Din viață

Ce e al tău, e al tău. Pe scurt, de ce femeilor le trebuie independență financiară

Femeile au nevoie de bani. Dar, cel mai important, femeile au nevoie de independență financiară.

Să ai pe cineva lângă tine care să îți asigure toate aspectele materiale și financiare ale vieții, poate părea convenabil. Dar nu e.

Viața, în care unicele preocupări ar fi decorul casei, sala de fitness, saloanele de frumusețe și ieșirile în restaurante, toate pe banii partenerului, este, pe termen lung, riscantă. Banii străini, fie chiar și ai soțului, tot străini sunt. Ceea ce înseamnă că în orice zi poți rămâne fără ei. Mai ales dacă soțul, pe ascuns, a avut grijă ca în cazul unui divorț, să-și asigure ieșirea cu minime prejudicii financiare pentru sine (și are dreptul).

Viața, în care mergem la lucru de formă, câștigând un salariu ce nu ne acoperă cheltuilelile reale pe care le avem, este la fel de riscantă. Venituri mici, pofte mari, împlinirea cărora este oferită generos partenerului – un scenariu destul de comun și fezabil. Asta, însă, până în clipa în care partenerul iubește și vrea să-și alinte iubita. Dar, după cum ne arată filmele, cărțile și prietenele, iubirea nu e la toți veșnică și se poate întâmpla ca și la tine să nu fie.

În plus, oamenii au obiceiul să moară. Și, culmea, o fac în cele mai nepotrivite momente (vedeți istoria jurnalistei mondene ruse, Божена Рынска).

De aceea, în ambele cazuri, e bine să începi să câștigi bani, să pui deoparte și, ideal, să investești (mașina frumoasă la care visezi nu este o investiție).

Filosofia e simplă – tot ce e al tău, e al tău.

În fiecare săptămână vorbesc cu femei care sunt frustrate, nefericite și obosite de lipsa banilor. Și e normal să fie uneori și perioade din astea. Ceea ce nu mi se pare, însă, normal e când sursa acestor frustrări sunt partenerii care nu câștigă suficient (din punctul de vedere al femeilor) sau viața care e nedreaptă cu ele (și, desigur, e dreaptă cu prietenele sau rudele lor).

În capetele multor femei e încă vie convingerea că altcineva trebuie să le asigure o viață îndestulată. Cu apariția copiilor această convingere devine de beton armat. „Eu doar sunt mamă”, rămâne un argument pe care ne va lua ceva timp să încetăm să-l mai luăm în serios.

Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodată este să nasc atâția copii, câți voi putea crește în condiții confortabile, chiar dacă rămân singură. E un sfat de care continui să țin cont.

Și dacă multe femei căsătorite lasă marea parte a grijilor financiare pe umerii soților, cele necăsătorite nutresc în taină speranța că într-o zi vor întâlni bărbatul potrivit, care toată viața a așteptat să ia asupra lui grija pentru o femeie matură, sănătoasă, cu pașaport și chiar studii superioare. Acesta o fi probabil motivul pentru care femeile noastre strâmbă din nas când aud „partener” în loc de „iubit” sau „soț”. Or, partener presupune din start o implicare egală în treburile vieții și parcă nu e comme il faut într-o relație unde femeia se vrea zeiță.

De unde să începem, dacă vrem bani sau mai mulți bani și nea-m săturat să dăm vina pe soți sau pe soarta care nu ne aduce în cale un bancher?

În primul rând, să învățăm ca pe „Tatăl Nostru”, că nimeni nu ne este dator cu nimic.

În al doilea rând, să nu ne comparăm viața cu cea a influncerilor internaționali din Instagram, cu cea a unor rude îmbogățite sau fostelor colege din liceu. Și pentru că de comparații nu scapi, cu mult mai constructive pot fi comparațiile cu noi însene în trecut și cu grupul nostru de referință.

În primul caz, te compari cu tine acum 2-5-7 ani – care e diferența de venit (cu plus, cu minus?), de statut, de imagine, de abilități, de conturi în bancă (mai multe? mai puține?), de bunuri, de surse de venit etc. Poate părea o glumă, dar actualizarea CV-ului e un instrument bun în acest sens. Bunăoară, eu când am stări de apatie, îmi deschid CV-ul și înțeleg că nu e chiar atât de rău pe cât văd acum lucruile, dar cel mai important – am un volan cu care pot mișca vehiculul în direcția care îmi trebuie.

În al doilea caz – dacă ai 35+ ani, ești mama unui copil adolescent, ești singură, vii dintr-o familie cu venituri modeste, ai studii superioare în Moldova, 15 ani de experiență profesională în domeniul tău, unde veniturile medii sunt Y, etc., te compari cu o femeie cu aceleași caracteristici demografice, nu cu Kim Kardashian, Maia Sandu sau Jasmine. Și nici cu influencera Z, de 27 de ani, necăsătorită, fără copii, pasionată de machiaj și lenjerie dantelată. Chiar daca aceasta e din Moldova, ca și tine.

Și pe final. Da, sunt femei care ajung să se mărite cu milionari, să trăiască în lux pe banii soțului, să divorțeze și să jumătate din averea lui. Dar ele sunt o minoritate și noi nu facem parte din acea minoritate. Și în 99,99999% în această viață nu vom face.

Așa că, nu ne rămâne decât să lucrăm și să câștigăm bani reali, care să acopere cheltuielile noastre și ale copiilor noștri, indiferent de cât câștigă soțul sau partenerul.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 13