Dragă redacție

Când mama mea a devenit şi tată

Despre renaşterea femeii după divorţ – aşa cum am văzut-o pe mama, sper să nu mă văd niciodată. Nu a fost urât ce am văzut, doar cred că nu aş face faţă într-un mod atât de demn şi curajos. Mă închin mamei…

 

                Mereu am simţit că nu sunt la fel ca şi ceilalţi copii. Nu era vorba de haine, de jucării, de faptul că aveam de povestit doar despre mama, era ceva în interiorul meu care mă făcea să înţeleg că ei sunt altfel şi niciodată nu mă vor înţelege. De fapt, altfel eram eu.

 
Să vă prezint părinţii mei:
Mama – s-a născut în 1955, la nordul ţării, într-o familie de ţărani muncitori, în care a învăţat că cel mai important lucru e să dormi liniştit noaptea. La 17 ani a venit la Chişinău, unde 5 ani mai târziu a absolvit facultatea de Litere a USM. După un început grandios în cariera din sfera pedagogiei, prin cărările întortocheate ale destinului a devenit director de cinematograf. Doamne, ce femeie frumoasă era! Şi cât de atrăgătoare… însă medicii i-au dat prea puţine şanse cu norocul de a naşte copii, de aici şi decizia mamei de a se dedica carierei şi a uita de formarea unei familii.

 
Tata – s-a născut în 1953, în Chişinău. A avut o carieră extraordinară (nu vreau să ofer detalii, pentru ca să nu-mi compromit anonimatul). S-a însurat când avea vreo 20 de ani (nu cunosc toate detaliile), cu o femeie extraordinară, împreună cu care au avut 2 fetiţe. Soţia a decedat în urma unui accident rutier. Tânăr văduv, cu 2 copiliţe, tata s-a recăsătorit. A mai apărut o fetiţă, însă la scurt timp după naşterea ei mămica s-a stins din cauza unei forme severe de cancer. Astfel, tăticu, la 30 şi ceva de ani a rămas văduv pentru a 2a oară cu 3 copilaşi micuţi.

 

Vă imaginaţi cât de norocoasă s-a simţit mama când l-a întâlnit pe tata? Soţ, 3 copii, ambii cu cariere înfloritoare, mai ales că în mai puţin de 2 ani a realizat că a rămas şi însărcinată (mama era trecută de 35 de ani).

 

Am puţine amintiri despre cum eram toţi 6 o familie. Mama mă trimitea foarte des la bunica.  Ţin minte că sora cea mai mică îi spunea mamei mama. Ţin minte cum duminicile ne jucam toate 5 pe covor, în bibliotecă. Ţin minte cum venea iubitul celei mai mari surori la noi şi eu eram îndrăgostită de el. Ţin minte cum tata dansa seara cu mama prin bucătărie anume când se difuza o piesă despre o frunză, un ram, o floare şi noi 2 iubindu-ne. Ţin minte cum la toate sărbătorile ne trezeam cu noaptea în cap şi făceam rând unii spre alţii să ne dăruim daruri.

 

După o oarecare altă vacanţă  la bunica(aveam 5 ani) ţin minte că mama m-a adus în alt apartament decât cel care îl ştiam. Era atât de pustiu… Însă mama aşa mi-a zis: “Asta e noua noastră casă. Aia în care trăiam era deja veche, dar aici totul va fi nou – vom avea o căsuţă ca în poveşti! Aceasta e cea mai frumoasă casă din lume, şi anume pentru că e căsuţa noastră…”. “Dar tata, surorile mele?”, am întrebat-o mirată. “Cu ei ne vom întâlni cât de des se va putea, ei tot timpul vor fi familia ta şi parte din viaţa ta, voi veţi petrece timpul aici, în vechea căsuţă, în oraş, vei vedea că totul va fi bine!” Mama m-a lăsat să alerg prin casă cât îmi doresc, să amenajăm mobile după cum voi dori, mă scotea des la plimbare, gătea tot ce îmi doream, de Revelion mi-a luat pantofi cu toc, l-a rugat pe Moş Crăciun să-mi ascundă bradul la balcon, fiindcă altfel ar fi stricat surpriza, dar şi lui i-ar fi luat prea mult timp ca să-l aducă în casă. De ziua mea a invitat toţi nanii mei, au venit şi surorile mele… Casa era atât de plină! Însă în mai puţin de un an mama mi-a zis că trebuie să mergem să trăim un pic cu bunica, la ţară, fiindcă bunica e bătrână, o să aibă nevoie de ajutorul nostru. Şi mai ales, cine o să pască boboceii şi răţuştele, dacă nu eu? Iar dacă mergem în sat, cu siguranţă la toamnă voi putea merge acolo la şcoală, fiindcă şcoala acolo e mai aproape de casă…

 

Acum am crescut. Am avut o copilărie fericită, ceea ce şi stă la baza personalităţii mele. Însă am un gust amar. Povestea frumoasă de mai sus, în care am crezut cu toată fiinţa mea, ascunde un “subscris” atât de sumbru pentru o femeie, care la 40 de ani a trebuit să-ţi reia viaţa de la zero.

 

Tata a avut o problemă cu alcoolul. Tata a ales să fie cu altă femeie. Tata a ridicat mâna la mama. Tata a pierdut serviciul din cauza alcoolului. Tata nu a alungat-o pe mama. Mama după o altă bătaie şi-a luat din debara cratiţele din studenţie şi un covor şi a plecat în apartamentul ei. Zice că dacă tata ar fi venit după ea, ea s-ar fi întors la el. Însă el a ajutat-o pe cealaltă să-şi aducă lucrurile în dormitorul unde cred că mai persista aura mamei. Imediat după ce mama a plecat de la tata, sitemul de cinematografie a fost vândut şi mama a rămas fără serviciu. În noul apartament nu era nimic, excepţie un vazon de floare ce servea drept scăunel şi o masă de la grădiniţă pentru copii, din aia albastră, ce servea drept… masă. Tapetele erau din alea sumbre, sovietice. Am plecat la bunica, fiindcă de altfel probabil nu am fi avut ce să mâncăm. Însă cât timp am petrecut la bunica apartamentul nostrum a fost o dată spart de mafie(aveam nişte turci cu chirie), iar altă dată dezgolit de către noii chiriaşi, moldoveni deja…

 

În toţi acei ani cât am rămas doar noi două, mă vedeam cu tata de 3 ori pe an (cu toate că trăiam în sectoare vecine): de Revelion, de 8 martie şi de ziua mea. Susţinerea financiară de la tata a fost foarte… simbolică. Însă niciodată nu am auzit-o pe mama vorbind de rău despre tata, din contra, şi acum îmi mai sună în urechi: el e tatăl tău, trebuie să-l iubeşti, fiindcă şi el te iubeşte… însă în felul său.

 

Nu am văzut-o pe mama plângând. Cu toate că acum ştiu bine că a plâns. Nu am văzut-o pe mama niciodată cu alt bărbat, fiindcă ea şi azi zice că tata a fost marea ei iubire, iar eu sunt opera lor de artă şi ştiu, în viaţa mamei nu a mai fost altcineva. Pe cât de iubitoare a fost cu mine, pe atât de severă, spunându-mi că în căsuţa asta ca în poveşti ea îmi este şi mamă, şi tată, iar eu trebuie să cresc un OM, să fiu educată, demnă, responsabilă şi onestă.  Nu am văzut-o pe mama cerând vreo dată ceva de la tata, ea mereu a spus că va face tot posibilul ca să-mi ofere tot ce e mai bun.

 

P.s. După ce am petrecut un an la ţară, am revenit înapoi la Chişinău, în căsuţa noastră ca în poveşti, unde cu timpul am făcut reparaţie, am cumpărat aspirator, am cumpărat maşină de spălat, am cumpărat calculator, am schimbat vesela la bucătărie, am pus covoare noi. (“am” pentru că mama tot timpul mi-a spus şi îmi spune – noi suntem o familie, tot ce fac, tot ce sunt – sunt mulţumită ţie, tu îmi faci poftă de viaţă, tu mă faci să fiu mereu tânără).

 

P.s.s. Regret că mama nu şi-a găsit o 2a pereche. Ea ştie. Însă ea spune că viaţa e atât de frumoasă, încât regretele nu au niciun rost, iar toate se întâmplă dintr-un anumit motiv.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 22