Din viață

”Cazi, n-ai grijă! Eu am să te prind”

http://celebritysex.cz/?triores=dating-trenton-nj&667=a4 Relația mea cu tata a fost mereu pe cât de complicată, pe atât de specială. N-a fost vreodată echilibru, am alergat de la o emoție la alta, cum aleargă degetele pe o strună de chitară.

conocer mujeres new york Mi-a fost complicat să comunic cu el, dar și ușor. Uneori nu aveam nevoie de cuvinte ca el să mă înțeleagă, era destul să se uite la mine și el știa ce mă doare sau ce e cu mine. E adevărat că eu n-am fost vreodată foarte deschisă în fața lui, mai mult am tăcut decât am vorbit… și m-am tot supărat pe el.

http://acps.cat/mitjans-de-comunicacio/ Niciodată nu mi-a spus ”cazi, n-ai grijă, eu am să te prind”, dar eu mereu am știut că pot cădea. Pentru că de fiecare dată el m-a prins. Uneori, când eram deja în cădere liberă în timp ce levitam, el mă apucă în palmele lui. Și aceste căderi ale mele au devenit o normalitate. Și în timp, s-a transformat în forma noastră de comunicare. Am devenit dependeți de ele. Eu aveam nevoie să cad, ca el să-mi confirme odată în plus că mă prinde, iar el avea nevoie să mă țină, ca să-și confirme că o mai poate face pentru mine. Și da, nu e simplu să supraviețuiești în așa relație cu tata.

http://sat-rent.de/deribbebe/12260 Pe cât de mult l-am învinovățit pentru felul în care m-a educat, pe atât de mult îi sunt recunoscătoare. Pentru că datorită lui am învățat să mă autodepășesc, am făcut mereu mai mult decât am putut, am avut sau am vrut. Pentru că n-am vrut să-l dezamăgesc. Dar l-am dezamăgit, de câte ori l-am dezamăgit (asta am simțit eu, dar el niciodată n-a crezut că am făcut-o). Și știu că aceste dezamăgiri sunt dureroase pentru el, pentru că-mi provoacă durere mie. La fiecare cucui al meu, cel mai mult suferă el.

opzioni binarie training app

http://www.hamburg-zeigt-kunst.de/?biudet=binary-options-forex-peace-army&776=97 Suferă că așa și n-a reușit să creeze în jurul meu o membrană protectivă care să mă apere de toate relele și toate nereușitele. Îl doare că mă doare pe mine, dar el încă n-a învățat să înțeleagă că numai prin aceste dureri eu am învățat să cresc, să mă dezvolt, să simt, să iubesc, să iert și să trăiesc.

enter Aveam 10 ani, am urcat în copac după cireșe și pentru că cele mai frumoase și mai coapte erau aproape în vârf, eu acolo am vrut să ajung – sus, cât mai sus, după cireșe coapte! Am întins mâna să iau smocul de fructe roșii și am încremenit așa, pentru că în mine a apărut o frică nebună. Nu mai puteam să mă mișc. Nici în față, nici în spate. Mă blocasem. Și cum eram la vreo 3 metri deasupra pământului, nu știam ce să fac. Așa că m-am gândit că trebuie să cer ajutor, dar de frică, nici să strig nu puteam. Dar până la urmă, mi-am adunat forțele și am început să strig ”mama, mama, mama”, într-un final, a venit mama speriată. Eu stăteam pe vârf, pe una dintre cele mai firave crengi ale copacului. Mama s-a uitat la mine și mi-a zis să cobor, să am încredere și să cobor încetișor de pe o creangă pe alta, să las picioarele în jos, exact pe unde am urcat. Dar eu n-am avut încredere în soluția ei. M-am încăpăținat și i-am spus că mi-e frică, nu pot să fac vreo mișcare. Așa că l-a chemat pe tata. S-a uitat el în sus la mine și mi-a zis să cobor, iar eu i-am răspuns că n-am s-o fac, pentru că mă tem să nu cad. Eram toată în lacrimi și muci. Nu știu cât a durat asta. Frica de înălțime a amplificat toate senzațiile mele. Tremuram ca o frunză în bătaia vântului și pentru că tata nu mai putea suporta bocitele mele, a urcat după mine în copac. Și cu fiecare cm urcat mai sus, intensitatea fricii mele creștea. Mă temeam că o să se rupă copacul dacă suntem ambii în el, mă temeam că o să mă certe că am urcat prea sus, mă temeam că n-am să am putere să mă țin până vine el, mă temeam de toate. Dar până frica să ajungă la cea mai mare intensitate, tata, cu o rapiditate de atlet, în câteva mișcări a fost sus, lângă mine.

http://unikeld.nu/?ioweo=outopzioni-binarie&94e=d1

here M-a apucat de mână și m-a luat ca pe un sac de mijloc și cu mine în brațe a coborât din copac. Simțeam mare rușine pentru că am urcat, pentru că am plâns, pentru că n-am putut coborî, eram rușinată, dar liniștită și ușurată. Eram cu pământul sub picioare. Iar tata nu m-a lăsat să cad, m-a ținut în brațe.

get link Vârful pomului și frica de înălțime e ca o metaforă, pentru că până la ai mei 30 de ani am urcat de multe ori în copac și tot de atâtea ori n-am știut cum să cobor. Iar el a fost de fiecare dată lângă mine și cu mine. De fiecare dată am simțit aceeași frică de cădere, aceeași rușine că n-am putut, rușine că am urcat prea sus, sau am coborât mult prea jos, dar la final am simțit totuși pământul sub picioare, pentru că el a fost alături. Pentru că așa e el, e tatăl meu, care o să mă prindă de câte ori am să cad. Și eu am să cad, iar el o să mă țină. Iar azi este ziua în care îi sunt recunoscătoare pentru tot, pentru bune, rele, perfecțiune și imperfecțiune.

https://infotuc.es/esminec/1726  

Text: Laura Grigore

Foto: Natașa Bujor

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: enter site August, 20