Jurnal

De ziua mea

Eu mi-am intalnit cei 36 de ani goala, intr-o camera de hotel. Pe noptiera aveam un pahar de vin. De dupa geamurile mari se vedea luna deasupra brazilor. Hotelul era in padure.

In camera era cald. Salteaua patului nici prea moale, nici prea tare. Albiturile albe. Chiar albe. Fosneau, de parca erau din papirus. Atunci m-am gandit ca daca nu este loc de fericire in viata asta a mea, cel putin, pot sta cu pielea goala intr-un hotel de patru stele si e tot mai bine asa, decat sa stau intr-o camera rau aerisita in vreun apartament din Chisinau. Desi, de unde as fi ajuns eu intr-o camera rau aerisita, m-am intrebat? Apoi mi-am adus aminte ca uneori ajung acolo unde niciodata nu m-as fi gandit ca voi gasi drumul.

Celebram, vasazica. Sorbeam un merlot moldovenesc, cumparat la duty free, dintr-un pahar pentru apa. Firea mea estetica se impotrivea acestui act de blasfemie, dar ratiunii nu-i pasa: “Ori bei din ce ai, ori linistete-ti singura dramele”. A trebuit sa se supuna.

In fiecare an, in ajun de ziua mea, astept sa se intample o minune. Fac parte din oamenii care spun ca detesta petrecerile-surpriza, lumea, galagia, forfota de sarbatoare, care interzic prietenilor sa vina fara invitatie, dar care, undeva, foarte in adancuri, spera ca totul sa se intample exact invers. Sa vina oamenii apropiati, sa aduca flori, sampanie, baloane, tort, lumanari, sa dea muzica mai tare, sa fie galagiosi, veseli, sa traga de urechi, sa tachineze, sa zburleasca parul si sa spuna: “Off, las’ ca te stim noi pe tine…”.

Eu am pierdut prieteni din cauza zilei mele de nastere. Prosteste, imatur. Atat de mult mi-am dorit sa fiu luata in seama, sa mi se bata la usa, sa mi se aduca tort, sampanie, flori, sa mi se spuna ce minunata sunt – dar toate astea sa se intample in pofida mea, impotriva dispozitiei mele ursuze din acea zi. Pur si simplu sa mi se bata la usa, eu sa ies ca un copil suparat si acolo, SURPRIZA!

Anul asta m-am bucurat. Ma rog, un fel de bucurie, amestecata cu lacrimi neplanse si muci neinghititi, pentru toate zilele de nastere ratate, pentru toate felicitarile si florile neprimite, pentru toate iluziile mele infantile. Ah… unde eram? M-am bucurat, deci, ca sunt plecata, ca nu va trebui sa infrunt iar visele mele copilaresti, la pachet cu dezamagirile.

M-am intins goala in pat, cu paharul de vin intr-o mana si cu telefonul in alta. Iar acolo, la miezul noptii, ce mai veselie in Messanger cu prietenele apropiate si colegele de emisiune! O adevarata petrecere supriza. Si nu mai conta ca eu sunt la sute de kilometri, printre ursi, ca sorb vin dintr-un pahar pentru apa, ca in cap mi se desfasura un nou balet cu sfarsit dramatic, ca de dimineata ma va astepta o noua deziluzie, pe care o simteam cum se apropie, ca trebuia urgent sa decid ce fac cu viata mea mai departe. Pentru ca 36 nu mai e 35. Nu e. Dar asta maine. Maine.

Foto: camera cu pricina, Balvanyos Resort

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 18