Browsing Category

Reacții

Reacții

Eu le cred. Cazul „Pernuța”.

enter site Să fii femeie înseamnă să te topești de la privirea, atenția, atingerea oricărui bărbat. Să fii femeie mai înseamnă să te extaziezi atunci când un bărbat, mai ales un bărbat care se află în poziție de putere, îți ia mâna și ți-o pune pe penisul său în erecție. Dar ce-și mai poate dori o femeie, se gândesc bărbații.

where can i buy Orlistat 120 mg Eu una nu vreau să cred că toți bărbații sunt așa. Nu vreau să cred că dacă te-ai născut femeie, ești implicit victimă a hărțuirii sexuale. Nu vreau să cred că există femei care închid conștient ochii atunci când li se fac apropouri sexuale când nu e cazul, așa cum nu vreau să cred că sunt femei care închid ochii și gura atunci când semenele lor sunt supuse hărțuirii sexuale.

http://mhs.se/produkt/motorhistoriskt-magasin-1988-02/?add-to-cart=1649 Cazul care a apărut azi în media, în care un profesor de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie, șef de catedră, este acuzat de hărțuire sexuală, investigat de reportera de la Agora, Anastasia Antoceanu, întrunește toate trăsăturile pe care trebuie să le aibă o femeie în mintea perversă a unei categorii a populației: supunere, gura mică, docilitate, generozitate față de libidinoșii aflați în posturi de conducere, precum și lașitate, lipsă de solidaritate față de semene, lipsă de demnitate și verticalitate, în cazul în care una dintre colege nimerește în gura, pe mâna sau lângă penisul în erecție a deținătorului puterii.

TOȚI NEAGĂ

binario trade Sunt lucruri despre care nu se scrie pe gazeta de perete, dar despre care se vorbește pe la colțuri, prin fumuare, prin bucătării. Lucruri despre care toți sunt dornici și însetați să se șușotească, atât timp cât asta nu-i privește pe ei. Sunt sigură că toată Universitatea de Medicină știe care profesor se dă lă studente, asistente și laborante. Așa cum se știe la orice altă universitate, în orice organizație, instituție, industrie. Toți știu. Toți tac. Aceasta ar trebui să fie motoul nostru de țară. Iar atunci când iese cineva în față și spune deschis și tare despre ce toți se șușotesc, acesta sau aeștia sunt sacrificați în numele normalității.

QUO VADIS?

quali rischi si corrono operazioni binarie http://hongrie-gourmande.com/frensis/4326 Interesant, câți ani vor mai trece până femeile vor deveni solidare cu colegele lor în asemenea cazuri?

go to link http://highschool.isq.edu.mx/cr45/595/assets/js/1103 Câți ani vor trebui să treacă ca toată societatea să fie solidară cu VICTIMELE hărțuirii sexuale și nu cu cei care le comit?

Câți ani vor trebbui să treacă până vom înțelege la nivel național că NIMENI nu are dreptul să pună mâna pe tine neinvitat, să îți vorbească într-un mod obscen sau familiar, care te incomodează?

see url Câți ani vor trece până vom înțelege că până aceste fapte nu vor fi pedepsite dur, până nu vor fi dezvăluite cu scandal, până nu vom lua atitudine față de hărțuirea sexuală, în locul victimelor oricând, ABSOLUT în orice moment, se pot afla copiii noștri?

here Când naiba vom înțelege că prin tăcerea noastră pregătim teren propice, fertil, mănos și mătăsos, pentru viitorii abuzatori, hărțuitori și violatori de toată mâna? 

Sau poate credeți că libidinoșii psihopați trăiesc în altă dimensiune și nicidecum în cea în care trăim noi cu toții? Dar după cum vedeți în reportajul Anastasiei, aceștia trăiesc destul de bine merci, aproape de noi, îl au pe Eminescu pe perete, spun complimente și sărută pe obraz colegele. Presupun că mai sunt și familiști exemplari. Cu tradiții și valori.

#METOO

Femeile care au avut curaj și au ieșit public cu povestea lor, trebuie susținute. Ele sunt un model și o șansă pentru toate celelalte victime care tac rușinate, inclusiv din cauza reacției noastre.

Eu le cred.

Reacții

Programare fără programare. Cum policlinicile fugăresc pacienții în privat

Sistemul policlinicilor noastre de stat e făcut astfel, încât toți să fugă la privat, chiar și cetățeanul care plătește regulat și frumos pentru poliță. Până la urmă, ceățeanul plătește dublu, dar cui îi pasă? Poate ăsta și este scopul? Cum policlinicile fugăresc pacienții în privat? Simplu. Prin management defectuos și scenarii din teatrul absurdului.

MIELUL BLÂND SUGE LA DOUĂ OI, NUMAI CĂ INVERS

Un exemplu proaspăt din viața mea de cetățeană a Republicii Moldova, cu venituri curate, deci impozite pe măsură – policlinica la care mă deservsc nu are medic endocrinolog și, respectiv, are contract (sau poate o simplă înțelegere) cu altă policlinică, ednocrinologul căreia consultă pacienții policlinicii mele.

Ca să ajungi la endocrinolog îți trebuie îndreptare de la medicul de familie. Până ajungi și cum ajungi la medicul de familie, e altă poveste. Deci îți dă medicul de familie îndreptarea, cu ea trebuie să te prezinți obligatoriu (prin telefon nu vor să facă, doar dacă îi rogi și le explici că sistemul lor e lipsit de logică) la registratură pentru programare la endocrinolog.

PENTRU NAIVITATE EȘTI RĂSPLĂTIT CU GAURA DE LA COVRIG

Dacă ai fost cetățean naiv și ți-ai făcut timp să te prezinți la registratură, așa cum îți cer, angajata de acolo îți introduce numele în lista pentru endocrinolog după care îți dezvăluie marele secret – această programare nu face nici cât o gaură de la covrig – la endocrinolog, de facto, programări nu se fac, rândul este viu, iar de la policlinica noastră sunt acceptați doar 5 oameni pe zi. Pe scurt – mergeți acolo între ora 8 și 13:00, stați în rând și poate „vă primește”.

PROGRAMARE FĂRĂ PROGRAMARE

Hm, serios? Iată cum arată o programare, care nu este programare, și o schemă ideală pentru a fugări un cetățean plătitor de impozite, cu poliță medicală, spre clinicile private. Până la urmă, eu doar sunt cea nemulțumită, nu? Ei, iată, mi-au oferit din contul poliței mele să stau sub ușa medicului un timp nedeterminat. Nu-ți place, n-ai de cît să plătești la privat. Deci, de două ori. Sau, în toată această schemă, cei din sistemul medical de stat se fac că plouă și uită că există cetățeni care plătesc pentru serviciile lor „gratuite”, doar că o fac nu direct la ei în buzunar.

OSPITALITATE. TRADIȚIE. MISTER… SAU MINISTER?

Rămâne, totuși, un mister, de ce nu se pot face programări la celălalt medic? Dar despre asta, angajata policlinicii, desigur, nu știe.

Reacții

Cum trebuia

Bunica deseori insista sa mancam asa cum mananca ea. Ca asa e mai bun. Si daca ar fi fost doar bunica cea care stia cum e mai bun pentru apropiatii ei!

De cand au aparut retelele de socializare, fiecare al doilea prieten virtual vrea sa te invete cum e mai bine. Cum e mai bine pentru tine, se intelege. Pentru ca el isi imagineaza ca daca lui ii place, sa zicem, terciul de ovaz, atunci terciul de ovaz se transforma in cea mai gustoasa, sanatoasa si delicioasa mancare din Univers si de aceea terciul de ovaz trebuie sa placa tuturor. Acest om se trezeste un Proroc al Terciului de Ovaz si incearca sa te convinga de necesitatea terciului de ovaz in viata ta. Si chiar daca ii spui „Nu, merci. Nu-mi place si deocamdata nu planific sa schimb acest lucru”, el nu se lasa. Pe bune, cum poti sa traiesti fara sa-ti placa terciul de ovaz?

In loc de „terci de ovaz” puteti sa scrieti orice. Orase, tari, atitudini, dorinte, scopuri, planuri, culori, masini, branduri, decizii.

Cazul tinerei care a nascut in veceul Institutului Mamei si Copilului, pe langa toata putreziciunea sistemului medical din Moldova, a mai scos la suprafata (a cata oara, de fapt) incapacitatea multora de a respecta alta fiinta umana, care este un organism total independent, cu o istorie, un trecut, un prezent si un viitor, care traieste intr-un anumit mediu, face fata anumitor situatii, e victima anumitor circumstante. Un om care nu datoreaza absolut nimic sutelor de oameni care au sarit cu comentarii moralizatoare despre „cum trebuia” si „cum nu trebuia”.

Atunci cand o persoana trece prin clipe dificile (si ce poate fi oare mai dificil pentru o femeie care asteapta un copil, sa-l piarda?), poti face trei lucruri:

1. Sa o ajuti cu fapte concrete. In cazul dat – sa-i acorzi asistenta psihologica si asistenta juridica gratuita (cred ca nu e cazul sa intram in explicatii de ce nu e etic sa faci bani pe tragedia unui om), dar si orice altfel de asistenta necesara in astfel de cazuri.

2. Sa o sustii moral. Poti chiar nici sa n-o anunti despre asta, asa cum fac deseori credinciosii, care se roaga in intimitatea lor pentru binele altor oameni, pe care, uneori, nici nu-i cunosc. Sau poti sa-i scrii un mesaj de sustinere. Sau sa deschizi o pagina, site, blog unde toti doritorii vor putea scrie cuvinte de sustinere, ca in cazul „Invatatoarei de la Ungheni”. Sa organizezi un mars, sa scrii o petitie etc.

3. Sa nu faci nimic. Si aceasta optiune este cea mai buna, in cazul in care nu esti in stare sa acorzi niciun fel de sustinere si asistenta. Pur si simplu, sa taci si sa-ti vezi de treaba, admitand ca sunt situatii care te depasesc si evenimente pe care nu le intelegi si ca terciul tau de ovaz, care in alte imprejurari mai trecea, in acest moment poate duce la voma.

Aceste trei puncte ar trebui sa devina o mantra in orice situatie de criza. Iar ultimul, ar trebui turnat in litere de aur in constiinta noastra. get link Daca nu poti ajuta, nu te baga. Nu fa nimic. Nu veni cu teorii si recomandari inutile pentru omul care a suferit o tragedie. Nu-i aduce cratita cu terci de ovaz atunci cand el nu poate manca. Nu-l invata cumt rebuia sa faca. Daca ar fi fost in stare sa faca altfel – mai bine, mai destept, mai rational, mai frumos – facea. Daca nu a facut, inseamna ca nu a putut.

Stiu, e greu de acceptat ca oamenii gandesc diferit, actioneaza diferit, simt diferit, vor lucruri diferite, au gusturi diferite, iubesc diferit si le place sa manance mamaliga diferit de cum o faci tu. Si asta e normal. Copilul pe care il nasti si acela e total diferit si independent ca personalitate si, chiar daca vei incerca din rasputeri sa-l faci dependent de tine, sa i te bagi in cap si in suflet, transformandu-l intr-o leguma fara vointa, undeva in interiorul lui oricum va ramane un fir de care el va putea sa se apuce si sa iasa la suprafata si sa faca asa cum crede el de cuviinta. Persoana cu care traiesti ani la rand, e si ea, in fond, un continent necunoscut si nu-ti ajunge o viata sa-l cunosti, mai ales daca nu vrei sa vezi ceea ce este ea cu adevarat. Atunci cum poti sa pretinzi ca stii mai bine ce si cum trebuia sa faca un om absolut strain, in circumstante la care n-ai fost martor, intr-o situatie in care probabil niciodata nu te-ai aflat si nu te vei afla? Cate femei, din cele care au comentat despre „cum trebuia mai bine”, stiu ce inseamna sa li se induca un avort spontan, cate au pierdut sarcini, fie chiar si in conditii mai putin dramatice, cate au fost neglijate sau brutalizate in momentele lor de vulnerabilitate maxima si practic dependenta totala de personalul medical?

Oh, dar cat e de usor sa judecam. Si sa ne desenam frumosi si destepti pe fonul celor care sufera. Si apoi, stai, acum s-au inceput discutille despre cum trebuie sa sufere femeia dupa o astfel de experienta. Pentru ca doar nu si-a inchipuit ca poate suferi asa cum sufera. Dar despre asta, data viitoare.

 

Text: Diana Guja