Social

De ce am ales să-mi reduc prezența pe Social Media

Relația mea cu Social Media nu a fost niciodată prea echilibrată. Ei bine, Social Media în acest caz e un fel de a numi Facebook-ul, deoarece aceasta e singura rețea de socializare care m-a făcut să-mi pun întrebări asupra abilității mele de a-mi controla impulsurile.

Mi-am creat cont de Facebook în septembrie 2007, deci exact 11 ani în urmă. An de an, prezența mea pe Facebook a crescut, ca, într-un anumit moment, Facebook-ul să ajungă să ocupe un loc în viața mea profesională. Mi-a trebuit ceva timp ca să mă obișnuiesc cu gândul că ceea ce pentru majoritatea utilizatorilor constituie divertisment, pentru mine face parte din procesul de lucru, pentru care sunt plătită.

Odată cu transformarea unei părți a timpului petrecute pe Facebook în job, atitudinea mea față de rețea a trecut prin unele transformări. Am început să văd Facebook-ul ca un instrument de a promova niște idei, produse, cauze. Ceea ce făceam 75% din timp. Celelalte 25%, însă, îmi permiteam să-mi fac de cap. Să mă folosesc de el, în continuare, ca de un canal de divertisment.

Cum am devenit o Facebook junkie

Am început să simt că ceva nu e în regulă în relația mea cu Facebook-ul atunci când în loc să fiu 100% prezentă într-o discuție sau nimicfacere cu Ilinca, capul îmi era ocupat cu frânturi de posibile comentarii, ca răspuns la comentariile unor oameni care nu aveau niciun loc în viața mea. Niște necunoscuți absoluți în viața reală, pe lângă care aș trece pe stradă, fără măcăr să știu cine sunt. Această preocupare anormală de ceea ce se întâmplă în afara momentului prezent, într-un loc virtual, printre niște oameni virtuali, devenise foarte vizibilă și atunci când mă întâlneam cu prietenele. Întotdeauna venea momentul când cineva făcea o pauză în discuție, ca să verifice Facebook-ul. Acest gest devena contagios. Toate închideam gura și porneam telefonul, să vedem ce se mai întâmplă dincolo. Acolo unde, de fapt, nu suntem, și unde lucrurile au loc și fără implicarea noastră.

Momentele de deconectare de lumea reală deveneau din ce în ce mai dese. Intrarea în Facebook era primul lucru pe care îl făceam dimineața, după ce deschideam ochii, și ultimul pe care îl făceam seara, înainte de a închide ochii. În timpul meselor, dacă eram cu cineva, mă abțineam cu greu să nu verific News Feed-ul, până cedam. Și nu conta – puteam să fiu cu mama, cu colegii, cu prietenele sau cu Ilinca. Doar perioadele în care eram extrem de îndrăgostită, deci conectată la alt drog, mă făceau să nu întind mâna după iconița albastră din smartphone. Am ajuns să mă aud cum îi spuneam Ilincăi: „Stai puțin, sunt ocupată. Scriu un status./Răspund la un comentariu.” WTF, femeie?

Am trăit cu acest conflict câțiva ani. Înțelegeam că ceea ce fac nu este ok. Înțelegeam că am dezvoltat o dependență de Facebook, care era astupată doar de alte dependențe, dar niciodată depășită conștient. Înțelegeam că prezența mea în rețea îmi face mai mult rău decât bine, dar nu am avut niciodată curajul să mă opresc, numind lucrurile cu numele lor – dependență, epuizare morală, stres, frica de a trece pe alături și a nu fi la curent cu mersul lumii (FOMO sau Fear of missing out), frica de cădere în anonimat, frica de a fi scoasă din liga celor cool, influencerilor adică.

Pe parcursul acestor 11 de ani de prezență pe Facebook, mi-am dezactivat contul o singură dată pentru o perioadă mai lungă de câteva zile. Am fost în afara lui vreo trei luni și mărturisesc, cu mâna pe inimă, că a fost una dintre cele mai liniștite, productive, luminoase perioade din ultimii ani. Acum nu prea îmi amintesc motivul din care m-am întors, dar mi-am făcut un obicei să răspund „din motive profesionale”. O fi.

Recent am început să-mi observ comportamentul și m-am convins că atunci când nu am telefonul sub mână, neapărat voi face un detur ca să-l găsesc și să verific aplicațiile Social Media – Facebook, Instagram, Managerul de Pagini Facebook.

Bunăoară, într-o dimineață în care trebuia să alerg, ceea ce înseamnă că timpul pentru pregătiri este limitat, între bucătărie și baie, am trecut prin odaia în care era pus la încărcat telefonul. Fără să-mi dau seama, m-am apropiat de masă, am deblocat telefonul, am intrat pe Facebook și am făcut un scroll down în neștire, apoi –  Instagram, unde am trecut cu privirea vreo 10 postări. Când m-am trezit din vrăjeală, am realizat că toate aceste mișcări le-am făcut absolut inconștient și că am pierdut cu ele vreo 10 minute, timp în care puteam să fiu deja afară. Tot atunci am constatat că fac astfel de detururi de zeci de ori pe zi, fără să contabilizez timpul care este consumat aiurea, deoarece întotdeauna aveam convingerea că aceste injecții de Social Media nu fac decât 10 secunde. Pe naiba.

Cum m-am oprit?

Acum o lună am rămas fără trafic de internet mobil. De obicei, îmi ajunge și îmi rămâne, dar pe parcursul a câteva zile fără wi-fi, Ilinca s-a conectat la rețeaua mea. Deci, traficul a fost consumat rapid, iar eu am rămas pentru o săptămână fără acces la internet prin telefon, inclusiv la aplicația Facebook.

Prima mea reacție a fost – Whaaat? Și acum ce mă fac? Nu, eu nu sunt dependentă de smartphone sau altele, dar ce voi face câte 30 de minte în troleibuz? Înainte citeam cărți de hârtie, dar asta a fost atât de mult timp în urmă, că uitasem cum se face și gândul că va trebui să re-învăț ceva sau să mă uit, pur și simplu, pe geam, îmi crea disconfort. Dar m-am obișnuit. Și culmea, după două zile de imposibilitate de a accesa rețelele, dar mai ales Facebook-ul – de oriunde, oricând, în orice situație – mi-a adus un soi de sentiment nou. Liniște interioară. Calm. În cap nu se mai învârteau haotic statusuri, comentarii, breaking news. Acolo erau gânduri. Știi, Diana, gânduri pe care numai tu le gândești, ale tale, scumpe și atât de personale. Ahhh, atât de old school și atât de mimimi m-am simțit atunci. Și mi-a plăcut. Și am zis că asta e o stare la care vreau să revin. Pe care vreau să încerc s-o păstrez. O stare care mă face să mă simt bine. Să mă simt întreagă.

„Întreagă” e cel mai bun cuvânt pentru a descrie starea pe care mi-a dat-o lipsa Facebook-ului. Când simplul fapt că exist, lucrez, mă văd cu prietenii, comunic cu familia, citesc, privesc filme, mă plimb, văd ceva, scriu, îmi doresc ceva, îmi fac planuri, mi-i dor de ceva, sunt tristă, visez – sunt suficiente pentru a simți că trăiesc.

Apoi, liberă. Fără ca să mai am nevoie de o lupă prin care să-mi văd anumite părți din viață sau de un filtru prin care să scot ceva în evidență și să ascund altceva.

Apoi, independentă. De oameni necunoscuți, care să-mi aprobe sau dezaprobe alegerile, convingerile, glumele, lecturile, acțiunile, felul în care arăt, aspirațiile, planurile sau indispozițiile.

Am redescoperit cum e să fiu față în față cu ceea ce sunt, fără să simt impulsul de a împărtăși aceste momente cu un public necunoscut, pentru a primi note de la el. Eram fericită.

Am revenit, ca să mă conving că trebuie să mă opresc

Când a venit ziua de facturare a serviciior de telefonie mobilă, am plătit și m-am întors, din inerție, la vechile obiceiuri. Facebook, Instagram, Pages Manager. Doar că deja fiecare intrare pe aplicația Facebook îmi producea un mic disconfort. Simțeam că iar mă dezmembrez, mă înșir în toate părțile.

Chiar dacă postam tot mai puține fotogarfii cu mine sau din viața mea personală, de fiecare dată când o făceam, nu puteam adormi. Mă rodea tot mai mult gândul că nu trebuia s-o fac. Undeva, în interiorul meu, cred că demult s-a ajuns la limita a ceea ce pot și vreau să împărtășesc cu lumea virtuală.

După câteva zile de chinuri interioare, mi-am șters aplicația Facebook din telefon. Mi-a rămas doar Instagram, de care nu sunt dependentă, și Pages Manager, care este strict pentru scopuri profesionale, deși, acum sunt în proces de dezvățare să verific starea paginilor la fiecare 30 de minute, fără ca aceasta să fie în vreun fel necesar.

Chiar dacă mi-am șters Facebook-ul din telefon, continuam să intru pe el din calculator de câteva ori pe zi.  O făceam pentru a administra mai ușor paginile de care sunt responsabilă. În treacăt, însă, mai scăpam câte un ochi în News Feed sau Pages Feed, până nu mă trezeam că iar au trecut 40 de minute, în care consumasem conținut absolut inutil pentru viața și dezvoltarea mea. E ca și cum ai hăli seara o porție mare de junk food, după o dimineață de sport și mâncare sănătoasă.

Când am realizat că dependența mea, deși diminuată, e oricum vie, am decis să mă deconectez de fiecare dată când nu mai am nevoie de Facebook pentru lucru. Am terminat lucrul, m-am deconectat și am închis fereastra. Și ca să nu mai existe nicio ispită în News Feed, mi-am instalat extensia pentru Chrome, News Feed Eradicator for Facebook, care șterge News Feed-ul atunci când accesezi rețeaua, iar în locul lui îți pune un citat înțelept.

Ce îmi dă asta?

Decizia de a limita maximal utilizarea rețelelor de socializare și, mai ales Facebook-ul, este punctul culminant al unui proces de durată și începutul unui noi epoci, în care este loc pentru lucrurile esențiale pentru mine, cum ar fi cititul, trecerea la un alt nivel de scris, documentarea pentru articole, filmelele, pauzele pentru reflecții și însemnări, învățarea conștientă. Lucruri pentru care până acum niciodată nu-mi ajungea timp, deoarece 30+10+40+20+50+30+10+20 de minute pe zi le petreceam făcând scroll down în News Feed-ul din Facebook.

Voi șterge definitiv contul de Facebook?

Aș vrea (în acest sens mă inspir de la acest om, care niciodată nu l-a avut și e foarte ok). Dar nu am găsit deocamdată o alternativă viabilă de comunicare în masă pe teme sociale cu publicul nostru și aici nu pot să neg că Facebook-ul este util. Ce ține de fotografii personale și momente din viața personală, acestea nu vor mai apărea. La fel, aș vrea să limitez pe cât posibil activitatea de pe pagina T E O T I T U D E, păstrând acest format pentru video și pentru a distribui articolele de pe blog. Ideal, însă, ar fi ca cititoarele și cititorii să acceseze direct blogul, ca să nu mai depindă de News Feed-ul pe care îl compilează pentru ei un algoritm. Despre lenea pe care o cultivă în noi algoritmul Facebook-ului, însă, voi scrie în alt articol.

Pagina Alo BEBE va deveni, cel mai probabil, un digest al articolelor interesante despre copii și educație.

Și mai departe?

Mai departe vreau să investighez mai mult tema dependeței de rețelele de socializare și smartphone și să găsesc soluții cum să promovăm cauze, idei, afaceri, conținut bun, fără a depinde de algoritmii rețelelor de socializare, dar și de Social Media, în general. Acestea fiind afaceri, care fac bani pe atenția și datele noastre personale, pe care utlizatorii le lasă într-o veselie pe mâna acestor corporații gigante. Pe scurt, Facebook câștigă miliarde prin simplul fapt că noi petrecem timp acolo și lăsăm terabyte-uri de informații despre noi. Iar compania, ca răsplată, ne hrănește cu bombonele, pe care nici nu ne prea lasă să le alegem.

În coninuare, îmi prpun să scriu articole săptămânale despre viața cu prezență minimă pe Social Media, despre alternativele rețelelor de socializare și alte moduri de conectare și răspândire a ideilor.

Dacă acest demers vă face cu ochiul, dacă vă regăsiți în cele scrise de mine mai sus, dacă vreți să încercați să trăiți mai puțin în Social Media sau pentru Social Media, vă invit să vă alăturați acestei aventuri. Putem face schimb de experiență, iar pentru asta putem utiliza poșta electronică.

Mă găsiți pe teotitude@gmail.com.

 

Text: Diana Guja

Foto: Stefan Cosma/ Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 12