Fete pe drum

Despartirea e o moarte mica. Women SUV Maraton III

De cat timp e nevoie sa te indragostesti? Mie imi ajung 30 de secunde.

-Buna, sunt Diana. Incantata de cunostinta.

Si fluturii brusc decid sa innebuneasca.

Si genunchii mi s-au inmuiat.

Si pot sa tac tot drumul. Si sa ma uit intr-o parte. Pot sa vorbesc. De multe ori, aiurea. Trebuie sa acopar golurile in care imi par stranie, ridicola. Prea indragostita. Ca o adolescenta la primele cosuri. Si totul ar fi destul de suportabil, daca m-as opri la un singur om. La un barbat, de exemplu. Dar adevarul este ca dragostea mea este imprastiata peste tot. Unul, doi, trei, patru. Si tot asa.

Nici nu mai stiu cum am ajuns in acest Women SUV Maraton. In primul rand, nu stiu sa conduc. In al doilea rand… In al doilea rand, de data asta n-a functionat. M-am suprins. Am scris unui dintre organizatori sa-i spun ca vreau sa ma alatur. Cum i-am scris, asa si am uitat. Festival, Bruxelles, Ilinca, curatirea covoarelor, peeling, regizori, filme, flirturi, discutii serioase. Sampanie. Filmari pentru emisiune. Totul se invartea ca de obicei si maratonul era doar o posibilitate printre alte posibilitati, care putea sa nu se intample in aceasta viata. Dar s-a intamplat.

Si s-a inceput. Un om care iti pica cu tronc. Al doilea. Al treilea. Al patrulea. Si intelegi ca aveai atatea prejudecati. Ca ai un cap plin cu paie. Ca te-ai construit idei false. Le-ai alimentat. Ai crezut in ele. Daca X lucreaza acolo si arata asa, inseamna ca este Y. Daca Z se uite incolo, inseamna ca are in cap XZW. Ca daca Z X scrie pe Facebook asta, inseamna ca e BMTYU.  Si doar vazand oamenii in carne si oase, ascultandu-i, dandu-le o sansa, realizezi ca din toata destaptaciunea ta nu ramane nimic, pentru ca e construita pe iluzia superioritatii tale.

In cele patru zile de maraton, noi toti am trecut prin toate fazele vietii unui grup. De la entuziasm, euforie pana la lehamite, mici momente de ura, „ce caut eu aici?”, „hai, organizati-va odata!”, „nu depasiti!” si pana la „doamne, o sa-mi fie atat de dor…”, „cand facem after-after party?” si o lista de glume pe care le intelegem doar noi, cei care am fost impreuna 24/24.

Viata mea, ca si a tuturor celor care au participat la Women SUV Maraton, este destul de plina de evenimente, de oameni, de experiente care mai de care, dar ceea ce s-a intamplat de miercuri pana azi (de fapt, deja ieri), a fost foarte special. Sa aduni 14 femei absolut diferite, sa le urci in masini diferite, sa le mani prin Moldova, de la un capat la altul, nu e lucru usor. In fiecare zi ma gandeam cand oare va veni momentul cela cand baietii care au organizat toata aceasta nebunie, isi vor strange lucrurile, ne vor lasa statiile si ne vor spune sa ne descurcam mai departe singure. Dar acea zi asa si n-a venit. Atata rabdare, intelepciune, sustinere eu demult nu am vazut. Si acum chiar nu mai vreau sa aud vorbe, precum ca in tara asta nimeni nu stie sa organizeze nimic ca lumea.

Si acum, iar despre dragoste. E suficient sa lasi mana in mana altui om. Sa te uiti in ochi. Sa imbratisezi. Sa asculti. Sa intelegi. Sa lasi spatiu. Sa mergi in varful degetelor, atunci cand celalalt doarme. Sa nu stai in dus prea mult. Sa spui „multumesc”. Sa aduci o cafea. Sa rupi in doua o ciocolata. Sa umpli paharul atunci cand se goleste. Sa pastrezi ceea ce ti s-a oferit. De la imbratisare, stranegere de mana pana la cel mai banal obiect care a devenit mascota grupului.

Pentru mine, Women SUV Maraton a fost o usa pe care am intrat intr-o alta viata. Viata in care voi invata sa conduc, in care voi alerga un maraton intreg, in care imi voi invinge fricile si voi urca pe motocicleta, dar deja nu in spate. O viata in care voi depune de 10 ori mai mult efort, pentru a ma depasi. Si toate astea, datorita oamenilor pe care i-am intalnit acolo.

Ah da… mie imi place sa ma indragostesc. Repede si pe viata.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 22