Maraton

Despre mămuca și tătuca

Nu pot să vorbesc despre mămuca, fără să vorbesc și despre tătuca. Despre ei nu poți vorbi separat. Sint buneii din partea mamei. Bunica din partea tatei a murit inainte ca tata să se fi insurat, iar bunelul – cind eu aveam citeva luni. Asa că unicii bunei au fost cei din partea mamei:mămuca si tătuca. Așa le spunem noi nepoții, așa le spun copii lor și practic toți cei care ii cunosc.
S-au căsătorit după ce tătuca s-a întors de la război. El era din altă parte a satului și a trebuit ”să lupte cu flăcăii de pe mahalaua ei dar era hotărît s-o ieie pe fata ceea cu ochii negri.” Mămuca învățase 2 clase, iar tătuca 7 ”la român” și era tare mîndru de asta. Mama mămucăi murise cînd ea avea 19 ani, iar tatăl ei era veteran al Primului Război Mondial. Toată viața a vorbit cu o deosebită dragoste față de el. De la el cred c-a moștenit cumințenia și dragostea față de biserică.
Mămuca cu tătuca au avut mai întiî un băiat după care au urmat trei fete (mama mea fiind mezina). Și-au crescut copiii cum au știut ei mai bine și s-au străduit să nu le lipsească nimic. Tătucăi îi rîdea inima de bucurie cind își vedea odraslele murdare de brînză și jumere. A fost un părinte sever dar copiii l-au iubit. Au lucrat in colhoz, și-au căsătorit copiii, iar mezina a făcut și facultate. Îi țin minte pe ei de cînd mă țin minte pe mine. Toată copilăria mi-am petrecut-o la ei, locuiam aproape și după lecții ne duceam la ei pînă se intorceau părinții.
Cînd aveam 10 ani ne-am mutat la oraș, am continuat să ne vedem destul de des, iar toate sărbătorile și toate vacanțele le petreceam la ei. De fapt la noi acasă că ei se mutaseră in casa noastră. Ne așteptau cu cel mai mare dor și cu ce aveau ei mai bun. Încă nimeni n-a făcut o zeamă mai gustoasă decît a mămucăi sau un borș cu pește ca al ei. Chiar și acum rața la cuptor sau răciturile ei i se primesc mai bine. Așezatul răciturilor in farfurii era un ”ritual” al nostru. Cîte cuptoare de prăjituri ”cu pudră” am facut cu ei împreună, cîte sute de ouă am vopsit pentru Paști. După ce le fierbeam le ștergeam cu o batistuță cu untură ”să lucească”.
De sărbători tătuca era mereu în capul mesei și ținea primul toast. Mulțumea întotdeauna lui Dumnezeu ”c-am ajuns la Sfintele Paști sau la Sfîntul Crăciun”.
S-au sfătuit intotdeauna in toate: ce și cît să cumpere, cînd să semene sau să are pămîntul, cînd să strîngă roada. Tătuca la bătrînețe prășea cu ”taburetca” din urma lui: prășea un pic apoi se odihnea și tot așa cîte puțin în fiecare zi. Mămuca la aproape 80 de ani se mai urca în pod sau în copac să mai culeagă ”vrio cîtiva șireșî pintru dulceață”. Cînd culegeam poama tătuca punea deoparte cîte un chibrit pentru fiecare căldare de poamă pe care o aduceam noi, în așa fel la sfîrșit știa cît am cules. Deși nu mai putea lucra îi plăcea sa zică că el organizează toată treaba care era de făcut. Deși nu mai ieșea de ani buni din ogradă era la curent cu toate de prin sat: cît grîu iese la hectar, pe care deal popușoii îs mai buni, ce a mai făcut cutare sau cutare.
Tătuca știa să citească românește, era intotdeauna abonat la ziare și aștepta vinerea ziarul mai ceva ca popa slujba de duminică. Mămuca citește și scrie și ea, și acum îi scrie la caiet pe acei care iau vin de la dînsa pe datorie. N-a reușit nimeni să-i facă să-și schimbe religia sau orientarea politică, deși mulți au încercat. Dacă îi trebuîa ”amuș suna el la raion să se lămurească” de ce așa și nu invers.
Mămuca ținea posturi, iar tătuca intotdeauna își pierdea pofta de mîncare în post. Zicea că de la fasole îl doare inima. Îi plăcea bunișorul, cînd primeau pensia cumpărau numaidecit brînză și smîntînă. Cînd veneam de la oraș trebuia să deschidem geanta în fața lui să-i arătăm ce-am adus: ”unt, sileotcă, cîrnaț, sardele și numaidecît șeva dulcișor.” N-o să-i uit niciodată zîmbetul sincer ca de copil ce urma după ce vedea conținutul genții. Ne duceam cîteodata la ei toamna tîrziu și mămuca ne chema in casa cea mare că mai avea poamă pentru noi: o ținea înșirată pe ”gazete”,era deja zbîrcită ,dar era cea mai dulce poamă.
Eu și cu sora mea eram preferatele dintre toți nepoții: iar noi îi certam pentru asta, că nu-i corect, că cei din sat îs mai aproape, dar nu cred c-am reușit să le schimbăm părerea.
Și-au înmormîntat unicul fecior mai devreme decît ar fi fost de dorit. Erau ambii înțelepți și calculați în ceea ce făceau: se gîndeau, analizau, socoteau în tot felul apoi făceau. Și toate împreună, întotdeauna. Le sărbătoream zilele de naștere și mămuca zicea să nu-i spunem tătucăi că-i născută de 1 aprilie, c-o să zică că-i mincinoasă. Au ajuns la 66 ani de căsnicie, erau cel mai în vîrstă cuplu din sat. Cu această ocazie îi felicitaseră de la primărie și ei ne arătau amuzați cadourile. Aveau 11 nepoți și 16 stănepoți cînd tătuca a murit la 89 de ani. Cel mai mare strănepot avea 24 de ani iar cea mai mică avea 2 luni (e a doua mea fiică) și el o văzuse doar in poze. A fost lucid și treaz pînă în ultima clipă și n-o lăsa pe mămuca să se miște de lingă el în ultima zi, pînă s-a dus el de lîngă ea…
După moartea lui mămuca vreo 3 luni s-a simtit rău (am crezut c-o pierdem și pe ea), apoi încet încet a mers mai departe. A trecut un an jumate de atunci, i s-a născut intre timp a 17-ea strănepoată, iar a 18-ea e pe drum. Mămuca ne așteaptă acum mai mult ca niciodată, mai ceva ca un copil: să stăm vara la ea, să stăm cît mai mult posibil. Vara asta le-a adus primele căpșuni coapte fetelor mele și le-a luat cu dînsa la strîns ouăle din cuibar. Le-a adus puișorii de la cloșcă în poală și au hrănit împreună rățuștele. Le-a adus și un cîinișor nu știu de unde, să aibă fetele. Mămuca are 86 de ani. Ceea ce făcea cîndva cu noi, acum face cu fetele mele. Ne-am făcut un obicei să stăm vara cu fetele la dînsa. Și ele tot îi zic mămuca. Și mămuca zice că-i bătrînă și că nu mai poate. Iar noi îi zicem că ne vedem la vară, să ne aștepte numaidecît!
Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: enter August, 18