Din viață

Crescând

Maturizarea începe în ziua în care înțelegi că viața e de o banalitate dureroasă. Că fericirea care ne este vândută peste tot – este doar o altă marfă, printre mărfuri. Că de temperamentul cu care te-ai născut, nu fugi. Că predispozițiile ereditare sunt cele care sunt, îți plac sau nu. Că, din moment ce ai supraviețuit vârstei de 18 ani, nimeni nu ți-i dator cu nimic. Nici mama. Nici tata. Nici soțul. Nici soția. Nici copiii. Că tu, în schimb, ești dator. Și mamei. Și tatei. Și soțului. Și soției. Și, mai ales, copiilor minori. Cel puțin, le datorezi respect pur uman. Că visele tale, cel mai probabil, așa și vor rămâne vise. Cel puțin, o parte din ele. Că nimeni nu-ți poate garanta că vei ajunge să trăiești o viață grandioasă. Că, cel mai probabil, ești un om tot atât de banal, pe cât de banală e viața. Că universul nu te ascultă și treabă n-are cu dorințele tale. Că nimănui nu-i pasă de tine și opiniile tale. Iar dacă și îi pasă cuiva, exact pentru câteva secunde. Că fiecare om se gândește în primul rând la sine – la problemele, necesitățile și dorințele sale. Și asta e normal. Că vei îmbătrâni. Chiar dacă faci sport, te ungi cu creme scumpe, te supui regimurilor draconiene, alergi maratoane și înveți în fiecare an câte o limbă străină, pe la 70 de ani oricum bătrân și neputincios (mai mult sau mai puțin) vei fi. Din viață încă nimeni n-a plecat viu. Și nici tu nu vei pleca viu. Că lucrurile se întâmplă, vrei – nu vrei, și că o bună parte din ele nu le poți controla. Că oamenii te pot iubi, după care – urî. Aceeași oameni. Sau pot deveni indiferenți. Că și cele mai mari iubiri se pot termina. Că poți trăi ani la rând singur, deși în toate horoscoapurile e scris că ești din zodia care doar în parteneriat se poate împlini. Că nimeni nu ți-a promis că îți vei întâlni jumătatea și veți trăi fericiți ever after. Jumătatea ta, de fapt, nu există. Sunt oameni cu care ești compatibil într-o anumită perioadă a vieții. Uneori compatibilitatea durează, alteori – nu. Că poți avea noroc, dar poți să nu-l ai. Niciodată sau ani la rând. Că sunt oameni care trăiesc mai bine, mai bogat, mai ușor și mai mult decât tine. Și că tu niciodată nu vei fi ca ei. Că Prințul William s-a căsătorit și aleasa lui n-ai fost tu. Și nici a lui Brad Pitt sau George Clooney, cât de mult n-ai vizualiza momentul. Că sunt lucruri care nu ți se vor întâmpla niciodată, cât de mult nu ți le-ai dori. Că, probabil, vei trăi cu mult mai puțin decât îți dorești. Sau – decât planifici, făcând yoga și mâncând bio sau vegan. Că multe lucruri așa și nu le vei face, din frică de eșec.

Când înțelegi asta, parcă ți se ia un chetroi de pe umeri.

Să îți accepți banalitatea, lipsa de grandiozitate și mortalitatea e atât de eliberator. Tot ce-i val, ca valul trece…

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 13