Jurnal

Despre tinerea de minte si micile razbunari

Natasa locuieste cu mine intr-un bloc. Eu la trei, ea la noua. Am trait asa foarte multi ani. Natasa e de-o varsta cu mine. Si rusoaica.

 

Cand eram mica, nu prea socializam cu copiii din curte. Majoritatea erau rusi, iar eu nu gaseam cu ei limba comuna. Literalmente.

 

Intr-o dimineata de sambata, pe cand aveam vreo 9 ani, fiind pe terenul de joaca, Natasa se apropie de mine si imi propune sa ne dam huta pe balansoar. Eu, foarte neutra, am fost de acord. In sus, in jos, in jos, in sus. Balansoarul se legana.

 

– Tu esti cam tortosica, imi arunca Natasa. Iar in ochii ei am citit dispret si superioritate.

 

Eu m-am inalbastrit. Am balbait ceva ca raspuns, dar amaraciunea care imi coborase in stomac era atat de imensa si de nedescris, incat nu am mai avut chef sa continui joaca. Am coborat si m-am dus acasa.

 

Natasa ma suparase. Faptul ca eram un copil nici gras, dar nici slab, cum deja o cereau canoanele, ma necajea. Eram normala. Asa cum e un copil pe care bunica il hraneste binisor. Un copil cu obraji „lapte si sange”, asa auzisem ca li se spune. In fine, pata mi s-a pus. Pe inima si pe Natasa.

 

Au trecut ani. Eu ma lungeam si ma ingustam. Cu Natasa nu mai comunicam. Nici nu ma mai salutam. Ea, se pare ca, era foarte multumita de faptul ca nu socializeaza cu o tortosica.

 

Au mai trecut cativa ani. Incepusem sa observ ca Natasa se lateste. Pardon. Incepusem sa observ cu imensa placere ca Natasa se lateste. Ca Natasa e tortosica. Hiper-tortosica.

 

Azi, urcand dealul, am vazut-o pe Natasa. Ea cobora. Grasa, rumena si frumoasa. Fetita de 9 ani din mine jubila. Ma uitam, cu toti michidutii adunati in ochi mei caprui, la rochia mea deasupra genunchilor normali si la balerini. Natasa e grasa. Eu sunt razbunata.

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 12