Maraton

Bunica mea, o femeie slabă, dar puternică

go to site Noi îi spuneam mâca Zănea, în acte era Zenovia, iar în copilărie toţi o strigau Zenojiţa. Bunica mea s-a născut în 1917, în paşaport data naşterii era 11 noiembrie, ea, însă nu era convinsă că aceea era exact ziua în care ea a venit pe lume, deoarece pe vremea lor nu se ţinea cont de data naşterii şi nu se serbau ca şi acum. Mamele ştiau doar perioada anului când a fost născut copilul, de exemplu în vremea secerişului, pe la Sfântul Nicolae sau la Sîntă Mărie. Venea dintr-o familie mică pentru acele vremuri, erau doar 3 copii, ea, o sora şi un frate mai mari. Fratele a murit de flăcău, fiind bolnav de tuberculoză. Mama ei, Ileana era o “rusoaică”, care nu ştia o boabă ruseşte. A trăit pînă la 102 ani. Tatăl Haralambie a murit de tânăr, rămânând să se descurce singuri. Bunica ne povestea amuzânduse cum era în copilărie, mai băieţoasă, urca prin toţi copacii şi se lua la bătaie cu băieţii din mahala. Cum mergeau la joc, domnişoare fiind. Ne povestea care erau regulile de conduită la joc. O fată mare nu putea merge singură la joc, neînsoţită de mama, care venea de acasă cu un scăunel şi se aşeza de-o parte lângă femeile din sat şi urmăreau ce se întâmplă. Dacă un băiat vroia să te ia la joc, era obligatoriu să ceară aprobabrea mamei. Dacă tu ca şi domnişoară ai ofensat, într-un fel sau altul, un flăcău, el putea să vină în mijlocul jocului să te ia de mână şi să te scoată afară. Această era o imensă ruşine pentru o fată mare, să fie scoasă din joc.

site de rencontres Г montrГ©al

go here  

click here

http://arbhojpuri.com/download-song/2904 În ’36, la 19 ani şi-a luat modiţa (pernuţă) şi s-a dus după bădiţa Ion. Era mai mare cu vre-o 5 ani decât ea şi era vecinul din capătul grădinii. Se amuză când ne povestea cum la nuntă mireasa era încărcată în căruţă cu tot cu zestre şi dusă acasă la mire. Mirele ei având casa la 200 metri de a ei, ca să fie şi ea plimbată mai mult cu căruţa, au făcut un ocol mai mare a mahalalei.
S-a măritat mai mult din necesitate, deşi îi era drag de bădiţa. Rămăsese doar cu mama ei, sora măritându-se şi ea. Singure fiind le era destul de greu prin jurul casei şi la câmp fără bărbat la gospodărie. Aşa a decis că e vremea să se mărite.
Era tinerică, fragilă şi cam bolnăvicioasă. Într-o seară, nu mult după ce sau căsătorit, îl aude pe socrul ei vorbind cu un vecin:
-S-a însurat şi Ion cu Zanojiţa, dar e cam străvezie şi bolnavă. Nu ştiu cât o s-o ducă.
A fost foarte jignită de cuvintele socrului ei. El nu avea de unde să ştie atunci că ea urma să îi îngroape pe toţi şi să mai trăiască încă mult.
9 ani nu a putut face copii. Au mers pe la doctori şi în 1945 imediat după război, pe foamete, a născut primul copil. Ne povestea cum era gravidă în vreme de război, fiind singură, doar cu mama ei acasă, bunicul fiind pe front. Satul era plin de nemţi. Unul din ei venea mereu pe la ele şi le aducea zahăr în schimbul altor alimente. Povestea că nemţi erau de tot felul, unii răi, care îşi băteau joc de femei, alţii, însă oameni de treaba care ziceau că au şi ei acasă familii şi că sunt la război nu pentru că şi-ar fi dorit ei asta.
Au mai urmat 5 copii, cam la 2 ani distanţă între ei. Al 6-lea născut, a murit la naştere. Bunicul meu se amuza, spunând că a dat la doctori un viţel că să o ajute să facă copii şi după aceea ar mai fi dat un viţel să o oprească din făcut.

http://www.tentaclefilms.com/?yutie=opzioni-digitali-per-conto-personale&677=4f

see  

http://mustangcipowebaruhaz.hu/?sisd=opzioni-binarie-con-quanto-iniziare&223=45 Cu bădiţa Ion al ei au trăit aproape 50 de ani în respect şi înţelegere. A fost o mama bună şi i-a crescut bine pe toţi cei 5 copii. Toţi au respectat-o şi iubit-o până la sfârşitul vieţii.
Noi am fost cei care am trăit lângă ea zilnic, având casa construită în grădina ei. Era mereu prezentă în viaţă noastră. Avea grijă de gospodăria ei şi de-a noastră la fel atunci când părinţii mei erau la muncă. Când veneam de la şcoală, mergeam la ea să mă hrănească şi dacă era iarnă şi frig mă tupilam la soba caldă şi adormeam. Cina o luăm aproape în fiecare seară împreună. Era foarte credincioasă, mergea regulat la biserică şi ţinea toate posturile. Din Posutul Mare ieşea mereu slăbită, cu toate acestea nu renunţa nici un moment. Ne spunea că ea nu îşi închipuie cum să mănânce de frupt în post. Gătea masa de Paşti sau Crăciun fără să guste nimic. A avut grijă de ea, de grădina ei mare şi de casă aproape până la sfârşit. A murit în 2007 la 90 de ani. Când trăia, nu îmi puteam imagina cum ar fi fără ea… Acum după 7 ani, de când nu mai este, îmi amintesc cu mare drag de cum era acasă cu mica Zănea. O femeie slabă dar puternică.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: http://www.shyamtelecom.com/?siterko=esempio-pratico-di-opzione-binaria&6a5=ac August, 18