Dragă redacție

Despre prima dată, violență și multe altele

Copilăria mea a fost una obișnuită. Cel puțin așa părea văzută de un ochi străin. Tata era deștept și frumos. Ne iubea în felul său. Și noi simțeam asta. Pe la vreo 10 ani știam că tata are amantă. Mai tîrziu am aflat că sînt mai multe. Le vedeam peste tot. La școală,la policlinică,la magazin,pe drum,la noi acasă. Le dădeam bună ziua. Mama îl ierta. Sau cel puțin se prefăcea că nu știe. Serile cînd tata se întorcea beat de undeva, mama îl aștepta cu noduri în gît. Urma o teorie bine argumentată despre cine este ea și ce a făcut ea pentru binele țării. Mai apoi veneau și palmele. Dar asta noi nu vedeam. Pentru că verile,cînd era mai cald, mama dormea în grădină, mai departe de păcat. De mai bine de 9 ani tata nu mai este printre noi. Mama s-a recăsătorit. Dar asta este mai mult despre ea decît despre mine.

 
După clasa a zecea am început să prietenesc cu un coleg de clasă. Venea ditr-o familie cumsecade de oameni buni și primitori. Ieșeam cu el pentru că mă simțeam bine. Vesel și copilăresc. Era seara de 18 august cînd el m-a rugat să merg cu el la casa unor rude care erau plecate la mare, să vadă dacă e tot în regulă. Eu am mers. Eu am vrut să merg. Am intrat acolo, am stat puțin, după care el mi-a propus să bem ceva. Am pus pariu că beau mai mult și merg mai drept. Eu am vrut să beau. Țin minte cum se învîrteau luminile. Țin minte cînd am spus gata. Și cînd îmi vărsam sufletul de la balcon. Era vreo patru dimineața cînd mi-am dat seama că nu țin minte cum prostirea s-a făcut roșie, pe cînd eu nu puteam de fapt să mă mișc. Eu nu am vrut.
După ceva zile de isterie, am răspuns la telefon. Am ascultat un alt scenariu la ceea ce s-a întîmplat. Am început o relație. Nu știu de ce?! Au urmat apoi și clipe frumoase, la un moment dat am început să mă văd oarecum lîngă el. Fericirea mea a durat exact pînă la prima palmă. Ne certam des. De fiecare dată mă simțeam mai mult animal decît om. Animal pentru că tăceam și răbdam, animal pentru că nu puteam să spun celor din jur ce simt, animal pentru că mă numea animal.

 

Ne-am despărțit de nenumărate ori, pentru ca să ne întoarcem iarăși de unde am pornit. Împăcările erau dulci. Puteam să mă cert de mii de ori pentru așa împăcare. Eram fetiță naivă proastă. Încet, fiecare palmă mi se părea ceva normal pe lîngă ceea ce se întîmpla în momentele lui de delir. ”Cine ești tu? Să nu te văd în viața mea. Ești конченая.” Mă apuca de păr și mă tîra pe jos. Simțeam că dacă nu tac, o să fie mai rău. Cînd tăceam, mă lovea pentru că nu vreau să vorbesc. În momentul cînd simțeam că mă omoară,cădeam la pămînt și așteptam. Nu știam prin ce minune reușeam să ajung acasă. Mai tîrziu am înțeles. Era prea fricos să mă omoare.

 

Eram după primul an la universitate. El a considerat că e mai bine să fumeze iarbă decît să meargă la lecții, așa că a renunțat. Era vara. Era cald și bine. Am rămas însărcinată. Urma să merg la ginecolog, pentru că nici un test nu era eficient, dar judecînd după toate…ceva era altfel. Ceva era. Am fost cu o prietenă. Eram însărcinată și nu știam cum să-i spun lui. Astăzi încă îmi stă în minte întrebarea care m-a făcut să hotărăsc totul singură. ”Cîți bani îți trebuie? ”

 

El nu a vrut să meargă cu mine. Am fost cu o prietenă. Îmi era frică sau greață…nu mai știu. Cînd am ieșit de acolo îmi venea să vomit, asemeni unui ucigaș după o crimă sîngeroasă. Plîngeam noaptea. Mă ascundeam, îmi era rușine de ceea ce am făcut. De atunci totul a mers anapoda. Imaginea cu ”noi ” nu-mi mai venea în minte. Eu chiar începeam să fiu sigură că ea nici nu a existat vreodată. Ne-am despărțit la inițiativa mea. Mi-a fost greu să mă accept așa. La 19 ani îmi era frică să privesc înapoi. Cu timpul am început să mă bucur de singurătatea mea. Fericită = liniștită. Ce am făcut eu, unde m-am pierdut. Nu mai știu. Mă doare și acum faptul că nu i-am spus mamei. Îmi era rușine să-i spun că făceam ca ea. Că tăceam.

 

Liniștea a continuat jumătate de an. Am început să ies cu un băiat. Era bine. Doar că eu eram mult prea amorțită să mai clocesc niște fluturi în stomac. M-a reanimat totuși. Astăzi suntem împreună. Îl iubesc și mă simt femeie alături de el. Uneori mi se pare că ar trebui să-i ofer mai multă afecțiune. Da de unde atîta într-un psihic așa de traumat. Ne simțim bine în prezent și asta contează.

 

Trecutul s-a implicat într-o relație. Totuși îmi spune că mă iubește. Că mă va aștepta să mă întorc. Îmi spune că nu sunt fericită. Că îl mai iubesc. Trecutul nu vrea să accepte că jucăria lui, care a stat aruncată într-un colț mai bine de trei ani, stă acum în mîinile unui copil deștept și fericit, care știe cum să se joace. Odată m-a amenințat că o să facă el nu știu ce și nu știu cum și atunci o să rîdă el. O să rîdă la urmă. Trecutul a pierdut, precum a pierdut ligheanul cu apă în fața mașinii de spălat. Diferența se simte din prima.

 
Nu regret că am făcut ce am făcut. Eu îi mulțumesc că nu a avut curajul să mă ia de mână și să accepte situația atunci. Îi mulțumesc că mi-a dat bani. Îi mulțumesc că mi-a arătat tot ce poate înainte ca eu să spun vreun Da. Îi mulțumesc că m-a ajutat să spun Nu și să pun un punct mare cît capul meu. Atît.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 22