Mă gândeam care sunt pașii mei de curaj și mi-am dat seama că sunt mulți.
De fapt, cred că a trai în Moldova, a rămâne și nu a emigra, este un act de curaj. Într-o societate plină de stereotipuri, etichete, șabloane, orice lucru/acțiune pe care o faci și nu se încadrează în ele, este un pas de curaj. De ce? Deoarece direct ești pus în fața tribunalului societății și ești judecat/ă. Eu nu sunt împotriva criticii constructive, sunt împotriva atacurilor la persoană, acțiunilor de discriminare și ură, insultelor. Cu regret, se întâmplă des la noi în societate. Societatea judecă dacă trăiești altfel de cum trebuie, te îmbraci altfel decât alții, gândești altfel, iubești altfel. Dacă să dau un exemplu concret de un pas de curaj al meu, sunt câteva pe care le cred foarte importante, cel puțin pentru mine.
Primul pas a fost cu doi ani aproximativ în urmă, când am decis să intru în biserică, în timpul liturghiei fără batic în cap. Credeți-mă a fost un act de eroism pentru mine. Nu voi uita niciodată privirile tăioase pe care le simțeam în spatele meu. Probabil dacă făceam acest pas într-o altă epocă, eram arsă pe rug. De ce am făcut-o? Deoarece am vrut să demonstrez că baticul în cap sau lipsa lui nu face pe cineva mai credincios/oasă și mai iubitor/oare de Dumnezeu și de aproapele său. Punem accent pe multe lucruri inutile și uităm de esența credinței noastre.
Al doilea pas curajos pentru mine, a fost să spun că sunt o mamă feministă și să fac un vlog. Știam că într-o societate în care oamenii cred că a fi feministă înseamnă a fi împotriva bărbaților, familiei și a copiilor, iar a fi mamă/soție înseamnă să îți asumi anumite roluri și sarcini, că egalitatea de gen este o mișcare conspirațională care nu știu ce vrea să distrugă, a spune că poți fi mamă feministă este un act de curaj. Pentru mine a fost un pas curajos, mult gândit și pe care ezitam să-l fac o perioadă.
Al treilea pas curajos pe care l-am făcut, fără să-mi dau seama de la început este să alaptez oriunde și oricând dorește copilul meu. Am alăptat în Parlament, conferințe, ședințe, în timp ce țineam un discurs public, în stradă, magazin, transport public. De ce e un act de eroism pentru mine? Deoarece credeam că societatea din Republica Moldova a depășit acest moment, s-a maturizat, dar am greșit. Am înțeles asta în acel moment când stăteam pe bancă și alăptam. A trecut o doamnă și m-a privit tăios, apoi a scuipat în pământ și a spus ceva. Ulterior am citit unele comentarii, am auzit unele vorbe, că de fapt nu e frumos ceea ce fac eu. Recent, în troleibuz, în timp ce alăptam mă privea o pereche atât de dezgustător de parcă făceam sex în troleu, sorry de comparație.
Al patrule pas de curaj a fost să ies la lucru având trei copiii, dintre care unul mic. Chiar dacă mulți nu mă înțeleg, alții mă condamnă, sunt mulțumită și mândră de mine. A combina viața de familie cu cea profesională este extrem de greu. Uneori după nopți nedormite îmi este greu să mă concentrez la muncă. Sunt recunoscătoare soțului meu că m-a încurajat, rudelor mele că mă ajută, colegilor mei că mă susțin. Mă simt ca un copil care învață a merge, mai cad, dar de fiecare dată cineva îmi dă mâna să mă ridic și încet să merg.
Îmi doresc din suflet să schimb percepțiile din societate. Îmi doresc ca fiecare să trăiască liber și să se simtă liber, indiferent că este o femeie sau bărbat, o persoană în etate, cu dizabilități, de o altă etnie sau orientare sexuală. Îmi doresc o societate în care să învățăm a ne respecta reciproc, deciziile, modul de a gândi, de a trăi,de a iubi. Iar fiecare pas, acțiune pe care o fac în această direcție este un pas de curaj. Simt uneori cum îmi arde pământul sub picioare, simt că nu mai am curaj. Apoi privesc în urmă, privesc în jur, ascult atent ceea ce simt oamenii din jurul meu și ce simt eu, răsuflu adânc și merg înainte,încet, cu pași mici de curaj.
Text: Alina Andronache
Pentru ca acest blog să trăiască, donează lunar.
