Copii

Cum să nu ratați adolescența copilului vostru

http://bestff.net/thumb.php?z3=bwdlz3hrlnboca== Dacă ați ajuns teferi până copiii voștri au intrat în adolescență, felicitări! Acum începe periaoda când răbdarea, diplomația, atitudinea față de planetă, societate, viață vor ieși în scenă. Uitați BAC-ul, uitați examenele de stat, de licență, de masterat, uitați interviurile pentru cele mai cool și bine plătite joburi – comunicarea bună, corectă, calmă cu un adolescent este cel mai complicat examen pe care l-ați avut vreodată. Și dacă un examen în fața comisiei de examinare sau un interviu în fața unor necunoscuți e doar de câteva ori în viață, comunicarea cu propriul copil se întâmplă ceva mai des. Char dacă el nu vă vorbește.

follow Unii părinți cred, naiv, că adolescența cu toate crizele ei se întâmplă cu alți copii, numai nu cu ai lor. Copiii lor sunt altfel. Cuminți, docili, liniștiți. În cel mai bun caz, acești părinți, pe la vreo beție de familie sau masă de sărbătoare, află că copiii lor, acum deja de vreo 30-40 de ani și chercheliți, ieșeau nopțile pe geam și umblau aiurea, sau mergeau nopțile la discotecă, sau beau votcă cu suc de portocale la colțul școlii, sau că au început să fumeze la 13 ani după serata de Revelion a școlii, sau că au avut primul sex la 14 la o zi de naștere a colegei de bancă, după trei pahare de șampanie și că, în general, greu își  amintesc cum a fost.

most popular lesbian dating app Zic că acesta este cel mai bune caz, deoarece copiii au fost destul de flexibili, plini de resurse interne și reziliență, încât să poată trece prin toate aceste experiențe, fără să dea foc casei, metaforic sau pe bune. Ei și-au trăit adolscența așa cum au știut mai bine, au încercat ceea ce și-au dorit, au învățat din asta și mai departe au pășit în viață eliberați, gata să acumuleze alte experiențe, pe măsura înaintării în vârstă.

site de rencontre catholique belgique Care e cel mai rău caz? Sunt câteva, inclusiv cele care implică narcomanie sau alte dependențe, care transformă adolescentul, apoi adultul, într-o ființă disfuncțională și neintegrată în societate. Alt caz, destul de răspândit, este acela în care adolescentul nu e lăsat să-și trăiască adolescența cu toate experiențele și crizele ei, și ajunge un om la o vârstă matură, uneori cu familie, casă și masă, cu serviciu și tot ce se cuvine, și îl acoperă criza adolescentină. Omul realizează că nu știe cine este, ce valori are, ce a făcut toți acești ani, de ce n-a fost niciodată îndrăgostit nebunește, de ce n-a răspuns părinților atunci când ei l-au nedreptățit, de ce, de ce, de ce… Unii reușesc să trăiască această criză fără mari pierderi, singuri sau prin terapie, alții, însă, dau foc la casă (metaforic… sau nu) și încearcă să-și reconstruiască viața din cenușă. Alții trăiesc în criză toată viața.

http://teentube.cz/?ertye=solteros-en-mexico-estadisticas&9eb=eb Și deși scenarii sunt multe și toate diferite, iar adolescenții – diferiți, așa cum sunt diferite familiile lor și mediul în care trăiesc, http://ecapguatemala.org.gt/poioe/3545 există câteva momente esențiale în comunicarea cu ei, care pot ajuta orice părinte, indiferent de temperamentul copilului și mediul de trai, să nu rateze adolescența copilului său.

http://airshow-magazin.de/wp-login.php?action=lostpassword and 1>eijan kortit

 

RESPECTUL

follow site Un cuvânt pe care îl auzim la fiecare colț, însă pe care nimeni nu-l înțelege și, cu atât mai puțin, utilizează. Pentru marea majoritate a oamenilor din țara noastră gândul că copilul este un om total diferit și independent de părinți, este un soi de blasfemie, un non-sens. Cum adică copilul e independent? Cum adică liber? Cum adică diferit? Copilul e liber. Independent. Diferit. E un om separat, intreg, care are organe și suflet separat. El este alt om. Adică diferit. Altul. Și acest altul trebuie respectat. Deși, la noi respectul față de altul tot e o problemă. Dar ca să nu ne aprofundăm în analiza acestui altul, haideți să ne oprim la faptul că copilul nostru este alt om și acest om trebuie respectat cu cel mai sincer respect.

DELICATEȚEA

go here Adolescenții sunt foarte sensibili la tot ce e vulgar, prostesc, grotesc, urât, fără sens, demodat, amoral la maturi. La maturi, nu la semenii lor, acolo regulile sunt altele. Ei sunt gata să se bage în pământ de jenă pentru părinții lor, chiar dacă acestora li se pare că sunt încă o-ho-ho, pe culmile succesului și hype-ului. Aveți în vedere asta mai ales când sunteți în public. Nu le faceți observație (eu știu, uneori e imposibil să te abții), nu le îndreptați gulerul, pantalonii, bentița, centura sau părul. Nu vă băgați la pupat (tare greu, știu). Nu încercați să demonstrați că sunteți cool și să faceți glume când sunteți cu el printre prietenii sau colegii lui. Fiți siguri, în acele clipe, adolescentul vostru a murit deja de trei ori în sinea sa de rușine pentru părintele său.

watch Fiți delicați cu el. Învățați-vă să simțiți momentul când trebuie să dispăreți. Învățați-vă să nu aveți o părere despre orice face el. Învățați-vă să nu dați note activităților lui. Învățați-vă să nu-i analizați prietenii. Îvățați-vă să nu vă băgați cu întrebările. Învățați-vă să așteptați. Învățați-vă să vorbiți cu o tonalitate mai joasă, în acea perioadă ei sunt extrem de agasați de pițigăiala mamei.

mujeres solteras de caracas venezuela Învățați-vă să fiți prezenți, fără a fi invazivi.

TĂCEREA

Tăceți. Când vă înfoaie cel mai tare, mușcați-vă limba, numărați până la 10, fumați o țigară, dacă vă ajută, faceți un cerc în jurul casei, scoateți gunoiul, spălați încă o dată podeaua, vesela, cămășile numai tăceți. El știe că a făcut o prostie și fără morala voastră. Și lui îi este mai greu. Nu adăugați și frustrările voastre de părinte care se simte vinovat că n-a știut să-și protejeze odrasla.

E imposibil să-ți protejezi copilul 100%. Repetați-va asta ca pe o rugăciune, mantră, poezie. Cât de mult nu v-ați dori, cât de mult timp n-ați petrece cu el până la adolescență, cât de mult nu i-ați vorbi despre pericole, nimic, dar absolut nimic nu garantează 100% de siguranță. Și asta e cea mai mare durere a părintelui. Cea mai grea povară. Dar e povara noastră de oameni adulți care au dat viață sau care și-au luat angajamentul să crească un copil. Nu puneți această povară pe umerii copilului, el va reuși să și-o pună singur. Lăsați vârstei, ce-i al vârstei.

ACUM E PREA TÂRZIU

Să începi să bagi cu forța bumbac în capul unui om la 13-18 ani, e cam târziu. Cu copilul trebuie de vorbit, de povestit, de comunicat din prima lui zi. În plus, vorbitul e jumătate de soluție. Copilul trebuie să vadă că părinții trăiesc zi de zi ceea ce propovăduiesc. Or, să-i spui unui adolescent în plină debandadă că nu e ok așa, în timp ce el în casă doar debandadă a văzut, n-are sens. Să-i spui să nu mintă, să nu bârfească, să nu răspundă urât, să nu fumeze, să nu flirteze cu băieți necunoscuți, când asta e ceea ce i-ați servit ani la rând, crezând că el e prea mic să înțeleagă ce se întâmplă, înseamnă să atentezi la intergritatea lui, să-i negi individualitatea, să-l clasezi din start ca pe ceva care nu are discernământ, gândire, emoții. Să-l tratezi ca pe ceva ce-ți aparține, fără drept de apel. Deci, să nu-l respecți.

Acum aveți ceea ce aveți. Asta, însă, nu înseamnă că totul e pierdut. Nu. Dar începeți cu voi, nu cu el. Schimbați-vă modul de viață, demonstrați-i că se poate, cereți-i ajutor. Adolescenții adoră să le fie cerut sfatul.

NU-L SUFOCAȚI

El știe că-l iubiți. Nu vă băgați la el să i-o spuneți de fiecare dată când îl aveți în câmpul vostru vizual. El nu vrea să mănânce, inutil să-l întrebați de zece ori pe seară. Când o să-i fie foame, știe unde să găsească mâncare. El vrea să stea în camera lui, cu ușa închisă. Nu cu voi, nu cu oaspeții, nu cu buneii. În camera lui, cu ușa închisă. E treaba lui ce face în camera lui. Vorbește la telefon, citește, se uită prin Instagram sau Pornhub, masturbează, doarme sau visează cu ochii deschiși. E în camera lui și are dreptul să facă ce vrea. Nu vă băgați în chatul lui, când vedeți să a lăsat deschis. Asta e unul din cele mai josnice lucruri pe care le puteți face. Viața privată a unui adolescent este tot atât de privată pe cât este și a voastră. Nu vă băgați în buzunarele lui, în sertarele lui, în dulapul lui, în geanta lui, sub patul lui. Iar dacă v-a împins păcatul să o faceți sau ați văzut ceva involuntar, mușcați-vă limba. Când adolescentul va simți nevoia să vă vorbească, el vă va vorbi sau vă va lăsa să înțelegeți că își dorește o discuție, că este în dificultate, că are nevoie de un sfat sau de o consolare.

Lăsați-i spațiu și timp. Și el va veni la voi.

ȘI PE FINAL…

Adolescența copiilor noștri este, până la urmă, un examen de maturitate pentru noi, părinții. În majoritatea cazurilor, îl vom pica sau vom ieși din el scuturați de-a binelea. Nu vă faceți iluzii. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche și să ne prefacem că nimic nu se întâmplă cu copiii noștri, cu noi și între noi.

Succes!

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: fare trading con mediolanum September, 19