Fete pe drum

Casa Miracolelor

Azi ne plimbam prin casa din Yelapa, satul pierdut intre jungla si ocean, in care am petrecut cateva zile in luna februarie. Locatia am gasit-o chiar in ajun, oarecum stresati ca am ajuns pe malul oceanului si nu avem cazare. Dupa cateva ore de cautare intensa pe toate site-urile specializate, dupa multe insuccese, din cauza ca mai totul era ocupat sau prea scump, am gasit „Casa Milagros”, sau, in romaneste, „Casa Miracolelor”. Avea camere libere, era accesibila ca pret si locul parea destul de simpatic.

 

Cand am ajuns la destinatie, localnicii  ne-au spus ca pana la Casa Milagros sunt doua drumuri, unul usor, iar altul greu. Noi, evident ne-am pornit pe cel usor, care, de fapt, era in realitate destul de anevoios. Am parcurs o buna bucata de sat, tot urcand muntele, si cand am ajuns la cimitir, ne-am lasat batuti. Credeam ca am gresit ceva. In acea clipa, din vale urca o femeie in varsta, care, apropiindu-se, aducea cu ea amintirea unei frumuseti candva orbitoare. Dansa ne-a spus ca suntem pe calea cea dreapta. Casa e chiar la capatul cimitirului. Sa o urmam.

 

Aceasta femeie era, de fapt, stapana locului. O doamna de aproape 70 de ani, care locuia singura intr-o casa situata intre cimitir, jungla si ocean. Cand am intrat in Casa Milagros si am vazut panorama care se deschidea de pe terasa, jungla, care vorbea in toate limbile din geamul baii, dar si linistea care domnea pe hol, liniste ce vibra in ritmul pasilor unei femei extrem de frumoase, care pastra in ochii ei un foc magic, am inceput sa ne punem intrebari, de genul celor care apar in capul personajelor filmelor horror, care incep cu o vacanta de vis intr-o casa ireal de draguta.

 

Oricum, fanteziile noastre horror s-au spulberat. Locul era prea frumos ca sa ne petrecem timpul, gandindu-ne la scenarii macabre.

 

Privelistea de pe terasa spre sat.

unnamed (5)

Privelistea spre ocean.

unnamed (18)

Casa Milagros avea doua camere la parter, care erau cele mai confortabile si alte cateva camere micute, printre care si o cabana, pe acoperis, transformat intr-o tersasa mare.

unnamed (14)

unnamed (40)

Camerele aveau strictul necesar, intr-o stare destul de vetusta, dar acest detaliu conferea locului si mai mult exotism.

unnamed (21)

Cuverturile chinezesti sunt peste tot.

unnamed (23)

Pe langa terasa, care era toata a noastra, Casa Milagros mai avea un loc magic – bucataria. Mare, plina de ustensile, de vesela din lut, care in Mexic este multa si frumoasa, de tot felul de cratite, tigai si ceainice pentru tot felul de necesitati si gusturi. Asa o bucatarie merita sa fie utilizata la maximum. Din pacate, noi trei nu reuseam sa-i dam viata, iar stapana locurilor nu mai avea puteri sa creeze atmosfera potrivita intr-o bucatarie care, cu siguranta, a vazut timpuri mai animate.

unnamed (17)

unnamed (30)

unnamed (37)

In Casa Milagros am vazut multe obiecte vechi, unele drept decor, altele in folosinta. Puteam sa petrec o seara intreaga, analizand fiecare coltisor.

unnamed (31) unnamed (35)

unnamed (39)

Scarile care duc spre sat si care, de fapt, erau drumul cel greu, despre care ne vorbise localnicii in prima zi.

unnamed (41)

Acum, cand vreau liniste in cap, inchid ochii si-mi imaginez terasa Casei Miracolelor, oamenii dragi cu care am fost acolo, sunetul junglei, care se amesteca cu cel al oceanului, si totul se transforma.

unnamed (42)

PS: cel mai mult imi pare rau ca nu am fotografiat stapana casei si ca i-am uitat numele.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 18