Copii

Cand zeii cad de pe Olimp

Dragi parinti de copii mici si mai marisori, care inca va scaldati in admiratia lor nemarginita, umpleti-va cat puteti de sentimentul asta de unicitate si superlativitate (cuvantul imi apartine, nu e nevoie sa-mi fluturati cu DEX-ul), pentru ca el va disparea. Cand? Depinde de varsta copilului. Curand. Sau foarte curand.

Pot sa ma laud. Eu am ajuns acolo. Tot timpul asta am crezut ca sunt o mama tanara, moderna, toleranta si descatusata si atat de mult ma mandream ca la sedinta de parinti sunt unica rasa pe jumate de cap si ca imi place sa discut cu fata mea despre multe lucruri, inclusiv despre faptul ca notele nu conteaza. Na, in naivitatea mea de parinte de preadolescent, creadeam ca sunt cea mai super.

Incetati sa va bucurati. Incetati sa va spargeti in figuri. Incetati sa va trageti rolele si sa patinati cot la cot cu ei. Incetati sa faceti jogging cu progenitura si sa va strambati langa ea in selfie-uri. Si nu-i mai luati cu voi la concerte.

Adevarul este ca mai preistorici decat parintii sunt doar dinozaurii. Cu unica diferenta ca dinozaurii sunt mai cool.

Cred ca nu eram gata sa aud adevarul, dar a trebuit.

Mergeam cu Ilinca si cu o prietena de-a ei pe drum. Mama cea cool ducea fetele la sauna. Ca sa fiu si mai cool, am pomenit in treacat festivalul Prut Fest, unde fusesem in ajun, la care Ilinca ma intreaba ce am facut acolo.

– Am dansat, zic.

– Tu nu stii sa dansezi!

– Cum nu stiu sa dansez? M-ai vazut vreodata dansand, ca sa spui asta?, simteam ca mama toleranta se spanzura.

– Te-am vazut la concertul Paulei Seling, cum dadeai din maini…

E adevarat, la recitalul Paulei Seling de acum cativa ani, organizat de Clubul Nostru, am dat din maini, dar ce mai puteam face intr-o sala glamuroasa si eu glamuroasa, in fusta si sandale cu tocuri, alaturi de alte femei glamuroase?

– Ilinca, eu stiu sa dansez. Mai ales la un concert rock, – eram gata sa incep sa tip, sa dau din cap si sa sar chiar acolo, Armeneasca colt cu Bernardazzi. Eram gata chiar sa fredonez din Subcarpati, despre cum “folclorul e oxigen pentru un popor astmatic”, dar mi-am adus aminte ca Ilinca nu suporta cand eu cant, asa ca mi-am inghitit melodia si cuvintele.

Imi trebuia un martor. Cineva care sa spuna ca eu sunt totusi o mama cool.

– Laura, tu tot crezi ca eu sunt o baba?, o intreb pe prietena Ilincai.

– Nu, Diana, nu esti o baba…

La care Ilinca, de pe tronul ei de pustoaica:

– Mama, hai sa trecem la alta discutie… deja.

Azi, in zori, la ultimul somn, am visat-o mica. Cand o mai puteam tine in brate. Cand eu eram Dumnezeu. Unica. Si irepetabila.

Timpul trece. Lucrurile se schimba.

Imagine: de pe timpul cand eu eram cea mai faina mama 🙂

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 27