Maraton

…mai greu era să stai la masa de sărbători cu rudele, decât în fața clasei

Eu sunt copil de mamă singură. Și, lăsând la o parte faptul că o admir pentru faptul că a crescut doi copii minunați și ne-a oferit șansa de a trăi bine, de a crește mari, de a face universitate, it was fucking hard. Pentru că noi ca societate nu suntem gata să avem și alt tip de familie, da-n 90 să divorțezi era culmea. Pentru ea: ea a făcut față provocărilor financiare, a uitat între timp să viseze, și nu, ea nu a putut să fie și mamă și tată în același timp. Mai degrabă ea a fost un tată minunat, care a ne-a hranit incălțat, stimulat să creștem, ne-a dat încredere că putem depăși orice (ne-a învățat și cum să o facem). Ne-a invățat să iubim (condiționat, ce-i drept).

Pentru noi: pentru că ne-am simțit pe rând, sau împreună vinovați de nefericirea ei, pentru că a fost tare greu financiar, pentru că mai greu era să stai la masa de sărbători cu rudele, decât în fața clasei, pentru că într-un moment de slăbiciune, am negat tatăl, aparent destul de ușor în momentele de crize, el fiind anti-eroul istoriei noastre ani buni la rând. E suficient să spun că acum că am crescut, banii noștri pentru dezvoltarea personală sunt INVESTIȚI în ședințe la psiholog, cărți de EQ etc.

Și apoi am negat-o pe ea, pentru că eu nu vroiam să fiu nefericită ca ea, ca mătușile mele, care deși cu bărbat, erau de fapt singure. Și am făcut aceleași greșeli. Am călcat pe aceleași greble, am spars aceleași becuri.

Acum vreo 5 ani, eu cu mama, ne-am împrietenit. Ciudat, dar pentru prima dată în viața noastră am discutat despre greșeli, dragoste, acceptare, iertare, amanți, kilograme în plus, confort personal, limite.

Despre faptul că femeile și bărbații generației ei nu erau echipați pentru a face căsnicie, nu erau gata să-și asume greșelile făcute și responsabilitatea pentru consecințele de rigoare. Pentru că odată ce te-ai măritat cu un copil, iar tu abia dacă ești adolescentă, nu poți presupune că vei avea partener la casă. O poți crede, dar condiția dată are nume în manualul de psihiatrie.

Pe vremea aia era mai ușor să ai anti-eroi – probabil din această cauză au prins așa de bine melodramele rusești. Și la audiența pe care o are DOM 2, mă tem că nu s-au schimbat prea multe: copiii fac copii, bravada e sport național, „descurcatul” e deprinderea de viață pe care fiecare dintre noi o deține la superlativ.

Acum… Încercăm să nu judecăm. Încercăm să creștem, împreună, aparte. Încercăm să iubim necondiționat. Pe noi, pe noii membri ai familiei noastre, care sunt minunați. Noi suntem minunați. Încercăm să iertăm și să ne iertăm. Râdem de propriile greșeli și ni le asumăm mai ușor. Avem certuri fenomenale și împăcări scurte :))).

It took us long time to get here (vreo 30 de ani :)), we still have a long road ahead of us.

Text: Tatiana

Imagine: Boma Ya Lesongoi, Tanzania

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 18