Maraton

Cine a avut de câștigat?

Am închis ochii și am auzit clanța. Era ultimul lucru de care s-a apropiat ea, o clanță de fier pe care și acum o privesc cu dor, cu ochii roșii și cu neliniște. Pe atunci aveam paisprezece ani conturați cu lacrimi și frică. O frică nebună pentru mama, care, odată plecată, a lăsat un soț, o fiică adolescentă, propriii părinți. Era vară, secetă, iar ochii nu mi se mai uscau. A trecut o săptămână. A sunat telefonul. Mi s-a părut cea mai înfricoșătoare melodie. Mă așteptam să aud orice de pe cealaltă parte a firului. Orice plin de durere. Dar nu atunci. Atunci a fost însăși mama, a cărei voce tremurândă încerca să lege câteva cuvinte pline de bucurie falsă. Și eu, la rândul meu, fericită că o aud vie ( dar vătămată sufletește), am întrebat-o cum a ajuns. „Bine”-le pronunțat de ea mi-a creat repulsie, greață de viață, de soartă, de tot. Atunci ca niciodată am simțit lovitura. Am simțit că nimic nu va mai fi ca înainte. Și nimic n-a mai fost. Din acea clipă nu am mai simțit-o pe ea alături (moral) niciodată, cu toate că fizic a ma fost. Plecarea ei a tras o linie curbă în viața mea. Mama e alta. E cu propriile probleme, care deloc nu sunt puține. O nouă familie. Știți voi, soț mofturos, copil mic… Șirul continuă.

Anii au trecut, mulți ani. Eu simt nevoia de a o avea alături, dar (pre)simt și frica. Frica de a mă lovi de o dezamăgire prea mare…

O iubesc. Și ea mă iubește. Știu. Cred…Simt în mine război, secetă, neliniște, groază. Pentru ea, pentru viața ei. Sunt obsedată de acel sunet care reprezintă toate celelalte mii de sunete, milioane de cuvinte rostite de o mamă și o fiică. De două străine pe nume Mama și Fiica.

Am ținut mereu această cutiuță închisă, ferită de ochii lumii sau, mai bine zis de ochii mei. Mereu mă temeam să recunosc depărtarea sufletească creată între noi. Plecarea ei a marcat ruptura, bezna, întunericul. De atunci aud în mine vocea care în orice situație lacrimogenă dintre copii și părinți reală sau fictivă bate alarma, zicând: „NICIODATĂ, DAR NICIODATĂ NU VĂ LĂSAȚI COPIII”. Cu riscul de a părea patetică zic că Mama e izvorul vieții pentru Copil, la fel e și Copilul pentru Mamă. Nici ei nu-i este ușor acum, nici mie nu mi-e. Ei și cine a avut de câștigat…?

Anonim

Imagine: Mary Cassatt

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: September, 19