Din viață

Ce psiholog recomand?

Una dintre rugamintile care mi se adreseaza cel mai des este sa recomand un psiholog. In asa cazuri raspunsul meu este unul standard: “Este foarte greu sa recomanzi un psiholog. Ceea ce merge unui om, este total nepotrivit pentru altul. Haideti mai bine sa vedem ce recomanda lumea in comentarii, reiesind din experienta lor”. Mai departe scriu o postare cu rugamintea de a recomanda psihologi, verificati, terapia cu care a dat rezultate si incep sa vina comentariile cu diferite nume. Pe unii psihologi ii cunosc personal, despre altii am auzit doar.

Este eficienta aceasta metoda? Mai degraba, nu. Dar asta e parerea mea, pe care o voi argumenta.

La moment, sunt estimate intre 300 si 500 de abordari terapeutice. Acestea, insa, se subsumeaza in trei directii mari – abordarea dinamic-psihanalitica (salut lui Freud), abordarea umanist-existentiala-experentiala (salut lui Nietzsche, Heidegger, Yalom) si abordarea cognitiv-comportamentala (salut lui Beck).

Si acum, cat de “la locul ei” va fi rugamintea de a recomanda un psiholog? Ce fel de psiholog? Ce terapie trebuie sa practice acel psiholog? Poate vrei un psiholog-barbat sau poate psiholog-femeie? etc., etc., etc.

Ok, se poate intampla ca prin nu stiu ce minune, sa-ti recomand exact ceea ce-ti doresti, dar poti oare sa fii sigur/a ca specialistul recomandat de mine va fi cineva cu care ai putea stabili o relatie de incredere? Se poate intampla ca psihologul iti va fi, pur si simplu, antipatic. Si nu poti explica de ce si cum. Sau nu intelegi ce vorbeste. Sau nu iti inspira incredere. Sau nu poti sa te deschizi in fata lui. Nu poti si gata. Sau te enerveaza ca iti da sfaturi pe care nu le-ai cerut. Sau iti judeca actiunile. In toate aceste cazuri, nu cred ca trebuie sa insisti cu vizitele la el.

Eu am avut cateva incercari cu psihologii. In linii generale, a fost ok, dar rezultatele n-au fost de durata, “eliberarea” venea pentru un timp scurt, de exemplu, cat eram in cabinet, in fata specialistului, insa cum ieseam pe usa nu aveam niciu reper. Simteam ca lucram la suprafata. Sau ca viziunile lor sunt in contradictie absoluta cu viziunile mele. Am facut si exercitii. Si meditatii. Si scrisori am scris. Dar nu a mers. Pentru mine nu a mers. Atunci am facut o pauza. Am “lucrat” pe cont propriu. Am cautat. Am citit, si nu neaparat din psihologie. Am citit fictiune, non-fictiune. Am ascultat lectii. Toate acestea laolalta mi-au deschis si mai mult caile de acces spre mine. Ca rezultat, am ajuns la forma de terapie care imi este aproape, care ma ajuta si care simt ca e ceea ce corespunde a ceea ce sunt acum si prin care pot gasi raspunsuri. Aceasta este psihanaliza.

Dar, iarasi, e vorba de mine, de experienta mea, de felul in care vad lucrurile, de personalitatea mea, de caracterul meu. Voi recomanda cuiva psihanaliza? Nu stiu. Stiu sigur ca mie nu mi-as recomanda terapia cognitiv-comportamentala, foarte la moda acum. Pentru ca nu mi se potriveste. Nu corespunde felului in care inteleg si vad eu lumea si locul omului in ea. As polemiza cu cei care practica aceasta terapie ca este orientata spre rezultate imediate, de suprafata, si pe obtinerea de performante. E rau asta? Nu. Dar nu este o terapie pe care as face-o, deoarece acum am nevoie de altceva. Dar sunt sigura ca terapia cognitiv-comportamentala este perfecta pentru foarte multa lume.

Ce psiholog recomand? Pe cel de care ai nevoie. Dar pentru a sti de cine ai nevoie, trebuie sa intelegi ce vrei de la o terapie. Uneori, insa, se poate intampla sa intelegi asta chiar in cabinetul psihologului si sa mai intelegi ca mergeti pe cai diferite. Dar asta e deja alta tema.

Text: Diana Guja

Foto: Pim Chu/Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 22