Copii

Adolescenta copiilor, sansa parintilor

Viata cu un adolescent este ca mersul pe un camp minat. Niciodata nu stii unde va exploda.

Viata cu un adolescent este un examen zilnic. Si nu un examen in fata unei comisii autoritare si nici in fata copilului. E un examen in fata constiintei si maturitatii proprii.

Ilinca a plecat azi, iar eu am ramas cu carnetul de note nesemnat. De cateva ori credeam ca voi pica examenul. Ca nu am invatat bine, ca am uitat multe, ca nu-mi mai gasesc reperele si rabdarea a incetat sa fie punctul meu forte… daca a fost vreodata.

Uneori devenea insuportabil sa jonglez cu experienta mea de adolescenta in anii ’90 si dorinta de a nu uita, de a retrai toate angoasele si fricile de atunci, pentru a le intelege mai bine pe cele ale copilului meu; cu gravitatea si seriozitatea mea de om matur, cu probleme reale, cu grijile zilei de maine si necesitatea de a tine adolescentul sub control; apoi cu toate dorintele si asteptarile mele de mama, intotdeauna cu ganduri marete in raport cu copilul si ceea ce trebuie el sa faca, ca sa fie bine.

In fiecare zi starile mele oscilau de la o aparenta calmitate, la disperare. Incercam sa ma vad prin ochii ei, apoi prin ochii mei de acum 23 de ani, cand eram la anii ei, ca sa pot ajunge sa ma vad cum sunt azi – mama a unei adolescente pusa zi de zi in fata unor alegeri: sa asculte sau sa strige deodata, sa faca compromisuri sau sa interzica, sa inchida ochii acolo unde nu e grav sau sa mearga pana in panzele albe si sa dovedeasca ca are dreptate, sa stranga fraul sau sa-l sloboade un pic mai mult.

Acum inteleg ca cei mai duri ani de maternitate sunt anume acestia. Toate intrebarile incomode, toate frustrarile, trecute si prezente, toate esecurile, toate regretele si remuscarile sunt scoase pe tava si servite, fie de copil, fie de constiinta proprie. Totul, dar absolut totul e chestionat. Si e atat de greu sa te ierti pentru anumite alegeri pe care le-ai facut, pentru anumite decizii pe care le-ai luat, pentru anumite drumuri pe care nu ai cotit la timp, pentru cuvintele pe care le-ai rostit si poate nici nu le-ai gandit, pentru privirile grele aruncate oamenilor dragi si mai ales parintilor, incat realizezi ca adolscenta copilului este, de fapt, a doua ta adolescenta, care iti este data pentru a pune punct multor situatii pe care le tarai dupa tine ani si ani la rand.

Adolescenta copiilor este Purgatoriul parintilor. Este o zona de asteptare din care stii ca ve iesi, insa nu stii exact cand si in ce stare. Urmeaza oare dupa el Raiul? Posibil.

Acum in casa a devenit mai curat. Nimeni nu-mi intoarce cuvintele, nu ma apostrofeaza, nu se supara fara motive aparente. Dar voi adormi greu. Asa cum am adormit in ultimele zile, anticipand aceasta seara in care totul e prea aranjat si in jur e prea liniste. Aceasta schimbare de decor inca face parte din viata mea. E si el un examen, poarta spre maturitate. Asa ca inchid ochii si ma fortez sa adorm, asa cum faceam cand eram mica, pentru ca stiam ca somnul de la amiaza e important.

Imagine de Sam Headland pe Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 23