Din viață

Despre siguranța financiară

Discuțiile publice despre siguranța financiară a femeilor pe la noi a început-o Diana Guja. Și s-a vorbit despre asta și la Optmart SRL, tot cu implicarea Dianei. Și mai ținem minte acel video drăguț al ei despre cum să trăiești o lună cu trei mii de lei.

Niciodată nu m-am gândit la bani ca la ”siguranță financiară”. În copilărie, țin minte că nu ajungeau niciodată pentru strictul necesar. Hainele se înnoiau de 1 septembrie, pentru că ne duceam la școală, și de Paște, pentru că era sărbătoare. Apoi părinții mei au plecat peste hotare și am început să ne asigurăm acel minim necesar. Dar în familia mea nu s-a vorbit niciodată despre gestionarea eficientă a banilor. Tot ce știam eu despre ei este că:

  • Se câștigă greu;

  • Numai hoții au bani mulți;

  • Niciodată să nu împrumuți bani nimănui că dai mana de la casă dar nici să împrumuți de la alții.

Când citeam istorii despre business-uri, unde oamenii luau credite de la bancă, tare mă minunam, nu înțelegeam de ce să te apuci de ceva dacă nu ai bani puși de o parte. Am început să lucrez cam de pe la 7 ani: întâi ajutam părinții cu treburi mai mici, apoi aveam sapa și rândul meu pe câmp la normele de porumb, apoi spre 15-18 ani mă duceam cu ziua cu lucru pentru a avea bani de buzunar. Dar nimeni nu m-a învățat să fac bani. La 18 ani, după liceu, mă gândeam că poate să nu mă duc la universitate, să lucrez vreun an de una singură, să văd dacă mă pot descurca fără părinți. Dar mi-a fost frică.

Ceva timp în urmă, un psiholog pe care o urmăresc pe facebook a publicat câteva postări despre relațiile cu banii. Și am prins de acolo o idee interesantă:

  • Generațiile celor născuți în anii `80, `90 și au copilărit în timpul crizei anilor 90 au simțit prea multe lipsuri pentru a avea o relație bună cu banii. Acești copii n-au avut haine de calitate, n-au avut mâncare îndestulată, le-au lipsit călătoriile și sentimentul acela de siguranță, când totul în jur este predictibil. Părinții lor erau mult prea ocupați cu supravețuirea, erau stresați de faptul că acele depozite bancare pe care le făcuse în ruble s-au evaporat în hăuri și așa mai departe, multe griji și multe nevoi.

Acum, aducându-mi aminte de toate vorbele despre bani, despre faptul că nici părinții mei nu au abilitatea de a pune bani de o parte, am început să mă gândesc la altceva: Cum se face că atunci când am un buget foarte restrâns, reușesc să trăiesc din el, fără multe probleme. Adică îmi limitez automat lista de activități și nu pare să sufăr foarte tare din această cauză. Iar atunci când venitul meu este mai mare, găsesc neapărat motive serioase de a-i cheltui până la următorul salariu.

O bună prietenă, a cărui spirit financiar îl admir, mă sfătuie de mai mulți ani să fac un exercițiu pe cât de simplu, pe atât de complicat:

  • Scrie timp de trei luni toate cheltuielile, absolut toate. Cele făcute din salariul propriu, din bonusuri, din bani împrumutați etc. Astfel vei vedea foarte clar care sunt categoriile de cheltuieli și cum poți să-i gestionezi eficient.

Eu am încercat de vreo 3 ori să-mi scriu cheltuielile, ba chiar am vorbit cu alte prietene, să facem acest exercițiu împreună, pentru a ne încuraja. Și n-am reușit să scriu mai mult de o săptămână. Acest text face parte din următoarea etapă. E oarecum o provocare, pentru că am de gând să dedic luna martie contabilizării tuturor cheltuielilor. Mă provoc să vin la sfârșit de martie cu un articol despre cum mi-a reușit acest exercițiu, ce a fost interesant și ce mi s-a părut mai dificil.

V-am pupat!

Text: Diana Mihuță

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 12