educatoare
Social

Cum am fost educatoare la gradinita

In toamna lui 2008 am lucrat educatoare la o gradinita din Chisinau.

Desi, „toamna” e prea tare spus. Activitatea mea a durat exact 27 de zile, de pe 1 septembrie pana pe 27 septembrie, iar sfarsitul acestei experiente a fost destul de spectaculos si dramatic. Am plecat dupa ce cu greu m-am abtinut sa nu o bat pe dadaca din grupa vecina. Eu, care sunt destul de diplomata in situatiile de conflict si prea desteapta pentru ma lansa in activitati violente impotriva unei fetiscane cu 7 clase, am fost adusa la o stare cand vedeam verde imprejurul meu si eram gata sa-mi pun la indoiala toate valorile, crescute si educate de-a lungul anilor. Bine a spus, cine a spus ca un prost te va provoca sa degradezi pana la starea lui, dupa care te va invinge, deoarece acolo, jos, el are mai multa experienta.

Dar, s-o luam pe rand.

Asadar, in toamna anului 2008 Ilinca era un copil de 4 ani proaspat impliniti. Noi eram in Chisinau de 7 luni si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa socializeze cu mai multi copii, mai ales ca in tarile in care locuisem avea experienat gradinitelor. Evident, nu speram sa gasesc o institutie de tipul cele private din Istanbul pe care o frecventase si nici de tipul celei din Cehia, de pe langa o manastire de maici, unde se auzea musca, iar copiii erau atat de blanzi, incat te intrebai daca vorba noastra „ca baba frumoasa si copil cuminte nu-i” mai are vreun sens.

Deziluzionata de ceea ce se intampla in gradinitile noastre si aproape disperata, am pus la cale, cu o ruda mai smechera de-a mea, mama si ea a unui copil de 4 ani, un plan diabolic – sa ma fac educatoare de prescolari pentru a putea tine sub control situatia din grupa pe care o va frecventa copilul meu si cel al rudei-complice. Pentru asta am ales o gradinita situata central, ca sa ne fie la ambele comod sa ne deplasam si am facut demersurile necesare.

Ce sa va zic? Vreti sa lucrati educatoare la gradinita? Cel putin, din curiozitate? Poftim! Eu, literalmente, un om din strada, am venit, m-am prezentat directoarei, care initial a fost vrajita de ruda mea, om si ea din strada, dar care adusese ca bonus la vrajeala o sticla de sampanie si o cutie de bomboane „Bucuria”, am fost angajata, cu acte in regula, la carma unei grupe formate din 26 de copii.

Un om fara studii de specialitate, un om fara experienta, un om care nu se stie daca e integru psihic, este angajat sa educe doua duzine de copii. Ca eu sunt in ordine, o stiu doar eu si inca vreo 5 oameni, acest fapt, insa, nu poate servi ca garantie pentru a-mi fi incredintati 26 de copii pe durata unei zile intregi. Dar… directoarei nu i-a pasat. Asa cum nici celor de la Directia de Invatamant, cand le-am adus sa-mi semneze o hartie pentru angajarea mea. Important ca s-a gasit un „cadru didactic” care nu are glod sub unghii si de la care nu miroase a alcool. In rest – nebuna, violenta, iresponsabila sau fara niciun neuron in cap – era ceva atat de neinsemnat, incat nimeni nu s-a gandit, nici pe o fractiune de secunda, pe cine si de ce angajeaza.

***

Intr-o gradinita, directoarea este Dumnezeu. Prin gura ei iese advarul in prima si ultima instanta. Si aceasta situatie am observat-o in mai multe institutii prescolare de-a lungul anilor petrecuti aici. Dar, sa revenim la directoarea noastra. Doamna atat de tare urla si la copii si la cadre, incat, in clipa in care eu, o mucoasa de nici 27 ani impliniti, care nu a fost la razboi si nu a stiut ce-i aceea foamete, am indraznit sa ma indoiesc de faptul ca trebuie sa execut fiecare ordin al ei, a amutit si, probail, a inceput sa se intrebe daca decizia sa de a ma angaja a fost una bine gandita.

***

Intr-o gradinita, ca si in oricare grup inchis cu reguli nescrise, nu e bine sa te evidentiezi. Iar faptul ca eu vorbeam frumos cu copiii, nu-i numeam debili si le permiteam sa iasa sa faca pipi in timpul somnului, a ridicat un mare semn de intrebare asupra calitatii mele de pedagog. In plus, faptul ca in grupa era liniste si niciun copil nu plangea ca din gura de purcel dus la taiat, era o mare problema. Eu ma evidentiam. Iar atunci cand te evidentiezi, exista un mare risc sa fii mai bun. Iar daca esti mai bun, inseamna ca ceilalti sunt mai rai. In concluzie, cei buni trebuie exterminati…

…si-a spus dadaca din grupa vecina si a inceput sa atace.

***

Dadacile din multe gradinite din oras sunt fete tinerele de la tara care, de obicei, locuiesc chiar in grupa, ceea ce este tinut „in mare secret”, desi, o buna parte din parinti si functionari de la Directie si Minister, isi dau seama de acest fapt. Dadaca din grupa mea era o fetita de 17 ani, dintr-un sat rupt de lume, slabuta, anemica, ca vai de capul ei, insa smechera – fata a inteles ca nu trebuie sa se certe cu nimeni si ca mielul bland suge la doua oi. Ceea ce si facea. Ma asculta si pe mine si pe toti ceilalti.

Dadaca din grupa vecina, de pe acelasi etaj – era o adevarat „fata babei” – bondoaca, rautacioasa, spurcata de gura si haina. Smechera si ea – fata a inteles ca „obraznicul mananca praznicul” si nu scapa nicio ocazie sa faca scandal. Iar eu eram o ocazie prea buna ca sa fiu ratata –  madama venita naiba stie de unde, cu o vorba prea neinteleasa si prea calma ca sa fie credibila.

Cine nu e cu noi, e importiva noastra.

Motive de „bagare in seama” erau cu duiumul. Un om ingenios intotdeauna le gaseste, pe cand un om inteligent nu trebuie sa le ia in serios.  Toate reactiile mele se reduceau la incercarea de a-i aminti „domnisoricai” ca e aici pentru a lucra. Acestea, insa, se sfarseau cu o tirada demna de o mahalagioaca cu stagiu. Asta a durat pana in ziua in care s-a luat de copilul meu. Atunci i-am spus in fata sa dispara cat mai repede, pana nu am facut moarte de om. A fost pentru prima data in viata cand eram pregatita sa sar la bataie la un om. Fetica s-a speriat. Nu-i saga sa vezi o madama cu unghiile curate care se infurie. A disparut. Iar eu mi-am luat copilul, obiectele pe care le-am adus pentru grupa, i-am spus dadacii mele, care nu stia incontro s-o apuce, „la revedere” si am iesit pe usa. Inutil sa adaug ca toate „colegele” s-au luat din urma mea sa ma convinga ca e un pas gresit si ca un astfel de job nu voi mai gasi – atat de linistit si fara mari implicari, „Aici e ca la sanatoriu”, imi ziceau,– decizia mea a ramas neschimbata.

Peste cateva saptamani m-au chemat sa-mi plateasca salariul de 750 de lei pentru o luna incompleta in care lucrasem in doua schimburi.

Iata asa a luat sfarsit cariera mea de educatoare.

 

Foto: dupa luna petrecuta la gradinita.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 13