Fete pe drum

În ultimii șase ani am ajuns în peste două sute de orașe

Acu, mulți ani în urmă, documentarele lui Jacques-Yves Cousteau mă făceau să visez în fața televizorului, de fapt nu visam dar trăiam fiecare moment aievea acolo cu echipa lui, ba eram în apele mediteraniene, ba mă loveau valurile Atlanticului sau făceam notițe în laboratorul de pe Calypso.

 

Acum, la ani și ani distanță oceanografie a rămas doar cuvânt în dex, la fel istoria și geografia care le adoram în școală nu s-au mai găsit în obiectele de studiu la facultate. Am ales o cale mai pragmatică, facultatea de finanțe, apoi zeci și zeci de trainguri de marketing, de contabilitate, de managementul resurselor umane, de managementul timpului. În ultimii ani, deja cu 2 copii, trec cu regularitate prin lecții de viață ca prin niște dușuri reci.

 

Pasiunile mele ba se acoperă de straturi și straturi de griji mai mari sau mai mici, fie erup violent ca un vulcan. Și atunci le las să zburde mai aproape sau mai departe de casă.

 

Așa se face că în ultimii șase ani am ajuns în peste două sute de orașe, destinații bătătorite fie de una singură sau împreună cu toată familia. Familia (soțul sau soția) trebuie să meargă într-un pas, într-un ritm, să te susțină altfel nu știu dacă mulți/multe acceptă ca unul să rămână acasă iar altul să hoinărească. Aici cred că deschid portița pentru lungi dezbateri dacă e bine sau nu.

 

E bine, cum să nu fie bine, când sunt atâtea locuri frumoase care încă nu au fost vizitate, nu le-am ascultat povestea, iar timpul fuge nemilos de repede, oare nu-i mai bine de pregătit rucsacul decât să ne pierdem în detalii?

 

Pe teotitude.com voi scrie mici articole despre călătorii, sfaturi, idei, să fie o sursă de motivație pentru voi dar și, de ce nu, pentru mine.

 

Pe Viorica Ataman o puteţi găsi ţi pe blogul ei plin de culoare şi locuri fantastice – Travelblog.md

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 18