Copii

Cum vorbim cu ei despre „asta”?

see De cateva zile aman o tema pentru acasa. De cateva ori chiar mi-a trecut prin cap falsul gand ca asta nu mi se poate intampla. Ca asta e problema lor, a celor care traiesc la o distanta in care ma simt protejata. Pentru ca stiti… unele lucruri sunt contagioase.

see  

go to site Maine trebuie sa vorbesc despre dependenta de droguri. Mai degraba, sa discut cu alti oameni, printre care vor fi si persoane care se afla acum in reabilitare. Printre care si femei cu copii mici.

http://www.backclinicinc.com/?jixer=consigli-investire-in-opzioni&26e=a8  

go site O prietena imi spunea ca eu nu pot deveni dependenta de nimic. Ca naturii mele ii este strain orice fel de atasament puternic, fie de oameni, fie de substante. Ca cica noi ne nastem croiti pentru anumite vicii. Si ca indiferent ce ai face, dependenta nu o scoti din sange. O poti doar opri, artificial. Si asta pana in clipa in care cineva din voi doi se va dovedi mai puternic.

see  

go here Narcomania este atat de departe de noi, incat o situam undeva langa Magadan. Uneori, tot ce stim despre ea, este ca o doza de cocaina e cool. Si da, confirm. Noaptea, pe acoperisul unui oras in lumini, cu o sticla de tarie in maini, cu sangele care pulseaza sa tasneasca prin toate geamurile deschise, cocaina poate fi un doping care te face sa zbori. Iarba este poetica. Pana la o limita. Pentru ca intr-o zi, consumatorii de iarba devin plictisitori. Si paranoici. Amestecurile chimice te transforma intr-un dezaxat, care vede morti acolo unde ei nu-s. Viata cu un consumator de chimicale te transforma intr-o dezaxata.

rencontre yves chaland  

femme qui cherche homme pour relation serieuse au maroc Dar astea sunt povesti pentru cei tineri, nelinistiti si liberi. Noi, cei care am galopat deja prin campiile nebuniei si am facut copii, ne trezim dimineata cu alte preocupari. Narcomania e departe. Asa credem noi, cei care stam azi bine merci prin birouri, pe Facebook, pe la festivaluri in rochite albe si la concerte de jazz. Adevarul este ca ea este la o intinsatura de mana. De exemplu, prin scoli. Si in cluburile de noapte, pe care copiii incep sa le frecventeze inca fiind la liceu. Ea mai este si pe garduri, care o anunta cu litere mari, in cuvinte care nu ne spun nimic. In chaturi. Acolo unde noi, parintii, avem tot mai putin acces an de an. Pentru ca ce parinte isi buzunareste copilul? Care dintre noi nu a stat intrebator in fata unei agende personale a copilului sau, cu gandul sa deschida sau nu? Sau cu haina in mana, nestiind daca trebuie sa o bage in buzunar sau mai bine sa o lasa balta? Poate nu toti dintre noi au ajuns acolo, dar parintii nostri au trecut deja de toate aceste vami ale constiintei si fricii. Dar daca? 

http://www.mabnapouyesh.com/dfdf/6769  

laws in florida about dating Uneori mi-e frica. Ca nu voi sti sa ascult bine. Ca voi pierde clipa in care ea a vrut sa-mi spuna ceva important. Ca prietenii vor avea o influenta mai mare. Ca dorinta de a fi stapana lumii, acolo sus, pe un acoperis, cu orasul la picioare, o va arde pe dinauntru atat de tare, incat zborul va fi unica apa care va putea stinge flacara. Mi-e frica ca nu voi putea gasi cuvinte. Ca viata se va invarti prea repede si pe ea o va prinde, iar eu voi fi in alt punct.

 

Eu ma voi duce nepregatita. Pentru a invata de la altii. Voi spune ca nu stiu. Ca dependentele de tot felul nu au trecut pe la mine. Ele au trait la alta adresa. Destul de departe ca sa ma simt protejata. Sa mananc sanatos. Si sa fiu sigura ca nu voi prinde boala. Dar cum imi protejez copilul?

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: source url October, 15