Browsing Category

Fete pe drum

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Unde stăm?

Acesta este al patrulea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

În călătoriile mele cu Ilinca am stat și în hoteluri, și la prieteni, și în hosteluri, și în camere închiriate prin Airbnb.

Hotel

În hotel am stat la Paris, în regiunea cartierului Montmartre. Experiența a costat toți banii, hotelul fiind unul foarte tipic pentru acea zonă a Parislului, cu odăi mici, baie pe hol (noi am avut noroc și aveam baie în cameră), lift minuscul. Prețurile de atunci erau destul de accesibile pentru un astfel de oraș – hotelul era situat într-o zonă foarte comodă, camera era proaspăt renovată, dimineața ni se oferea un mic-dejun copios cu croissante, baghetă, unt, cafea. Mie, în general, îmi plac foarte mult hotelurile – sentimentul de dezrădăcinare pe care acestea le oferă, dar, în același timp, un soi de confort intim pe care îl poți crea prin simplul fapt că pui câteva obiecte ce îți aparțin pe comodă sau noptieră.

Am avut, însă, și o experiență mai puțin fericită într-un hotel din Milano. Aici am scris câte ceva despre asta.

Totuși, în ziua de azi, hotelurile decente la prețuri accesibile devin o raritate, de aceea trăiască alternativele!

Hostel

Acestea sunt comode mai ales când călătorești cu adolescenți dornici de comunicare sau care vor pur și simplu să stea în zona comună cu altă lume tânără și nu atât de năduhosă ca părinții (adică noi). Hostelul este o alegere bună și atunci când călătoriți în grup. Astfel, puteți lua o cameră întreagă pentru grupul vostru. Noi am făcut asta la Berlin, unde am călătorit două mame cu doi copii. Apropo, Berlinul e plin de hosteluri moderne, cu condiții foarte bune, la prețuri foarte accesibile. Unde am stat anul trecut am plătit 16 euro/noaptea pentru o odaie cu patru locuri și baie privată. Mâncarea o găteam în bucătăria comună, care era foarte spațioasă.

Serviciul pe care îl folosesc pentru căutarea hostelurilor e hostelworld.com.

Airbnb

Cea mai nouă formă de cazare pe care am descoperit-o pentru călătoriile în două este Airbnb. Cea mai nouă, cea mai comodă și cea mai corectă din punct de vedere al raportului preț/calitate. Prima dată ne-am cazat prin Airbnb primăvara trecută la Milano și de atunci alegem anume această opțiune. Pentru un buget de aproximativ 50 de euro/noapte poți găsi odăi foarte decente cam peste tot în Europa. Desigur, nu în buricul târgului, dacă e vorba de un oraș mai mare, dar accesibile cu transportul în comun. Pe Airbnb sunt tot soiul de oferte, de la camere simple, mici până la case întregi, vile somptuase și alte excentricități, deci pentru orice buzunar.

La ce trebuie să atrageți atenția

În cazul oricărui tip de cazare, după ce ați filtrat ofertele după preț, citiți atent recenziile – acestea vă vor spune mai bine decât orice fotografie sau descriere despre locul pe care ați pus ochiul. Însă, atenție, recenziile tot trebuie filtrate, deoarece sunt oameni care se așteaptă la condiții exclusive într-un hostel sau într-o odaie de 45 euro/noaptea. Trebuie să fiți realiste/realiști despre ce puteți cere pentru suma pe care o aveți.

Citiți atent ce oferă gazda sau hostelul – sunt ștergarele incluse în preț? se oferă un mic-dejun gratuit sau se achită suplimentar? cât de aproape se află un supermarket și o farmacie de locul cazării? Când călătoresc singură nu-mi bat capul mai de nimic din acestea, dar când sunt cu Ilinca, vreau să mă asigur că totul va fi în limita disponibilității noastre rapide.

Atunci când rezervați ceva prin Airbnb, scrieți-le proprietarilor, prezentați-vă și mențineți cu ei contactul până ajungeți în locul cu pricina. Astfel veți fi sigur/ă că la sosire nu veți sta în drum, deoarece nu v-ați înțeles bine.

Eu, spre exemplu, îmi confirm venirea și în cazul în care rămân la hostel. Oamenii sunt mai dispuși să-i ajute pe cei cu care au avut de-a face decât pe cei despre care aud pentru prima dată. Deci, asigurați-vă.

Alt moment important – tipăriți toate confirmările rezervărilor, direcțiile, adresele și chiar câteva cuvinte elementare ce țin de cazare, vacanță, drum etc. în cazul în care gazda nu vorbește nicio limbă pe care o cunoașteți (cazul nostru în ultima vacanță din Italia).

Drum bun!

 

NB: Fotografiile de la hosteluri și camere Airbnb sunt pe contul meu de Instagram: diana_guja. Intrați!

 

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Cum ne deplasăm?

Acesta este al treilea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

Cu avionul

De când călătoresc cu copilul pe cont propriu, doar o singură dată am zburat din Moldova. E vorba de cursa Chișinău-Paris, biletele pentru care le-am cumpărat cu 6 luni înainte de zbor, în timpul unei promoții. În rest, în 90% de cazuri, zburăm prin București.

De când Ilinca nu mai locuiește în Moldova, punctul nostru de întâlnire este Milano – un oraș foarte comod din acest punct de vedere. Lângă Milano sunt două aeroporturi importante – Malpensa și Bergamo, spre care se poate de zburat cu prețuri destul de mici (am zburat și cu 5 euro București-Milano) din multe colțuri ale Europei, inclusiv România de la care sunt autocare directe spre Gara Centrală (feroviară) din Milano, unde, inclusiv, este și o stație de metrou care duce oriunde în oraș și suburbii.

Aici vreau să deschid o paranteză – zborul spre Milano pentru o singură persoană, plus drumul spre Aeroportul din București pentru o singură persoană, plus zborul de la Milano la București pentru două persoane, cu o valiză de 20 kg, plus drumul de la Aeroportul din București spre Chișinău pentru două persoane, plus cheltuielile de deplasare prin Milano, de obicei costă mai ieftin decât două bilete de avion de la Milano la Chișinău cu unica companie low cost ce operează în Moldova, adică Wizzair.

 

Compania cu care zburăm cel mai des este Ryanair, companie low cost. Aici vreau să deschid a doua paranteză – o companie low cost nu înseamnă avioane hârbuite, care abia se țin în aer, și condiții de grajd, cum cred unii, judecând după prețurile joase. Toate cele trei low cost-uri cu care am zburat – Ryanair, Easy Jet și Wizzair – au avioane noi, moderne, spațioase și confortabile, cu personal bine instruit (cu mult mai bine decât fețele acre sau necompetente ale însoțitoarelor de bord din ompaniile naționale ale Moldovei sau Ucrainei). În toți cei câțiva ani de zbor cu ei, au fost întârzieri doar de două ori. (De exemplu, chiar acum pe ryanair.com sunt zboruri spre Milano Bergamo cu 12.98 euro în august și același preț pentru Milano Malpensa în septembrie, Atena în octombrie – 14.99 euro etc.)

Cu autocarul

Spre București și de la București luăm autocarul. Pe teritoriul Aeroportului Otopeni operează câteva companii moldovenești de transportare a pasagerilor. Condițiile cestora devin mai bune din an în an – poți face rezervare prin numărul lor de Viber sau Whatsapp, la Aeroport te întâlnește un reprezentant al companiei, îți explică ce și cum. De obicei, când zbor singură, nu rezervez nimic, mă bazez pe noroc. Și funcționează, întotdeauna am găsit loc în vreun maxi-taxi care pleca. Când, însă, sunt cu Ilinca vreau să mă asigur că totul este pus la punct, de aceea fac rezervările cu câteva zile înainte de a ateriza la București.

De la Aeroporturile Malpensa și Bergamo spre Milano operează câteva companii. Prețul unei călătorii de la Malpensa spre Milano e de 8 euro, de la Bergamo la Milano – 5 euro. Dacă reveniți prin același aeroport, cumpărați din start bilete tur-retur, astfel veți economisi câțiva euro. Toate cursele au stația terminus la Gara Centrală din Milano.

Unele aeroporturi au o singură companie care operează curse până în orașele din apropiere. De exemplu, de la Aeroportul Charleroi de lângă Bruxelles, aceasta este Flibco.  În acest caz, cumpărați biletele online, mai ales dacă aveți nevoie de opțiunea tur-retur. Biletele cumpărate de la șofer sunt mai scumpe, în plus el nu vinde bilete tur-retur. Aceeași situație e și la Aeroportul Paris Beauvais.

De la Aeroportul din Berlin, Schönefeld, în oraș ajungeți cu autobuzele municipale. Călătoria costă în jur de 3 euro.

Încă un moment important – în Italia, de exemplu, e mai bine să cumpărați biletele pentru autobuzele municipale în magazinele în care se vând țigări, Tabaccheria, sau ziare. Cumpărându-le în autobuz, riscați să plătiți dublu.

O altă modalitate simplă de a călători prin Europa sunt autocarele ce operează curse între țări. Între Paris și Bruxelles e comod și ieftin de luat Eurolines. Șoferii sunt adecvați, iar wc-urile din interior funcționează. Am călătorit cu această cursă de câteva ori, inclusiv cu Ilinca.

Cu trenul

Dacă vreți să călătoriți prin Italia, Olanda, Belgia (din experiența mea) să știți că acolo există o rețea feroviară bine dezvoltată și prețuri accesibile (mai puțin accesibile îmi par prețurile în Franța). De exemplu, în Italia, o călătorie cu trenul de la Milano spre Cinque Terre (în jur de 3,30 ore de drum) costă circa 20 de euro, în dependență de tipul de tren și clasa pe care o alegeți. Cele mai ieftine opțiuni, dar și cele mai îndelungate (diferența de timp, însă, nu este semnificativă), sunt trenurile regionale. Pentru a vă face o idee despre curse, prețuri și orar, puteți să accesați acest site: trenitalia.com. La toate stațiile de tren sunt mașini de la care puteți procura biletele rapid.

***

Călătoriile cu copilul nu sunt atât de dificile, precum par. Majoritatea oamenilor sunt dispuși să-ți acorde asistență în cazul în care o ceri, deși uneori nici nu trebuie să ceri, deoarece în cele mai dese cazuri se găsește cine să sară cu o mână mai puternică sau alte priceperi. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să te lași pe o ureche, lăsând totul pe seama „universului”. Călătorind cu copiii, cel mai important este să vă asigurați să v-ați gândit la majoritatea situațiile ce se pot întâmpla, având minim o soluție pentru fiecare. Iar dacă se va găsi cine să vă ajute, cu atât mai bine.

 

 

Fete pe drum

Singura, undeva

Cand aveam 20 de ani strasnic ii invidiam pe oamenii care „au fost undeva”. „Undeva-ul” cela putea fi Moscova, Sofia, Bucuresti. Oriunde. Si cum pe timpuri, unica posibilitate sa iesi din tara erau tot felul de cursuri, work-shop-uri, conferinte, seminare si burse, iar eu refuzam sa fac ceva ca sa ajung si eu printre fericitii bursieri, nu-mi ramanea decat sa visez cu ochii deschisi si sa astept ziua in care voi putea pleca si eu undeva.

Ziua ceea a venit. Am fost trimisa sa fac practica de vara la TVR Timisoara. Pentru 2 saptamani! Acea iesire fost momentul care mi-a schimbat viata definitiv. El a dus la nasterea Ilincai, peste 2 ani.

Timisoara a adus dupa sine Sighisoara, apoi Constanta si Mamaia. Peste un an a urmat Franta. Apoi Elvetia, Germania, Olanda, Belgia, Turcia si Cehia.

Usa mea a fost deschisa de catre decanul facultatii. Apoi a fost tinuta intredeschisa de tatal Ilincai, ca mai tarziu sa mi-o deschid singura de cate ori simt nevoia.

Important e sa gasesti usa si sa n-o lasi sa se inchida. Si mai important este sa nu lasi pe nimeni sa-ti inchida aceasta usa spre lumea mare. Nu mai putin important este sa nu astepti ca intr-o zi va veni „el” si iti va deschide usa si te va scoate, te va duce, te va plimba. El poate si va veni, insa se poate intampla sa fie prea ocupat de proria persoana, prea comod in locul in care se afla acum sau, pur si simplu, alergic la deplasari. De cate ori am auzit de la femei „Atat de mult mi-ar placea sa calatoresc! Sotul, insa, nu vrea…”. Sotul nu vrea, insemna ca stam acasa.

De cand am inteles ca independenta mi-o construiesc singura, las Chisinaul in urma cu orice ocazie. Ocaziile, insa, mi le organizez singura, ca revansa impotriva timpului in care am asteptat  solutia de la oricine, numai nu de la mine.

Oricare destinatie poate fi o sarbatoare, indiferent de distanta parcursa. Pentru mine orice se masoara in „unde as putea pleca cu acesti bani sau unde as putea pleca in acest week-end/3 zile libere?” O schimare de loc, de aer si de perspectiva imi lasa o senzatie de fericire care dureaza mai mult decat euforia dupa cumpararea unei haine noi.

Iesiti din casa si mergeti putin mai departe de parcul obisnuit. Cu fiecare pas in plus in afara zonei obisnuite, veti ajunge undeva departe. Acolo unde v-ati temut sa plecat singura.

Nu asteptati, nu amanati, nu planificati vacanta de vis, care poate va ramane doar un proiect. Sunt o sumedenie de destinatii despre care nici n-ati banuit ca va pot impresiona sau imbogati. Nu aveti nevoie de nimeni pentru a bea o cafea in portul de la Odesa sau pentru a va plimba o seara pe Hreasciatik la Kiev. In acea clipa de glorie personala veti regreta un singur lucru – ca nu ati urcat in autobuz/tren/avion cu cativa ani mai devreme.

 

Text: Diana Guja

Foto: Anton Sulsky/Unsplash

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Unde? Când? Pentru cât timp?

Acesta este al doilea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

Paris

Unde?

Așadar, ne-am decis să plecăm undeva peste hotare cu copilul. Cum alegem destinația?

Chiar dacă aveți o destinație la care visați de mult timp sau pe care ați văzut-o și vreți s-o arătați copilului sau o destinație la care visează copilul, întrebați-vă dacă aceasta e child-friendly. Or, locuri frumoase și intersante sunt multe, însă nu toate sunt comode din punct de vedere al vizitelor cu copiii. Apoi, destinația mai depinde și de vârsta copilului. De exemplu, Istanbul este o destinație foarte interesantă, însă cu un copil de 1-7 ani acolo nu prea ai ce face, deoarece orașul este puțin adaptat părinților cu copii mici.

Paris

Prima noastră călătorie cu Ilinca, organizată 100% de mine, a fost la Paris și Bruxelles. Motivul era aniversarea ei de 8 ani. Aceste două orașe, ca oricare alte orașe europene, sunt foarte ok pentru a fi vizitate cu copiii care au început deja școala – pe străzile lor găsești o sumedenie de detalii intersante, povești, istorii pe care copiii la această vârstă le înțeleg, despre care sunt curioși să asculte și despre care vor povesti mai departe.

În general, pentru călătoriile/vacanțele cu copiii cea mai bună regulă este cea a bunului simț și a echilibrului. Plecați în locuri în care, în caz de situații imprevizibile, vă veți putea descurca. Cine e sigură că se va putea descurca într-un sat de indigeni în mijlocul junglei, fiind cu un copil, poate să plece acolo. Dar, e una să crezi că te vei putea descurca și cu totul alta e să prevezi o serie de situații și soluțiile pentru ele, atunci când planifici o călătorie.

Paris

Când?

Oricând. La orice vârstă și în orice anotimp. Desigur, în limita rezonabilului. Nu veți pleca împreună cu copilul într-o regiune unde în anumite anotimpuri există riscuri de uragane, incendii, inundații sau temperaturile se ridică/scad, până ajung un pericol pentru sănătate.

În cazul copiilor școlarizați, posibilitățile de plecare scad și depind de vacanțele școlare. Unii parinți (inclusiv noi), însă, mai fac excepții, atunci când prețul biletului de avion îi fac să pornească la drum cu o săptămână mai devreme/târziu față de săptămâna în care începe/se termină vacanța. În aceste cazuri, se discută cu diriginta/dirigintele, eventual, se scrie o cerere către directoarea/directorul școlii și problema e rezolvată.

Berlin

Pentru cât timp?

Aici totul depinde de posibilitățile pe care le aveți. Dacă jobul vă permite și aveți și resurse care v-ar acoperi viața într-o altă țară (fie chiar și una cu prețuri foarte mici), puteți sta și câteva săptămâni/luni. În acest caz, va trebui să faceți o listă de lucruri și servicii de care va avea nevoie copilul și să căutați adresele de pe loc unde veți face rost de toate cele necesare (inclusiv medic, care vorbește o limbă pe care o cunoașteți).

Berlin

În cazul în care plecați pentru câteva zile/o săptămână, lucrurile sunt cu mult mai simple, ceea ce, însă, nu înseamnă că vă puteți culca pe o ureche, cu gândul că odată ajunsă cu copilul la destinație, vă veți orienta pe loc. În orice caz, vor apărea situații pe care nu le-ați prevăzut și în care veți fi obligată să vă orientați pe loc, de aceea informați-vă despre lucrurile de care cu siguranță veți avea nevoie în cele câteva zile de vacanță – traseul, sistemul de transport, unde cumpărați mâncare, unde apelați în caz de pericol de sănătate, febră etc. (chiar dacă la asta nu se va ajunge).

Berlin

În același timp, nu vă faceți prea mari griji – călătoriile cu copiii nu sunt un lucru ieșit din comun, au făcut-o femei până la voi și o vor face după, ceea ce înseamnă că lumea este destul de adaptată și deschisă la astfel de experiențe.

 

Va urma…

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Cum? Cât? De ce?

Cum?

Una din prioritățile vieții mele de mamă sunt micile (deocamdată) călătorii cu fiica mea. Prioritate însemnând că chir și în perioadele când e mai slut cu banii, voi reduce cheltuielile din altă parte, dar în vacanță cu ea oricum voi pleca, dacă nu de două ori pe an, atunci măcar o dată.

Portovenere, Liguria, Italia

Am început tema despre călătoriile cu copii anume cu acest aspect, deoarece deseori sunt întrebată cum mă organizez, ca să pot vizita cu ea locuri faine. Răspunsul este unul și este simplu – priorități. Analizezi care sunt prioritățile pe care le ai în viață într-o anumită perioadă și acționezi în conformitate cu ele.

Dacă una dintre prioritățile legate de copii este să le arăți locuri faine, să descoperi lumea alături de ei, să trăiți împreună emoții pentru o viață, să adunați amintiri, atunci celelalte preocupări pentru care e nevoie de buget, devin secundare, respectiv, mai puțin importante, respectiv – din care se pot tăia bani sau pot fi anulate definitiv/pe o perioadă.

Portovenere, Liguria, Italia

Din fericire, noi trăim acum un timp când călătoriile au devenit cu mult mai accesibile decât acum 10-15-20 de ani. Sunt o sumedenie de opțiuni ieftine de zbor, posibilități de cazare la prețuri mai mici decât în hotel. Există chiar posibilitatea de a sta în casa oamenilor gratuit și, de ce nu, de a lega prietenii noi.

La Spezia, Liguria, Italia

Cât?

Câteva zile în Italia, lângă Cinque Terre, ne-a costat în jur de 700 de euro. În această sumă intră prețul pentru:

  • un bilet de avion de la București la Milano;
  • două bilete de la Milano la București;
  • cazarea, inclusiv prima noapte la Milano, pe care am petrecut-o singură într-un hostel;
  • cheltuielile de pe loc, care includ mâncarea + toate deplăsările cu trenul, metroul și autobuzul.

Și, deoarece sunt Regina Bugetului, aveam o sumă strictă pentru fiecare zi, pe care am anunțat-o din start și pe care am respectat-o. Acest buget, însă, diferă de la an la an, în dependență de veniturile pe care le am. Astfel:

  • jumătate din această sumă e pentru mâncare;
  • o parte pentru deplasări ;
  • ce rămâne – pentru plăceri nevinovate.

Portovenere, Liguria, Italia

În vacanță, îi dau Ilincăi frâu liber la alesul mâncării. Aceasta oscilează, de obicei, între mâncarea chinezească-pizza-hamburgeri și neapărat înghețată. Eu mă mulțumesc cu cafea, apă, fructe și brânză. Și câte o bucată de pizza.

Lerici, Liguria, Italia

De ce?

În general, în aceste călătorii mă conduc după o regulă – nu uit care e scopul lor. Iar scopul lor este ca fiica mea, atunci când va intra în viața mare, să aibă un bagaj de amintiri frumoase legate de timpul petrecut cu mama sa. Asta însemnând, inclusiv, atunci când este în vacanță să poată mânca înghețată de două ori pe zi, să poată bea Fanta în fiecare zi, să poată lua cina în fiecare seară cu câte o pizza cu prosciutto, iar eu să nu comentez despre alegerile ei mai nesănătoase sau, cel puțin, s-o fac de trei ori mai puțin decât de obicei.

San Terenzo. Liguria, Italia

Hotel, Airbnb, hostel sau Couchsurfing? Air Moldova, Wizzair sau Ryanair?

Despre acestea și alte chestii practice despre călătoriile cu copiii – în următoarele postări.

 

 

Fete pe drum

Ghidul Salonicului, prin amintiri și sentimente

-1- [Salonic-fantoma]

Stii,

Cand am pasit pentru prima oara pragul aeroportului din Salonic[1], era Octombrie, anul despartirii noastre. M-am rupt pentru sase zile de realitate. Am pasit spre aceasta aventura orbeste, lihnita de dragoste si plina de durere. Am ascuns adanc inima sangeranda si m-am lasat dusa de vant. In trei zile m-am indragostit, te-am inselat, am inspirat aer sarat si luna plina, am privit marea in lumina lanternelor rosii (de ce is rosii, nu stiu) in fiecare seara.

Ceva s-a intamplat atunci, in Salonic[2]. Nimeni nu stie ce, pentru ca am tacut la revenire. Am scris in jurnalul la care nu vreau sa revin – atata durere si iubire pentru viata am trait in sase zile, ca inca mi-e frica sa ma gandesc cat de mutilata am fost in anul in care ne-am despartit. Si cum am descoperit atunci viata in orasul asta de langa mare.

Am revenit acasa, in Moldova. A trecut un an pina am revenit in Salonic. Un an trait pe strada Diminetii, unde am facut alegeri, unde am zis adio tuturor indragostirilor, sanselor, prietenilor, casei, familiei. De unde am decis sa plec.

Am plecat in neunde (cumva la studii). Intr-o tara straina unde nu stiam limba. Nestiuta aproape pe nimeni. Unde a trebuit sa fiu singura – atat de singura, incat sa simt scrasnitul dintilor, vuitul tantarilor si tristetea cartilor singuratice in serile cand ramaneam singura cu mine.

Contractul meu zicea ‘36 de luni’. Pentru prima data in viata nu planificam nimic dincolo de aceste ‘36’, si invatam sa traiesc cu incertitudinea zilelor. Am descoperit ca Salonic e orasul ruinilor, cu multa istorie si civilizatie romana si bizantina. Forum Roman[3], muzee, cea mai antica biserica pagana, numita Rotonda[4], transformata in musulmana, apoi crestina. Orasul vechi cu castelul de unde se deschide cea mai frumoasa vedere a Salonicului, intins de-a lungul marii. Cand am ajuns aici, inca mai purtam pecetea ta. Eram o straina, nimani nu stia cine sunt, de unde sunt, cui am apartinut. Puteam sa ma renasc in prima zi de trai in Salonic. Da eu ma simteam o desfranata batrana cu sufletul care cerea sa fie lasat in pace. Asta cam a durat un an.

 

 

-2- [Singuratate]

6 luni mai tarziu, am trait prima mea depresie. Am lasat radacini la plecare, care nu ma lasau sa renasc. Radacini care imi aminteau cine sunt. A trebuit sa le operez si sa invat a trai fara ele; sa le vindec, sa imi dau timp sa ma insanatosesc. Sufletul meu era spitalizat si avea nevoie de suport si dragoste, iar eu nu aveam dragoste. Depresia m-a impus sa ma focusez pe mine.

In singuratate, hoinaream prin Ladadika[5], langa Port[6], unde se strang toti studentii orasului. Umblam zeci de km de-a lungul marii. Faceam ruta obisnuita de la Plateia Aristotelous[7] pina la Turnul Alb[8] si inapoi. Am descoperit taverne cu mancaruri traditionale, cafenele unde stateam cu laptopul in fata, fericita sa invat sa fiu singura, in acest oras atat de intens populat.

Nu m-am vindecat destul, eram printre straini, si am cedat insistentei cu care ma dorise un ‘el’. Aceasta relatie scurta si dureroasa m-a lasat furioasa, slabita, iarasi la un inceput de drum strain. A trebuit sa reiau de la capat si sa ma reinventez. Am schimbat adresa, mutandu-ma langa Muzeul fantastic de frumos (Laografiko Mouseio gr., Muzeul Etnologic[9]) pe care nu l-am vizitat niciodata in acesti 3 ani, de cand locuiesc aici.

 

 

-3- [Renastere]

Atunci cand cele 36 de luni au luat sfarsit, am ramas.

Era o decizie intuitiva, fara pic de siguranta. Nu aveam job, nu aveam o relatie. Aveam un vis sa raman langa mare. Am trait 3 depresii consecutive in acele trei primaveri si marea fusese unicul balsam pe ranile mele. Am decis sa raman in Salonic asa cum eram, incapatanata, fericita, singuratica. Femeie dupa 30. Femeie cu trecut. Eu.

Dupa aceasta, toate au venit, incet, pe rand.

Uneori, cand mi-e dor de femeia care eram cand am ajuns in acest oras, ma duc sa ma plimb langa Port si savurez din studentii numerosi pe care ii vad acolo. Multi din ei sunt abia ajunsi in acest oras, si inca traiesc acele clipe tulbure de primele intalniri cu acest oras frumos, dar pe alocuri atat de sarac. Acum, cand decid sa ies, stiu exact unde ma voi simti bine. Stiu exact cu cine vreau sa ma vad si cu cine nu. Pentru un introvert cu stagiu, stiu exact cand pot sa fiu parte din acestui oras viu, si cand vreau sa fiu acasa.

Salonicul m-a invatat sa imi urmez intuitia, sa cred in maine, si sa traiesc in azi. M-a invatat sa nu prind radacini, totodata sa imi urmez dorinta de a creste flori in casa, casa care ma va gazdui poate inca maxim un an.

Aici am invatat a dansa, a iubi, a crede. Probabil cele mai grele lectii au fost legate anume de incredere si acceptare.

Am invatat sa traiesc cu depresie, cu singuratate, cu frustrarile adanci, atat de greu digerabile.

Cand l-am zarit pentru prima oara nu fusese dragoste de la prima vedere. Totusi, nicioadata nu am iubit un oras mai mult.

Un video foarte recent si extrem de frumos despre Salonic si comunitatea de dans din care fac parte, aici.

REMOMENDARI GASTRONOMICE:

Locuri cu privelisti:

  • OTE Tower: SKYLINE Café-Bar (Egnatia 154, Thessaloniki)
  • Electra Palace Roof Garden Cafe (Aristotelous Square)

Locuri fantastice pentru mic dejun sau deserturi:

  • Estrella (P. Mela 48, langa Biserica Agia Sofia) – recomand bugatsan cu fructe de padure sau velvet pancakes,
  • Blé (Agias Sofias 19) varietate de dulciuri
  • Estia (Dim. Gounari 8, langa Turnul Alb) varietate de dulciuri
  • Elenidis (Colt intre strazile Gounari si Timisiki) are specialitatea locala: Triunghiuri cu crema dulce (Trigona with cream)
  • Recomand orice loc unde dimineata se poate de cumparat bugatsa cu crema dulce sau cascaval (bugatsa with cleam or cheese).

 

[1] https://wizzair.com/en-gb/information-and-services/about-us/news/2018/02/08/wizz-air-announces-a-new-route-from-iasi#/

[2] https://www.wanderlust.co.uk/content/short-break-in-thessaloniki-greece/

[3] http://www.inthessaloniki.com/en/roman-forum-roman-agora

[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Arch_of_Galerius_and_Rotunda

[5] https://www.tripadvisor.com/RestaurantsNear-g189473-d5890333-Ladadika_District-Thessaloniki_Thessaloniki_Region_Central_Macedonia.html

[6] https://thessaloniki.travel/en/exploring-the-city/interesting-districts/port

[7] https://www.lonelyplanet.com/greece/thessaloniki/attractions/plateia-aristotelous/a/poi-sig/1574126/359498

[8] https://en.wikipedia.org/wiki/White_Tower_of_Thessaloniki

[9] https://en.wikipedia.org/wiki/Folk_Art_and_Ethnological_Museum_of_Macedonia_and_Thrace

 

Text: Cristina Hiraeth

Fete pe drum

William si linistea

De ceva timp incerc sa-mi amintesc cum am ajuns in a cincea zi din 2017 pe o penisa, undeva pe un rau intr-un orasel olandez. Orasel mic si pierdut, numele caruia pana azi nu stiu sa-l pronunt corect. Si inca nu mi-am amintit.

Sa ma intelegti corect – stiu cum am ajuns. Cu avionul, apoi trenul, apoi autobuzul. Eram treaza si in deplinatatea facultatilor mintale. Ceea ce nu-mi aduc aminte este la care cotitura am luat acea decizie. Totul s-a intamplat foarte rapid.

In schimb, tin minte foarte bine momentul in care am intrat in unicul bar din centrul oraselului, chiar in pietisoara, pe diagonala de biserica. M-a invitat capitanul. Ma rog, capitanul… Tipul caruia ii apartinea penisa si inca vreo trei iahturi rablagite. Erau acolo trei barbati – un rocker batran si nitel ridicol, un sofer de camion, gen mascul feroce, si un tip, cel mai tanar dintre toti, care incerca sa lege capat de vorba cu mine. Eu insa nu-l auzeam bine si nici nu-i intelegeam engleza. Mai era si femeia de la bar, trecuta de 50 de ani, dura, cu miscari precise, trasaturi ascutite si zambet ironic, incarnarea tipeselor din filmele americane, care scot orice betiv afara, dintr-o singura miscare.

Toata seara am stat cu ochii lipiti de peretele din fata, numarand sticlele de alcool. Cateodata mai sorbeam din halba de bere. Capitanul facuse cinste. In mai putin de doua ore, am plecat. Capitanul si-a cerut scuze ca m-a dus intr-un local atat de plictisitor, apoi mi-a spus ca femeia de la bar ii fusese multi ani amanta. Apoi a tacut.

Ca sa ajungi pe penisa noastra, trebuia sa treci de o alta penisa, mai mare, transformata in casa de locuit. Paseam pe un podisor mobil, construit din scanduri, apoi treceam pe sub geamurile oamenilor, faceam inconjurul penisei-casa, si ajungand in dreptul penisei noastre, saream peste bord.

Noptea, pe lapovita, cand vedeam intre cele doua nave fasia de apa neagra, ameteam. Dar saream.

Intr-o zi, era sambata, nu am putut ajunge de la cabina mea, din spatele penisei, la cabina capitanului, in fata. Toata noaptea ninsese, iar sub stratul de zapada era o pojghita de gheata. Nu puteam face nici trei pasi. Capitanul mi-a facut cu mana de la geamul cabinei de navigatie, apoi a deschis usa si a inceput sa ma strige. I-am explicat, mai mult prin semne, ca nu am cum veni, mai ales ca o parte de punte era foarte ingusta si nu avea balustrada. S-a enervat. Si asa cum era inalt, aproape doi metri de om neindemanatic, a facut cativa pasi mari pe puntea lunecoasa, incaltat in sabotii lui de cauciuc, si a ajuns langa mine. Voia sa-mi spuna ca sunt o fricoasa. Si o proasta. De aceea ca frica vine la pachet cu prostia. Asa vedea el lucrurile. Mi le-a spus si mi-a intins o cana de cafea.

Si a plecat.

Am coborat in cabina, am inchis dupa mine usa mica, din metal greu. Cabina avea cativa metri patrati. Incapeau o soba mica, un frigider, tot atat de mic, o noptiera, doua paturi fixate in perete, unul fiind transformat in debara, si doua dulapuri, pline cu de toate, inclusiv cu lazi de vin si bere. Era cald. Si liniste. Din toate comoditatile aveam o caldare. Si cateva sticle cu apa de robinet. Si un ceainic. Imi faceam cate un ceai fierbinte, scoteam cate o gofra olandeza, o acopeream cu un strat gros de frisca zbatuta, luam cartea langa mine si ma simteam om. Un om in mijlocul unui rau, desprins de lume, singur in fata destinului.

Ziua insa, cand aveam de lucru, singura sau alaturi de capitan, nu ma mai simteam om. Eram o masinuta. Faceam curat in cabina lui si in iahtul pe care il renova pentru vanzare. Spalam geamuri si punti, rodeam usi, frecam mobila. Iar seara – gateam.

Capitanul era nervos. Uneori avea accese de furie si dadea din picioare, ca un copil de 3 ani, dupa care isi cerea scuze. Intr-o zi, dupa o scena de asta, i-am spus sa inceteze. A fost surprins. Nici nu stiu de ce. Probabil nu s-a asteptat sa-i spun ca e insuportabil si infantil.

Seara beam impreuna cate o sticla de vin frantuzesc. Avea rezerve. Si doua amante frantuzoaice. Ambele la Paris. Una era dragostea vietii lui. Mai matura decat el cu vreo 15 ani. Alta, femeia cu care era intr-o relatie numita „stabila”, era o jurnalista. Intr-o seara am vorbit cu ea la telefon. Avea o voce placuta.

Uneori ma intrebam ce gaseau femeile la el. Un barbat care a trait toata viata singur, pe apa, ursuz, nervos, incapabil sa-si gestioneze emotiile, alcoolic. Desi, pe fotografiile din tinerete, arata a baiat inteligent si cu caracter. Dar viata si apa le-a tocit pe ambele.

Cel mai fericit moment din zi era cand ieseam de la el seara tarziu. Imi umpleam sticlele cu apa, le puneam in torba, imi bagam picioarele in saboti si ii spuneam „noapte buna”. Il lasam cu un vin abia inceput, ingandurat, cu varful degetelor agitate si picioarele intinse sub masa. In urma mea, bucataria ramanea luna. Atunci am inteles cat e de greu sa lucrezi in casa cuiva.

In cabina mea erau carti. Ardea focul. Se auzea apa, lovind peretii exteriori ai penisei. Si asta era unica legatura pe care o aveam cu lumea de afara. Incuiam usa. Ma descaltam. Imi spalam dintii deasupra caldarii. Ma schimbam in pijama. Luam o carte si ma ascundeam in patul fixat de perete. Plecam in alta dimensiune. Capitanul ramanea undeva departe, cum numai o galaxie vecina poate fi.

William mi-a daruit atata liniste. Si el habar nu are.

 

Text: Diana Guja

Foto: din arhiva personala, din perioada de pe penisa

Fete pe drum

Covasna II

Covasna e o pastila pentru suflet. Asa a fost pentru mine.

Eu am ajuns acolo turmentata. Plina de emotii pe care nu stiam cum sa le gestionez. Nervoasa, agitata. Viata din oras isi lasase amprenta. Sufletul imi devenise mic, ravasit. Ca o basmaluta mototolita, bagata in graba in buzunarul interior al mantoului. Aveam nevoie de aer.

Si aer Covasna are. Mult aer. Rece, proaspat, dulce-amarui, ca diminetile perfecte de toamna. Aer transparent, pe care il simti cum se asterne peste tine. Ca o zapada magica.

Cand am ajuns la Cheile Varghisului, un loc plin de istorie, de legende, stanci, apa, flori si iarba, ni s-a explicat ca trebuie sa ne tinem in grup, sa fim galagiosi si astfel vom tine la distanta ursii. In clipa imediat urmatoare eram gata sa ma vand pe bani putini, numai sa pot reveni la gazele de esapament din oras si la toata framantarea mea interioara. Cat de usor ma pot dezice de unele lucruri!

Ursii insa nu au venit. Si am descoperit carari, pesteri, varfuri, povesti, zari, soare la apus. Si acolo, in imparatia naturii, mi-am adus aminte, a cata oara, cat de mica sunt. Cat de mici suntem.

Fete pe drum

Covasna I

Covasna e ca un sat mare, din poveste. Cu mere de aur, cu ursi nazdravani, cu cai fantastici, cu fete cu par de matase si baieti cu palaria pe-o ureche. Un sat unde viata e blanda, domola, unde palinca e dulce ca mierea, mancarea gatita din inima, unde e cald si bine.

Pana a vizita acest tinut, auzisem de Covasna datorita Printului Charles, care si-a luat o mosie acolo, ferit de ochii lumii mondene, in Valea Zalanului, in care noi n-am ajuns pentru ca drumurile nu erau foarte practicabile. Stie Printul unde sa-si caute linistea.

Covasna e in inima Tinutului Secuiesc. Jur-imprejur numai secui, care au un fel de a vorbi romaneste foarte dulce. Dar, in general, ei vorbesc maghiara. Si mie, sa va spun sincer, cat am fost acolo mi-au inflorit urechile – cat stateam ascultam cum vorbesc localnicii. Nu intelegeam absolut nimic si asta aducea plus valoare acestei experiente fonetice.

Sa povestesti despre Covasna e ca si cum ai povesti despre toamnele si iernile la bunei. Eu asa m-am simtit acolo. Invaluita intr-un cocon moale, de lana, tinuta la cald, mai ales ca in primul hotel in care am stat, Castelul Daniel (un conac restaurat de o tanara familie care a parasit Bucurestiul pentru a se dedica acestei frumoase nebunii), aveam semineu in camera, in care aveam grija sa nu se stinga focul, hranita cu mancaruri simple si delicioase, leganata de apusurile spectaculoase de peste dealuri, adormita de legendele despre cetati, munti, vulcane, lacuri si zane.

Covasna e o mare legenda, de fapt. In toate zilele cat am fost acolo, 4 la numar, istoria fiecarui loc incepea cu o legenda. Pana acum aud vocea dulce a ghidei noastre, Imola, care depana firele de matase ale istoriei acestui tinut magic.

Sa povesteti Covasna intr-un singur text ar fi o obraznicie. De aceea, va invit intr-o calatorie virtuala mai de durata, dupa care sunt sigura ca urmatoarea destinatie va fi deja decisa.

Fete pe drum

Odesa, in mai putin de 12 ore

Vineri noaptea, dupa filmari si o cupa de sampanie (bine, 3) in cinstea unei prietene care implinise 27 de ani (cea mai frumoasa combinatie de cifre), am trecut repede pe la magazin, am cumparat covrigi cu tarate si susan, un litru de chefir, mi-am chemat un taxi si am zburat acasa. La 1:00 urma sa ne pornim, cu Ilinca si un autocar de oameni faini, la Odesa.

Si ne-am pornit. Acum, scriind de acasa, dupa un somn de 12 ore, ca sa-mi revin, stiu sigur ca la Odesa vara nu mai merg. Si ma bucur ca am aflat-o la un pret atat de mic, doar vreo 15 euro, cheltuiti pe inghetata, limonada, milk shake, o branzoaica si un pranz, incat nici nu-mi mai pasa de picioarele care mi s-au umflat ca buturugile si toate orele petrecute la vama intr-o asteptare, aproape metafizica, a unui vames care ne-ar elibera din acel purgatoriu.

Eu, ca si oamenii care au organizat aceasta escapada, am crezut naiv ca vom intalni zorii pe malul marii. Pana la urma, cat e pana la Odesa? Cateva ore de drum? Si noaptea la vama trebuie sa fie liber. Naivii! La vama chiar era liber, doar ca asta nu inseamna ca nu vei sta si vei astepta nu stiu ce. 

Rasaritul, pe care planificam sa-l intalnim pe plaja, l-am intalnit in vama.

La 9:00, dupa 8 ore de drum, eram pe plaja Lanzheron. Daca va voi spune ca in viata mea n-am vazut o plaja mai plina de oameni, va rog sa ma credeti. Stergarele si paturicile erau asternute pana la intrarea in apa. Daca ti-ar fi venit in cap nefericita idee de a face un castel de nisip sau mai stiu eu ce jocuri tipice pentru plaja, ai fi ramas cu buza umflata. Pentru ca domle’, lumea la Odesa e pusa serios pe prajeala!

Noi, ajungand destul de tarziu, am putut doar sa ne inghesuim mai in spate, la cativa metri buni de apa. Si, evident, ca sa ajungi la mare, trebuia sa gasesti loc sa pasesti, deoarece stergarele si sezlongurile erau atat de apropiate unele de altele, incat uneori nu stiai cum sa procedezi, sa calci pe stergarul omului sau sa sari intr-un picior, ca sa poti trece. In apa era ca la piscinele pentru copilasi. Om peste om.

De aici nu se vedea adevarul de pe plaja.

Intrai, te balaceai 3 minute, ca sa nu spui ca ai venit la mare fara sa ii simti temperatura, si ieseai. Ca sa faci drumul cu obstacole in sens invers.

Ceea ce m-a mirat cel mai mult insa, este ca nu era niciun dus, niciun robinet cu apa, nu se vedea niciun veceu in imediata apropiere de plaja. Si asta in conditiile in care un sezlong costa 100 de hrivne pentru o zi, iar o inghetata mica – 20 de hrivne, deci, economic vorbind, banii se invartesc bine pe plaja din Odesa.

Dupa plaja, ne-am plimbat prin centru. Orasul fierbea alene sub un soare ametitor. In spatele Garii Maritime se inalta o scena. Pe Scara Potemkin – alta scena, gigantica.

Scena de la poalele Scarii Potemkin

La Opera se pregatea covorul rosu pentru ceremonia de inchidere a Festivalului de Film de la Odesa.

Covorul rosu din fata Operei.

Pe Deribasovskaya, terasele, ca ciupercile dupa ploaie. Toate mari, frumoase, fara garduri si alte ocoluri, atat de dragi proprietarilor de localuri din Chisinau. In comparatie cu plaja, centrul Odesei este foarte frumos, larg, aerisit, cu cafenele, baruri si restaurante pentru toate gusturile.

Pranzul l-am luat la Puzata Hata.

Am vrut s-o alint pe Ilinca cu gastronomia ucraineana, ea insa nu prea s-a lasat convinsa. Pana la urma, a trebuit sa manac singura parjoala de Kiev (foarte gustoasa si calorica), portia enorma de pireu din carofi si portia generoasa de coltunasi cu visina, presarati cu zahar si unsi cu unt si smantana din abundenta. Ilinca a mancat doua portii de okroshka. La Puzata Hata gatesc tot atat de gustos, iar preturile sunt tot atat de accesibile ca acum cativa ani, ceea ce pentru un oras ca Odesa este, totusi, placut.

Desertul l-am luat intr-un local dragut, unde se coceau pe loc branzoaice urcainesti si strudel, cu un decor foarte placut, Львівські пляцки.

Dispozitia de ieri. La Львівські пляцки.

Unicul lucru pe care l-am gasit incomod la ei este faptul ca personalul nu vrea sa vorbeasca in rusa, dar nici engleza nu o cunoaste. Pentru un oras atat de turistic, cum este Odesa, acest tip de nationalism este, cel putin, prostesc.

La ora 16:30, ne-am pornit spre Chisinau. Am ajuns in oras la 23:00. Stiti ce mi-a lipsit cel mai mult pe traseu? Statiile de alimentare pe care le avem in Moldova. Cu magazin, cu cafea, cu sandwishuri, cu veceuri normale.

In concluzie:

  1. Ma bucur ca i-am aratat Ilincai un oras nou si ca am avut o zi impreuna.
  2. La Odesa vara nu mai merg. Planul era sa plecam in trei – eu, Ilinca, mama- pentru un weekend. Planul a fost cu succes si bucurie anulat.
  3. Tot mai greu suport calatoriile cu autocarul.
  4. Tot mai greu suport noptile in afara unui pat. Am ajuns acasa varza murata – umflata, cu pielea deshidratata, cu parul pai.
  5. E o mare greseala sa nu-ti iei, pe soare si caldura mare, o palarie. Ieri, si eu si Ilinca, am simtit aceasta scapare. In cap fierbea intr-atat, incat am baut niste pastile demult expirate, pe care le-am gasit in trusa pentru calatorii.
  6. Marea e frumoasa cand poti sa o vezi, nu cand privelistea ti-o acopera cateva mii de oameni.

Calatoriti, dar faceti-o cu cap, invatand din greselile altora.

 

Foto: Ilinca