Browsing Category

Fete pe drum

Fete pe drum

Despartirea e o moarte mica. Women SUV Maraton III

www forex com login De cat timp e nevoie sa te indragostesti? Mie imi ajung 30 de secunde.

http://uplaf.org/sbb.cgi -Buna, sunt Diana. Incantata de cunostinta.

conocer hombres mayores de 60 Si fluturii brusc decid sa innebuneasca.

http://creatingsparks.com/?endonezit=binary-option-review-blog Si genunchii mi s-au inmuiat.

http://laprovence.sk/familjarnosty/2483 Si pot sa tac tot drumul. Si sa ma uit intr-o parte. Pot sa vorbesc. De multe ori, aiurea. Trebuie sa acopar golurile in care imi par stranie, ridicola. Prea indragostita. Ca o adolescenta la primele cosuri. Si totul ar fi destul de suportabil, daca m-as opri la un singur om. La un barbat, de exemplu. Dar adevarul este ca dragostea mea este imprastiata peste tot. Unul, doi, trei, patru. Si tot asa.

http://creatingsparks.com.gridhosted.co.uk/2010/ Nici nu mai stiu cum am ajuns in acest Women SUV Maraton. In primul rand, nu stiu sa conduc. In al doilea rand… In al doilea rand, de data asta n-a functionat. M-am suprins. Am scris unui dintre organizatori sa-i spun ca vreau sa ma alatur. Cum i-am scris, asa si am uitat. Festival, Bruxelles, Ilinca, curatirea covoarelor, peeling, regizori, filme, flirturi, discutii serioase. Sampanie. Filmari pentru emisiune. Totul se invartea ca de obicei si maratonul era doar o posibilitate printre alte posibilitati, care putea sa nu se intample in aceasta viata. Dar s-a intamplat.

rencontres femmes algériennes Si s-a inceput. Un om care iti pica cu tronc. Al doilea. Al treilea. Al patrulea. Si intelegi ca aveai atatea prejudecati. Ca ai un cap plin cu paie. Ca te-ai construit idei false. Le-ai alimentat. Ai crezut in ele. Daca X lucreaza acolo si arata asa, inseamna ca este Y. Daca Z se uite incolo, inseamna ca are in cap XZW. Ca daca Z X scrie pe Facebook asta, inseamna ca e BMTYU.  Si doar vazand oamenii in carne si oase, ascultandu-i, dandu-le o sansa, realizezi ca din toata destaptaciunea ta nu ramane nimic, pentru ca e construita pe iluzia superioritatii tale.

see url In cele patru zile de maraton, noi toti am trecut prin toate fazele vietii unui grup. De la entuziasm, euforie pana la lehamite, mici momente de ura, „ce caut eu aici?”, „hai, organizati-va odata!”, „nu depasiti!” si pana la „doamne, o sa-mi fie atat de dor…”, „cand facem after-after party?” si o lista de glume pe care le intelegem doar noi, cei care am fost impreuna 24/24.

click Viata mea, ca si a tuturor celor care au participat la Women SUV Maraton, este destul de plina de evenimente, de oameni, de experiente care mai de care, dar ceea ce s-a intamplat de miercuri pana azi (de fapt, deja ieri), a fost foarte special. Sa aduni 14 femei absolut diferite, sa le urci in masini diferite, sa le mani prin Moldova, de la un capat la altul, nu e lucru usor. In fiecare zi ma gandeam cand oare va veni momentul cela cand baietii care au organizat toata aceasta nebunie, isi vor strange lucrurile, ne vor lasa statiile si ne vor spune sa ne descurcam mai departe singure. Dar acea zi asa si n-a venit. Atata rabdare, intelepciune, sustinere eu demult nu am vazut. Si acum chiar nu mai vreau sa aud vorbe, precum ca in tara asta nimeni nu stie sa organizeze nimic ca lumea.

source Si acum, iar despre dragoste. E suficient sa lasi mana in mana altui om. Sa te uiti in ochi. Sa imbratisezi. Sa asculti. Sa intelegi. Sa lasi spatiu. Sa mergi in varful degetelor, atunci cand celalalt doarme. Sa nu stai in dus prea mult. Sa spui „multumesc”. Sa aduci o cafea. Sa rupi in doua o ciocolata. Sa umpli paharul atunci cand se goleste. Sa pastrezi ceea ce ti s-a oferit. De la imbratisare, stranegere de mana pana la cel mai banal obiect care a devenit mascota grupului.

http://www.transportbudapesta.ro/?kdls=si-puo-applicare-stop-loss-a-opzioni-binarie&bc3=af Pentru mine, Women SUV Maraton a fost o usa pe care am intrat intr-o alta viata. Viata in care voi invata sa conduc, in care voi alerga un maraton intreg, in care imi voi invinge fricile si voi urca pe motocicleta, dar deja nu in spate. O viata in care voi depune de 10 ori mai mult efort, pentru a ma depasi. Si toate astea, datorita oamenilor pe care i-am intalnit acolo.

agencias matrimoniales precios Ah da… mie imi place sa ma indragostesc. Repede si pe viata.

Fete pe drum

Rotund. Women SUV Maraton II

Dacă întinzi mâna pe geamul mașinii în viteză, poți prinde vântul. Îl iei și ți-l împletești în păr. Iar mai apoi îți pui o coroană din spice, romaniță și lucernă. Coroană țesută de o altă femeie.

Dacă urci pe o bucată de stâncă, să te ardă soarele și să te bată vântul, vezi departe. Vezi femei care îmblânzesc. Fiare, stihii. Demoni.

Dacă închizi ochii și o asculți, o îndrăgești. Chiar dacă până atunci ai fi jurat că planeta ta este prea departe de planeta ei.

Dacă te uiți, vezi că apusul e de culoarea lavandei. Un apus, ca poala unei rochii de mătase.

Dacă te descalți și pășești, simți. Simți cum​ se mișcă viața în pântecele pământului. Simți ritmul celor 14. Energia care se schimbă cu oboseala, răbdarea care se transformă în foc și pară, izbucnește, mistuie totul în cale. Până rămâne numai jăratic. Și fetele iar râd.

Dacă duci mâna acolo unde ți-a crescut copilul, îți auzi pulsul cu vârful degetelor. Și muzica te duce. Peste dealurile Moldovei, cioplite după chipul și asemănarea ta.

Dacă inspiri, le inspiri. Poți să te uiți la ele prin bulele de prosecco. Vezi, cum strălucesc? Ca soarele la apus deasupra Luncii Prutului.

Dacă vrei, poți să chemi furtuna. Drumul ăsta a fost tras la indigo după temperamentele lor. De la foc la potop.

Cercul trebuie închis.

Fete pe drum

Du-mă. Moldova Women SUV Maraton I

La 6 am deschis ochii. Aveam dormite 3 ore. Privirea mi s-a oprit în paharul cu un lichid cafeniu. Ah, da, e Coca-Cola din mini-bar. Suntem la Bălți în hotel. Prima noapte din Moldova Women SUV Maraton s-a consumat… m-am gândit eu și am închis ochii.

Comuniunea mea cu somnul însă n-a durat mult. Diana, coechipiera mea și pilotul luxosului Jaguar, mașina noastră în aceste zile, a pus punctele pe i. Și a trebuit să mă scol.

În viață sunt zile când nu dormi. Când e vară, când e frumusețe, când e fluturi, maci, mazăre verde și apusuri, pentru care încrucișezi degetele și spui: „Merci acolo sus. Eu am meritat. Am meritat, da?”

Noi toate cele 14 participante, în rochițe, fustițe, fundițe, cu unghii roșii, roz, albastre și verzi, cu danteluțe, bucle, turbane, sandale și pantaloni mulați, buze roșii, vișinii, cu străluci și contur, se vede că am meritat. Pentru că am fost bune, rele de bune. Bune de gură, bune de cap, bune de inimă.

Și am pornit la drum s-o cuprindem, dintr-un capăt în altul, pe cea mai bună dintre noi, pe cea mai cuminte, pe cea mai înțeleaptă. Pe femeia de la care avem să învățăm și să învățăm. Moldova.

De ieri până azi, nicio clipă nu mi-a fost rușine că am ieșit din pântecul ei, că am fost plămădită din țărna de la Zloți, apa de la Morovaia, apusul de la Sângerei, că am în ochi verdele nordului și cafeniul sudului. Că sunt una cu ea. Iar în sânge îmi curge vin.

Pentru mine acest maraton este unul al descoperirii. A țării și a femeilor cu care sunt. Și care sunt. O incursiune în verde, albastru, galben. În fierbinte. În rece. În toate culorile și stările pe care le aduce un grup. Un grup de femei diferite.

Eu nu cred că voi ajunge să dorm. Dar cele 7 ore de somn adunate în ultimele 48 de ore, fac cât 16 ore în zile de „pace”.

Diana conduce, eu scriu. Ea are liniile moi. Ea nu se grăbește. Diana e o bucățică de Moldova. Și ea mă duce, iar eu mă las.

Ps: mulțumesc băieților care au organizat această aventură! Jos pălăria!

 

 

 

 

Fete pe drum

Scrisori din Bruxelles VI

Am ieșit din tren calmă. Prima dată în toate aceste luni. Nu mai aveam nicio amintire legată de „acea călătorie”. Am urcat scările, am luat-o la stânga. Strada din fața mea era doar o stradă.

Treceam de clădiri somptuoase, străzi pavate, angajați de birou ieșiți la masă, tramvaie, biciclete, nebuni. O față a reușit să acopere altă față. Un șir de gesturi, vorbe, promisiuni, ore de delir, extaz, urmate de așteptare, apoi dezlegare, au ajuns să fie acoperite cu alte gesturi, alte cuvinte, alte așteptări, alte deliruri. Un om a luat locul altui om.

Am ajuns la Chaussee d’Ixelles. Am intrat în primul magazin de haine. Mii de bucăți de stofă, cusute în fabrici din lumea a treia, se uitau la mine. Orice era bun, numai să arate cât mai mult din mine. Cât mai mult pentru ochii tăi, cărora eu le-am promis mântuirea.

Trei piese. Toate cu speranța că​ într-o zi…

Azi s-a întors Fabio. Era obosit, grăbit să ajungă acasă. Nici de mine nu avea chef. Și nici eu de el. Nu mă interesau nici cafeaua lui, nici exclamațiile lui fericite, nici arta lui. Incercam să mă concentrez pe brațul de iriși pe care îl duceam în vis și care era legat de prezența ta în mine – indescifrabilă, inoportună, neașteptată. O prezență pe care am descoperit-o târziu, total nepregătită, așa cum niciodată un om nu e pregătit să accepte că a crescut în​ el o tumoare. Te-am crescut în mine fără să știu.

Am cotit pe rue de Hennin. La prima răscruce, am făcut spre dreapta. Am intrat în casă, mi-am scos sandalele și rochia, mi-am tras blugii și m-am băgat în pat. Bruxelles e pe sfârșite.

Am închis cartea. Era despre tine. Despre ceea ce faci din viața ta.

 

Fete pe drum

Scrisori din Bruxelles V

Când am intrat în bar, l-am văzut din prima. Se rezema cu cotul drept de tejghea, întors spre ușă. M-a recunoscut. A sărit într-un picior, în felul lui de cocostârc îmbătrânit și neîndemânatic, a ignorat mâna mea întinsă a salut, m-a pupat pe un obraz și mi-a comandat o bere. Ca și a lui, că a lui e bună.

El mirosea amețitor. Sublim. Nu mai conta ce spunea, când spunea, că oricum vorbea aiurea.

– Ce parfum porți?

– E pentru femei… De Chanel. Mi-a fost oferit cândva din greșeală, dar de atunci numai pe el îl port.  Îți place?

– Îmi place.

Încerc să-mi amintesc parfumul tău și nu pot. Probabil, de aceea că nu ai unul. Sau dacă îl ai, îl ții pe-un raft colbăit și-ți amintești de el atunci când… atunci când ce, de fapt?

Azi ți-am scris în gând toată ziua. Despre spectacolele de dans contemporan pe care le-am văzut și am plâns. Despre călătoria mea cu trenul, despre curcubeul deasupra orizontului belgian, despre apusul dramatic, despre polițiștii care mă priveau dintr-un​ geam al Gării Centrale și zâmbeau mulțumiți, iar eu mă făceam că nu observ. Despre faptul că aș fi vrut să mă privesc în ochii tăi. Să mă asigur că am devenit frumoasă.

Acum e târziu. Stau întinsă în pat. Afară e un început de furtună. Când întorc capul spre dreapta și bag nasul în albia scobită de umăr, simt un miros nou, exuberant, plin de flori, scoici și șampanie. E un parfum bărbătesc, care a ajuns pe mine aproape întâmplător. E un parfum care s-ar potrivi cu cămașa ta de in fin de un albastru azuriu, cu pantalonii de in alb, bătuți de vânturi mediteraneene, cu papucii pe care francezii îi numesc „bateau”, purtați pe picior gol. Cu tine, cel fericit și frumos.

Azi pe scenă​, dansatorii și-au făcut din lut niște măști, care le acopereau în întregime capul, transformându-i în monștri. Învârtindu-se așa în neștire, ei se ciocneau de alți monștri, se îmbrățișau doi câte doi și începeau să-și scoată unii altora măștile.

Eu cred că coregraful a vrut să ne facă să înțelegem că sinceritatea și căderea în brațele celuilalt pot fi o soluție. Gândește-te la asta.

 

Fete pe drum

Scrisori din Bruxelles IV

Voiam mai repede să se termine noaptea, să ies din ea. Și am ieșit.

Strada era liniștită, spălată de o lumină transparentă, de vară.

Pe rue Defacqz, la o intersecție, dintr-un restaurant închis, se auzea „Si tu t’appelles melancolie” de Joe Dassin.

Cântând, am ajuns la piața de week-end din Flagey. Eram prima clientă. M-am învârtit cercuri-cercuri, până m-am oprit în fața unei tarabe cu mango. Patru la trei euro. Ca bonus, nenea mi-a întins jumătate de caisă. A fost prima caisă din acest an.

Eu n-am păcătuit. Nu așa cum îți imaginezi tu. Deși, eu pot păcătui in atâtea feluri. De data asta, însă, m-am frânt. În mine a fost trasă o linie. Poate am ajuns la limita slăbiciunilor mele? Poate am pierdut gustul experimentelor? Poate tu mi-ai intrat sub piele și nu am știut să te scot la timp?

Când am ajuns acasă, m-am schimbat. Nu am vrut să fac duș. Nu aveam de ce să mă spăl. Nu aveam ce să scot de pe mine. Poate doar pe tine din mine.

Am umblat după arhitectură. Să-mi clătesc ochii​ și amărăciunea din gât. Între Palais de la Folle Chanson și Palais du Congo, te vedeam purtând o cămașă de in fin, de culoarea cerului de vară, cu mânecile răsuflecate, pantaloni de in alb, bătuți de vânturi mediteraneene, și papuci, pe care francezii îi numesc „bateau”, pe piciorul gol. Te vedeam ars de soare, cu părul căzut în șuvițe rebele, senin și fericit.

Pe rue Haute, am colindat magazinele second-hand, în căutare de „ceva”. Nu am apucat să-ți spun că-mi plac vechiturile. Că port după mine, din casă în casă, diverse colecții, obiecte, amintiri străine. Îmi place mătasea. Ții minte, fusta roșie pe care am îmbrăcat-o, ca să mă vezi de departe? E dintr-o piețisoară din Florența, pierdută printre casele renascentiste. Azi mi-am luat o bluză, cu ornament ca de coadă de păun. Arhaică, fină. Bluză de secretară fidelă.

Când coboram din Bois de la Cambre, în care am intrat întâmplător, ținându-mi respirația, ca să nu sperii magia din jur, pe trotuar se tăvălea o pulpă mare, groasă, afumată, cu ștampilă conformă. O bucată de carne, care în alt loc, context, circumstanțe, ar părea apetisantă, iar aici, în mijlocul​ drumului, nu e decât o rămășiță macabră a unui animal cândva frumos.

Linia a fost trasă. Poate chiar și între noi doi.

 

Fete pe drum

Scrisori din Bruxelles III

Am dormit bine. M-am trezit la 9:30. Am băut o cafea. Am mâncat o bucată de brânză.

După duș, am ieșit din casă. Mi-am luat torbița, cartea, telefonul. Și 12 euro în buzunar.

Am făcut-o la dreapta, pe Chaussée d’Ixelles, am ajuns la Flagey și de acolo am luat-o de-a lungul lacurilor, pe Général de Gaulle. Cunosc toate casele. Și nu le cunosc. Am trecut de clădirea – corabie, de balconul – junglă. Am ajuns la Abbaye de la Cambre, care acum adăpostește o școală de arte.

Atâta frumusețe în jur. Atâta pace. Atâta liniște. Atâta viață. Și fragilitate.

Am urcat spre cărarea umbrită. Am mai făcut cândva acest drum. Atunci vorbeam. Eram fericită.

Și acum sunt.

Am ieșit în stradă. Iarăși pe malul lacului. Merg spre Café Belga. Terasa e goală. În interior cântă Buena Vista Social Club. Este lume. Am comandat la tejghea un thé à la menthe. Și am pronunțat greșit. Cel mai frumos barista pe care l-am văzut vreodată, nu era. Erau atâția alții, el – nu.

M-am așezat și mi-am deschis​ cartea. Mă gândeam că te-ai fi potrivit în acel interior. Ai părul de culoarea mobilierului lor.

Erau atâtea femei frumoase în jur. Blonde, brunete. Triste. Fericite. Era una lângă ușă, cu spatele gol. Purta un tricou negru, părul blond, prins ușor la ceafă. S-a ridicat și s-a întors cu fața spre mine. Avea un nas ascuțit și ochi azurii. Și-a tras geaca de piele și a ieșit.

O urmăream prin geam cum traversează.

Au schimbat muzica. Am plecat.

Am ajuns la rue Americaine, magazinul de cărți la mâna a doua. Când merg acolo, stau pierdută în fața rafturilor. Atâția autori necunoscuți de mine. Titluri care nu-mi spun nimic. Și mă opresc la cei pe care îi știu. Azi mi-am luat Gide, Marquez, Werber, Gavalda și încă vreo doi.

Au mai fost străzi, oameni, bărbatul cu păr și barbă gri, ca dintr-o reclamă pentru parfum, care mi-a zâmbit.

A fost vin, brânză, cafea. A fost soare. Și încă este.

Azi îți scriu mai devreme. Acum trebuie să ies. Mă așteaptă Sebastian. Are barbă și e tatuat. Vinde viniluri și dansează. E curios și îmi place.

 

 

 

Fete pe drum

Scrisori din Bruxelles II

Am aterizat aproape de 9. Tot zborul am dormit. Îmi era foame. Îmi era sete. Când am coborât din avion, vântul rece mi-a ridicat poalele rochiei. Unghiile mele roșii arătau orfane din sandale. Dimineața a fost frig.

Când am intrat în aeroport, am găsit veceul, m-am închis în cabină și m-am schimbat. Blugii și tricoul erau jilave. Când ieșeam din casă, erau încă la uscat. Așa și le-am băgat în rucsac.

Deschizând ușa, am dat de un șir de femei aliniate, în așteptarea celor care au avut norocul să fie primele. Noroc sau pricepere.

Am intrat în Bruxelles dormind. Mi-am plătit tichetul de tramvai cu cardul. Nu aveam deloc mărunțiș. Am făcut drumul obișnuit. Eram obosită.

Sunt aici. Cu obiceiurile de aici. Cu drumurile de aici. Cu tot ce însemn eu aici. O tipă de pe șezlongul din fața cafenelei Belga. O tipă cu părul alb.

La tine nu mă gândesc. Aici ești un enervant. Tu și toate jocurile tale prostești.

E trecut de 10 seara și e luminos. Tu cred că dormi.

Fete pe drum

Scrisori din Bruxelles I

Noaptea trecută, mi-am îndeplinit o dorință. Când am intrat în casă și am închis ușa după mine, am apăsat pe play în YouTube și m-am culcat pe gresia rece din bucătărie. Capul l-am pus pe prag. Și am stat așa. Mă gândeam la tine. Eram cu spatele și mâinile goale, complet echipată, pe tocuri. Avusesem filmări pentru emisiune.

Mă gândeam la mâinile tale. Ai unghii îngrijite. Eu te observ de fiecare dată. Te învăț. Ca pe o poezie.

Dar eu nu sunt în stare să țin minte o poezie mai mult de câteva zile. Ai să mă ierți?

Îți scriu acum de pe drum. Și îți voi scrie de la Bruxelles în fiecare seară. E pentru prima dată când m-am îmbrăcat la drum în rochie. În rochia care îți place. Lui Fabio tot îi plac rochiile. Am să-ți povestesc despre el mai târziu. E artist. Regizor. Nebun. Mă sperie uneori.

Eu nu plec la el. Deși aș fi putut să te fac să crezi că da. Poate te-ar fi ros. Poate nu.

La  Bruxelles e răcoare.

Fete pe drum

Cafe Belga

De atâtea ori e ultima dată. Toți acești oameni care își așteaptă rândul în fața tejghelei. Fata frumoasă cu un pahar de ceai din mintă în mână. Tipul care aleargă pe malul lacului. Moșul de lângă mine, care a terminat de citit Le Soir, ca să treacă la Le Monde. Chelnerul cu barbă care îl întreabă când va pleca în vacanță. Moșul va pleca la Hamburg. Cică, e fantastique. Muzica. E ceva la pian. Trist, ca o inimă scoasă pe masă și uitată acolo. O inimă pe care n-o mai revendică nimeni.

La Cafe Belga s-au schimbat ceștile de cafea. Acum sunt de un verde acvatic. Grele, groase, cu gura largă. Înainte erau albe, înalte. Fără personalitate, asemănătoare cu toate ceștile de cafea din toate cafenelele lumii.

M-aș muta la Bruxelles doar ca să știu că am acest local în coastă. Că pot fi parte din el oricând. Că pot să dau aici întâlniri. Că pot să stau la una din mesele roșii de afară. Să mă bată vântul. Să mă ardă soarele. Să mă plouă.

Și, dacă până acum eram un oarecare om, acum sunt un om care are o cafenea.