Din viață

Care e problema?

În procesul de maturizare cea mai dificilă încercare pe care, probabil, fiecare trebuie, mai devreme sau mai târziu, să o treacă, este cea a detașării de neplăcerile sau problemele care apar zilnic.

E atât de simplu să spui: „Nu te gândi”. Dar, șmecheria este că, cu cât mai des și mai insistent ți-o repeți, cu atât mai strâns se ține de minte problema respectivă.

Ca urmare, continui să rugumi cu atâta dăruire situația neplăcută – o altercație cu un om drag sau un coleg, pierderea unei sume de bani, răsturnarea unor planuri, anularea unor plecări, orice – încât ceea ce inițial era cea mai banală problemă pentru o viață de om, s-a transformat într-o bombă atomică.

Dar cum e cum bomba atonimică pe care o creștem în noi? Întotdeauna căutăm pe cineva care ar apăsa pe buton. De obicei, executorul habar nu are în ce urmează să fie băgat, dar noi cunoaștem deja atât de bine jocul, încât nu ne ia mult timp să-i ducem degetul exact acolo unde ne trebuie și… BA-BAAAH!

Sânge. Creieri. Câte un ochi pe ici, pe colo. Intestine. Membre. Ambii – în bucățele. Neplăcută priveliște.

S-ar fi putut, însă, și fără intestine pe tot perimetrul.

Cum?

Bunăoară…

Când simțim că problema ne copleșeste, o scoatem din cap și o punem pe un raft. O lăsăm puțin acolo.

Între timp, bem o cafea, un ceai, spălăm vesela, facem duș, mergem până la magazin, vorbim cu colegii (dacă suntem la lucru) despre orice altceva, lucrăm la ceva.

Și doar după un timp în care problema a fost singură pe raft, iar mintea și sufletul nostru s-au eliberat de presiunea ei, putem să o privim în față. Calm. Echilibrat. Poate chiar cu umor.

O privim și o întrebăm ce facem cu ea. Și răspunsurile devin evidente.

Uneori putem să o lăsăm acolo pentru o perioadă mai lungă și să revenim după un timp să vedem în ce stare e. Se prea poate că se va usca de la sine sau, în general, se va evapora.

Alteori, s-ar putea să fie nevoie să o dezmembrăm, ca să vedem cum a ajuns să ia o formă atât de complexă și hidoasă.

În unele cazuri se poate întâmpla că problema nu e atât o problemă, cât o situație neprevăzută căreia trebuie să te adaptezi. Acest tip de „problemă” este cel mai avantajos pentru dezvolatrea creativității.

Dar sunt și probleme care pot fi aruncate de pe raft direct în coșul de gunoi. Acestea sunt non-problemele. Un soi aparte – împăturite frumos, ca niște gândaci origami, de mânuțile noastre abile.

Între apariția oricărei probleme și găsirea soluției, e nevoie de o pauză. Un timp în care atenția va fi îndreptată spre realizarea unei activități constructive și nu molfăirea inutilă a problemei.

Apropo, de cele mai multe ori, discuția problemelor cu prietenii, colegii sau membrii familiei este, la fel, o molfăire. Cu cât mai puțin o problemă e discutată, cu atât mai puține șanse sunt că aceasta se va transforma într-o bombă atomică. Excepție poate fi discutarea problemei cu oameni care au de spus ceva concret referitor la ea, care au experiență în domeniul din care vine problema și asta după ce i-ați spus omului clar că aveți nevoie de un sfat, o recomandare sau de o analiză obiectivă, la rece, nu presupunerea că el singur își va da seama că trebuie să vă asiste cumva.

Detașare reușită vă doresc!

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: February, 23