Browsing Category

Evenimente

Evenimente

Una-doua, punem etichete. Cateva idei de la lectia Dr. Daniel David

luvox 400 mg bula Am fost ieri la lectia publica sustinuta de Prof. Univ. Dr. Daniel David, profesor de psihologie clinica si psihoterapie din Romania, si unul dintre cei mai cunoscuti oameni de stiinta romani. Pe langa informatia foarte concentrata si tehnica despre tulburarile de personalitate, dedicata specialistilor, dar interesanta si pentru nespecialistii pasionati de psihologie, am reusit sa prind si cateva idei care rezuma in ele o doza buna de cunostinte din domeniu.

cheap zyloprim side M-am straduit sa scriu exact asa cum am auzit, sper ca nu mi-a scapat nimic:

  • Avem nevoie de emotii functionale, nu de emotii negative sau pozitive.
  • O emotie negativa poate fi funcționala, asa cum una pozitiva poate fi disfunctionala.
  • Interpretarea evenimentului conteaza, nu evenimentul in sine.
  • Eu imi evaluez comportamentul, nu persoana.
  • Una-doua, punem etichete.
  • Tulburarile de personalitate pot fi tratate.
  • Prima linie de tratament pentru tulburarile de personalitate este psihoterapia.
  • Cea mai buna interventie care exista acum (pentru tulburarile de personalitate) este Terapia cognitiv-comportamentala.
  • Teoriile exista, ca sa fie dezvoltate.
  • O scoala stiintifica de psihoterapie este imperfecta.
  • Unui om viu nu trebuie sa-i spui ce sa nu faca, ci ce trebuie sa faca.
  • Sufar, dar inteleg ce se intampla.
  • Nu-i normal sa ai o stima de sine pozitiva? – Nu.

diovan tablets price Aici puteti vedea inregistrarea lectiei.

Foto: Proiectul moldo-elvetian MENSANA

Evenimente

Cand barbatii vorbesc barbatilor. Despre MENxx

Poti sa vorbesti si sa scrii mult si bine despre aceasta societate patriarhala, in care femeie este privita de cele mai dese ori ca personal auxiliar, poti sa organizezi proteste, sa faci studii si sa apari la teve, dar atat timp cat aceste actiuni vor fi facute de femei si pentru femei, ele vor ramane inca multi ani ca niste activitati care nu ies de pe terenul de joaca al victimelor. Care sunt tot femeile.

Stiti ce reactie au barbatii la articolele si discursurile la tema drepturilor femeilor? Reactia datului a lehamite din mana: „Ce mai vor si aeastea?”

Or, atunci cand un barbat iese si povesteste altor barbati despre cum vede el problemele femeilor din societatea de azi, cum intelege el viata lor, necesitatile si nedreptatile care li se fac, sansele ca semenii lui vor incorda urechea de doua ori mai mult decat in cazul aceluiasi discurs sustinut de o femeie, sunt net superioare.

Pornind de la acest adevar, cateva femei s-au gandit sa scoata in scena barbatii. Acestea au fost Ana Revenco (La Strada), Daniela Misail-Nichitin (La Strada) si subsemnata. Astfel, a aprut ideea care ulterior a fost botezata MENxx, eveniment la care barbatii vorbesc barbatilor despre femei. Pana acum, am organizat doua editii – prima la sfarsitul lui noiembrie, a doua la sfarsitul lui aprilie. Genericul lor a fost unul care a starnit niste semne de intrebare, curiozitate, dar si rezistenta, „MENxx: Cultura violului”. Intrebarea prefarata a publicului era: „Da’ ce, violul are cultura?”. Are, si inca de care! Numai ca nu de aceea la care va ganditi.

Primul MENxx a fost o incercare. Si a mers. Sala de la Teatru-spalatorie e fost plina. Vorbitorii, adevarati curajosi, daca sa judecam dupa numarul de refuzuri pe care le-am acumulat pana am ajuns la ei, au fost Victor Lutenco, Alexandru Lebedev si Marin Basarab.

La a doua editie, cu deja o bucatica de experienta in spate, am ochit mai bine barbatii pe care i-am vrut ca speakeri. Si n-am dat gres. Refuzuri au fost mai putine, acestea, insa, ne-au confirmat inca o data ca foarte multi barbati din Moldova considera violurile, discriminarea femeilor, abuzurile ca fiind niste probleme pur feminine, despre care ei nu au nimic de spus.

Din fericire, insa, intotdeauna se gasesc cativa care, totusi, au o opinie pe care vor sa o impartaseasca. Acestia au fost: Dumitru Alaiba (om liber), Eugen Boico (specialist in comunicare) si Dumitru Marian (producator de publicitate si film).

Despre ce au vorbit ei?

 

Democrația veritabilă în lume are doar o sută de ani. O sută de ani în urmă unele țări abia au început a permite femeilor dreptul la vot. Asta a indignat o bună parte din bărbați care spuneau, în toată seriozitatea, că locul femeilor este acasă, că ea trebuie să aibă grijă de copii, că nu are ce se băga în politică, că femeile nu se pricep în chestii din astea, etc. Bărbații în 2017, secoul 21, nu doar în Moldova, din păcate, au reușit doar să coboare această retorică la nivel de glume. Spunem exact aceleași lucruri. Ne permitem prea ușor să folosim sexisme, doar mascate sub forma unei glume deloc inofensive, așa cum am pretinde. Comportamentul nostru, al bărbaților, este important în a elimina chestiile acestea până la urmă. Noi trebuie să evoluăm, iar pentru asta trebuie în primul rând să fim mai conștienți./Dumitru Alaiba

Tot discursul lui Dumitru il gasiti pe acest link:

 

Nu o sa vorbesc despre violul consumat, nu o să pretind că știu exact de ce violează bărbații și consider că este dezgustător până la aprobarea fără drept de apel a castrării, poate chiar publice, ca să înțelegeți că sunt și un pic sadic. Nici măcar nu o să vorbesc despre săracii bărbați violați de femei, care există. Și ar fi un început bun de discurs misogin pe tema violului, dar nu azi. Pot, însă vorbi despre pornirile interne proprii, care nu neapărat duc la, dar care sigur se regăsesc în profilul unui violator. O să vorbesc despre societatea noastră, în care există foarte multe stereotipuri de gen, propagate, uneori, până la absurd și adânc înrădăcinate în majoritatea dintre noi. Și aceste stereotipuri, conștientizate sau nu, ne încadrează, deși pe intervaluri relativ scurte de timp, în categoria de misogini, aka violatori în fază incipientă, dacă să ne referim la profilul violatorilor./Dumitru Marian

 

Eugen Boico a vorbit despre cum intr-o relatie se ajunge la default, care poate duce la abuz si violenta, si cum se poate de iesit din aceasta situatie.

Fiind una dintre orgaizatoarele evenimentului, imi este greu sa-i pun o nota obiectiva. Cert, insa, este ca avem nevoie de astfel de intalniri, la care ar fi perfect, dintre femei sa fie doar organizatoarele. Acesta ramane un vis frumos, care ne motiveaza pentru urmatoarele editii.

Cum credeti, ce trebuie de facut ca sa aducem mai multi barbati in sala? Ajutati-ne cu un mic sondaj printre barbatii pe care ii cunoasteti.

Evenimente

Documentarul care ne schimba

Atatea ganduri si atatea emotii poate sa nasca intr-un om un film documentar, incat de acolo si pana la a-ti revizui viata si prioritatile nu ramane decat un pas. Poate doi. Iar intre cele doua, inca un film.

Am fost azi la festivalul de film documentar,  click Чеснок / Chesnok, care a venit de la Tiraspol (unde am fost ieri sa povestesc despre CRONOGRAF) cu un program foarte bun pe care la prezentat la http://irinakirilenko.com/?deribaska=was-sind-bin%C3%A4re-otptionen&008=29 Teatru-spalatorie.

http://poloclubmiddennederland.nl/wp-content/plugins/delete-all-comments/readme.txt „The Babushkas of Chernobyl”  este cel mai frumos film din cate am vazut despre „acasa” si despre cum dragostea fata de bucata ta de pamant iti poate lungi viata, chiar si in conditii, aparent, incompatibile cu aceasta. Un documentar despre vointa, incapatanare, devotament si tot ce inseamna sa te intorci intr-o zona extrem de periculoasa pentru sanatate, sa continui sa locuiesti acolo, sa bei apa din fantana, sa cresti fructe si legume, sa strangi ciuperci, sa pescuiesti peste. Si sa mananci toate aceste daruri ale naturii, care a suferit pentru mii de ani inainte, si sa crezi ca ea nu te va trada. Ea te va tine in viata. In pofida la orice. Sa traiesti pentru ca vrei sa traiesti.

http://www.romagnamotorsport.it/?binarnewe=iqoption-solo-webmoney&034=cc „Those Who Said No” m-a zguduit pana-n maduva. Documentarul prezinta un sir de marturii a supravietuitorilor uciderilor in masa, care au avut loc in Iran dupa Revolutia Islamista din 1979, in fata Tribunalului Poporului de la Haaga. Istorii de groaza si istorii de rezilienta povestite de barbati si femei, care in perioada detentiei erau foarte tineri, si care au reusit sa ramana in viata, fara a pierde din umanitatea lor. Un film despre cum un ideal, un vis, poate fi furat si transformat intr-un cosmar, un film despre pretul romantismului revolutionar. Un film despre cum oamenii se obisnuiesc cu orice si inceteaza sa mai ceara socoteala, asa cum se intampla acum in Iran, unde tortionarii de ieri sunt azi in fruntea justitiei si comitetelor pentru drepturile omului.

Surpriza serii a fost si socul serii. Dupa documentarul „Those Who Said No” pe scena a iesit Iraj Mesdaghi, protagonistul documentarului si unul din supravietuitorii acelor vremuri, omul care si-a dedicat viata relatarii despre evenimentele care au avut loc in Iran in anii ’80, un om cald, cu o privire blanda, senina.

iran

Iraj Mesdaghi

Asa s-a intamplat ca eu am pus ultima intrebare a serii si anume despre cum i-a reusit sa ramana om, dupa 10 ani de detentie, tortura, izolare, pericolul executarii, la care el a raspuns: „In orice Iad este si un Rai. Cand eram mic, bunica mamei mi-a spus sa nu ma dezamagesc niciodata. Dezamagirea este un pacat. Acele vremuri (detentia) au fost cele mai fericite vremuri din viata mea. Eu aveam totul in cap”.

Eu as vrea sa pot impartasi toate emotiile care m-au invaluit, privind aceste documentare. Sa exprim cu exactitate cat de acut am simtit viata, complexitatea ei, diversitatea lucrurilor, locurilor, situatiilor, dar si firul rosu care ne uneste, acela ca in orice circumstanta noi avem alegerea sa fim curajosi sau nu… dar inca nu am gasit cuvintele si ma indoiesc ca am sa le gasesc vreodata. Viata, viata adevarata, cred ca incepe acolo unde se termina cuvintele.

Si mai vreau ceva. Vreau ca astfel de evenimente sa devina un trend. Vreau sa-i vad pe organizatori nevoiti sa caute sali mai mari. Sa vad cum publicul se imbulzeste la intrare. Sa vad in mass-media articole despre astfel de evenimente, interviuri cu protagonistii si cu oamenii care au curajul sa organizeze festivaluri, sa bata la usi, sa nu lase mainile in jos, in conditiile in care cei care detin banii inca nu inteleg importanta artei. Si inca ceva, granita de pe Nistru va incepe sa dispara, cel putin simbolic, atunci cand vom merge mai des la ei la astfel de festivaluri si ii vom astepta la noi, la festivalurile noastre.

Multumesc organizatorilor pentru aceasta zi in care eu am devenit putin mai buna si mai desteapta.

Evenimente

Adriana Boros: „A fi parinte este un proces de incercare si eroare continua”

Adriana Boros este un parinte constient, cu studiii in psihologie. Multi dintre cititorii blogului posibil o cunosc in urma atelierelor pe care le organizeaza sub egida Clubului Parintilor Constienti. De la un atelier la altul, locurile devin tot mai cautate, lista de asteptare tot mai lunga. Semn bun pentru noi.

Sambata, 23 aprilie, Adriana organizeaza o conferinta de parenting constient, la care vreau sa va invit. Adriana este un speaker foarte bun si are un dar deosebit de a interactiona cu publicul, ceea ce o face credibila si adevarata.

Pentru a afla mai multe despre eveniment si organizatoarea lui, am realizat un interviu cu Adriana, in care cu siguranta veti gasi multe chestii utile si care va va face sa vreti sa auziti mai multe, chiar din gura ei.

PS: in acest material a fost o lipsa totala de gestionare a presentei diacriticelor, dar sa am iertare, calculatorul meu nu le are.

conferinta

Ce inseamna parenting constient si cum ai ajuns sa-l descoperi?

Pentru mine parentare conștientă este un mod de viață. Este o călătorie permanentă înspre auto-cunoaștere și auto-depășire, o călătorie în care iubirea și respectul sunt pilonii de bază. Iubirea și respectul față de tine însuți, în primul rând, pentru că doar așa poți să oferi iubire și respect celor din jur.

Atunci când devenim părinți, pornim cu o imagine deja făcută despre ce înseamnă să ai un copil, avem o grămadă de teorii și planuri despre cum va arăta viața noastră împreună cu acel copil și avem o hartă a drumului pe care va merge în viață. Știm ce ne dorim să ajungă, știm ce grădiniță, școală sau meserie ne-am dori să aibă, știm cum îl vom alimenta, cum va dormi, ce cameră va avea, etc.

Când am rămas însărcinată aveam o viziune destul de clasică despre creșterea copiilor, pentru că doar pe asta o știam. De cele mai multe ori, însă, viața are scenariul ei :) Atunci când s-a născut Carol, lucrurile nu au mers absolut deloc conform planului de acasă. Tot ceea ce s-a întâmplat atunci a fost departe de tabloul imaginar pe care îl creasem. Și din cauză că pentru ceea ce trăiam nu m-a pregătit nimeni, a trebuit să acționez lăsând la o parte rațiunea și ghidându-mă după simțire. Unii îl numesc instinct. Mie îmi place mai mult SIMȚIRE. AM făcut lucruri care nu credeam că voi fi în stare să le fac, am depășit situații după care credeam că nu îmi voi mai reveni și am început astfel să mă conturez ca părinte și ca OM, în general. Cred că nașterea resetează tot ceea ce suntem noi până atunci, și ea nu este doar despre copil, dar este și despre noi într-o nouă viață, cu valori și viziuni noi, care ne dau peste cap de multe ori. Și avem nevoie de timp să înțelegem aceste schimbări și să acceptăm omul nou care am devenit.

În fiecare zi din viața mea de părinte învăț ceva nou și lucrurile se completează sau se rearanjează sau chiar se resetează, în funcție de ce lecție am învățat în ziua respectivă.

A fi părinte este un proces de încercare și eroare continuă, cu zile în care lucrurile merg așa cum ți-ai dori și zile când ai de învățat și de crescut.

Așa că parentarea asta conștientă a venit în viața mea pentru că era în mine, în primul rând. Și cred că fiecare dintre noi are noi acest potențial în interior.

Cred cu tărie că o relație părinte-copil autoritară afectează esența a ceea ce înseamnă a fi părinte și afectează însăși ideea de relație. Pentru mine relație înseamnă atunci când cei implicați se bucură de același statut și aceleași drepturi, atunci când nevoile individuale ale fiecăruia pot fi satisfăcute în situații de beneficiu pentru ambele părți (apropo, nu cred în compromis, deoarece acesta te setează că trebuie să dai ceva și asta într-un final întotdeauna duce la acumularea multor frustrări), atunci când viața emoțională este exprimată și acceptată și atunci când dragostea este necondiționată.

Cred că cele mai importante 5 aspecte atunci când vine vorba de parentare conștientă sunt:

  1. Crearea unui mediu sigur, unde copilul crește și se dezvoltă . Și aici nu mă refer la baricadarea ferestrelor și rotunjirea tuturor colțurilor din casă, dar mă refer la crearea unui mediu în care copilul să se simtă în siguranță prin grija permanentă, disponibilitatea părinților și posibilitatea de explorare și învățare într-un mediu reconfortant. Pentru că un om învață eficient atunci când se simte bine și în siguranță.

  2. Părintele trebuie să fie conștient de etapele de dezvoltare ale copilului și mai ales de partea neurologică, pentru că astfel putem adapta cerințele și așteptările noastre la ceea ce poate copilul.

  3. Satisfacerea nevoilor individuale ale copiilor (acceptare, apartenență, structură și limite, experiențe adecvate dezvoltării lor, etc)

  4. Comunicare empatică, bazată pe respect (dezvoltare inteligenței emoționale, comunicare bazată pe principii non-violente, ascultarea activă a copilului și implicarea acestuia în rezolvarea de probleme)

  5. Părintele este modelul cel mai viu pe care îi poate avea un copil și este modelul după care acesta își construiește întreaga viață

Ceea ce vom obține prin acest mod de creștere a copiilor este:

  • o relație bazată pe încredere, în care copilului nu îi va fi frică să se consulte cu părintele, pentru că știe că va fi ajutat să depășească o situație și nu pedepsit pentru că nu a știu cum să gestioneze situația.

  • vom reuși să înțelegem de ce copiii se comportă într-un anumit mod, să înțelegem că întotdeauna există niște cauze foarte concrete pentru care copiii fac anumite lucruri

  • ne vom schimba perspectiva prin care ne uităm la copiii noștri și vom învăța să nu mai operăm cu mituri ca: manipulare, alint, pierderea controlului, copiii învață prin frică, ierarhie

  • vom învăța să le oferim copiilor abilități și aptitudini de viață care să îi ajute să se descurce în jungla socială.

  • părintele devine acea zona tampon între copil și societate, unde copilul se va întoarce și va găsi acel spațiu de liniște și de acceptare care să îl ajute să facă față societății. Știu că foarte mulți părinți au frica asta că nu vor face față societății în care trăiesc. Răspunsul meu este că nici acum nu suntem adaptați. Doar încercăm să supraviețuim. Însă, oferindu-i copilului uneltele pentru a gestiona echilibrat ce se întâmplă cu el, oferindu-i copilului încrederea că ceea ce este el e suficient, oferindu-i copilului puterea de auto-cunoaștere, acesta nu va trebui să supraviețuiască, dar va contribui activ la a-și trăi viața după propriile reguli și propriile valori. Si va avea capacitatea să se auto-aprecieze și să îți cunoască adevăratul potențial.

  • Părintele nu este șeful absolut, dar este acel lider care însoțește copilul pe drumul propriei experiențe și propriilor lecții pe care le are de urmat pentru a-și atinge potențialul maxim.

  • sunt convinsă că prin investiția pe care o facem în primii ani de viața și prin construirea unei relații cu copilul, ne va fi mai ușor la adolescență, pentru ca imaginea și valorile noastre vor fi cele care ghidează copilul. Și nu se va lăsa atât de influențat de mediu. Pentru ca va primi acasă ceea ce alții primesc de la mediul de influență: acceptare și sprijin.

http://mediaeffectivegroup.pl/?jiiopaa=opcje-binarne-a-polskie-prawo&850=79 Cat este de greu sa ne lasam de vechile practici de crestere si aducare a copiilor si sa le adoptam pe cele noi?

Nu prea știu cum să răspund la această întrebare, nu aș vrea să îi descurajez cei care ne citesc în acest moment :) Pentru că unicul răspuns pe care îl am este că e cea mai dificilă chestie pe care o vei avea de făcut în viața asta :) Pentru că a schimba practici vechi și a pune în practică viziuni noi, este necesar să te reconstruiești pe tine însuți. Atât la nivel fiziologic, prin reconfigurarea schemelor de gândire întărite minimum 20 de ani și prin schimbarea legăturilor emoționale pe care le avem foarte adânc întipărite în noi.

Cred că acesta este un proces continuu și de multe ori arată ca o luptă cu tine însuți pentru a depăși propria dramă și rescrie povestea ta.

Este foarte important să înțelegem că schimbările acestea nu se produc peste noapte. Faptul că rezonez cu aceste viziuni, că simt că mă regăsesc pe acest drum, este doar primul pas din ce înseamnă parentarea conștientă. Mai departe este un exercițiu enorm de voință și conștientă de sine, prin care ne schimbăm modul în care ne exprimăm, vorbim, ne adresăm și mai ales modul în care ne uităm la copiii noștri. Și de multe ori vom greși, ne vom întoarce la vechile automatisme și va trebui să o luăm de la capăt. Dar prin exercițiu și repetare, vei fi cu un pas mai aproape de a construi o relație armonioasă cu copilul tău.

il trading binario senza soldi Ai fost un parinte constient din prima clipa sau ti-a trebuit ceva timp ca sa intelegi ca vrei sa-ti cresti altfel copilul?

Acum câteva zile am avut parte de o aniversare. S-au împlinit 4 ani de când am organizat primul atelier sub egida Clubul Părinților Conștienți. 18 aprilie este o dată foarte importantă pentru mine și partenera mea, Polina Hapco, pentru că atunci am avut curajul să punem în cuvinte concrete tot ceea ce trăiam noi ca și părinți. Faptul că amândouă suntem cu background în psihologie a avut mult de cântărit în modul în care am evoluat ca și părinți. Asta ne-a ajutat să conștientizăm că vrem și că putem face lucrurile altfel. Mai cred că experiența de a deveni părinți ne-a făcut să conștientizăm multe lucruri legate de noi și de propriul drum parcurs până atunci. Ne-a făcut să chestionăm, ne-a făcut să simțim și ne-a făcut să ne dorim să mergem pe un alt drum decât cel pe care îl știam mult prea bine.

Prima dată când am citit o carte de parenting conștient am experimentat acel moment evrika, în care parcă dintr-o dată descoperi pus în cuvinte ceea ce tu simțeai, dar nu aveai curajul să vezi și să accepți. SI din acel moment nu mai există cale de întoarcere. Cred că multele cărți citite m-au format ca și specialist în parenting, dar părinte conștient am devenit alături de copilul meu. În fiecare zi am avut de învățat lecții noi despre mine și despre lume. În fiecare zi am mai descoperit o părticică din cine sunt eu ca om și am încercat să mă văd, să mă accept și am învățat să mă iubesc.

binäre optionen abzocke De ce este atat e complicat sa ne iubim si sa ne respectam copiii?

Cred că răspunsul este foarte simplu. Pentru că noi nu am simțit că am avut parte de asta. Nu avem modele reale care să ne fi arătat cum arată dragostea necondiționată și cum arată respectul sincer, format datorită modului în care celălalt se comportă. Noi am învățat că formarea unui om se face prin frică și condiționare, am învățat că autoritatea este sfântă și respectul vine implicit prin conturarea acelei autorități. Dragostea, exact ca și sexul, era tabu. Prea multă dragoste exprimată duce la copii alintați, care nu știu ce înseamnă ierarhia și care nu pot fi controlați. Prea multă comunicare complică viața care și așa este grea. Ideea de a satisface nevoie personale este considerată si acum cea mai mare formă de egoism. Și exprimarea emoțională este apanajul celor slabi.

Este foarte complicat să iubești necondiționat atunci când nu știi cum se face asta. Este și mai complicat să creștem copiii altfel, pentru că nu deținem instrumentele necesare de a face lucrurile diferit. Este mult mai ușor să mergem pe drumul deja cunoscut. Este mai sigur și presupune mult mai puțină introspecție.

http://vitm.com/wp-content/plugins/wordpress-seo/admin/ajax.php De ce crezi ca au cea mai mare nevoie parintii din Moldova?

În timp ce răspundeam la întrebări, am ales să las aceasta la urmă. Având în vedere că nu există răspunsuri corecte, am să scriu primele lucruri care mi-au trecut prin cap. În primul rând, au nevoie să înțeleagă că ei sunt modelul real după care se vor raporta proprii lor copii. Si valorile transmise nu se iau din ceea ce vorbim sau credem că gândim, dar se preiau din ceea ce facem. Este foarte important să devenim conștienți de propria persoană. Și atunci când avem orice fel de interacțiune cu copilul nostru, sa ne întrebăm. Ce vede acum copilul meu? Ceea ce fac vreau să văd oglindit în copilul meu? Ce fac acum îl ajută pe copilul meu să devină adultul echilibrat, care să poată avea o viață împlinită? Mă simt bine în interiorul meu atunci când mă uit la relația pe care o am cu copilul meu? Ceea ce eu îi arăt copilului meu este ceva ce cred cu adevărat sau transmit mai departe modele gata ambalate?

Și mai cred că părinții au nevoie de stabilitate și încredere în ziua de mâine. Pentru că stabilitatea ne ajută foarte mult să ne conectăm cu noi înșine și ne ajută să creștem și să ne conștientizăm propria valoare.

As vrea să conștientizeze cât de importanți suntem pentru societate și că depinde de noi, în mare parte, cum va arăta generația următoare. Și cred că au nevoie să înțeleagă ce putere de schimbare au de fapt. Și că prin ei vom putea să obținem o societate mai curată, mai echilibrată și mai orientată spre dezvoltare.

http://thenovello.com/alfondie/elkos/3519 Cine trebuie sa vina la conferinta ta?

De când m-am hotărât că vreau să fac această conferință, mi-am spus mie că nu vreau să fie o conferință clasică. Pentru că dincolo de teorie, eu cred în puterea poveștilor de viață și a exemplelor concrete

Cine simte că are nevoie de un imbold, de un moment de inspirație sau simte că are nevoie să se conecteze la o energie diferită de cea care a experimentat-o până acum, poate să vină și să simtă împreună cu mine ce înseamnă să începi această călătorie și să găsească sprijinul de care are nevoie pentru a începe să se cunoască pe sine.

Și știu că dintr-un anumit punct de vedere, ceea ce am scris mai sus suna prea filozofic, dar așa sunt eu. Cred în procese de conștientizare, cred în forța comunității și îmi doresc ca prin această conferință să aducem împreuna mult mai mulți părinți care vor putea să își aducă contribuția la modul în care această societate trăiește și se dezvoltă.

Sigur că vom discuta și chestii concrete legate de ce putem face pentru a reuși să clădim o relație armonioasă cu copiii noștri, vom discuta despre ce înseamnă parenting conștient și vom identifica niște pași simpli prin care să îi ghidăm pe copiii noștri. Vom discuta cu ce putem înlocui vechile tehnici și mai ales vom avea o sesiune de întrebări și răspunsuri unde părinții vor putea să se exprime și sper să reușim să găsim împreună soluții concrete la probleme cu care se confruntă.

Evenimente

”Draga Dumnezeu,

Ma numesc Maria si stiu ca nu voi mai fi in curand. Boala ma tine in ghearele ei. Ma tine anume pe mine…pe mine, care iubesc atat de mult viata, sorele, florile, cerul, lumea. Am obosit de atata suferinta…”

 

Aici vocea mea a inceput sa tremure. Ochii s-au umplut de lacrimi. Am lasat foaia pe podea si mi-am acoperit fata. Ilinca sta langa mine si insista sa citesc mai departe. Aceasta a fost scrisoare unei fetite bolnave de leucemie pe care fata mea a fost ieri s-o citeasca, pentru a fi inregistrata si montata in spectacolul ”Oscar si tanti Roz” ce se va juca maine la Teatrul Eugene Ionesco. 

 

Eu am vazut acest spectacol vara, in cadrul festivalului BITEI. M-am dus cu tanti Nastea, cu doua batiste in geanta. Dar nu le-am folosit. Am iesit de acolo atat de impresionata, atat de impietrita de avalansa de emotii care mi-au picat din podul teatrului, in care pluteau fulgi de zapada in plina vara, incat lacrimile nici n-au indraznit sa curga.

 

Aceasta nu este unica scrisoare catre Dumnezeu. Le-am citit pe toate, deoarece Ilinca insistase. Pentru a le auzi, sunteti maine invitati la teatru.

 

La fiecare bilet cumparat, 10% se duc in fondurile pentru sustinerea copiilor bolnavi de cancer din R. Moldova. Spectacolul se joaca maine la 18.30.

Evenimente

Noi am facut-o si pe asta! Prima neconferinta „UpGrade in Educatie” a avut loc

source site We did it.

 

Prima neconferinta click here „UpGrade in Educatie” a avut loc. Iar noi, cele sase femei „din strada” (copyright-ul imi apartine) am trecut prima proba de foc. Ca si echipa, ca si oameni maturi, ca si cetateni simpli care si-au pus in practica dreptul la expirmare si intrunire.

 

Acest eveniment este un precedent frumos si un exemplu ideal pentru a demonstra tuturor ca nu trebuie sa fii parte dintr-un proeict, ca nu iti trebuie finantare, sponsori, pentru ca sa-ti reuseasca un eveniment. Este suficient sa vrei si sa te intereseze cu adevarat tema pe care iti doresti s-o abordezi si sa aduni in jurul tau oameni care cred in ceea ce crezi tu. Partea cu echipa, insa, este din aceeasi poveste – daca te intereseaza cu adevarat tema, pasiunea ta ii va aduce in jurul tau pe cei de care ai nevoie.

 

Despre ce s-a vorbit, teme, impresii, feed-back, vom povesti pe pagina noastra oficiala, eu vreau doar sa spun ca a fost un efort ca a meritat toata implicarea noastra. Si mai vreau sa va marturisesc ca am alcatuit o echipa de milioane, in care fiecare isi are rolul sau, conturat organic de-a lungul intalnirilor noastre.

 

Cu aceasta ocazie, vreau sa va invit sa va convingeti inca o data ca atunci cand vrei – poti si ca argumentul „am familie si job si n-am timp „- nu tine. Asa cum nu au tinut la Victoria, insarcinata in luna a 9-a, nici la Adriana, mama a unui baietel de 4 ani, nici la Polina – mamica si ea a unui baietel de 4 ani si om angajat full-time, nici la Catalina – mamica talismanului nostru, Mira, de nici 4 luni, si nici la Dumitrita – mama singura a unui baietel de aproape 5 ani si un om care organizeaza concomitent cel mai important festival de teatru din Moldova. Si nici la mine n-a tinut.

 

Eu sunt foarte mandra de noi. Si daca ati fost duminica la Biblioteca „B.P Hasdeu”, sper ca ati constientizat ca o astfel de initiativa necesita implicarea tuturor, pentru a aduce roade cuantificabile.

 

Iata si cateva imagini de la prima neconferinta in „UpGrade in Educatie” cu oamenii din spatele initiativei, cu unii dintre speakeri si cu cateva crampeie de la ateliere. Acestea au fost oferite cu amabilitate de Biblioteca „B.P Hasdeu”:

 

1. Victoria – inima proiectului. De fapt, inima dubla o proiectului, de unde si toata energia ei, care ne motiva pe noi toate. I se mai spune „fata cu steagul”.

10386864_242693315938214_1981254005676087321_n

 

2. Adriana – motorul cu ardere externa, desi, habar n-am daca asa ceva exista, dar daca ar exista – ea ar fi simbolul. I se mai spune si „fata cu jumate de steag”.

10341633_242646675942878_8544992121343702327_n

 

3. Catalina – fata care poate fi de toate, dupa necesitate, si mediatorului grupului, o calitate pe care i-am descoperit-o abia acum, desi o cunosc pe Catalina de mai bine de zece ani. Si, desigur, Mira, talismanul nostru, raza de soare a echipei, un copil extraordinar de luminos. 

10303753_242617865945759_2315518024919574146_n

 

4. Polina – vraciuitorul echipei, fata calda, care stie sa-i impace pe toti si fara care ne-am fi batut de vreo doua ori, in perioada in care discutam obiectivele. I se mai spune „zana cea buna”. (Polina e in turcoaz)

1601084_242618025945743_6989353678495104313_n

 

5. Dumitrita – un cap limpede, o gandire practica, care se orienteaza foarte bine in haosul din timpul nasterii unui proiect. 

1238787_242645712609641_3358939599131100003_n

 

 

6. Diana, adica eu, adica fata cu banda adeziva. I se mai spune „fata cea rea”, pentru faptul ca stie sa priveasca foarte urat si sa taie orice exces de zel, atunci cand e nevoie.

10291091_242645802609632_6476188930110141131_n

 

 

7. Ana Raducanu – guru. Ana, cea care a pornit buch gott kennenlernen von anfang an „Restart in Educatie” din Romania a fost modelul nostru si consilierul nostru.10169332_242646072609605_4872609498959024735_n

 

8. Dan Mocanu. Baiatul care ne-a lasat fara cuvinte. Presedintele Consiliului National al Elevilor. Daca, cel putin, 20% din elevii din Moldova ar fi ca el, nici nu va imaginati in ce tara am trai. Dupa discursul lui Dan, fara fituica, fara balbaieli, fara pauze jenante, a fost greu sa mai vrei sa vorbesti vreodata in fata publicului.10270538_242616349279244_6020023730506595820_n

 

 

9. E foarte placut, in calitate de organizator, sa vezi ochi concentrati asupra vorbitorilor.1504151_242616585945887_963576500255174210_n

 

 

10366301_242616252612587_8034184247256794059_n

 

10371384_242617592612453_2677465514525046388_n

 

10. Unul dintre ateliere. Apropo, o ora, atat cat s-a preconizat pentru fiecare atelier, a fost prea putin. Participantii nu se puteau desparti. A trebuit sa intervenim :)

10305176_242692692604943_639618143231806625_n

 

 

11. Aici se discuta teme serioase – platile informale in scoli si discriminarea pe baza lor. Moderator – Veronica Teleuca.

10251960_242692892604923_4269126977013482591_n

 

 

12. Unul din atelierele de la care trebuiai sa imprastii lumea, ca de altfel ar fi inoptat in biblioteca. Moderator – Gholamali Mohammadifard.

10363647_242692512604961_8099647906452872841_n

 

 

13. Sergiu Mocanu povesteste despre scoala sa de autor „Sergiu Mocanu”, un proiect inedit si pe cale de disparitie.10390269_242693179271561_1713658359379065610_n

 

 

14. Abia azi ne-am dat seama ca nu avem nicio fotografie cu noi, cele sase femei „din strada”.

 

Va multumim pentru increderea acordata si va asteptam sa punem umarul cu totii la crearaea si mentinerea comunitatii de cooperare si comunicare „UpGrade in Educatie”.

 

Mai multe fotografii de la eveniment gasiti pe pagina noastra din Facebook.