Maraton

Baba

Mi-am “prins” în viață ambele bunici. Cea de pe mamă a decedat când aveam vreo 5 anișori, cea de pe tată – între examenele de licență. Cam asta e tot ce pot spune despre bunici, dar eu am avut-o pe Baba…

 

Baba avea cam 1,5 metri inăltime si vreo 40 de kg în greutate. Nu stiu dacă a fost frumoasă, jucăușă, și nici măcar ce ochi avea. Când m-am născut, ea avea ceva peste 70 de ani, purta trei fuste, caloșei și 2 broboade indiferent de anotimp.

 

Baba era partizan, șpion si aliatul meu de nadejde₺vezi că strelca șei  mit’tica ii sus (ora 12:00) șî amuș vine măta de la lucru, strînji căsuța (Cand eram mică, jocul meu preferat era să scot scaune afara si sa le acopăr cu cele mai frumoase cuverturi, de obicei noi, și numeam asta casută. Evident că, mama nu-mi permitea) ₺; „ian cată acolo sub șcaf, este o farfurie cu șeva de la iepure (de obicei erau fructe ce nu se mai găseau pe fățare, covrigi si bomboane. Le punea intr-o farfurie și le ascundea sub dulap, pentru mine, deoarece numai acolo nu căutau „farmizonii șeia de băieț”)”.  Nu țin minte să-mi fi zis măcar o data NU.  I-mi place să cred că eram febletea ei, altfel nu vad de ce să-mi fi „întrat în tăti coarnili”.

 

Probabil așa sunt bunicile, ca Baba mea.

 

Ea nu a fost casatorită si nu a avut copii. A rămas orfană, mult prea devreme, având in grijă alte 2 surori mai mici. A fost razboi. Apoi a fost foamea din ’47. Uneori îmi povestea strășnicii din acele timpuri: lumea mânca lobodă, se umfla si murea pe drumuri, sub garduri. Cuiva i-a fost furat copilul din ogradă si mâncat. Baba si cele 2 surori ale ei au supravețuit, pentru că, în casa vecină era un fel de „dom sovetov” si „pripasnaia”, iar „năcialnicul” de acolo o angajase (mult spus) pe Babă pentru lucrările gosodariei. Pentru asta le hranea. Când timpurile s-au limpezit, când nu trebuiau să se ascundă prin hornuri (violuri si bătăi de joc erau si atunci, iar in satul nostru au fost și nemți, și rusi, și români – toti erau la fel), cand nu mai trebuiau să se umileasca pentru o bucată de pâine, cand iaka-iaka să inceapă a trai, era „batrână” și „nu o lua nimeni”.

 

Baba nu era bolnavă. Era doar bătrâna de ani și chinuită de viață. Zăcea la pat, dar ruga sa fie ajutată să meargă la toaletă afara (la cât de ușoara era, o duceau pe brate). Era primavară. Ai mei erau in treburi mari. Făceau cumătrie lui frate-meu. Cu o saptamana înainte de eveniment, Baba nu a mai vrut să mănânce. Toți „retraiau” să nu moară in ajunul cumătriei. Normal ca nu se vorbea despre asta în glas. Cu toate astea, Baba l-a chemat pe taică-meu si i-a zis „fășeț cumătria, eu o sa mor dupa cumătrie” .

Cumătria a fost pe 7 mai. Baba a murit pe 9.

 

Cum o chema pe Babă, eu am aflat dupa inmormântare, cand am găsit pașaportul pe soba – Agrepina.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 13