Femei

“Daca asa a vrut Dumnezeu…”

In viata fiecarui om este o femeie care pune  “temelie”.

Eu am avut-o pe bunica. Desi nu mai este linga mine déjà de mai bine de 10 ani, mi-aduc aminte de ea cu bucurie. Orice amintire, chiar si trista, ma face sa zimbesc , pentru ca asa imi pare ca o revad.

Bunica n-a invatat carte, pentru ca a fost fata si parintii nu au considerat necesara pregatirea ei la scoala. Aceasta se intimpla dupa primul razboi mondial in familia unui primar dintr-un sat moldovenesc. Dar intelepciunea pe care o avea a inlocuit oricare universitate pe care putea s-o faca. La 18 ani a fugit de acasa, pentru marea dragoste, sa se marite, cu omul drag. Era cu 8 ani mai mare, din oameni gospodari, dar  prea mare(de ani) pentru ea, asa zicea strabunicul. Ea i-a convins ca il iubeste pe el si ca numai cu el o sa faca viata. Asa si a fost. Si ce viata … Din dragostea lor s-au nascut 13 copii, mama mea fiind ultima.

Bunica n-a trait usor. Ea este femeia care a trecut prin razboaie si foamete, reusind sa ridice si copii, chiar daca unii s-au prapadit. Ea este cea care pentru a sarbatori hramul casei, de Sfintul Nicolai de iarna (19 decembrie) se ducea cu carul cu boi tocmai pina la Ismail sa aduca peste “bun”, doar era postul Craciunului  si doar atunci isi permiteau sa se “infrupte”.  Ea este femeia care gatea delicios din nimic, si toti mincam in ambele falci. Iar zeama cu tocmagi de casa, cred ca, nimeni din cei care au gustat-o, n-o pot uita. Bunica e cea care ne facea placinte cu zahar, mere coapte in cuptorusul de la soba, ceai din diferite ierburi pe plita cu lemne si ciulamica care trebuia s-o maninci cu piine si fara furculita, pentru ca asa era mai gustoasa.

Bunica a avut multi nepoti, dar toti eram egali, sau cel putin asa credeam noi. Fiecare din noi a facut cite o pozna pe la bunica, cineva a lasat robinetul de la butoiul cu vin deschis,  de s-a pierdut venitul ei pe un an, cineva avea sa dea foc la casa, cineva a vrut s-o marite cu un vecin, dar de fiecare data bunica zimbea si le zicea copiilor sai ca “asa sunt copiii”. La bunica niciodata nu s-a inchis poarta. Vecini, rude, prieteni, oameni straini care veneau dupa ierburi si sfaturi de leac. Credeam ca stie totul, credeam ca in casa ei mica are de toate, pentru ca fiecare iesea cu ceva de la dinsa. La 50 de ani s-a imbolnavit grav, medicii nu-I dadeau sanse de insanatosire, dar ea in 7 ani si-a revenit. Nu stiu daca stia ce inseamna boala pe care o avea sau ce inseamna dieta, dar faptul ca a invins un diagnostic de ciroza hepatica si a trait pina la 92 de ani, ma face sa cred ca nu exista limite pentru o femeie puternica si cu vointa de viata. Ea zicea ca asa a vrut Dumnezeu, s-o pastreze in viata, dar de fapt bunelul a fost cel care, in fiecare dimineata, timp de 7 ani, o ruga sa nu-l paraseasca cu o casa de copii si mama mea, care la momentul imbolnavirii trebuia sa mearga la scoala.

Pentru ca nu aveau mare avere si o casa de copii n-au fost deportati. Parintii ei si 2 frati care nu au erau casatoriti eu fost deportati, tatal pe motive politice, pentru car era primar. Tatal nu s-a mai intors. fratii s-au intors, dar déjà cu familii intemeiate. In anii cit au fost plecati, gatea cite ceva mincare si isi trimitea pe ascuns copii mai marisori in padure unde era fugari satenii nostri. Si din acest motiv foarte multi sateni o respectau si isi aduc aminte de ea.

Avea vise legate de copiii sai si incerca sa-I protejeze, pe unii a reusit, pe altii mai putin. Pe care i-a pierdut mult prea devreme i-a deplins, dar de fiecare data gasea putere sa-I imbarbateze si pe cei din jur, care credeau ca acela era sfirsitul. Multi poate se intrebau de unde atita forta, de unde sunt  cuvintele la locul lor, menite sa ridice moralul, dar totul venea din sufletul plin de bunatate a bunicai mele. Daca intri in sat si intrebi de matusa Ileana a lu Toma Mazilu o sa arate in directia casei noastre sau a matusii mele sau a verisorului meu care poarta aceasta porecla. Nici unul din toti copiii si din toti nepotii nu – I seamana, suntem mai slabi, mai egoisti, si nici pe aproape de buni la suflet, ne conducem dupa alte principii, iar cele pe care le avea bunica le consideram invechite.  Poate va intrebati care e temelia care a pus-o bunica? Atunci cind trebuie sa realizez ceva, sa spun ceva sau au o nedumerire, mereu ma intreb, oare ce ar fi facut bunica in locul meu.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 21