Browsing Category

Părțile corpului

Părțile corpului

Lecție de răbdare

Îmi plac schimbările. Într-atât, încât nu am răbdare să-mi las părul să crească. Și nici să stau într-un loc – casă, job, (probabil, și relație) – mai mult de doi ani.

Sunt lucidă că nu voi putea schimba o parte din aceste porniri, că sunt lucruri care stau dincolo de iluzia controlului pe care l-aș avea asupra vieții mele, dar și că dorința asta de schimbare – care mă arde – e prea puternică și prea dulce, ca să pot renunța la ea atât de ușor.

Cu toate acestea, mi-am propus să învăț.

Învăț să am răbdare. Să alcătuiesc scheme și să nu sar peste etape.

Bunăoară, am decis să-mi cresc părul. Probabil, a 50-a oară în ultimii doi ani. Decizii care erau anulate în 10 secunde, fără ca ceva vreodată să prevestească vreo schimbare a direcției vântului din mintea mea.

Sâmbătă, de exemplu.

Sâmbătă eram decisă să merg luni, cel târziu marți, să mă tund. Mă aflam la Cahul, a început să bată un vânt năpraznic, care mi-a transpalntat pe cap un cuib de ciori în isterie. Arătam ciudat. Cineva chiar mi-a spus că părul meu arată ciudat. Și am fost de acord. Că nu aveai cum să nu fii de acord cu asta.

A doua zi dimineața, însă, mi-am zis: „Nu te grăbi. Dă-ți timp. Și părului dă-i timp. Încearcă. Doar puțin. Pe urmă vei decide.” M-am luat cu binișorul și m-am liniștit.

Da, ok, părul meu arată acum ciudat. Și, în general, orice proces de creștere arată ciudat. Copiii sunt ciudați. Adolescenții și mai ciudați. Însă ciudățenia lor nu este un motiv să ne debarasăm de ei, așa-i?

Părul creț în perioada de creștere de la scurt-scurt la ceva mai mediu, arată ca o cască sau un cuib de păsări bete. De aceea, am decis să-mi schimb atitudinea.

De azi părul meu este un copil adolescent, cu potențial și caracter, dar care trece printr-o fază mai năsoală. Și pentru că sunt părintele unui copil adolescent, nu-mi este greu să-mi imaginez cum aș putea să adopt o atitudine mai loială față de păr, ajutându-l să treacă prin această perioadă dificilă.

Chiar dacă în mintea mea imaginile cu mine cu păr lung deseori sunt însoțite de wtf-curi și reprezentări apocaliptice (eu cu păr lung? serios? mie nu-mi stă!), sunt determinată să trec prin acest test al răbdării și al dării de șanse.

Well, acum, că am făcut publică această decizie, o să-mi fie greu să mă dezic de ea. Gura lumii, știți și voi…

Foto: Soroush Karimi /Unsplash

Părțile corpului

Cupa mentsruală – ce? cum? cât?

Cupa menstruală este ultima mea îndrăgostire. Deși mi-au trebuit mai mult de 10 ani de la momentul în care am aflat de ea până în clipa în care am început să o folosesc, nu regret că i-am dat o șansă.

Ce este cupa menstruală?

Cupa menstruală este o alternativă pentru produsele de îngrijire menstruală cu care ne-am obișnuit – absorbantele și tampoanele.

Cupa menstruală este un recipient din silicon medical, în formă de clopoțel sau lalea, care se introduce în vagin în timpul menstruației. În cupa menstruală se colectează sângele menstrual. Sunt câteva tipuri de cupe menstruale, dar formele lor nu diferă esențial. Mai sunt deosebiri și la nivel de coloristică – pot fi găsite cupe roz sau albastre, majoritatea însă sunt transparente.

Care sunt beneficiile cupei menstruale?

Beneficii sunt multe:

  • Cupa menstruală absoarbe de trei ori mai mult lichid decât absorbantele și tampoanele.
  • Cupa menstruală poate fi ținută în interiorul vaginului până la 12 ore, în comparație cu absorbantele și tampoanele care trebuie schimbate la fiecare 4 ore. Aceasta permite evitarea înrijirilor în situații în care nu prea ai unde să o faci.
  • Cupa menstruală nu conține substanțe chimice, care ar putea dăuna florei vaginale.
  • Cupa menstruală este economă – poate fi folosită până la 10 ani, iar costul ei se răscumpără în mai puțin de un an.
  • Cupa menstruală este prietenoasă mediului, în comparație cu absorbantele și tampoanele, care nu sunt. Folosind-o, reducem considerabil deșeurile ce nu pot fi reutilizate.
  • Cupa menstruală este mai comodă decât tampoanele și absorbantele – nu cade, nu răspândește mirosuri, nu curge prin părți (doar dacă este introdusă greșit), nu se dezlipește, nu se vede prin haine.
  • Cupa menstruală reduce riscul șocului toxic (deomdată se cunoaște doar un caz), mai frecvent în cazul folosirii tampoanelor (deși, rar și acolo).
  • Cupa menstruală îți arată cât sânge, de fapt, pierzi la fiecare menstruație. Spoiler: cu mult mai puțin decât crezi.

Dar cum se face că această bunătate de metodă de îngrijire menstruală, comodă și economă a ajuns la noi abia acum?

Puțină istorie

Primele cupe au fost patentate în 1932 de către un grup de moașe, pe când primele cupe comerciale au fost patentate în 1937. Primul brand de cupe menstruale, pe atunci făcute din cauciuc, Tassaway, a apărut în 1960, dar nu a avut succes. În 1987 în SUA a apărut alt brand de cupe din cauciuc, The Keeper, primul care a devenit comercial viabil. Prima cupă de silicon a fost produsă în 2001 în Marea Britanie, Mooncup.

Până în 2010 cupa menstruală a fost o pțiune puțin populară. Deși lucrurile au început să se schimbe în ultimii ani, banii pe care îi investește industria tampoanelor și absorbantelor în publicitate sunt enormi, de aceea metodele alternative nu le pot face concurență, cu atât mai mult că profitul de la cupele menstruale este mai mic, din cauza că acestea se cumpără o dată la câțiva ani.

Cum alegem cupa menstruală?

Cupele menstruale vin în câteva dimensiuni, convențional: S, M, L și XL.

Când alegeți o cupă menstruală trebuie să țineți cont de faptul dacă ați născut sau nu, câte nașteri ați avut, ați născut natural sau prin cezariană, care e fluxul menstrual, vârsta (până sau după 30 de ani), particularități fiziologice (de exemplu, cum e situat uterul, tonusul mușchilor pelvieni etc).

Important!

  • Dacă aveți un canal vaginal scurt, cumpărați o cupă specială, ele există! Căutați low cervix model sau marca The FemmyCycle, produsă în Suedia, disponibilă pe Amazon.
  • Dacă aveți menstruație abundentă, căutați high capacity cups.

Personal: când mi-am cumpărat-o aveam doar două opțiuni: cupă pentru femei care nu au născut și cupă pentru femei care au născut. Am luat-o pe a doua și nu am greșit (asta în cazul în care vă sperie lista de criterii pentru a selecta cupa potrivită).

Adolescentele pot folosi cupa menstruală?

Multe mămici m-au înrebat dacă fetițele lor adolescente pot folosi cupa.

Pot.

Unele branduri de cupe sunt disponibile și în variantă „12 ani+”. Acestea sunt mai mici, mai scurte și mai elastice.

Dacă nu găsiți în descrierea cupei nimic legat de vârstă, vedeți cum stau lucrurile cu cea mai mică mărime disponibilă: cât de scurtă și elastică este.

Cum introducem cupa menstruală și cât o ținem?

Înainte de prima utilizare, cupa menstruală trebuie fiartă în jur de 5 minute. Între introducerile în timpul unei menstruații, e suficient doar spălarea cu apă și săpun. Următoarea fierbere se face la următoarea menstruație.

Cupa menstruală se introduce ca un tampon, doar că nu atât de adânc. Pentru o introduce mai ușor, relaxați mușchii pelvieni. Și încă ceva – cupa se introduce mai ușor când e udă.

Important!

Spălați mâinile cu săpun de fiecare dată când manevrați cu cupa menstruală!

Chiar dacă la început procesul pare anevoios, cu timpul o veți face din mers. Unicul test al introducerii reușite este confortul – dacă nu o simțiți, înseamnă că ați introdus-o corect; dacă simțiți un disconfort – ați introdus-o greșit. Scoteți-o și mai încercați.

O cupă menstruală introdusă corect nu se simte!

De obicei, prima folosire a cupei se recomandă să fie făcută acasă, pentru a avea posibilitatea de a corecta procesul, în caz de necesitate.

La fel, primele dăți e fain să aveți absorbante zilnice pentru orice scurgeri prin părți, în caz că nu ați introdus-o corect, iar fluxul e abundent.

Personal: mie mi-a ieșit să o introduc bine din prima, deci eșecurile nu sunt o normă.

Cupa menstruală poate fi ținută până la 12 ore. În zilele cu un flux mai abundent – 4 ore. Femeile care au flux abundent trebuie să o schimbe mai des sau să încerce o cupă cu o capacitate mare.

Cupa se scoate cel mai simplu stând în pirostrii. Trageți de tulpina ei sau, recomandabil, apucați cu degetele mare și arătător baza cupei – așa o veți scoate mai ușor, fără a avea impresia că trageți odată cu ea tot uterul.

Cât costă o cupă menstruală?

O cupă menstruală costă (orientativ) între 15 și 30 de euro.

Unde poate fi cumpărată cupa menstruală?

În țările europene și SUA ele pot fi găsite în magazine. În Moldova, probabil, cel mai ușor, e să le comanzi online. Ele se găsesc pe iHerb, Amazon, organicup.com etc. De asemenea, sunt dealeri care le comadă peste hotare și le vând la noi.

Personal: eu mi-am cumpărat cupa într-un magazin bio din Bergamo, Italia.

Cum stau lucrurile la noi cu cupa menstruală?

Citind pe site-urile americane despre cupă sau chiar pe instrucția cupei mele: „Dacă întâmpinați dificultăți în a folosi cupa menstruală, adresați-vă medicului dvs.” mă amuz de fiecare dată.

În Moldova medicii ginecologi sunt departe de a consulta pacientele în legătură cu utulizarea cupei menstruale.

Bunăoară, săptămâna trecută am oferit un scurt interviu despre cupă și reportera mi-a spus că până a găsit un medic deschis să vorbească (și informat) despre cupă, patru au refuzat-o, cu replica „Care cupă menstruală, dragă? La noi femeile nu au auzit de așa ceva”.

Dar asta acum. Peste ceva timp, vor răspunde altfel.

Important despre cupa menstruală

Dacă nu vă simțiți confortabil la gândul unei eventuale treceri la cupa menstruală sau dacă vă face din ochi, dar simțiți că nu sunteți pregătită, nu vă forțați. Chiar dacă toate prietenele au început să o folosească și citiți peste tot că e mai bine cu ea, dar nu vă puteți decide, e ok. Nu vă forțați.

_______________

Videouri utile

Foto: unsplash.com, medium.com, healthline.com

Părțile corpului

O metodă veche, cât lumea, de a slăbi

Continui să fiu întrebată cum am slăbit. Uneori am impresia că întrebarea îmi este pusă în caz că poate voi oferi, totuși, o rețetă magică, o dietă-minune sau promisiunea că totul se va rezolva de la sine. Dacă ultima variantă poate să se îndeplinească în anumite condiții, primele două – nu.

Deși, am un secret pentru cei interesați: am slăbit când mi-am pus lacăt la gură și mi-am scos bascheții din cutie. Erau, practic, noi.

Un secret cunoscut de toată lumea. Însă, din cauza banalității lui, puțini sunt cei care vor să-l accepte. Pentru că așa suntem noi, oamenii – căutăm soluții complexe și exclusive, căi întortocheate, prin păduri și mlaștini, când, de fapt, cărarea a fost de mult batătorită.

În toată această poveste a slăbitului, cel mai mult contează onestitatea. Să fii onest/ă despre felul în care arăți, să fii onest/ă despre plăcerea de a te privi în oglindă, cu sau fără haine, să fii onest/ă despre felul în care mănânci și ce mănânci, să fii onest/ă despre stilul de viață pe care îl duci, să fii onest/ă despre felul în care te percepe lumea din jur, să fii onest/ă despre motivele acumulării de kilograme, dar și despre motivele dorinței de a scăpa de ele.

Din experiența mea știu că poți să te privești în oglindă, plângând de ciudă și furie, că nu se mai închid blugii, dar să nu recunoști sub nicio formă că mănânci cu mult mai mult decât ai nevoie și din motive departe de cele pur fiziologice, iar orice pomenire din partea celor aproiați despre o eventuală schimbare de comportament, stil de viață, să devină o catastrofă, un motiv de isterie și scandal.

Până nu ajungi în punctul să-ți fie greu, în toate sensurile, de tine – profund, până la durere și greață deloc metaforică – slabe sunt șansele că va avea loc vreo schimbare. Iată când ajungi în acel punct, lupta e ca și câștigată.

Dacă simțiți că nu vă puteți descurca, lua în mâini, începe sau dacă ați început, dar nu vă puteți ține, dacă onestitatea cu care v-ați privit în oglindă și ați enumărat motivele, v-a copleșit, încât să nu mai vedeți vreo lumină la capătul tunelului – mergeți la psiholog. Deseori, problemele de greutate sunt direct legate de problemele psihologice.

Alte rețete pentru a slăbi și a menține rezultatele nu sunt. Pentru că e una să slăbești rapid, înfometându-te, în același timp – destrugându-ți mușchii, și alta e să-ți schimbi modul în care trăiești – în fiecare zi câte puțin, corect, treptat, sistematic și holistic – de la ceea ce e în cap, în farfurie, în casă și dincolo de casă, în activitatea profesională și în relații, la ceea cu ce-ți umpli timpul (o oră de sport vs. o oră pe Facebook sau Netflix) și aspirațiile pe care le ai.

Alte soluții nu am. Și, ca om care a avut o perioadă în care a slăbit brusc din cauza mai multor factori, alegându-se cu probleme de sănătate, nu vă recomand slăbirea bruscă – ce folos să fii piele și oase, dar să nu ai energie, tonus, vitalitate? Însă, dacă ăsta e idealul vostru, atunci eu nu sunt persoana potrivită căreia să-i adresați întrebările despre slăbit.

Foto: Ben White /Unsplash

PS: Am scris foarte multe articole despre corp, slăbit, acceptare de sine, după o revizuire rapidă am descoperit că fiecare etapă a relației mele cu corpul din ultimii câțiva ani este descrisă pe blog. Dar asta seamănă deja cu alt subiect pentru un text.

Părțile corpului

Cum verificarea compulsivă a rețelelor ne face mai grași

În ultimii câțiva ani am două preocupări majore ce țin de comportamenul și obiceiurile mele de viață – să-mi înving dependența de Social Media și de zahăr.

Procesul e lung și anevoios, ca orice schimbare de comportament, de altfel. Am perioade când rezultatele sunt remarcabile și perioade când recidivez. Atunci trebuie să mă adun și să încep de acolo de unde m-am împiedicat.

Acum, de exemplu, sunt la faza de recidivă – sub acoperirea stresului legat de Moldova Pride am început să mă înfrupt zilnic din ciocolate (cu zahăr), iar sub acoperirea jobului (printre care și Social Media Manager) m-am lipit strâns de Facebook și Instagram.*

Pride-ul s-a terminat și, fiind în proces de recuperare, am decis să revin, încetul cu încetul, la un mod de viață conștient și sănătos.

Azi, de Ziua Europeană Împotriva Obezitatății, am găsit un studiu minunat, despre legătura între mâncatul nesănătos și verificarea compulsivă a dispozitivelor mobile. Pe scurt – toate aceste mișcări de verificare și mutare de pe o rețea pe alta, pe care le credem mici, nevinovate și inofensive, declanșează, de fapt, unele procese în creier. Iar un proces în creier este deja ceva ce ne influnețează comportamentul.

Pe lung – un nou studiu** comun, condus de Rice University, Dartmouth College și The Ohio State University din SUA, spune că persoanele care își împrăștie deseori atenția între diferite forme de media digitale sunt mai predispuse spre surplus de greutate, sau chiar obezitate, și au un nivel de control de sine mai scăzut.

„Expunerea mare la telefoane, tablete și alte dispozitive mobile a fost una dintre cele mai semnificative schimbări din mediul nostru de viață în ultimile câteva decenii și aceasta s-a întâmplat în perioada în care și rata obezității a crescut în multe locuri”, spune cercetătorul principal,
Richard Lopez, Ph.D. „De aceea ne-am dorit să pornim această cercetare pentru a determina dacă există vreo legătură între obezitate și abuz de dispozitive digitale, mai ales în situația în care oamenii arată o tendință crescută de a se angaja în multitasking media.”

Multitasking-ul și reacția creierului la mâncare

Lopez, împreună cu echipa, a condus două studii asociate care au evaluat legătura dintre multitasking-ul media și obezitate. În primul, cercetătorii au lucrat cu 132 de patricipanți cu vârsta cuprinsă între 18 și 23 de ani.

Participanții au răspuns la întrebări dintr-un chestionar alcătuit cu scopul de a evalua cât timp aceștia sunt antrenați în multitasking și cât de ușor se abat – de exemplu, simt nevoia de a verifica mesajele din telefoane în timp ce conversează tet-a-tet cu cineva.

La această etapă, cercetătorii au descoperit că indivizii care au acumulat un punctaj înalt pentru multitasking media au un indice de masă corporală mai înalt și mai multă grăsime corporală decât participanții care au acumulat un punctaj mai mic.

În cel de-al doilea studiu, cercetătorii au selectat 72 de participanți din studiul precedent, care au acceptat să treacă printr-o procedură de scanare a creierului care le va înregistra activitatea creierului, în timp ce vor privi o serie de imagini, inclusiv slide-uri cu mâncare nesănătosă.

Rezultatele scanării au dezvăluit că, atunci când au fost arătate fotografii cu mâncare nesănătoasă, persoanele cu un scor ridicat de multitasking media au arătat o activitate crescută în striatumul ventral și cortexul orbitofrontal, două regiuni ale creierului implicate în ciclul recompenselor, ambele jucând un rol important în dependențe și formarea obiceiurilor nesănătoase.

La această etapă, rezultatele sugerează doar corelația dintre obiceiurile de multitasking, nivelul de distractibilitate și riscul obezității. Cu toate acestea, Lopez și echipa cred că acestea subliniază faptul că felul în care ne raportăm la media digitale poate afecta procesele creierului nostru și, ca urmare, poate avea un impact asupra obiceiurilor și sănătății noastre.

*Cât am scris acest articol, doar o singură dată am verificat un mesaj din social media, argumentându-mi că e legat de lucru și ar putea fi o urgență. Desigur, nu a fost nicio urgență și era legat tangențial de lucru. Ceea ce și trebuia de dovedit. Urgențele, de obicei, vin prin apeluri telefonice. Demult m-am convins de asta.

** Rezultatele acestui studiu au apărut în revista Brain Imaging and Behavior.

Sursa: Medical News Today

Foto: ROBIN WORRALL /Unsplash

Părțile corpului

„Hai să văd și eu cum e viața fără zahăr, pâine și dulciuri!”

Cine urmărește postările și articolele pe Teotitude, știe și ce scrie Diana Guja despre renunțarea la zahăr și alcool. Eu o citesc de ani buni și mă simțeam întotdeauna oarecum neputincioasă că nu pot și eu așa, să mă iau în mâini și să schimb meniul, modul de viață, totul.

Iarăși, cine o citește pe Diana, știe prea bine că fiecare din aceste schimbări vin după niște procese interioare, care, de fapt, provoacă schimbările.

Poate vă mai întrebați ce e cu promovarea asta insistentă? Haha. Pentru că unele lucruri se întâmplă mai greu și mai dureros decât altele.

Pe la mijlocul lui martie, am zis într-o doară: „Hai să văd și eu cum e viața fără zahăr, pâine și dulciuri!”. Am schimbat pâinea pe galetele din cereale espandate, dulciurile – pe câte o lingură de miere, de fiecare dată când mă rupea pofta de bunișor, croissantele pe banane. Cel mai greu a fost să beau cafeaua fără zahăr. Recunosc, chiar și azi la aproape două luni de experiment, cafeaua doar cu lapte-mi pare fără gust.

După prima săptămână am descoperit cu surprindere că burta mea nu se mai umflă spre seară, că, de fapt, nu mai e atât de mare. Peste o lună m-am prins că nu mă mai strâng pantalonii cu talie înaltă. Azi, la două luni fără cinci zile, am îmbrăcat unul din sutienele aruncate la fundul dulapului, nu pentru că era vechi, ci pentru că nu încăpeam în el. L-am purtat fericită toată ziua.

În tot acest răstimp n-am urcat pe cântar. N-am idee câte kilograme m-au părăsit. Redescoper garderoba de câțiva ani, savurez hainele care mi se alunecă pe corp, măsor rochiile dragi.

Ca și acum câțiva ani, mă privesc goală în oglindă și-mi place ceea ce văd. Deși nici acum nu-s mama supleții.

Modul meu de alimentație nu s-a schimbat prea mult. Gătesc paste când am poftă, mănânc pizza când mai facem o comandă la birou, împreună cu colegii, mă înfrupt din plăcinte, dacă merg la mama. Dar niciuna din opțiunile care includ aluatul nu se întâmplă mai des de o dată la câteva zile.

Următoarea etapă este să mă conving să merg la sala de sport. Alergatul nu mă atrage deloc. Cel puțin deocamdată. Dar îmi dau credit de încredere. Sunt sigură că mă pot surprinde. Motivațiile, ca și tentațiile sunt în jur și fac cu ochiul.

Text: Diana Mihuță

Părțile corpului

Cum #zero_martie s-a transformat în #zero_aprilie

Azi a început a șaptea săptămână în care nu beau alcool, nu mânânc zahăr și mă abțin de la aluat.

Dorința de a continua acest stil de alimentație a venit de la sine – mi s-a părut cumva straniu să încep de pe 1 aprilie să mănânc dulce și să beau alcool, de pacă nimic nici n-a fost. De aceea, #zero_martie s-a transformat, organic, în #zero_aprilie.

Dacă aș rezuma această experiența la o propoziție, ar fi – „De șapte săptămâni, stilul meu de viață s-a schimbat fundamental”.

Cum e #fără_zahăr?

Sinceră să fiu, am avut câteva tentative de împăcare cu deserturile, mai ales în cele 3 zile la Istanbul, unde am fost după #zero_martie.

Și da, am gustat câte puțin din ceea ce-mi făcea cu ochiul. Atunci am descoperit că mă deranjează gustul care persistă în gură după alimentele dulci.

Altă descoperire a fost că dorința de a gusta venea, în primul rând, de la estetismul prăjiturilor, de la cât de bine arătau, de la felul în care erau aranjate pe mici rafturi de sticlă în restaurantul hotelului în care am fost cazată la Istanbul.

Acum, de exemplu, sunt la Kiev, într-un hotel cu mult mai simplu, în care prăjiturile sunt înghesuite pe farfurii, într-un restaurant de un kitsch post-sovietic, atât de drag în regiunea noastră, încât dorința mea de a le gusta este înnăbușită din fașă.

Ochiul se bucură, gura cere – e despre dulce.

Lifehack: dacă sunteți la început de cale #fără_zahăr, evitați locurile unde puteți să vă întâlniți, ochi în ochi, cu deserturi frumoase. Apropo, frumoase nu întotdeauna înseamnă delicioase.

Deseori sunt întrebată ce fac atunci când mi-e foarte poftă de dulce. În primul rând, deja nu-mi mai este foarte poftă. Sunt, însă, zile când simt că vreau altceva decât apă sau fructe, ceea cu ce înlocuiesc, de obicei, deserturile. Atunci mănânc migdale, răchițele uscate și caise uscate. Dar cu măsură – o lingură de răchițele, o lingură de migdale, trei caise uscate. Și, desigur, ciocolata neagră este salvatoare.

Bine de știut: majoritatea ciocolatei negre care se vinde în Chișinău are zahăr. Cea mai inofensivă în acest sens este ciocolata Vivani 99% cacao. Ea conține mai puțin de un gram de zahăr la 100 de grame de ciocolată. În Chișinău o găsiți cu aproximativ 50 de lei, inclusiv în magazinele Nr.1.

Cum e fără aluat?

Cu abținerea de la aluat a fost neașteptat de simplu. M-am limitat la cel mult două felii de pâine integrală la micul-dejun. La Istanbul mi-am permis câte un simit (covrig turcesc cu susan) în fiecare dimineață (în total trei).

Altă descoperire pe care am făcut-o este că, odată ce scoți din meniu alimentele față de care ai cea mai mare slăbiciune, rămâi fără pofte. Îmi pare logic. Această nouă realitate îți creează spațiu pentru un regim alimentar echilibrat.

Din moment ce am exclus copturile și alte deserturi, și pâinea în abundență, am început să mânânc legume dublu, să beau apă în cantitate dublă, să nu simt foame la fiecare 2-3 ore și să mă concentrez pe altceva decât gândul „ce aș mai mânca bunișor?”.

Toate acestea m-au adus, natural și lin, la o altă etapă – postul intermitent sau, cum e cunoscut în toată lumea – intermittent fasting.

Ce este intermittent fasting?

Intremittent fasting sau postul intermitent este regimul alimentar în care se face o pauză de minimum 12 ore între ultima masă a zilei și următoarea masă.

Postul intermitent poate fi ținut în câteva moduri, eu am ales varianta 8/16, ceea ce înseamnă că mânânc într-un interval de 8 ore și fac o pauză de 16 ore până la următoarea masă.

Mai multe, însă, despre postul interminet voi scrie într-un articol separat.

Cum e fără alcool?

Dacă, acum două luni, cineva mi-ar fi spus că aș putea merge la o zi de naștere sau altă petrecere dedicată unei sărbători, la care se bea vin bun sau spumant brut, iar eu voi sta cu paharul de apă în mână și oricum mă voi simți bine, voi râde, voi face glume, voi dansa, voi participa la discuții – nu aș fi crezut.

Până nu demult nu-mi puteam imagina o petrecere sau, pur și simplu, o întâlnire între amici sau prieteni dragi, unde să nu se bea alcool. Astfel de idei îmi păreau absurde, mă băgau într-o stare de plictiseală extremă și simțeam chiar cum îmi adie a miros de spital sau azil de bătrâni. Nu înțelegeam eu asta și gata.

Lucrurile, însă, se schimbă. Și în aceste schimbări e ascunsă frumusețea vieții. Și tenul luminos, și dispoziția bună, și energia, și vitalitatea.

Ce schimbări mai aduc cu sine renunțarea la alcool și zahăr?

Odată cu schimbarea obiceiruilor alimentare, există riscul să ne îndepărtăm de oamenii cu care cândva ne plăcea să petrecem serile la o sticlă de vin, bere, vodcă sau la o ceașcă de ceai cu tort.

Aceste schimbări de mediu sunt, însă, normale și chiar sănătoase, mai ales în cazul în care alcoolul și/sau zahărul s-au transformat în probleme care ne influnețează simțitor de negativ viața.

Vestea bună e că întotdeauna poți să găsești oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine, cu atât mai mult în epoca rețelelor de socializare. Oameni cu care să construiești relații noi, într-un context nou. Concret pentru mine, în acest sens nu s-au schimbat multe – în cercul meu de prietene și prieteni cu care comunic cel mai des, se bea moderat, iar absitența este respectată.

Și mai departe…?

Nu voi exagera, dacă voi spune că o mică(mare) schimbare a obiceiurilor alimentare îți poate schimba viața fundamental, începând cu felul în care te simți când te trezești dimineața și terminând cu cercul social în care (poți să) ajungi.

Toate acestea contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții și deja după depășirea perioadei în care se manifestă efectele secundare ale renunțării la zahăr, începi să simți că viața nu va mai fi aceeași, dacă continui în același ritm.

Decizia de a nu mânca zahăr, aluat și a nu bea alcool mi-a venit spontan, fără vreun plan pe termen lung și fără așteptări prea mari.

Însă ceea ce s-a întâmplat în acest timp, m-a făcut să înțeleg (e una să citești asta în fiecare zi, cu totul alta e să o simți) cât de mult contează ceea ce mâncăm și bem, și cât de mult ceea ce ajunge în tractul nostru digestiv influnțează felul în care ne simțim, fizic și moral, felul în care arătăm, viteza cu care gândim și energia pe care o avem pentru viața de zi cu zi.

Mai departe vin lucrurile și mai interesante. Despre ele, în următoarele postări.


Foto: Paulo Evangelista/Unsplash

Părțile corpului

Vreau să trăiesc cât o cioară.* De ce #fără_zahăr?

Mâine se împlinesc patru săptămâni de când nu consum zahăr adăugat (alături de alcool și aluat). Nu este prima dată când trec prin perioade de abstinență, aceasta, însă, e cea mai lungă.

Cele mai dese întrebări care mi se pun este cum rezist, ce fac când mi-i poftă de ceva dulce (de cele mai multe ori se are în vedere prăjituri/bomboane, ciocolate), dacă vreau să renunț la zahăr pentru totdeauna și de ce fac asta.

Voi răspunde la toate întrebările, aici și pe Instagram.

De ce am decis să nu consum zahăr?

Despre slăbiciunea pe care o am pentru dulciuri am scris de câteva ori pe blog. Apogeul a fost acum 3 ani, când i-am făcut o scenă Ilincăi, deoarece mi-a mâncat coșulețul cu cremă. Așa am înțeles că am o problemă pe care ar fi bine s-o rezolv.

Atunci a fost prima dată când am renunțat conștient la zahăr pentru două săptămâni. Asta m-a ajutat să mă uit mai calm la dulciuri.

Între timp și peste ani, am scăpat de 10 kg. S-a schimbat felul în care arăt și cum mă simt. De aceea am crezut că pot deja să-mi permit orice și am început să mănânc iar dulce. Mai calm decât până în 2016, dar nu exclud că aș fi putut merge mai departe.

Simplu și pe scurt – eram dependentă de zahăr. Când am realizat asta, am început să privesc cu alți ochii inelele cu cremă de migdale. Nu mi-a plăcut deloc gândul că sunt un om care nu-și poate stăpâni slăbiciunile.

Alt motiv este că trecerea anilor îmi aduce o claritate tot mai mare asupra ceea ce mânânc. Gândurile mele tot mai des se îndreaptă spre o conștientizare a impulsurilor mele alimentare, spre analizarea momentelor în care vreau să mă năpustesc asupra unui tort cu multă-multă cremă. E tortul ceea de ce are organismul meu nevoie sau poate nevoia e în altă parte și nu e nici măcar a organismului?

Un alt motiv este intenția de a avea o viață sănătoasă, în care să mă pot bucura de un corp care să funcționeze bine și să arate bine. Or, zahărul nu este un prieten bun în acest caz. El e mai degrabă tipul cela dubios care de fiecare dată te convinge să mergi în locuri periculoase unde se întâmplă lucruri stranii și palpitante. Poate nu vei păți nimic, nici prima și nici a cincea oară, și vei muri la adânci bătrâneți, dormind în patul tău, dar poate că vei fi înjunghiat/ă la a treia escapadă. Eu zic că e mai bine să nu te legi cu oameni dubioși. Iar dacă deja ai făcut-o, să încerci să scapi de ei. Așa e și cu zahărul.

În fragedă tinerețe, care la mulți se întinde hăt după 40 (deși corpul este de altă părere) tindem să credem că vom fi veșnici. Că nimic nu ne va lua, că nu vom ajunge ca părinții noștri, că bolile din familie vor decide să ne înconjoare etc. Vine însă o zi, în care înțelegi că de unele lucruri poți să fugi… numai dacă fugi. Și ar fi bine ca această zi să nu vină la 50 de ani. La mine ea a venit pe la 35.

Eu vreau să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a nu-mi impune organismul să ducă povara eredității, unde e loc de cancer, de hipertensiune, de obezitate, de diabet, de ciroză (nu de la alcoolism). Probabil nu voi scăpa de toate, acum nu am de unde ști. Ceea ce știu însă e că deja sunt prima femeie pe linia maternă din ultimele câteva generații care nu suferă de supraponderabilitate după vârsta de 35 de ani. Eu am revenit la kilogramele și la energia de la 20 de ani și asta, inclusiv, datorită reducerii considerabile a consumului de zahăr.

Mama uneori râde și spune că vreau să trăiesc cât o cioară. Da, vreau. Cât o cioară destul de sănătoasă la 100 de ani. Și dacă pentru asta va trebui să exclud zahărul, o voi face. Pentru că pot.

*e vorba de o cioară mitologică, care cică ajunge la 300 de ani, pentru că, în realitate, ciorile pot ajunge maximum la 70 de ani.

Foto: Sharon McCutcheon /Unsplash

#farazahar
Părțile corpului

#fără_zahăr și de ce este atât de greu fără el

De mai mult de trei săptămâni nu consum zahăr. A fost o decizie aproape că spontană, motivată de câțiva factori, dar mai ales de cel că am început iar să mănânc prea mult dulce, foarte relaxată după ce am pierdut (efectiv, pierdut) în ultimii doi ani în jur de 10 kg. Intrasem într-o zonă periculoasă, cea din care, de obicei, ieși cu +30 kg și depresie – zona „Mie deja nu mi se poate întâmpla nimic. Sunt invincibilă. Sunt Regina Universului. Și Frumuseții” (evident).

Despre istoria relației mele dramatice cu zahărul am început să scriu acum trei ani, când am decis pentru prima dată să mă iau în mâini și să nu mai consum zahăr două săptămâni.

Mi-a fost foarte greu. Primele zile eram atât de nervoasă, încât îmi sărea țandra de la orice. Dar atunci nu mi-a venit în cap să mă informez, ca să înțeleg prin ce procese trece organismul meu din moment ce nu mai primea ceva ce i-a folosit mai mult de 30 de ani! (De fiecare dată mă minunez câtă ignoranță poate încăpea într-un om, inclusiv în unul destul de inteligent.)

Chiar dacă primul episod de abstinență nu a adus cu sine și decizia de a refuza definitiv zahărul, această experiență m-a ajutat să-mi ajustez consumul, ceea ce înseamna – ceai, cafea, compot fără zahăr, copturi făcute acasă cu jumătate din cantitatea de zahăr cerută de rețetă, excluderea bomboanelor de tot felul, limitarea apariției prăjiturilor și torturilor în casă etc.

După un timp în care nu folosești zahărul, gusturile se schimbă – tot ceea ce îți părea potrivit de dulce până atunci, după îți pare extrem de dulce. Acesta este efectul lipsei de zahăr, care, paradoxal, nu ne permite să simțim gustul dulce natural. Astfel, după câteva episoade de abstinență, dulcele obținut cu zahăr se transformă într-un gust aproape că neplăcut sau, cel puțin, straniu de lipicios. Deci, dacă vreți să scăpați de tirania zahărului, dar simțiți că nu sunteți în stare să rupeți cu el din prima, făceți-o treptat – cu fiecare „post al zahărului”, dorința de dulce va scădea.

Aici probabil trebuie să aduc câteva explicații științifice, care ar face mai clar de ce ne este atât de greu să renunțăm la zahăr – zahărul funcționează ca un drog. Numeroase studii au arătat că zahărul influențează creierul în același mod în care o face nicotina, cocaina și morfina.

Zahărul activează zona creierului care eliberarează dopamină în sânge. Aceeași parte a creierului răspunde consumului de heroină și cocaină. Dopamina mai este cunoscută ca fiind hormonul fericirii. Țineți minte stările de euforie pe care le-ați avut, băgând în gură o lingură plină cu cremă de ciocolată sau altă perversitate culinară dulce și cremoasă? Dopamina era de vină.

Respectiv, consumând zahăr, frecvent și în cantități mari, creierul devine tolerant la el și, ca urmare, cere doze tot mai mari, pentru a-și procura efectul de plăcere, produs de eliberarea dopaminei.

De aceea, după consumul de zahăr „regulat și cu plăcere”, sevrajul este o experiență complicată, care, de cele mai multe ori, vine cu efecte secundare. Acestea durează de la câteva zile, la câteva săptămâni.

E important să știți asta, ca să vă pregătiți moral că nu va fi ușor. Dar nici imposibil nu va fi.

Cele mai frecvente efecte secundare sunt durerile de cap, greața, oboseala, slăbiciunea, tremorul, irascibilitatea, indispoziția, probleme de somn, lipsa de concentrare. Eu am trecut aproape prin toate. De data aceasta, de exemplu, în primele câteva zile am avut dureri de cap, stări de oboseală și grețuri matinale.

Cum e mai bine, totuși, să renunțăm la zahăr – treptat sau deodată? Am citit opiniile multor nutriționiști care spuncă cel mai bine e să tăiem de la rădăcină – o dată și… pentru totdeuna (cel puțin, un „totdeuna” de câteva săptămâni.

Dacă vă decideți să mergeți pe această cale, specialiștii spun că ar fi bine, pentru început, să renunțați la tot ce este dulce – inclusiv fructe, chiar dacă acestea nu conțin zahăr rafinat. Trei zile de astfel de regim și pofta de dulce se va dilua.

Acesta a fost și experiența mea de acum 6 ani, când, fără să intenționez conștient să renunț la zahăr – după trei zile în care am mâncat doar proteine (a fost dur de tot) – dorința mea de dulce descrescuse considerabil. Acela a fost primul pas spre ceea de ce sunt în stare acum.

Cum de trăit mai departe? Dacă vă intersează, pot scrie despre asta data viitoare.

Părțile corpului

#zero_martie: a treia săptămână

A treia săptămână a lui #zero_martie a adus cu sine, pe de o parte, stabilitate (nu a mai trebuit să lupt cu poftele), iar pe de altă parte – schimbări majore în regimul meu alimentar, dar și în viață, în general.

Dar să le luăm pe rând.

Organismul și psihicul meu s-au adaptat situației – ambii știu că zahăr nu vor vedea și au renunțat să îl caute. Mai mult, au renunțaat să-l coloreze în cele mai pozitive culori și să emită dovezi că fără el departe nu voi ajunge. Sau chiar dacă voi ajunge, creierul meu va fi pe jumătate uscat.

Cu alcoolul deocamdată e simplu. Atât timp cât nu ies serile la petreceri sau întâlniri cu prietenii, alcoolul nu reprezintă o ispită. Acasă nu mai cumpăr vin. Înainte o făceam din două motive – primul era asocierea cu viața de femeie inteligentă și citadină, care seara, după o zi de activități, își toarnă un pahar cu vin (atenție, eu am chiar și pahar cu numele meu gravat de la Purcari!) și soarbe din el, imaginându-și astfel că are o viață împlinită, în care își poate permite multe.

Al doilea motiv are, la fel, legătură cu femeia citadină și inteligentă, dar cu probleme emoționale, care și le rezolvă cu alcool. Or, unul dintre răspunsurile mele anxietății a fost dintotdeauna vinul (uneori și băuturile mai tari) și țigările. Acum am început să caut și să adopt alte căi de gestionare a stresului și anxietății. Partea bună este că în epoca în care am intrat, modelul femeii bine cu sine este absolut diferit de cel cu care am crescut – acum ea este zen, sănătoasă, cu o dezvoltată conștiința de sine, minimalistă în porniri și stil de viață. Această schimbare de perspectivă îmi este de mare ajutor.

Cu aluatul e aceeași poveste – în afară de câte o felie-două de pâine integrală pe zi sau, foarte ocazional, o jumătate de felie de pizza pe blat subțire (când nu mai este altă mâncare, de obicei, la întâlniri de lucru), aluatul a ieșit din meniul meu (cândva nu trecea o zi fără vreun covrig cu semințe sau cașcaval). Azi, de exemplu, am fost la o întâlnire semi-formală, cu cafea, la reprezentanța unei țări la Chișinău, unde în fața mea era o farfurie cu niște biscuiți cu migdale, care arătau absolut delicios. Nici n-am clipit.

Deci, până aici – toate bune.

Partea neașteptată sunt schimbările care au venit natural odată ce m-am obișnuit cu lipsa zahărului, alcoolului și aluatului – mănânc mai puțin, nu mai simt necesitatea gustărilor între mese, nu mă mai gândesc „ce-aș mai mânca oare bunișor acum?”, cantitatea de apă băută a crescut considerabil, starea emoțională generală este stabilă, cu semnul plus (nu mă mai aruncă în stări de neliniște sau tristețe profundă, pe care le înăbușeam fumând). Pot spune chiar că am intrat într-o fază nouă, cea în care percep viața mai clar, culorile ei au devenit mai intense, iar mintea mea mai ascuțită și mai limpede. În plus, am făcut și unele progrese în găsirea locului meu în spațiu și timp, loc de care am grijă să nu-mi fie poluat. Dar aici m-a ajutat mult și psihoterapia pe care o fac de mai mult de un an.

Ca urmare a acestor modificări de comportament alimentar, am decis să trec la un nivel nou – postul intermitent sau intermittent fasting.

Dar despre el data viitoare…

Foto: Benjamin Wong on Unsplash

Părțile corpului

#zero_martie: a doua săptămână

Într-o criză de mod sănătos de viață, care m-a apucat pe la sfârșitul lui februarie, am decis că în martie voi face o pauză de la aluat, zahăr și alcool.

Nebănuite sunt, însă, căile psihicului nostru, și ceea ce, inițial, trebuia să fie un soi de detox și o metodă de a scăpa fix de 3 kg, s-a transformat într-o analiză a propriului comportament alimentar.

Deodată recunosc – am călcat pe alături.

Prima dată pe 8 martie, când am organizat o serată feministă și am băut mai mult vin decât „așa ca la împărtășanie”, cum planificasem în ajun. Am băut pentru că am fost influențată de situație; pentru că în mine au mai rămas urme de convingere că pentru a mă relaxa am nevoie de un pahar de roșu; pentru că într-un colț al creierului meu persistă ideea că o petrecere nu e petrecere, dacă e fără alcool.

Mi-a fost mai bine de la vin? Nu. Până la vin mă simțeam bine, deși puțin agitată după Marșul de 8 martie. După ce am băut nu s-a schimbat nimic, în afară de faptul că s-a adăugat oboseală.

A doua oară am calcat pe alături a doua zi. Un prieten s-a stins din viață. Căutam remedii la șocul pierderii. M-am plimbat prin oraș. M-am bucurat de soare. Am luat prânzul într-o cafenea. Seara, la un eveniment într-un local, mi-am comandat o bere. Speram să mă deconecteze de la duere sau, cel puțin, să mă ajute să-mi creez o iluzie în care să mă bag. Că totul e ca de obicei. Nimeni n-a murit. Totul e ok. Nimic însă nu s-a produs. În afară de faptul că m-am abonat la toaleta localului.

A treia oară a fost după înmormântare, la masa de pomenire. Am făcut-o automat. La fel cum în regim automat mi-am trimis în gură trei bucăți de plăcintă cu măr. Trebuia să fac ceva. Să-mi ocup mâinile cu ceva. Să nu am timp și spațiu să realizez unde mă aflu și ce-s cu sarmalele astea aburinde în fața mea. Dar vinul, despre care știam că e bun, nu avea niciun gust. Nimic nu avea gust. Am lăsat chelnerul să-mi toarne al doilea pahar, în speranța că voi ajunge în starea ceea de beatitudine, când ești una cu universul și îți pare că vezi dincolo de viață și de moarte. Dar n-am ajuns.

Atunci am înțeles că alcoolul și mâncarea, ca remedii contra durerii sufletești sunt, vorba ceea, tak sebe.

Ele nu ajută.

Am revenit la ele din obișnuință. Și deoarece am fost influențată de toate filmele în care personajul meu favorit, în vreun moment dramatic al vieții lui, își turna câte un pahar de ceva și privea în gol.

Chiar dacă nu voi scăpa de cele 3 kg, care mă incomodează în acest moment al existenței, mă bucur că în doar două săptămâni am reușit să descopăr că necesitatea de a bea alcool este indusă de mediu, situație, asocieri, dorința inconștientă de a imita comportamentul unor personaje sau persoane care au valoare în ochii noștri.

Printr-o simplă acțiune de conștientizare și analiză rapidă a ceea ce vrei cu adevărat, ajungi să înțelegi că nu de un pahar de vin ai nevoie acum, ci de siguranță, iubire, apartenență…

Va urma…

Foto: Pineapple Supply Co./Unsplash