Interviu cu un băiat trans din Republica Moldova, apărut pe site-ul gdm.md, în ajun de Ziua Vizibilității Persoanelor Trans*.
Săptămâna trecută am asistat la o lecție, la
care, printre altele, studenți universitari au fost rugați să completeze un
test psihologic. La un moment dat, a început o forfotă de nedumeriri și chicote
de râs pentru că la categoria „sex”, în afară de versiunile pe care erau
obișnuiți să le vadă studenții, apăruse și categoria „M+F”. „O fi perverși din
ăștia, dar nu în clasa noastră”, a
strigat o tânără, vădit amuzată de situație.
Și atunci m-am gândit că ar fi fost bine dacă tânăra studentă ar face
cunoștință cu Frank, ca să-și formeze o
opinie mai clară despre ce înseamnă transsexualitate. Dar totodată mi-am dat
seama cât de aiurea s-ar simți o persoană transsexuală în fața acestei
studente, care l-ar răni pe Frank, fără să vrea, din ignoranță. Frica și
ignoranța ne transformă uneori în monștri suficient de mari cât să învingem
demonii de care ne e frică. Dar ce se
întâmplă după ce ne dăm seama că demonii nu au existat decât în imaginația
noastră? Apropo, se crede că, de fapt, îngerii nu au un sex definit.
Eu nu voi risca să-i fac vreodată cunoștință
lui Frank cu studenta respectivă. Ea ar putea să rămână ignorantă sau ar putea
să cunoască un tânăr transsexual măcar un pic, prin intermediul acestui text.
Pe Frank (pseudonim) îl cunosc de câțiva ani.
Am făcut cunoștință la serata lui de proză. Atunci m-a uimit cât de profund
poate fi un tânăr care abia împlinise majoratul. Apoi, la un alt eveniment am
avut ocazia să ascult cum interpretează la chitară piese din propria creație.
Mai târziu aflasem de la alți amici că e printre cei mai buni studenți la
facultatea de Tehnologii Informaționale. E curios cum unii oameni reușesc să
fie foarte buni în domenii atât de diferite. Ultima noutate este că a început a
învață și design.
Frank are chip de înger. Un soi de inocență,
charismă și inteligență într-un singur recipient. Ai impresia că toată lumea ar
trebui să-l iubească. Nu a existat niciun moment de tensiune, confuzie sau
disconfort în discuțiile nostre. Și, totuși, pe Frank nu îl iubește toată
lumea. Unii îl urăsc când află că Frank s-a născut fetiță. L-am rugat pe Frank
să-mi explice ce este transsexualitatea din punctul său de vedere:
Transsexulitatea
este felul în care mă simt. Înțelegerea faptului că sunt băiat și nu pot face
nimic cu asta. Nu mă pot identifica cu o fată sau răspunde la un nume feminin.
Atunci când cineva încearcă să vorbească cu sau despre mine la genul feminin,
simt că nu e despre mine, că nu mi se adresează mie.
Când ai început să te simți băiat?
Niciodată
nu m-am simțit fată, asta știu cu certitudine. Au fost, însă, perioade în care
îmi era indiferent felul în care mi se adresează lumea. În copilărie am avut
parte de o atitudine egală cu frații mei și mă simțeam bine așa. Nimeni nu m-a
impus să mă joc cu păpușile pentru că m-am născut fată. Puteam să mă joc în
voie cu armele și indienii fraților mei.
În
copilărie pur și simplu nu înțelegi de ce toată lumea vorbește despre tine ca
despre o „ea”. Ăsta este unicul disconfort, dar, ulterior, apar conflicte
interioare pentru că această adresare capătă mult sens, atitudine. Înțelegi
clar că nu te poți identifica cu așteptările oamenilor din jur. Mai mult,
copiii -băiețeii și fetițele, arată aproximativ la fel, însă în perioada de
pubertate apar diferențe vizibile și înțelegi că lucrurile merg în direcție
greșită.
Simțeai repulsie față de corpul tău?
Mai degrabă
simțeam disconfort de la atitudinea oamenilor față de corpul meu. Se uitau la
mine și vedeau o fată. Nu mă puteam împăca cu această idee.
Dar nu ai încercat să-l modifici prin
tratamente hormonale sau operații, precum fac alte persoane transsexuale.
În perioada
de pubertate simțeam disconfort de la faptul în care arătam. Pentru că
stereotipic oamenii vedeau o femeie când îmi priveau corpul. Dar acum mi-am
schimbat atitudinea. Nu ma uit la corpul meu ca al unei femei sau al unui
bărbat. E corpul meu, atât. Sunt mulțumit de felul în care arăt, mă consider
frumos. Iubitul meu mă consideră frumos. Prietenii mă consideră simpatic.
Oamenii cu care comunic uneori mă consideră băiat de treabă, de ce aș mai avea
nevoie? Poate doar de acte în care să fie scris un nume și un sex masculin.
De ce sunt importante aceste modificări în
acte?
Este foarte
incomod fără de ele. Din cauza că folosesc un nume neordinar, oamenii se
interesează adesea dacă am același nume în buletin. Uneori răspund că da, așa e și în pașaport. Dar aș
vrea să fie într-adevăr așa. Chiar atunci când te angajezi la serviciu apar
probleme pentru că nu știi ce să scrii în CV- genul pe care îl ai, de fapt, sau
ceea ce e scris în pașaport și la fața locului să începi a explica. În
universitate apăreau adesea situații incomode. Profesorii, colegii văd numele
tău în registre și trebuie să le explici că, de fapt, sexul tău biologic,
respectiv numele din acte, nu corespunde cu felul în care te simți. Trebuia să
explic aceste nuanțe fiecărui profesor și coleg nou. E obositor. Așa că îi
rugam să mi se adreseze doar cu numele de familie. Iar lucrările le semnam cu
inițiale.
Pentru că transsexualitatea e puțin vizibilă,
oamenii aruncă adesea fraze despre faptul că persoanele transsexuale ar trebui
să se împace cu sexul său biologic…
Ei, pur și simplu,
nu au încercat. Niciodată nu s-au trezit cu un pașaport în care este scris un
nume străin. Niciodată nu li s-a întâmplat să li se adreseze și să se discute
despre ei ca despre un gen opus. Niciodată nu s-au simțit neputincioși în a
schimba atitudinea oamenilor față de ei. Așa că e ușor să ai o opinie, atunci
când, pur și simplu, nu știi cum e să fii în această situație și cum te simți
în aceste momente. E foarte neplăcut. Te simți un fel de fantomă, despre care
lumea vorbește cu dispreț și pe care nimeni nu vrea să o ia în seamă.
Când ai reușit să-ți accepți identitatea?
În clasele
liceale, atunci când am înțeles că propria luptă împotriva mea nu dă rezultate.
Nu mă duce nicăieri. Unicul rezultat era că deveneam tot mai rău și mai
asocial.
Cum luptai împotriva ta?
Este un
meme frumos care spune „Maybe if I ignore it, it will go away”- (n.r. Poate
dacă îmi ignor starea, va dispărea). Încercam să adopt comportamentul pe care îl
aștepta societatea de la mine. Îmbrăcam haine conforme sexului biologic, nu
corectam oamenii care mi se adresau sau vorbeau despre mine la genul feminin.
În clasă, nu am inițiat discuții de acest gen, pentru că îmi dădeam bine seama
care pot fi consecințele. În clasele gimnaziale, copiii pot fi duri în
declarații, la fel sunt și profesorii, și părinții ….
Cum s-a schimbat viața ta după ce ți-ai acceptat
identitatea?
În clasele
liceale am început să mă îmbrac așa cum îmi place. E adevărat că, din protest,
îmi stereotipizam garderoba, pentru ca să fie cât mai aproape de cea a unui bărbat,
adică doar blugi drepți, doar hanorace largi. Acest comportament a provocat
multe discuții. Profesorii mă tot convingeau să mă îmbrac mai feminin. Unii
colegi de clasă și-au dat seama. Unul chiar mi-a spus: „Știi, dacă tot vrei
să-ți schimbi genul, schimbă-l, dar atunci întâlnește-te cu fete, nu cu
băieți.”
Apropo, bănuiesc că oamenii confundă adesea
identitatea cu orientarea sexuală.
Așa e.
Mulți consideră stranie relația mea din cauza că iubesc un bărbat. Dar eu, de
fapt, am nevoie de relații foarte obișnuite. Aș vrea să creez o familie. Este
important pentru mine.
A fost greu să te afli în grupurile de oameni
cunoscuți, după ce ți-ai acceptat identitatea și ai adoptat un stil și
comportament conform genului tău?
În clasă
doar doi colegi mi se adresau la masculin. Dar, sincer vorbind, nu am avut
probleme mari cu asta pentru că am fost unul dintre cei mai buni elevi din
clasă, așa că nu mi-a fost prea greu să mă impun. Aveam imaginea unul elev care
învață bine și, în general, eram considerat un copil deștept. Și profesorilor
le puteam răspunde, dacă mă provocau. Iar colegilor, dacă se purtau
nerespectuos, pur și simplu, nu le dădeam voie să copieze la teste.
Această
tactică a lucrat și la universitate, pentru că, initial, nu au acceptat toți
identitatea mea. De exemplu, îți cere cineva conspectul și peste un timp întreabă
„что ты здесь написала?” (n.r.
din rusă: ce ai scris, la feminin). Îi închizi caietul în nas și îi zici „написал!” (adresare
la masculin). Nu îți corectezi atitudinea- nu o să mai vezi conspectul. Și asta
lucrează.
Au fost situații în care atitudinea oamenilor
te-a rănit?
Oricare
dintre oamenii care află că ești transsexual îți poate provoca neplăceri. O
cunoscută avea obiceiul să spună oamenilor noi, cu care făceam cunoștință:
„Știți că el, de fapt, nu este chiar băiat”.
Oamenii noi nu obișnuiesc să pună întrebări
incomode?
Pun
întrebări cei care află de undeva despre transsexualitatea mea. Cei care nu știu, nu pun întrebări. De fapt,
percepția depinde de așteptările oamenilor. Recent, sub o poză a unui băiat
bărbos cu plete lungi, am găsit un comentariu care spunea că el are ochii atât
de feminini. Serios? Există ochi feminini?! Vezi în om exact ceea ce vrei să
vezi.
Imaginea populară a persoanelor transsexuale
este una foarte teatralizată, cu machiaj strident, comportament provocator. Cât
de aproape este această imagine de tine și care este atitudinea ta față de ea?
Mie nu îmi
este prea aproape acum. Dar sunt perioade când această imagine îmi este aproape
din protest împotriva întregii lumi, pentru că lumea nu vrea să mă accepte.
Acum, însă eu sunt mai degrabă un băiat obișnuit, ca toți băieții. Nu e nimic
ieșit din comun în felul în care arăt. Tot ce îmi doresc este să trăiesc în
liniște și pace.
Dacă ai avea ocazia să alegi, ai mai alege să
fii trans?
Ar fi fost mai
simplu să mă nasc băiat cisgender, evident. Dar ar fi fost o cale cu totul
diferită, nu aș fi întâlnit oamenii care îmi sunt foarte dragi acum. Ar fi fost
o realitate diferită. Aș vrea să trec această cale încă odată, dar deja fără
greșeli. E ca și cum ai trece repetat toate etapele unui joc video. Prima dată
mergi mai mult intuitiv, nu știi care este misiunea, iar a doua oară joci
pentru plăcere, știi regulile și nu îți faci atâtea griji.
Despre ce fel de greșeli vorbești?
Nu aș mai
încerca să lupt cu identitatea mea, nu aș mai comunica cu unii oameni, aș
cunoaște bine consecințele unor cuvinte, a unor acțiuni. Sunt multe avantaje
când mergi a doua oară pe aceeași cale.
Transsexualitatea este o parte din tine, la fel
cum este creația literară, muzica, IT-ul, designul. Cât de mult loc ocupă
transsexualitatea în viața ta?
Atunci când
încerci să te regăsești, să-ți găsești locul în această lume, îți ia mult timp,
multe gânduri. Acum transsexualitatea nu e decât o părticică mică din Eul meu,
nu e printre cele mai importante. Acum în prim plan sunt interesele mele legate
de creație. Este mult mai important și mă caracterizează mult mai exact.
Un alt clișeu popular este că tinerii pot alege
să vină în comunitatea LGBT pentru a ieși în evidență, pentru popularitate. Tu
îți dorești popularitate?
Aș vrea
probabil să devin un cântăreț popular de rock sau un designer popular, dar nu
din contul vieții mele personale, dar grație realizărilor mele. Datorită
creației, nu datorită unor caracteristici care nu depind de dorința sau
alegerea mea.
Oamenii se interesează adesea care este motivul
din care apare transsexualitatea. O fi biologic, o fi social. Probabil ți-ai
pus și tu întrebarea?
Sunt multe
surse care au răspunsuri diferite la întrebarea respectivă. Dar nu cred că
motivul contează atât de mult. Importantă este atitudinea umană. E treaba
oamenilor de știință să dea răspuns la aceste întrebări, nu e tema discuțiilor
de cartier, cu siguranță. Cei care mor de curiozitate, să caute cercetări, să
scrie scrisori la instituții științifice.
Societatea noastră este transfobă?
În
principiu, da. De regulă, mă gândesc de 10 ori înainte de a spune că sunt
transsgender. Cei mai mulți oameni mă consideră doar un băiat gender neconform.
Când află, pot avea reacții neadecvate, pot începe interogatorii sau îți pot trânti
în față ceva de genul: „Deci, ethnic, ești față?”. Nu, ethnic – sunt băiat.
Atunci când te angajezi undeva, apare o anxietate puternică legată de felul în
care vor reacționa oamenii. Aș vrea să am actele în regulă, ca să nu mai fiu
nevoit să vorbesc despre asta.
Ce ai vrea să schimbi în societatea noastră,
astfel încât să te simți mai bine?
Bunul simț
nu este o calitate prea răspândită în societatea noastră. Unii oameni consideră
că ei pot să pună orice întrebare unui om strain, crezând că e corect să
insiste cu întrebări incomode. Nu își pun lor întrebarea de ce îi interesează
atât de mult viața unui străin. Aș schimba faza cu: „P,ur și simplu cineva nu
este obișnuit, nu este pregătit pentru asta”. Nu ai de ce te pregăti. Oamenii
spun: „Noi nu ne putem obișnui cu numele tău”. E fals. Pentru că atunci când
vii într-un colectiv nou și te prezinți, nimeni nu trebuie să se obișnuiască cu
numele tău, toți îl acceptă. În cazul meu oamenii au nevoie să se obișnuiască.
Nu te-ai obișnuit să ai în față un băiat?!- să știi că jumătate din populația
lumii este de genul masculin.
Cu ocazia zilei vizibilității persoanelor
trans, am vorbit mai mult despre nevoia ta de intimitate și spațiu personal.
Crezi că vizibilitatea este importantă?
Personal nu
sunt gata de vizibilitate. Îmi place liniștea. Atunci când lumea cunoaște prea
multe despre tine, apar o sumedenie de răuvoitori. Știi, cu cât este mai
popular un canal Youtube, cu atât mai mulți „hateri” are. Cu cât mai multă lume
știe, cu atât apar mai mulți dintre cei care vor să câștige popularitate,
folosindu-se de calitățile neobișnuite ale altui om.
Vizibilitatea
este, însă, foarte importantă, pentru că oamenii au opinii false despre cum
arată o persoană transsgender. Ei nu știu că o persoană cu care lucrează sau
învață poate fi transsgender și ei nici să nu bănuiască.
Sunt oameni care au nevoia vitală de a-și exprima ura, agresivitatea. Lor nu le prea pasă spre cine își îndreaptă ura. Pentru ei vizibilitatea și informarea nu are niciun sens. Dar sunt și mulți oameni buni în esență, dar care au o imagine a lumii greșită. Nu sunt suficient de informați ca să înțeleagă ce se întâmplă. Este nevoie de vizibilitate anume pentru ca acești oameni să se poată informa și să înțeleagă că persoanele nu trebuie judecate pentru identitatea sau orientarea lor sexuală, ci exclusiv pentru acțiunile lor.
Text: Doina Ipatii
Foto: Liliia Beda/Unsplash
Pentru ca acest blog să trăiască, donează lunar.