Browsing Category

Dragă redacție

Dragă redacție

Daca nu treceam prin aceasta, aveam sa ramin acelasi copil naiv

Trei ani din viata mea i-am petrecut in Italia. Nu a fost o perioada deloc usoara, dar absolut necesara. O experienta de viata de nepretuit. Daca nu treceam prin aceasta, aveam sa ramin acelasi copil naiv, nesigur si plin de complexe.

Aveam 23 de ani cind am plecat. Fetita mea avea 3. Am lasat-o in grija bunicii si a tatalui. Sotul meu nu era de acord, dar nici nu m-a oprit. Cred ca chiar daca incerca, nu avea sa reuseasca. Am facut totul singura. Am imprumutat bani, 4000 de euro. Nu mai vazusem pina atunci atitia bani. Soacra mea a fost de acord sa imi tina fata. Am urmat un drum greu pina am ajuns in Italia. Urmeaza o istorie lunga si trista despre cum am ajuns. Cred ca nu isi are rostul aici.

Eu, care mai departe de Chisinau nu calatorisem nicaieri, in citeva zile am calatorit cu toate mijloacele de transport posibile, in afara de vapor. In 7 zile am trecut prin 4 tari – Rominia, Bulgaria, Grecia si, la final, Italia. Eram cu pasaport roman fals. Am fost si incuiata intr-un camion cu perete dublu, care, chipurile, transporta metale.

Cind, intr-un final, am ajuns in orasul de destinatie, in Bolonia, era noapte, eram obosita, flaminda si cu un nod in git, aproape disperata. Cind am vazut-o printre oamenii de la gara pe matusa mea, m-a cuprins o bucurie stranie. Cand am vazut-o printre oamenii de la gara pe matusa mea, m-a cuprins o bucurie stranie.

Cit timp am lucrat acolo ma simteam mereu trista si indurerata. Mai mult moarta decit vie, in suflet. Dar deja ceea prin ce am trecuta acolo, e o alta poveste

 

Text: Veronica

Maraton

Curajul e un soi de fericire care o simți după

Buna ziua drag blog! Nu mă pot abține să nu împărtășesc cu voi istoria mea de #curajordinar.

Curajul ordinar pentru mine reprezintă libertatea de a lua decizii corecte, în condițiile în care sunt o balanță indecisă. Uneori e mai comod să hotărască altcineva pentru mine, scapi de greutatea deciziei dar primești greul acceptării. Recent pentru mine și fiica mea au vrut să decidă rudele. Construim casă. În ogradă e șantier în toată legea.

Glasurile din jur (binevoitoare de altfel) îmi recomandau, mă convingeau ca mai bine ne va fi în Moldova la bunica, nu e locul unui copil de un an la șantier, plus mie să îmi fie mai ușor. Soțul din grija față de mine mi-a propus o vacanță în Elveția la fini, să mă odihnesc ca la șantier e gălăgie și mult de lucru.

I-am ascultat pe toți și le-am spus, ca ce propun ei e bine, dar nu e ceea ce eu îmi doresc. Eu nu caut căi ușoare. Eu vreau sa fiu aici și acum, să particip la construcția casei, doar acum se scrie istoria tinerei noastre familii, mai liniștită voi fi aici în gălăgie, cu copilul și soțul alături, decât undeva departe fără el. Eu am ales să merg împreună cu el de mînă prin viață, стройкэ, și colb.

Da, și nu obosesc făcând ceaune de mîncare la lucrători, fiica doarme bine și în gălăgie, iar faptul că particip mă energizează nespus.

Curajul e un soi de fericire care o simți după…

 

Text: Ludmila

Maraton

#Curajordinar pentru mine este mama

#Curajordinar pentru mine este mama, care m-a nascut la 20 de ani, iar tatal meu biologic incepuse sa o invineteasca de cand eram eu in burta. Au divortat cand implinisem un an. Ultima data l-am vazut cand aveam 4 ani, nu il tin minte.

Cand mergeam in clasa 1, mama era insarcinata in luna a 7-a. Al doilea sot a inceput sa o invineteasca cand fratele meu incepuse sa mearga. Era nevoita sa fuga din casa, impreuna cu fratele meu, chiar daca ploua sau ningea si ei erau fara incaltaminte. De el a divortat cand aveam vreo 16 ani. Atunci nu intelegeam de ce rabda si ii ofera atatea sanse. Acum inteleg. Ai nevoie de mult curaj pentru a spune stop.

S-a casatorit a treia oara cand eu aveam 20 de ani. Abia acum si-a gasit fericirea. Ea a avut un curaj #extraordinar sa caute, sa nu se dea batuta, sa continue sa lupte, orice ar fi. Si a reusit.

 

Text: Anonim

Maraton

Sper să îmi conving frica că n-are nici un rost existența ei în viața mea

Despre #curajordinar:

1) Cind fetita mea avea 11 luni am evadat singura într-o escapadă la munte, urcînd un vîrf de 2000 de m. Desigur ca am primit critici la adresa mea, că sunt egoistă și ce fel de mama face asta?

2) Revenind acasa, m-am simtit atît de inspirată și plină de oxigen, că simțeam că trebuie să investesc toate asta într-o idee utilă societății, așa am pornit o miniafacere ecofriendly pentru mămici cu pici.

3) De obicei îmi frezez părul o singură data pe an, atunci cînd îl simt greu și e complicat de întreținut, anul ăsta m-am abținut pînă la 1,5 ani intenționat ca să pot dona cosița mea unei femei cu cancer, care are mai mare nevoie de ea decît coșul de gunoi.

4) Am o frică nebună de a ieși în fața unui public cu un discurs, uit ce am de spus, îmi tremură vocea și tare mi-e ciudă ca emoțiile mă controlează pe mine și nu invers, cu toate astea mă pun în situații incomode prin participarea la diferite evenimente care presupun public speaking, prin care sper eu să îmi conving frica că n-are nici un rost existența ei în viața mea.

 

Text: Elena

Maraton

Curaj ordinar sau cum am cutreierat Patagonia singură?

Când am învățat despre Patagonia la lecția de geografie, mi se părea ostilă și fermecătoare în același timp, mi-o imaginam plină de ghețari, vânturi puternice unde pot supraviețui doar lamele și pumele. Mi se părea atât de departe și atât de imposibil de ajuns acolo. Dar se pare că poți merge și la capătul lumii dacă vrei.

Când am ajuns în Chile știam că o voi vizita, nici nu m-am întrebat dacă sunt pregătită fizic, moral, financiar sau destul de curajoasă. De ce zic fizic, pentru ca sunt mai mult de 60 de km de trekking timp de patru zile în condiții meteorologice schimbătoare. În aceeași zi poți avea ploaie, ninsoare, vânt puternic sau soare nemilos. Plus, drumurile te duc prin coaste pietroase de munte, multe urcușuri si coborâșuri, alături de râuri, lacuri și glaciare. De ce zic moral, pentru că știam că voi face această călătorie singură. Nu era prima dată când călătoream singură, dar a fost prima dată din toate călătoriile mele solo când am înțeles ca mă simt bine cu mine însămi și nu e numaidecât să fii acompaniată pentru a savura o călătorie. De ce zic financiar, pentru că e o experiența destul de scumpă, dar îmi ziceam că am învățat să călătoresc ieftin, așa că voi putea să o fac și de data asta, fără a rămâne lefteră.

Deci m-am pornit. Cum ziceam e un trekking de 4 zile numit circuitul W in Torres del Paine, parc național care face parte din Patagonia chileană. Circuitul se numește W pentru că ruta, cărărușele care îl formează, au forma literei W. În fiecare zi faci o parte din circuit, iar noaptea dormi în cort. Timp de patru zile trebuie să porți în backpack-ul tău toate lucrurile de care poți avea nevoie, plus alimente foarte nutritive și nu grele.

Și deși m-am pornit să îl fac singură, pe drum am întâlnit o mulțime de oameni din toate colțurile lumii. Și așa, minunându-mă de peisajele feerice ale Patagoniei, am avut impresia că în același timp călătoresc prin toată lumea, ascultând istorioarele celor care mi-au ținut companie o parte din drum. Au fost oameni de tot soiul de la care am învățat multe lucruri interesante și utile.

Ce am mai învățat din aceasta experiența este că atunci când călătorești singur îți dai seama cât de puternic ești. În una din zile, am ieșit mai devreme din camping pentru a fi sigură că ajung la următorul cort înainte de a se însera. Așa cum era devreme, mersesem vreo două ore fără a întâlni măcar o persoană pe drum. Atunci a fost momentul când mi-am adus aminte și de avertismentul despre cum ar trebui să ne comportăm, dacă ne iese în drum o pumă și despre cum să fim atenți la indicațiile de pe drum pentru a nu ne rătăci in imensa Patagonie (cum apropo i s-a întâmplat unui tânăr câteva zile ca eu să încep circuitul).

Ultima zi, când trebuia sa fac 22 km spre Glaciarul Grey, era un vânt atât de puternic și rece că literal nu puteam merge, într-un moment nu am mai putut să mă țin pe picioare și am căzut într-o tufă de scai. M-am sculat, zâmbit, mi-am scos scaii și am mers înainte. În acel moment, eu nu m-am gândit ca ceea ce am făcut se numea curaj. Acum, când privesc în urmă, sunt sigură că a fost vorba de curaj. Și nu e vorba de curajul de a merge pe jos zeci de km prin ploaie sau ninsoare, dar de curajul de a îndrăzni sa îți învingi frici, să îți depășești limite, nesiguranțe, să fii deschis lumii și cunoștințelor, să înveți să fii mai flexibilă și tolerantă. De ce zic flexibilă? Pentru că, atunci când am vizitat partea argentiniană a Patagoniei, de data asta un grup de prieteni mi s-au alăturat, am nimerit la concertul lui Luis Fonsi, nefiind fană lui și chiar m-am distrat. Așa că despacitoooo trezește curajul în tine și mergi să cucerești lumea.

Text: Oxana

 

Maraton

A trai în Moldova, a rămâne și nu a emigra, este un act de curaj

Mă gândeam care sunt pașii mei de curaj și mi-am dat seama că  sunt mulți.

De fapt, cred că a trai în Moldova, a rămâne și nu a emigra, este un act de curaj. Într-o societate plină de stereotipuri, etichete, șabloane, orice lucru/acțiune pe care o faci și nu se încadrează în ele, este un pas de curaj. De ce? Deoarece direct ești pus în fața tribunalului societății și ești judecat/ă. Eu nu sunt împotriva criticii constructive, sunt împotriva atacurilor la persoană, acțiunilor de discriminare și ură, insultelor. Cu regret, se întâmplă des la noi în societate. Societatea judecă dacă trăiești altfel de cum trebuie, te îmbraci altfel decât alții, gândești altfel, iubești altfel. Dacă să dau un exemplu concret de un pas de curaj al meu, sunt câteva pe care le cred foarte importante, cel puțin pentru mine.

Primul pas a fost cu doi ani aproximativ în urmă, când am decis să intru în biserică, în timpul liturghiei fără batic în cap. Credeți-mă a fost un act de eroism pentru mine. Nu voi uita niciodată privirile tăioase pe care le simțeam în spatele meu. Probabil dacă făceam acest pas într-o altă epocă, eram arsă pe rug. De ce am făcut-o? Deoarece am vrut să demonstrez că baticul în cap sau lipsa lui nu face pe cineva mai credincios/oasă și mai iubitor/oare  de Dumnezeu și de aproapele său. Punem accent pe multe lucruri inutile și uităm de esența credinței noastre.

Al doilea pas curajos pentru mine, a fost să spun că sunt o mamă feministă și să fac un vlog. Știam că într-o societate în care oamenii cred că a fi feministă înseamnă a fi împotriva bărbaților, familiei și a copiilor, iar a fi mamă/soție înseamnă să îți asumi anumite roluri și sarcini, că egalitatea de gen este o mișcare conspirațională care nu știu ce vrea să distrugă, a spune că poți fi mamă feministă este un act de curaj. Pentru mine a fost un pas curajos, mult gândit și pe care ezitam să-l fac o perioadă.

Al treilea pas curajos pe care l-am făcut, fără să-mi dau seama de la început este să alaptez oriunde și oricând dorește copilul meu. Am alăptat în Parlament, conferințe, ședințe, în timp ce țineam un discurs public, în stradă, magazin, transport public. De ce e un act de eroism pentru mine? Deoarece credeam că societatea din Republica Moldova a depășit acest moment, s-a maturizat, dar am greșit. Am înțeles asta în acel moment când stăteam pe bancă și alăptam. A trecut o doamnă și m-a privit tăios, apoi a scuipat în pământ și a spus ceva. Ulterior am citit unele comentarii, am auzit unele vorbe, că de fapt nu e frumos ceea ce fac eu. Recent, în troleibuz, în timp ce alăptam mă privea o pereche atât de dezgustător de parcă făceam sex în troleu, sorry de comparație.

Al patrule pas de curaj a fost să ies la lucru având trei copiii, dintre care  unul mic. Chiar dacă mulți nu mă înțeleg, alții mă condamnă, sunt mulțumită și mândră de mine. A combina viața de familie cu cea profesională este extrem de greu. Uneori după nopți nedormite îmi este  greu să mă concentrez la muncă. Sunt recunoscătoare soțului meu că m-a încurajat, rudelor mele că mă ajută, colegilor mei că mă susțin. Mă simt ca un copil care învață a merge, mai cad, dar de fiecare dată cineva îmi dă mâna să mă ridic și încet să merg.

Îmi doresc din suflet să schimb percepțiile din societate. Îmi doresc ca fiecare să trăiască liber și să se simtă liber, indiferent că este o femeie sau bărbat, o persoană în etate, cu dizabilități, de o altă etnie sau orientare sexuală. Îmi doresc o societate în care să învățăm a ne respecta reciproc, deciziile, modul de a gândi, de a trăi,de a  iubi. Iar fiecare pas, acțiune pe care o fac în această direcție este un pas de curaj. Simt uneori cum îmi arde pământul sub picioare, simt că nu mai am curaj. Apoi privesc în urmă, privesc în jur, ascult atent ceea ce simt oamenii din jurul meu și ce simt eu, răsuflu adânc și merg înainte,încet, cu pași mici de curaj.

 

Text: Alina Andronache

Maraton

Curajul este aripa ta dreaptă

Peste 7 zile am 19 ani și o duzină de vise, aspirații, idealuri, planuri, idei. Și nici nu știu ce să fac cu ele. Dar mă bucur că sunt.

După absolvirea liceului, parcă am ajuns la o răscruce. Drumurile ce mi se deschideau în față, se uitau nedumerite la mine. Și eu la ele. Ca niște străine, ne cercetam minuțios și știam că o alegere are să-mi schimbe viața. O singură alegere. O singură viață. Mă măcină gândul cât de corespunzătoare și exactă ar trebuie să fie această alegere.

Am decis să-mi ascult inima, glasul interior, chemarea si toate simțurile ce se mai mișcau înăuntru. Dar… mă deranjau niște voci ce mă însoțeau pretutindeni. Se auzeau părerile părinților, buneilor, rudelor, prietenilor, profesorilor, cunoscuților. Toate trăiau în mine. Și îmi încurcau să aud vocea propriei inimi.

Încotro? Încotro? Încotro?

Tinerețe și maximalism ? Ochelari roz ? Nebunie? Alegere prea curajoasă? Sau poate un pic cu capul în nori ? Cred că toate. Și îmi place asta! Atâta timp cât îmi asum toate deciziile. Atâta timp cât inima mea e conștientă. Și bună prietenă cu rațiunea și echilibru. Nu e ușor să fii o visătoare :) Chiar deloc! Dar eu am decis să trăiesc așa cum simt. Să am curaj. Să țin cont de sfaturile mele pentru mine. A mele pentru mine. Chiar dacă asta suna un pic egoist.

Curajul este aripa ta dreaptă. Curajul este puterea ce clocotește înăuntrul tău. Curajul te ajută să-ți menții coloana vertebrală în poziția corectă. Curajul cel de toate zilele. Ce bine e să te joci cu el.

Luați-va de mână și mergeți împreună prin viață. Escaladați împreună noi orizonturi. Cădeți și ridicați- vă împreună. Intens. Din inimă. Fară regrete. Promit să fie o aventură pe cinste!

Cu curaj și sinceritate, Aurelia O.

Maraton

Curajul de a cere ajutor

Mersul la psiholog în alte țări e poate ca şi mersul la dentist. La noi însă nu. Ştim cu toții. Să nu ne ascundem dupa deget şi să recunoaştem. Să ai curaj să stai cu specialistul în față şi să taci… Minute. Ore. O inepție, veți zice. Orele costă. Trebuie sa le încarci cu maximum informație despre tine şi starea ta, în aşteptarea soluției magice.

Să ai curaj să rupi din altă parte şi să investeşti anume aici. Să nu îi cumperi trei perechi de sandale copilului vara aceasta, ci una. Iar în frigider să stai cu 3 roşii şi o bucată de brânză.

Să ai curaj să scoți gunoiul din tine, să reproduci acțiuni ce le faci zilnic, să-i scrii mamei o scrisoare pe care niciodată nu o va citi. Să te opreşti. Să o rupi. Să a te blochezi pe câteva săptămâni. Să nu mai mergi. Pauză. Apoi să o iei de la capăt. Altfel. Cu altă lumină în ochi. Alteori cu lacrimi şi sughițuri. Alteori cu zâmbete isterice, făcând haz de necaz, râzând de tine.

Să ai curaj să nu o mai suni pe mama, pe cumetra, pe prietena ta. Ci pe doamna psiholog. Să mergi acolo până vei scoate tot. Să nu laşi. NU să fie nu şi DA să fie da. Oricând. Oriunde. Cu oricine.

 

Text: Cristina

Maraton

Sa-mi infrunt fricile interioare si sa le accept, tot e un act de curaj                                                

Buna Diana, textul tau despre curaj, mi-a dat de gindit. In fin,e ce e curajul pentru mine, curaj e sa mergi impotriva tuturor.

De exemplu, am inceput sa fac sport singura acasa si toti in jur spuneau ce-ti trebuie, mai bine mergi la prasit  (locuiesc in sat), ce e cu tine tu si asa esti slaba, cred ca nu ai ce face ș.a. cuvinte de genul, care ma demoralizau, curaj era pentru mine sa merg inainte fara sa le dau ascultare.

Curaj a fost pentru mine, cind la 32 de ani a trebuit sa incep o noua activitate profesionala, dupa 11 ani de activitate in domeniul educatiei.

Curaj pentru mine este sa merg la o noua facultate (apropo, zile acestea merg sa depun actele) –tot un act de curaj e. Sa vezi expresiile de pe fetele oamenilor – ce e cu tine, la ai tai 35 de ani, sa-i infrunt tot e un act de curaj.

Sa-mi infrunt fricile interioare si sa le accept, tot e un act de curaj.

Text: Agnes

Maraton

A fost una dintre cele mai extraordinare experiențe

Curaj ordinar. Ce frumos suna și cum ne îndeamnă să ieșim un pic din zona noastră de confort și să ne facem viața mai colorată.

O experiență de curaj pentru mine (și soțul meu) a fost să găzduim un cetățean turc, musulman (prin platforma couchsurfing.org). Cu toate știrile despre terorism și extremism, omul meu avea rezerve când i-am spus că mi-a scris Suleyman (noi trăind într-un apartament micuț cu o cameră și având un bebe de 9 luni).

A fost una dintre cele mai extraordinare experiențe de acest gen de până acum. O seară, atât a stat el la noi, dar ce conversații, cata toleranță și dragoste a împărțit cu noi ☀️

La plecare, ne-a spus să apelam la el ori de câte ori avem nevoie de ceva, ‘cause you opened your home for me and therefore, I open my heart for you. ❤️

Iată așa, da, și acum păstrăm legătură.

 

Text: Diana, care are și un blog fain despre experiența ei de mămică tânără.