Părțile corpului

Despre grasime. Si dragoste

Eu nu vreau sa fiu grasa. Si nici politically correct nu am chef sa fiu.

Numiti asta cum vreti – supraponderabilitate, obezitate, masa corporala exagerata. Esenta e una – grasimea s-a adunat in exces intr-un om si i-a transformat viata intr-un calvar.

Cand aud ca nu conteaza cate kilograme ai, ci conteaza cum te simti in suflet, vreau sa-i intreb pe oamenii care sunt atat de draguti si pozitivi daca stiu ce inseamna sa fii…gras? Si nu ma refer la partea estetica, unica la care 89 la suta se opresc atunci cand isi imagineaza un om cu probleme de greutate.

Pe linia materna din familia mea toate femeile au suferit de supraponderabilitate. Cel putin, cele pe care mi le amintesc. Mama nu este o exceptie.

Un om gras poate fi urat, frumos, prost, destept, bun, rau. El poate fi orice si oricum. El, insa, in afara de toate astea are o masa corporala …grea. Iar aceasta inseamna o sumedenie de probleme de sanatate. Diabet, hipertensiune arteriala, probleme de inima, probleme la coloana vertebrala. Si astea sunt oar cateva pe care eu le cunosc din prima sursa.

Apoi, un om gras trebuie sa se mai imbrace si sa se incalte. Despre cat e de greu sa-ti gasesti o pereche de cizme decente, cand diametrul gleznei e cat diametrul unei coaspe de domnisoara, as putea face un blog aparte. Despre scurte, paltoane, pantaloni, costume de baie, lenjerie intima, care sa fie si calitative si frumoase, nici nu pomenesc. Totusi, nu vreau sa fie atat de dramatica aceasta postare.

Un om gras ocupa mai mult loc in spatiu. Si el intelege asta. Dar din casa oricum trebuie sa iasa. In maxi-taxi el ia un scaun si o doua bucatele din scaunul vecin. In troleibuz – o bancheta si o bucatica din bancheta vecina. Oamenii se uita chioras. Chiar si cei politically correct.

Cu anii, devine tot mai greu sa te deplasezi. Sa urci un deal sau o scara. Inima e obosita si tinuta in ca in chingi in stratul gros de grasime. Coloana abia se mai tine sub kilogramele care nu erau prevazute la facerea ei. Picioarele obosesc si ele, satule de povara pe care o duc. Drumul la magazinul de langa casa se poate transforma intr-o aventura pentru o ora buna sau pentru… jumate de zi.

Cand mergi la orice medic pentru o consultatie, acesta te intalneste cu “Trebui sa slabiti si jumatate din probleme vor disparea”. Dar cum sa slabesti, daca aceasta grasime ai adunat-o pe tine cu anii, uneori fara sa intelegi ce se intampla, alteori fiind prea nefericit ca sa-ti pese? Nimeni nu se trezeste peste noapte gras. Acesta este un proces ce dureaza ani. Incet, dar sigur. Si putini sunt cei care pot avea o privire critica asupra lor si asupra situatiei. Vorba ceea, been there, done that. Eu abia peste 3 ani de la perioada in care atinsesem cote maxime de stres si latime, am realizat ca am intrecut orice masura in greutatea mea. Eu nu ma vedeam grasa. Desi, ajunsesem sa nu mai pot trage pe mine nimic din hainele pe care le aveam, la comentariile mamei, care vedea cum fata ei creste ca pe drojdii si nu se poate opri, reactionam violent.

Eu stiu care e greutatea mea ideala. Evident, sunt putin peste ea. Dar, ca in bancul cela, am un vis si nu pot trai fara el. Cu anii, cu sarcina, cu kilogramele de dupa nastere, cu stresul unui job care pe mine ma ingrasa vazand cu ochii, am izbutit totusi sa ajung la o greutate optimala, pe care imi reuseste s-o pastrez deja de cativa ani. Scopul cel mare este sa-mi cresc masa musculara, care este intr-o zona critic de joasa.

Nu sunt medic, nu sunt specialist in nutritie si nici psihoterapeut, dar aceasta postare nu va fi integra, daca nu va voi impartasi observatiile mele ce tine de cauza obezitatii. Observatii facute, iarasi, in familia mea si chiar pe mine. Lipsa iubirii fata de sine ingrasa catastrofal. Si o spun cu o siguranta cu care spun foarte putine lucruri. Nicio dieta, niciun sport, nu vor ajuta atat timp cat lipseste ingredientul esential – dragostea fata de omul din oglinda. Si tot ce vine cu aceasta dragoste – acceptare, indulgenta, compasiune. Pasul pe care l-am facut eu, un fel de declaratie de dragoste fata de mine insami, a fost sa plec de la serviciul care m-a pus in situatia sa incep sa-mi construiesc o cetate portativa din grasime. Ca sa ma apar. De agresivitatea verbala si can-canurile pentru care nu am talent. Acesta a fost un pas decisiv. In 2 ani am revenit la greutatea pe care o am acum. Doi ani in care m-am iubit asa cum nu ma iubisem demult, foarte demult.

Cand vad un om gras pe strada vad toate dificultatile pe care le traieste zi de zi. Si un gol. Un gol pe care el l-a acoperit cu grasime. Ca sa se apere. Pentru ca n-a mai crezut ca cineva il poate iubi. Si bine a crezut. Deoarece nimeni tu ve va iubi, atat timp cat tu singur ai uitat sa te iubesti.

Iubiti-va. Restul o sa vina. Eu nu stiu de unde, dar stiu ca vine.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 17