Browsing Category

Social

Social

Cine ne protejeaza copiii?

mujer vaca solteros sin compromiso Ieri mergeam grabita prin centrul Chisinaului, in zona magazinului UNIC. Am trecut ca un vartej pe langa o femeie mai in varsta si o fata adolescenta, de vreo 13-14 ani. In urechi mi-au intrat franturi din dialogul lor, bucati de cuvinte pe care nu puteam sa le leg:

go to site Femeia: 1000 de euro, avion, de ce nu?

mujeres solteras salta capital Fata: eu doar sunt copil! de ce faci asta?

go to link M-a trecut un fior. In suflet mi-a cazut o ghiulea de plumb. Am intors brusc capul dupa ele. S-au oprit. Fata se uita speriata la femeie. Nu stiam ce sa fac. In urechi imi vuia. Simteam atata suferinta in ochii adolescentei. O simteam neputincioasa.

get link Ele m-au observat. Nu m-am oprit. Mi-am vazut mai departe de drum. Dar nu mai calcam la fel de sigur. Voiam sa inteleg ce se intampla. Sa stiu ca fata e bine. Ca are cine sa o apere. Ca nimeni nu-i va face rau. Ca acea femeie o protejeaza, ca are grija de ea. Ca tine minte ca e doar un copil.

***

In maxi taxi, seara. Lume multa. Eu cu o punga mare si o floare, pe o tulpina lunga si fragila. Gasesc un loc in spatele unei femei de peste 50 de ani. Langa geamul de vizavi sta singur nepotelul ei, un baietel de vreo 5 ani, caruia nu-i mai tace gura. Povesteste nostim ceva. Tur-tur-tur. Turu-turu-tur. Ceilalti pasageri se amuza. E prima zi de primavara si e voie buna. Femeia, insa, se simte obligata sa demonstreze tuturor ca ea tine situatia sub control, ca este o bunica responsabila si severa, care nu permite fel de fel de samovolnicii copilului si tot intinde mana sa-l piste, sa-l ghionteasca si striga la el, printre oamenii care se lipesc unul de altul, sa taca, sa nu povesteasca atata, sa nu deranjeze lumea, sa nu o mai faca de ras. Copilul n-are nicio treaba. Atata spirit in el!

Scena se petrece de cateva ori. Dar baietelul continua ciripitul. Atunci femeia se simtise obligata sa explice cu voce tare, ca de pe-o scena imaginara, crescuta in mijlocul microbuzului, ca vesnic el asa, ca nu mai stie cum sa-l dezvete sa nu povesteasca in locuri publice, ca daca aude ceva ce-l impresioneaza, nu se mai opreste din povestit. Cand si-a incheiat monologul, astepand aprobarea si compasiunea celor din jur, o tanara i-o pune: „Doamna, e doar un copil si se poarta ca un copil!”. Din spatele tinerei, un barbat in varsta: „Lasati-l in pace, nu deranjeaza pe nimeni”.

Pacat ca aveam doar o floare. As fi vrut sa am mai multe si sa le impart pasagerilor acelei curse, pentru ca au lasat un copil sa respire. Pentru ca au fost avocatul lui, in locul celei care ar trebuie sa fi fost.

***

Copiii nu au pe nimeni, in afara de noi, maturii, in grija carora sunt. Noi trebuie sa fim avocatii copiiilor nostri. Noi, parintii. Bunicii. Noi trebuie sa fim cei care ii apara in orice circumstante. Cei care le dau microfonul atunci cand ei au ceva de spus. Cei care vor sa le asculte povestile. Cei care intotdeauna vor fi zid in spatele lor. Cei care niciodata nu vor pune la indoiala vorbele lor. Cei care niciodata nu se vor dezice de copiii lor in fata gurii lumii.

 

Foto: Paul Bence

Social

Istorii cu sange

Am adunat in aceasta postare comentariile despre experiente marcante legate de menstruatie, prin care au trecut cititoarele cand erau eleve, lasate la postarea despre eleva careia, avand o menstruatie abundenta, nu i s-a permis sa plece acasa.

Sunt niste marturii care nu trebuie uitate, trecute cu vederea, minimalizate. Ele fac parte din experienta feminina colectiva din aceasta tara si trebuie valorificate.
Va multumesc pentru sinceritate. Daca mai sunt doritoare sa-si imparateasca experienta menstruatiei traite in scolile noastre, sa stiti ca loc este pentru toata lumea.

Eu la varsta fetitei ma informam singura (imi era rusine sa intreb) si eram indrazneata, dar cate fete din clasa mea stateau asa la ore si cel mai mult se temeau sa nu murdareasca scaunul ca o sa fie probleme. Erau gata sa stea in scurta cat de cald nu ar fi in clasa, dar sa nu isi ceara voie, sa nu vada altii, sa nu murdareasca scaunul.

 

Imi amintesc un profesor de educatie fizica, care atunci cand ne spunea conditiile care trebuie respectate pentru un anumit exercitiu, adauga „fetele care au ciclu, pot sa nu faca asta”. Noi asa de tare ne rusinam de cuvantul acesta, ca dadeam tpt din noi sa nu ne tradam ca avem ciclu. Omul chiar era bin intentionat.

 

mie tot mea venit ciclu la lectii la scoala era luna mai eram im fusta si mam murdarit cu 14 ani in urma…a vazut cineva din colege parca vad si acum cum mau inconjurat toate ca nu cumva sa vada baetii si discutam cum sa facem aa plec acasa in halul cela.am zis la invatatoare mea dat o coftita sa o leg la.jumate si ma trimas acasa.intre timp a sunato pe mama sami easa in cale.era o invatatoare in virsta ce bravo a fost.eu nu inteleg ce se intpla cu lumea in ziua de azi…

 

Cu parere de rau mi’i cunoscut acest sentiment de rusine, mai mult, noi, fetele ne vorbeam una la alta despre menstruatie, cum e si ce se face, cand parintii trebuiau sa o faca, care din jena probabil, altfel nu’mi pot explica, nu mi’au povestit nimic.
In liceu, dupa ce una din eleve, fiind in clasa a 9’a a ramas insarcinata de la un coleg de clasa, cu care locuia impreuna, parintii afirmau ca nu erau la curent cu asta, dirigintele clasei a primit o mustrare aspra si ne’a condus la un centru clinic privat, unde am fost informati despre menstruatie, sex, contraceptie cu materiale didactice speciale. Deci, daca se doreste, se poate.
Educatia sexuala i’ar ajuta pe multi sa’si cunoasca corpul, sa se protejeze de multitudinea de boli.

 

De ex mie…nimeni nu mi-a vb despre minstruatie.Niciodata nu v-oi uita …aveam 12-13 ani…era in seara Anului Nou….s-a inceput…nici nu eram pregatita moral(cum sa-i fac fata). Am strigat-o pe mama….ea s-a uitata si a spus „niste petisi” amush . Eu am ramas fara cuvinte ..cand am auzit-o….Asa cum imi dadea bani cu”norma”….am furat bani sa-mi cumpar absorbate „bella” cu care puteai sa te legi de gat))

 

Pe cind eram mică îmi aduc aminte ca la noi in școala a fost un caz asemanator…..fata avind ciclu abondant sa murdărit,cind și-a cerut fata voie ca sa meargă la baie sa se schimbe a fost refuzata de către profă…….fata sa ridicat și a plecat indiferent dacă primea nota negativă….cind sa întors de la baie o aștepta directorul plin de draci…..Razbunarea fetei a fost ca atunci cind profa era îmbrăcată in pantaloni albi fata ia vărsat pe scaun cerneala roșie…….au ris toată școala de profa și plus la asta a rămas cu pantaloni de aruncat.De atunci dacă aveai nevoie la baie trebuia doar sa anunți si puteai merge

 

Am avut mama vitregă, s-au cum îi spuneam eu, mama de a doua. Era răutăcioasă și de multe ori eram trasă de păr, lovită cu palmele peste față și mereu se agăța de mine din orice. Aveam frică de ea, o frică nebună. Momente de acestea erau multe și triste și pline de lacrimi.
A venit ziua când pentru prima dată am avut menstruație, dar n-am spus, de frică, de neînțelegere, de rușine, de copilul speriat din mine. Am tot ascuns câteva luni cum am putut iar protejarea mea erau bucățile de cârpe pe care mi le făceam singură. În una din zile mi-am pătat hainele și femeia căreia îi spuneam mamă a urlat la mine și mi-a aruncat în față câteva bucăți de pânză albă, împăturite și călcate. Nu m-a întrebat de când am menstruație, cum sa-mi fac igiena, câte zile durează și important, este un moment firesc și natural.
Eu am învățat asta de la diriginta mea, prietenele mele, colegul meu de clasă Ion (oare pe unde e acum și ce mai face? ), apoi singură. Și totuși când ești copil ai nevoie mare mare de sfaturi și susținere. Vorbiți cu copiii voștri pentru că asta e necesar, e util, e frumos.

 

Nu stiu prin ce clasa eram cand imi veni ciclu mai devreme, pe nepregatite (nu aveam la mine nici absorbante si nici pastile), am mers la diriginta sa imi cer voie acasa. Mi-o zis „Rabda, ca aici tot femei lucreaza, daca s-or duce toate acasa cand li se incepe?!”. Nici macar sa imi dea vreo pastila sau vreun absorbant, ca avea prin sertare de toate. O colega pana la urma mi-a gasit un absorbant, dar de rabdat durerea am rabdat pana la sfarsitul lectiilor. Nu stiu cum aratam, dar cand am iesit din scoala si m-a vazut „doamna” s-a albit la fata. De atunci, ori de cate ori imi ceream voie acasa, chiar daca nu ma durea nimic, pur si simplu nu-mi era a face lectii, zicea „Du-te!”. Si nu ma mai intreba absolut nimic.

 

Eram mai mare, si la scoala purtam pantaloni negri deci nu se vedea Si tot m-am dus la diriginta sa-i zic ce s-a intimplat, si mi-a zis sa ma spal si sa stau ca mai am 2 lectii. Eu m-am uitat la dinsa, am ris si m-am dus acasa.

 

Eu în școală muream de durere o dată pe lună, asta până am înțeles că trebuie să chiulesc pentru că altfel nu sunt lăsată să plec acasă. Durerea provocată de menstruație nu e luată în calcul!

Imagine: broderie de Sam Logan

Social

#MENSTRUATIA in viata si in scoala

Mie mi-a venit menstruatia la 10 ani. Azi am 35. Mai mult de doua treimi din viata le-am trait cu scurgeri lunare de sange. E mult sau putin? E suficient ca sa-mi cunosc corpul, sa-i stiu ritmurile si sa-i ghicesc supararile.

Dar chiar si acest stagiu in ale menstruatiei, nu ma scuteste de surprize. Luna trecuta, cat locuiam si munceam pe o penisa, am avut un caz din cele de care femeile se tem cel mai mult in timpul ciclului, indiferent de experienta din spate, indiferent cu cate tampoane ies din casa, indiferent cu ce sunt imbracate. Si asa cum vietii ii place sa fie ironica, aceste cazuri se intampla intotdeauna cand nu ai multe posibilitati de interventie, cand esti in mijlocul strazii, la o sedinta importanta, in plin proces de lucru, ca in cazul meu, carand cu un capitan de vas niste saltele din iaht spre masina.

Deci, cum caram noi acele saltele (care nu erau grele), sangele a tusnit cu toata puterea si m-a inundat. Il simteam cum mi se prelinge intre coapse, cum se imbiba in tesatura jeansilor, cum lenjeria mi se lipeste pe viata si pe moarte de corp, cum bucati din mine se rup si se scurg pana la genunchi. Si afara e iarna. Umed si rece. Si eu nu am unde fugi, unde ma ascunde pentru a ma spala si schimba. Eram atat de stresata, la 35 de ani ca si la 13, incat cu greu numaram pasii pana la masina. Dar am facut un efort. Mi-am scos de la gat fularul mare, din alpaca peruana, si l-am pus, pliat in patru, pe bancheta din fata, ca sa n-o patez. Din mine curgea si curgea, ca in potopul biblic. Si nimic, dar nimic nu prevestea asa un deznodamant al acelei zile.

De ce scriu toate aceste detalii? Ca sa ne aducem aminte cum e. Sa ne punem in pielea fetitei care nu a fost lasata acasa de catre profesoara in timpul menstruatiei abundente si sa nu mai gasim explicatii din seria „da, dar…”.

Da, dar trebuia sa fie pregatita pentru astfel de cazuri…

Da, dar mama trebuia sa-i dea mai multe tampoane…

Da, dar ce ea nu stia…

Nu. Nu stia. Asa cum nici eu, peste 25 de ani de la prima menstruatie, nu pot sa ghicesc in care luna, in care zi, la care ora din mine va porni potopul.

Si ce e de facut?

De recunoscut, demn si cu voce tare, ca asta face parte din viata, a noastra si a fiicelor noastre. Ca a fi femeie, inseamna sa treci si prin astfel de momente. Ca menstruatia abundenta nu se intampla numai cu fetele si femeile proaste, naive, needucate, nepregatite. Ca ea se poate intampla oricui. La orice ora din zi. In orice circumstante. Si ca in astfel de situatii avem nevoie de intelegere si ajutor.

La postarea initiala au fost si comentarii de nedumerire: de ce fata nu a plecat acasa, chiar si fara permisiunea profesoarei? Parerea mea este ca aceasta intrebare nu este legitima, din simplul motiv ca scoala e o astfel de institutie din care copilul nu ar trebui sa plece singur, de capul lui. Or, noi asta ne invatam copiii, nu? Sa asculte de profesori, sa urmeze regulile scolii, sa se conformeze normelor impuse in scoala. Cine sustine contrariul, posibil nu cunoaste bine psihologia unui copil, caruia, pe de o parte i se spune sa se supuna, iar pe de alta parte i se spune ca poate sa nu se supuna atunci cand nu e cazul. Nu credeti ca e cam incurcat pentru un creier inca fragil? Toata responsabilitatea in astfel de cazuri e a scolii si nicidecum a copilului, care nu a putut lua aceasta decizie. De exemplu, in scoala Ilincai din Franta, regulile sunt stricte – nimeni nu iese dupa poarta in timpul orelor fara invoirea in scris de la profesor sau cererea in scris, a parintilor. Scoala este responsabila de siguranta copilului si e normal ca un copil sa nu decida singur cand si de ce trebuie sa paraseasca teritoriul scolii. Pentru asta exista profesorii, care, din pacate, uneori uita de dimensiunea umana a meseriei lor.

 

 

Imagine: artista Jen Lews isi foloseste sangele menstrual in fotografiile sale.

Social

O fetita cu menstruatie abundenta nu a fost lasata acasa

Am vorbit azi cu mamica unei prietene de-a Ilincai, de aici, din Chisinau.

Era suparata, indignata, necajita si toate impreuna si zice ca vrea sa mearga pana in panzele albe.

Fetitei i s-a inceput menstruatia. Intr-o tara normala, cu oameni teferi, pentru care ceea ce se intampla cu corpul feminin nu este un tabu, intr-o tara in care exista solidaritate si compasiune intre oameni, unde scoala e facuta pentru interesul copiilor, nu a planurilor de studii, fetita ar fi trecut prin aceasta experienta formatoare cu incredere, fiind sigura de sustinerea celor din jur. Dar nu la noi.

Fetita a avut un ciclu abundent, pentru care nu era pregatita. Din spusele ei si a mamei, pe care am tendtinta sa le cred, nu a fost lasata sa mearga acasa. A trebuit sa stea pana la sfarsitul orelor, sangele curgandu-i pe haine, care s-au coscovit intre picioare.

Eu nici nu vreau sa-mi imaginez prin ce a trecut acest copil. Dar asta s-a intamplat. Si mi-am imaginat. Mi-am imaginat cum e sa ai 12 ani, sa-ti curga sangele val-vartej, sa-l simti cum se prelinge pe picioare, cum se imbiba in haine, sa nu intelegi foarte bine ce se intampla, sa fii terorizata ca totul e la vedere, sa-ti fie rusine de privirile si reactiile colegilor… Si sa ti se refuze unicul refugiu posibil – casa. Ce trebuia sa se intample cu acest copil, ca sa fie lasat acasa? Sa-i iasa un ovar? Sa lesine?

Una din problemele societatii noastre este ca noi nu vrem sa stim, sa ne imaginam, sa intelegem. Noi avem empatie doar pentru ai nostri. In rest – nu ne intereseaza. Nu vrem sa ne asumam.

O alta problema este ca noi inca ne temem sa spunem lucrurilor pe nume. MENSTRUATIE. Buhahaha! Da, de la vreo 11 ani si pana la vreo 50, din femei lunar (cu exceptia sarcinii) curge sange! fara acest proces perfect natural, normal, nu s-ar naste copiii! Fara MENSTRUATIE niciunul din noi nu am fi existat! Nici puritanii, nici bigotii, nici cei care fac regulile in scoli. La unele fete/femei menstruatia este dureroasa, abundenta. Nu toate fetele/femeile se simt in forma in zilele menstruatiei, asa cum ni s-a bagat in cap prin reclamele tampoanelor. Unele fete/femei in timpul menstruatiei stau sub perfuzie, isi pun injectii, beau pastile. Deci, aceasta copila avea toate motivele sa fie lasata sa plece acasa pe motiv de boala. Si faptul ca nu i s-a permis, este o incalcare, in primul rand, a ceea ce inseamna sa fii om integru in responsabilitatea caruia sunt lasati copiii.

PS: unele comentarii la postarea mamei tot sunt halucinante, cu tema: „menstruatia = rusine”, scrise de femei, apropo.

Social

Discriminare si conspecte prafuite la USM

In anul 4 sau 5 la facultate, aveam un profesor de drept pe care il tin minte numai datorita faptului ca spunea studentelor insarcinate ca sunt pline de icre. Un prost misogin.

De atunci au trecut aproape 15 ani, dar lucrurile nu s-au schimbat. Acesti prosti misogini, cu titluri academice, incalzesc si azi scaunele facultatilor, dictand conspecte prafuite, pe care orice student exemplar e dator sa le scrie cu acuratete in caiet. Si se cred destepti, pentru ca prostia merge mana in mana cu iluzia inteligentei.

Mi-a scris zilele trecute o cititoare, mama tanara, care urmeaza studii de masterat la Universitatea de Stat din Moldova. Studii, dupa spusele ei, pentru care a facut multe sacrificii si la care nu are de gand sa renunte. Or, se vede ca anume asta ar trebui sa faca in opinia unui profesor, care i-a spus ca daca are copil, nu are ce cauta la master si a invitat-o sa plece de la lectii. Aceasta reactie neadecvata si discriminatorie a urmat observatiei studentei ca ceea ce dom’ profesor dicteaza s-a invatat in primul semestru:

Pentru o argumentare mai eficienta i-am zis ca am acasa copil si nu pot sa imi permit sa pierd timpul, studiind aceeasi informatie de 2 ori, fiindca el ne dicta pentru conspect ceea ce am studiat in primul semestru la alt obiect.

 

In aceasta situatie concreta sunt trei probleme grave:

  1. Discriminarea fata de una dintre studente pe criterii de gen si, presupun, de varsta, incalcarea click Legii Nr. 121 cu privire la asigurarea egalitatii. Sunt curioasa, daca un student ii aducea acelasi argument, care ar fi fost reactia profesorului? Sau daca o femeie mai in varsta, cu semne exterioare de „seriozitate” si succes, i-ar fi facut aceeasi observatie, argumentand cu faptul ca nu are timp de pierdut, din cauza afacerii pe care o conduce, care ar fi fost reactia profesorului? Or, o mama tanara este intotdeauna o tinta usoara a misoginilor si abuzatorilor, ei avand secreta convingere ca aceasta nu va indrazni sa se razvrateasca.

  2. dating customs in somalia Abuz de putere, in situatia in care profesorul, folosidu-se de situatia sa de serviciu, aduce daune intereselor unei persoane fizice, studentei in cazul dat, fiind constient ca aceasta se afla intr-o pozitie vulnerabila si ca mici sunt sansele ca ea va cauta sa-si faca dreptate, pentru ca el oricum are, teoretic, mai multe parghii de influentare a dezlegarii conflictului in favorea sa.

  3. go to link O aparenta lipsa a coordonarii a programului de studii intre cadrele aceleasi facultati. Aici imi apare involuntar intrebarea – cati din studentii prezenti la aceste ore, in afara protagonistei, au simtit mirosul de pisica in stare de putrefactie, ascunsa in sacul pe care il cara dupa el acest profesor? Cati s-au ridicat sa spuna: „Dom’ profesor, da’ pisica demult e moarta si pute. Ingropati-o!”

Intrebarea cum ajung astfel de oameni profesori universitari, n-are sens. Cel putin, intr-o tara ca Moldova, unde cea mai importanta investitie sunt cumatrii. Sa incerci sa schimbi mentalitatea acestor oameni – la fel, n-are sens.

Atunci, ce se poate de facut?

De reactionat. De vorbit. De numit lucrurile pe nume. De aratat cu degetul. Tara trebuie sa-si cunoasca eroii! De scris plangeri la decanat, rectorat si source Consiliul pentru eliminarea discriminarii, de facut galagie; de explicat oamenilor de ce nu este normal cand un profesor universitar iti spune sa stai acasa, daca ai copil si sa nu cauti studii de masterat; de cautat sustinere printre colegi, printre prieteni, in familie si comunitate.

M-a bucurat foarte mult ca Lia, protagonista acestei intamplari, nu vrea sa lase lucrurile asa. Stiu care sunt riscurile atunci cand te opui unui sistem corupt, bine uns si pus la punct, in care oricine nu se pliaza dupa el, risca sa fie ciopartit si modelat. Dar sa nu va amagiti, tacerea nu este cea mai buna solutie. Si acest caz a demonstrat-o. Imaginati-va care ar fi impactul asupra societatii atunci cand majoritatea studentilor s-ar razvrati impotriva abuzurilor din universitati? Cand majoritatea studentilor ar cere sa le fie respectate drepturile, cand ar cunoaste legile, cand ar stabili un raport sanatos cu profesorii, fara subordonare oarba! Mi-e frica sa ma gandesc cati studenti trec anual prin mana la astfel de cadre, cati studenti sunt discriminati, insultati, abuzati psihologic, cati studenti scriu aceleasi conspecte din semestru in semestru, fara sa riposteze, fara sa ceara socoteala.

Revenind la prostul misogin din studentia mea, din toate studentele cu icre, care au trecut prin fata profesorului de drept, cate s-au ridicat sa-i spuna, intr-o forma sau alta, ca icrele sunt in capul lui? Doar ca din ele nu va mai iesi nimic. Si ca e un misogin. Nu-mi aduc aminte sa o fi facut cineva.

Foto: Wikimedia Commons

 

Social

Conventia care apara femeile

Saptamana trecuta, Moldova a semnat Conventia de la Istanbul, denumirea scurta a Conventiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice.

Ce inseamna aceasta si ce vor avea de castigat femeile in urma semnarii si, uletrior, ratificarii acestei Conventii, am intrebat-o pe Daniela Misail-Nichitin, Director Programe Femei al Centrului International „La Strada”:

 

Semnarea Conventiei este primul pas, prin care autoritatile statului recunosc ca violenta fata de femei si violenta in familie este o problema grava si in Republica Moldova. Astfel, aceasta problema va fi scoasa din spatiul privat in spatiul public, se va recunoaste, in sfarsit, ca violenta fata de femei nu mai este problema a familiei, ci o infractiune. Asta  inseamna ca toate politicile, strategiile, actiunile asumate de stat trebuie elaborate in conformitate cu regula de aur, prevederile Conventiei.

La fel, semnarea Conventiei este  o etapa prin care statul recunoaste ca va incepe pregatirile pentru ratificarea Conventiei.

In momentul in care Conventia este ratificata, nu mai este cale de intoarcere, toate actiunile statului trebuie sa fie in conformitate cu prevederile Conventiei. Din momentul ratificarii se include componenta de monitorizare internationala, adica odata la 4 ani, experti independenti, membri ai Grupului special creat pe linga Consiliul Europei (GREVIO) vor vizita Republica Moldova si vor evalua cum se implementeaza prevederile acestei conventii. Raportul care include si recomandari pentru stat este plasat pe site-ul CE si este un document public.

 

Pentru femei asta ar insemna o mai buna protectie, oferita de autoritatile statului (politie, in cazul dat) imediat cind vine la fata locului; mai multe servicii create pentru victime si agresori (centre de plasament, servicii pe termen lung cum ar fi apartamente sociale, consiliere psihologica, asitenta jurida, crearea si mentinerea unei linii fierbinti etc.), inclusive drezvoltarea unor mecanisme care sa asigure finatarea din partea statului a serviciilor, dar si crearea unui mecanism care sa  asigure compensatii pentru victimele violentei in familie.

O victorie, totusi!

 

Imagine: Jordan Whitt

veceu curat
Social

Pretenzii, numa pretenzii

O natiune sanatoasa incepe de la un veceu curat. Si ca sa vedem cat de nesanatosi suntem, nu trebuie sa mergem departe. E suficient sa intram in curtea sau cladirea oricarei scoli (nu mai zic ca e suficient sa intram in orice gospodarie sateasca, ca sa gasim veceul in capatul gradinii).

VECEURI PENTRU VIITORUL NOSTRU

Europa Libera a realizat recent un reportaj despre veceurile din satele Moldovei. Cifrele, ca de obicei, nu bucura deloc – 80% din scolile rurale au veceuri doar in curte. In ce stare sunt aceastea, stim cu totii – cateva gauri, mizerie, miros insuportabil, fara usi, fara geamuri, fara hartie igienica, fara apa, fara sapun.

DESPRE VECEURILE DIN SCOLI

Ca un fir rosu prin acest reportaj trece atitudinea celor interesati. Cu cat sunt mai mici copiii, cu atat mai liber vorbesc despre cat este de neplacut sa folosesti veceurile insalubre. Fetele mai mari nu prea au chef sa descrie calvarul prin care trec. Ele s-au obisnuit. Au fost nevoite sa o faca. Pentru ele, mizeria in care trebuie sa-si satisfaca nevoile, a devenit cumva o norma. Iar odata cu aceasta, in capul lor s-au format multe alte norme care le vor influenta viata si nu in cea mai buna directie. Apoi vin femeile in varsta, care intrebate daca, in opinia lor, aceste conditii sunt acceptabile, vin cu raspunsuri pe care putem sa le gasim halucinante, dar, totodata, atat de simptomatice:

– Ei, atunci nu mai cautam… Eram bucurosi de ce era… Nu mai cautam hartie, apa calda. Amuia deamu s-o… ma rog, toate conditiile… Si poate sa mai cate ceva… hartie de toaleta sau apa… deam… cata pretenzii… da’ atuncea nu…

VECEURI INSALUBRE SI PARINTI ANONIMI

„Pretenzii”, acest cuvant este pentru multi moldoveni sinonim cu „drepturi”. Dreptul la demnitate umana, la intimitate, la sanatate, la viata – toate acestea nu sunt decat „pretenzii”. Pentru ca atatea decenii si secole am trait in mizerie, ne-am facut nevoile in fundul gradinii si ne-am sters cu frunze de brusture si, slava domnului, am supravietuit. De ce sa schimbam ceva? Si aceasta masuratoare se aplica in orice sfera a vietii. De la bataia copiilor si femeilor pana la alegerea pe care o facem in cabina de vot.

Da shi atatea pretenzii, ma rog?

 

Imagine: Vrem toalete decente in scolile din RM

Social

Si noi ce facem?

binäre optionen mt4 Articolul de ieri despre tanara gasita moarta in sant in satul Razeni, a adunat multe vizualizari. Internautii l-au distribuit, au comentat, au pus like-uri, emoticoane cu lacrimi sau groaza. Si aici s-a terminat. Foarte putini dintre cele si cei care au reactionat cu un click, au gasit de cuviinta sa scrie ceva la tema, sa-si dea cu parearea, sa-si faca publica indignarea, sa propuna idei si solutii despre ce am putea face ca sa schimbam situatia. Totul s-a incheiat, ca de obicei, cu source site ”trist, dar adevarat”.

Deseori ma intreb ce trebuie sa se intample ca mamaliga sa explodeze? Cate alte tragedii trebuie sa se produca, ca femeile din tara noastra sa spuna ”Gata” si sa iasa in strada si sa inceapa sa urle, macar si metaforic vorbind, ca sa adune in jurul lor alte femei si toate impreuna sa inceapa sa ceara sa le fie respectate drepturile? De fapt, care drepturi? De ne-ar fi respectat cel putin dreptul la viata…

De altfel, cate dintre noi isi cunosc drepturile? Cate dintre noi inteleg ce este un abuz? Cate dintre noi stiu ca pana la violenta fizica, sunt inca multe alte tipuri de abuz, incepand cu abuzul emotional, psihologic, financiar? Cate femei, chiar si dintre cele din mediile urbane, cu studii si acces la informatie, si-au scanat viata pentru a intelege daca sunt sau nu abuzate in vreun fel?

Totul se trece sub presul ”dragostei” si ”locului femeii”. Abuzurile si violenta demult sunt normalizate. De mici am fost leganate cu ”taci si rabda”. Ceea ce facem cu mare succes. Si doar din cand in cand, cordul nostru zvacneste la vreo stire ca o femeie a fost omorata de barbatul cu care isi imparte viata. Doar zvacneste. pentru ca, cica, mamaliga nu explodeaza.

Social

Crima din pasiune

In satul Razeni, intr-un sant, a fost gasit corpul neinsufletit al unei femei de 20 de ani. Ea a fost ucisa de barbatul ei, cu care avea un copil de aproape 3 ani. Motivul ar fi fost gelozia exagerata a sotului.

Inca un „omor din pasiune”, ca o scena finala a unei tragedii ce s-a jucat de-a lungul anilor in fata familiei si in fata comunitatii. Cortina a cazut. Acum familia plange, se bate cu pumnul in piept, saruta fotografia victimei de pe timpul cand era o scolarita senina si inocenta.

Cand priveam reportajul, imi venea s-o iau la palme pe mama fetei. Imi venea sa-i urlu in fata ca nu a protejat-o, ca a lasat-o sa-si joace rolul de victima pana la capat, ca sa o poata boci frumos la inmormantare. Si pun pariu ca in sicriu o vor culca in rochie alba, de mireasa, ca sa-si duca coroana de femeie care a murit „din” si „pentru” dragoste si pe lumea cealalta.

N-au vrut sa se bage in familia lor. Ca sunt tineri. Ca au copil. Ca e nevoie de ambii parinti ca sa creasca un copil. Si nu conteaza pretul acestei „cresteri”.

Si pana la urma, unde s-a vazut „dragoste” fara suferinta? Ca doar asta ni se baga de cateva secole pe gat de trubaduri, romantici, de filme, de carti, de piese. Si, mai nou, de toate invataturile si intelepciunile care au aparut recent pe internet, dupa care ne ahtiem atat de mult si le imprastiem ca pe o mana cereasca. Ca pana nu e durere, pana nu e drama, pana nu te ineci in muci si lacrimi, dragostea ta nu costa nici doi banuti. Ca trebuie sa rabzi. Sa lasi de la tine. Sa fii mai moale. Sa intelegi. Sa nu te pui in poara. Sa astepti. Se va rezolva. Trebuie sa te bucuri ca e gelos. Inseamna ca are ochi doar pentru tine. Sa ierti. Sa cauti in tine. Sa tragi invataminte. Sa nu lasi copilul fara tata. Precis nici tu nu esti/nu ai fost usa de biserica. Na, mai greseste omul. La tinerete toti avem capul fierbinte.

Si femeile tac. Pentru ca e rusine. Pentru ca iti este rusine sa iesi in drum si sa ulri ca lupoaica la luna. Pentru ca si mama, si bunica, si strabunica au trecut prin asta. De ce ti-ai inchipuit ca tu ai dreptul sa fii diferita, sa ai alta soarta? Nu! Asta e soarta ta. Soarta de femeie. Dragostea e cu sange. Dragostea e crucea pe care trebuie s-o duci. Dragostea e o povara. Si cine, daca nu tu, va sti cum mai bine sa o care in spate de-a lungul vietii? Cine, daca nu tu, va sti mai bine sa taca, sa inghita, sa ierte, sa se aplece, sa se faca mica, sa fuga, ca sa revina? Cine, daca nu tu, isi va trai soarta pentru ca e soarta si n-ai unde fugi de la ea. Ca doar asta ti-a spus mama.

Fata ar fi putut sa fie salvata. Sa traiasca si azi. Sa-si creasca copilul. 20 de ani e atat de putin intr-o viata de om! Ea ar fi putut sa faca studii, daca si-ar fi dorit. Sa-si schimbe culoarea parului. Sa-l creasca sau sa-l taie. Sa-si faca unghiile cu gel. Sa mearga la mare. Ea ar fi putut vedea intr-o zi Parisul. Ea ar fi putut fi iubita cu adevarat. Ar fi putut avea inca un copil. Doi. Trei. Si-ar fi putut lua permisul. Ar fi putut sa viseze la o rochie pe care a vazut-o undeva. Sau la pantofi. Sau poate la o blana. Sau poate ea ar fi descoperit ca ii place ceva cu totul diferit, ceva ce o facea deosebita in ochii familiei ei si a satului intreg.

Ea ar fi putut fi atatea. Daca nu i se baga in cap ca trebuie sa sufere. Ca e normal sa sufere. Ca e normal sa fie batuta, amenintata, fugarita. Ca tot ce trebuie sa faca e sa mai rabde putin. Inca putin. Pentru ca tineretea, familia, copilul… Pentru ca nu ne bagam in familia altora. Chiar si atunci cand „altii” sunt copiii nostri.

 

educatoare
Social

Cum am fost educatoare la gradinita

In toamna lui 2008 am lucrat educatoare la o gradinita din Chisinau.

Desi, „toamna” e prea tare spus. Activitatea mea a durat exact 27 de zile, de pe 1 septembrie pana pe 27 septembrie, iar sfarsitul acestei experiente a fost destul de spectaculos si dramatic. Am plecat dupa ce cu greu m-am abtinut sa nu o bat pe dadaca din grupa vecina. Eu, care sunt destul de diplomata in situatiile de conflict si prea desteapta pentru ma lansa in activitati violente impotriva unei fetiscane cu 7 clase, am fost adusa la o stare cand vedeam verde imprejurul meu si eram gata sa-mi pun la indoiala toate valorile, crescute si educate de-a lungul anilor. Bine a spus, cine a spus ca un prost te va provoca sa degradezi pana la starea lui, dupa care te va invinge, deoarece acolo, jos, el are mai multa experienta.

Dar, s-o luam pe rand.

Asadar, in toamna anului 2008 Ilinca era un copil de 4 ani proaspat impliniti. Noi eram in Chisinau de 7 luni si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa socializeze cu mai multi copii, mai ales ca in tarile in care locuisem avea experienat gradinitelor. Evident, nu speram sa gasesc o institutie de tipul cele private din Istanbul pe care o frecventase si nici de tipul celei din Cehia, de pe langa o manastire de maici, unde se auzea musca, iar copiii erau atat de blanzi, incat te intrebai daca vorba noastra „ca baba frumoasa si copil cuminte nu-i” mai are vreun sens.

Deziluzionata de ceea ce se intampla in gradinitile noastre si aproape disperata, am pus la cale, cu o ruda mai smechera de-a mea, mama si ea a unui copil de 4 ani, un plan diabolic – sa ma fac educatoare de prescolari pentru a putea tine sub control situatia din grupa pe care o va frecventa copilul meu si cel al rudei-complice. Pentru asta am ales o gradinita situata central, ca sa ne fie la ambele comod sa ne deplasam si am facut demersurile necesare.

Ce sa va zic? Vreti sa lucrati educatoare la gradinita? Cel putin, din curiozitate? Poftim! Eu, literalmente, un om din strada, am venit, m-am prezentat directoarei, care initial a fost vrajita de ruda mea, om si ea din strada, dar care adusese ca bonus la vrajeala o sticla de sampanie si o cutie de bomboane „Bucuria”, am fost angajata, cu acte in regula, la carma unei grupe formate din 26 de copii.

Un om fara studii de specialitate, un om fara experienta, un om care nu se stie daca e integru psihic, este angajat sa educe doua duzine de copii. Ca eu sunt in ordine, o stiu doar eu si inca vreo 5 oameni, acest fapt, insa, nu poate servi ca garantie pentru a-mi fi incredintati 26 de copii pe durata unei zile intregi. Dar… directoarei nu i-a pasat. Asa cum nici celor de la Directia de Invatamant, cand le-am adus sa-mi semneze o hartie pentru angajarea mea. Important ca s-a gasit un „cadru didactic” care nu are glod sub unghii si de la care nu miroase a alcool. In rest – nebuna, violenta, iresponsabila sau fara niciun neuron in cap – era ceva atat de neinsemnat, incat nimeni nu s-a gandit, nici pe o fractiune de secunda, pe cine si de ce angajeaza.

***

Intr-o gradinita, directoarea este Dumnezeu. Prin gura ei iese advarul in prima si ultima instanta. Si aceasta situatie am observat-o in mai multe institutii prescolare de-a lungul anilor petrecuti aici. Dar, sa revenim la directoarea noastra. Doamna atat de tare urla si la copii si la cadre, incat, in clipa in care eu, o mucoasa de nici 27 ani impliniti, care nu a fost la razboi si nu a stiut ce-i aceea foamete, am indraznit sa ma indoiesc de faptul ca trebuie sa execut fiecare ordin al ei, a amutit si, probail, a inceput sa se intrebe daca decizia sa de a ma angaja a fost una bine gandita.

***

Intr-o gradinita, ca si in oricare grup inchis cu reguli nescrise, nu e bine sa te evidentiezi. Iar faptul ca eu vorbeam frumos cu copiii, nu-i numeam debili si le permiteam sa iasa sa faca pipi in timpul somnului, a ridicat un mare semn de intrebare asupra calitatii mele de pedagog. In plus, faptul ca in grupa era liniste si niciun copil nu plangea ca din gura de purcel dus la taiat, era o mare problema. Eu ma evidentiam. Iar atunci cand te evidentiezi, exista un mare risc sa fii mai bun. Iar daca esti mai bun, inseamna ca ceilalti sunt mai rai. In concluzie, cei buni trebuie exterminati…

…si-a spus dadaca din grupa vecina si a inceput sa atace.

***

Dadacile din multe gradinite din oras sunt fete tinerele de la tara care, de obicei, locuiesc chiar in grupa, ceea ce este tinut „in mare secret”, desi, o buna parte din parinti si functionari de la Directie si Minister, isi dau seama de acest fapt. Dadaca din grupa mea era o fetita de 17 ani, dintr-un sat rupt de lume, slabuta, anemica, ca vai de capul ei, insa smechera – fata a inteles ca nu trebuie sa se certe cu nimeni si ca mielul bland suge la doua oi. Ceea ce si facea. Ma asculta si pe mine si pe toti ceilalti.

Dadaca din grupa vecina, de pe acelasi etaj – era o adevarat „fata babei” – bondoaca, rautacioasa, spurcata de gura si haina. Smechera si ea – fata a inteles ca „obraznicul mananca praznicul” si nu scapa nicio ocazie sa faca scandal. Iar eu eram o ocazie prea buna ca sa fiu ratata –  madama venita naiba stie de unde, cu o vorba prea neinteleasa si prea calma ca sa fie credibila.

Cine nu e cu noi, e importiva noastra.

Motive de „bagare in seama” erau cu duiumul. Un om ingenios intotdeauna le gaseste, pe cand un om inteligent nu trebuie sa le ia in serios.  Toate reactiile mele se reduceau la incercarea de a-i aminti „domnisoricai” ca e aici pentru a lucra. Acestea, insa, se sfarseau cu o tirada demna de o mahalagioaca cu stagiu. Asta a durat pana in ziua in care s-a luat de copilul meu. Atunci i-am spus in fata sa dispara cat mai repede, pana nu am facut moarte de om. A fost pentru prima data in viata cand eram pregatita sa sar la bataie la un om. Fetica s-a speriat. Nu-i saga sa vezi o madama cu unghiile curate care se infurie. A disparut. Iar eu mi-am luat copilul, obiectele pe care le-am adus pentru grupa, i-am spus dadacii mele, care nu stia incontro s-o apuce, „la revedere” si am iesit pe usa. Inutil sa adaug ca toate „colegele” s-au luat din urma mea sa ma convinga ca e un pas gresit si ca un astfel de job nu voi mai gasi – atat de linistit si fara mari implicari, „Aici e ca la sanatoriu”, imi ziceau,– decizia mea a ramas neschimbata.

Peste cateva saptamani m-au chemat sa-mi plateasca salariul de 750 de lei pentru o luna incompleta in care lucrasem in doua schimburi.

Iata asa a luat sfarsit cariera mea de educatoare.

 

Foto: dupa luna petrecuta la gradinita.