Maraton

Copilăria unora se rezumă la simplul cuvânt – bunici, a mea la – părinți

Copilăria mea a fost alimentată de dragostea părinților. Despre bunici ce pot spune… bunica paternă a decedat după un atac de cord, încă eram în burtica mamei, cealaltă bunică era departe la 250 km, de localitatea noastră, noi la nord ea la Centru-Sud, așa că o vedeam poate odată în an. Însă când mergeam la ei, eram cea mai răsfățată dintre nepoți, cei mai așteptați oaspeți, dar acest răsfăț nu a durat mult.
Eram clasa întâi, mă întorceam de la școală într-o zi de septembrie, soare, timp frumos… Am intrat în casă, îmi părea staniu ca în toiul zilei mama călca haine, de obicei asta se întâmpla noapte înainte de somn, ziua întreagă trebăluia ca albina prin curtea, grădina gospodăriei. Cu o voce tremurândă și cu ochii țintiți în jos mi-a zis „mergem la Hîncești, am primit telegramă la poștă, s-a întâmplat un accident și a murit bunica…”. 
Am plecat. La sosirea în sat mama nu mai avea lacrimi, la portă ne-au întâlnit rudele îndurerate de întâmplarea necruțătoare, sora mai mare a mamei a căzut în genunchi și abia de mai avea glas’’… am pierdut părinții…’’ după ce am intrat după poartă tabloul era fără cuvinte. Patru surori și un frate plini de durere, o casă arsă, miros de scrum și fum completau tristețea și tăcerea din împrejurimi, de parcă și copacii din curtea casei plângeau. Din cauza unei butelii cu gaz și a unui aragaz s-a întâmplat nenorocirea. Bunica ’’mâca’’ a decedat în drum spre spital, iar bunicul părea că va fi salvat, însă la aflarea vestei de deces a consoartei a închis ochii și nu s-a mai trezit. 
Nu m-am gândit niciodată cum a depășit mama această pierdere și azi mă întreb ce e în sufletul ei ? acum mă frământă această întrebare și nici nu-mi dau seama cum să vorbesc cu ea, cum să răscolesc durerea adânc înrădăcinată.
Mama a fost și continuă a fi pilonul meu emoțional, am fost dintotdeauna apropiate, când am ajuns să plec de acasă, îmi lipsea atât de mult, mă îngrijoram cine o va ajuta…
Nu mă pot rupe de părerea și sfatul ei, fiindcă multe din cele zise de ea au fost parcă niște predicții.
Mama e începuturile tuturor, mama e icoana vieții, mama e învățătura, dragostea…- MAMA e tot! 
A visat să ajung medic să salvezi vieți, dar am ajuns un tămăduitor de suflete, de 11 ani alături de copii și părinții aflați în diverse riscuri. Ea însă este tămăduitorul sufletului meu, mereu îngrijorată cum o duc.
Mă bucur pentru fiica mea – are bunică. De relația specială împletită cu dragoste, alinare și alintare, chiar dacă sfaturile bunicii nu corespund în viziunea adolescentei de 13 ani cu modernizarea actuală, totuși i le cere, pe alocuri se amuză, pe alocuri o pune pe gânduri. 
Mi-o doresc alături până voi ajunge și eu bunică

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 20