omul soluțiilor și că la mine nu trebuie să vii să te plângi, cu speranța că te voi…

Din viață

Notițe înainte de sfârșit de an. III

La fiecare sfârșit de an bem din plin din paharul iluziilor pe care scrie „urmează un an mai bun”. După ce trece și următorul an, bem din același pahar. Și așa toată viața. Ani mai buni în întregime nu sunt. Când e bine pe de o parte, e cam aiurea pe de altă. Ani în care să ne odihnim de toate grijile – tot nu sunt. Ani în care să fie doar roz sau alb – nu sunt. Iar dacă vă veți trezi că totul e neted, calm, că nu mai trebuie să luptați, că nu mai simțiți disconfort, că…

Dragă redacție

Călăuza Movă

Iubireamea, mi-e dor de tine. Mi-e dor să-ți scriu scrisori, care nu le-am scris niciodată, iar acum le scriu în capul meu în fiecare zi. Cînd mă trezesc și încep să beau apa pentru radioterapie, încep deja să-ți compun mesaje, și tot așa, cât stau în rânduri pe la Institut, cât merg la hotel cu tramvaiul, și până mă culc. Vorbesc cu tine, iar tu chiar îmi răspunzi în capul meu. *** În weekendul trecut mi-a fost rău după prima cură de chimioterapieși nu prea am reușit să-ți povestesc, nu prea am discutat de fapt, că nu puteam… dar tot…

Dragă redacție

De sărbători mă simt orfană

Statistica internațională, națională și de măhală, statistica operatorilor de telefonie mobilă și rutierelor ce livrează panetoane încoace și cravleankă încolo, cît și ratingu PornHub arată că de sărbători se intensifică toate bolile, dorurile, singurătățile și vînzările de alcool.  Am 32, sunt single, am un job perfect, prieteni, și sărbători care vin cu veșnicele întrebări  ”decembriste” la fel de inoportune, ca update-urile la Windows:  „Ce faci de Crăciun? Ce faci de anul nou?” Părinții mei sunt separați, și geografic și de bună voie, mama e în Italia, tata în treaba lui. Mai am o soră, dreaptă, drept în Belgia. În oraș nu am rude. La nord…

Dragă redacție

Eu traiesc într-o bulă, și ca mine sunt mulți

Troleibusul mergea agale si tărăgănat, ducând cumva povara oamenilor din el. Parcă ar fi avut o înțelegere, ăștia doi. Afară ploaia cernea mărunt. Am intrat, instinctiv am privit in jur… Că oamenii și mediul mă influențează, o știu demult. Deodată, ca un duș rece, o senzație de uimire mi-a tresarit în corp, mi-am vazut țara din „interior”. Nu că până acum nu aș fi știut-o, sau nu aș fi vazut-o, totuși, uneori, eu, sau noi, avem tendința să ne mințim. Să punem floricele, inimioare, astfel simțindu-ne noi mai bine: „De, nu mai este totul chiar atât de rău.” Lumea văzută…

Jurnal

Notițe înainte de sfârșit de an. II

Acum exact 17 ani am învățat să mor.   Tot atunci am învățat să tac. Să mă scol dimineața, să trag pe mine hainele și să mă port, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Să lucrez, să ascult și să spun că totul e ok. Mă mândream că știu să închid ușa după mine. Că pot, în pofida la orice, să dansez pe mese, să beau, cu sticla de șampanie la gură, iar apoi, să mă întorc acasă, să sting lumina, și să urlu.  Să moară ei toți, că eu voi ieși din asta.  Am învățat să plâng la colțuri de…

Jurnal

Notițe înainte de sfârșit de an. I

Vorbeam azi cu o prietenă, care e designer, despre rutină, lucru neinteresant, dar care aduce bani, crize de creație, zile și săptămâni în care nu-ți iese din cap ideea, te roade în interior, te macină, dar n-o poți scoate afară. Ceva este, dar nu este și ar fi bine să fie… vorba ceea. Și vreau să vă spun că nu există nimic mai strașnic pentru un om de creație decât așa zile, când faci și nu înțelegi de ce faci ceea ce faci, când unica motivație sunt facturile, tratamentele, creditele, frica de o bătrânețe flămandă și fără dinți… Când ajungi…

Din viață

Hai acasă.

De trei luni stau foarte puțin pe Social Media și, mai ales, pe Facebook. Și da, viața mea s-a schimbat. Dacă cineva mi-ar fi spus acum câțiva ani, când abia descopeream toată frumusețea rețelelor de socializare, că va veni o zi în care mă voi lăsa de ele, așa cum te lași de fumat, cu reușite, eșecuri, cu recidive, cu justificări „eu numai am deschis să văd, trebuia să-mi scrie cineva”, aș fi râs, ca de-o nebunie curată. Euuuu? Dependentă? Nuuuu, eu pot lăsa orcând. Măcar amu. Dar. Ce bine că mai sunt și aceste „dar-uri” ca să ne arate…

Părțile corpului

Mission Y, made in Japan

A trecut ceva timp de când nu am scris nimic despre produse cosmetice, dar iată că a apărut o ocazie bună. De o lună folosesc o serie nouă de produse de la Avon. E vorba de Mission. Ceva nou, foarte nou. Marea noutate este că această linie este japoneză, adică produsă în Japonia, cu ingrediente japoneze. Mission e împărțită în alte două linii – Mission Y și Mission Eclat. Prima este pentru vârsta de 30+, a doua pentru 40+. Entuziasmul meu a fost din start mare – în primul rând, din cauza Japoniei, țară foarte apreciată pentru produsele cosmetice, grație…