Femei

Ce vor femeile dupa 30 de ani

Ieri prietena mea apropiata a intrat in varsta lui Isus.

 

Ne-am intalnit in unul dintre localurile noastre preferate. Eu i-am cumparat un buchet de margarete si, mergand spre ea, ma gandeam daca nu i se va parea jenanta situatia in care ii intind un buchet de flori, iar ea zambeste ca o domnisoara rusinata, imi multumeste si pune atent buchetul pe marginea mesei, mustrandu-ma in gand. Apoi mi-am adus aminte ca tanti Nastea e sufletista. Ca din noi doua, ea este cea care rade, vorbeste cu chelnerii, se imbujoreaza la complimentele barbatilor si imprastie vibratii pozitive.

 

Imi place sa observ trecerea anilor. Fiecare noua zi de nastere e diferita. Fiecare vara isi are semnul sau. La 29, la 30, la 31, la 32, la 33. Fiecare e un joc aparte. Calm, in cerc restrans, dar intotdeauna diferit. O nota in discursurile noastre, un gest in plus si altul in minus, un ceva abia perceptibil.

 

Ieri am vorbit despre relatii. Aproape ca intotdeauna. Dar na, despre ce altceva mai poti vorbi cand te vezi cu o prietena apropiata? Despre mama, despre copii, despre barbati. Sau barbat. Sau lipsa lor. Sau dorinta ca acesta sa lipseasca.

 

Din noi doua, eu sunt cea care pledeaza pentru „mai bine singura, decat cu oricine”. Si pentru parteneriat. Pentru relatii presarate cu nitica ratiune, ca sarea pe o felie de paine cu unt.

 

Ieri, am fost ambele pe aceeasi unda. Varsta…

 

Dupa casnicii esuate, dupa relatii neintamplate, aproape intamplate sau din cele care mai bine nu se intamplau, femeia ajunge sa nu mai vrea barbati noi. Simplul gand ca trebuie sa incepi totul de la inceput, te oboseste. Sau te plictiseste. Sau te omoara.

 

Iarasi primele dati. Iarasi fluturii si toti crocodilii din burta. Iarasi palme umede. Iarasi situatii neclare si uneori jenante – plateste el sau eu sau 50/50? Cum sa-l intreb? Iarasi primul sex. E scurt? E ok? E de durata? Ce stie? Ce poate? Ce vrea de la mine? Iarasi ochi care vor sa ia din tine. Iarasi amintirea celulitei de pe coapse, vergeturilor de pe burta, petei de nastere de pe umarul stang. Iarasi intrebari. Frisoane si fasoane. Iarasi nesiguranta. Apeluri ratate. Apeluri neformate. Iarasi momente de incertitudine, cand nu stii cine e nebun – tu sau el? Cand nu stii unde e problema. In pata ta de pe umar, in faptul ca ai fost prea descatusata sau, pur si simplu, el vrea altceva? Dar ce?

 

Vorbeam ieri ca o noua pasiune este lucrul pe care ni-l dorim cel mai putin. Ca am ajuns in vara in care nu mai avem nevoie de cocaina pentru creier, or, pasiunea te baga in aceeasi stare in care te baga consumul de cocaina. Savantii au confirmat-o. Ca o relatie bazata pe parteneriatul a doua persoane mature, independente financiar si moral, este tot ce-si poate dori o femeie dupa 30 de ani. Ca un sex bun, urmat de un film si un pahar de vin, este limita oricarui vis erotic. Sau un film bun, urmat de sex tot atat de bun. Si vin in tot acest timp. Si ca, daca ajungi pana in acea seara in care sa poti alege intre un sex bun, un film si o sticla de vin, iar aceasta alegere sa fie una relaxata, fara ganduri confuze, fara efecte secundare, pe care poti s-o faci fara frica zilei de maine, apelului ce va urma, reactiilor voastre de dupa, vrei ca aceasta relatie sa continuie. Vrei ca acest om sa fie ultimul care te va vedea goala. El si medicul legist.

 

Noi toate ajungem intr-o zi cand intelegem, foarte clar si limpede, de parca am citi din „Albinuta” lui Vieru, ca nu mai vrem sa facem compromisuri. Ca toleranta ta se termina acolo unde incepe impertinenta celuilalt. Ca vrei liniste. Ca s-o imparti cu altul. Ca vrei sa te scoli dimineata si sa faci cafea. Incet, domol, cu demnitate de femeie imbracata intr-o rochie de casa, care ii lasa un umar dezgolit. Iar jos, pe podea, sa te oglindesti in pedichiura ta impecabila.

 

Eu ma bucur ca am ajuns aici. De fapt, demult ajunsesem, dar nu eram sigura ca e statia de care aveam nevoie. Acum stiu. Si imi place sa impart aceasta certitudine cu femeile din jurul meu. Ca Elizabeth Gilbert bunaoara, care, in „Committed”, cartea pe care a scris-o in mijlocul deceniului trei din viata sa, spunea ca n-ar mai putea trece prin pasiune. Ca asta ar omora-o. Eu nu stiu daca pe mine m-ar omori, sau pe tanti Nastea, sau pe D., pe care perspectiva unui nou barbat, cu care trebuie sa treaca iarasi prin cele sapte porti ale Raiului si Iadului, o deprima cumplit, dar, cu siguranta, ne-ar omori cateva celule nervoase, care nu se restabilesc. Si pana la urma, nimeni nu merita moartea noastra. Iar cele cateva celule sunt o mica moarte pentru noi.

 

Toate aceste cuvinte au fost pentru a spune ca te saturi. Te saturi de toate. Te saturi de flora si fauna in suflet. Te saturi de incertitudini. Te saturi sa cedezi. Te saturi sa vezi in fata ta un om care are perspective, dar care acum nu este intruchiparea perspectivei. Te saturi sa tarai. Sau sa duci pe gheb. Te saturi sa platesti pentru altcineva. Sa cauti solutii. Scuze si justificari. Te saturi sa numeri in gand cate ai facut si ce ai primit. Te saturi sa aduni saliva in gura pentru ca altfel ar seca fantana din interiorul tau.

 

Iar intr-o zi te saturi sa astepti. Si te intinzi pe pat. Iti pui un film bun. Si te bucuri de linistea ta. Pe care ai vrea sa o imparti doar cu un partener egal tie.

 

foto: femei purtand masti enorme pe plaja din Venetia, anul 1930

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 18