Din viață

Despre unele personaje care ne locuiesc

Am fost ieri la Marina Braniște, medicul estetist, care de un an și jumătate are grijă de fața mea. Îmi place să vorbesc cu Marina. Ea are un soi de înțelegere a vieții care pe mine mă fascinează.

După fiecare procedură, la care Marina are grijă să mă cheme când îmi vine sorocul, noi purtăm tot felul de discuții. Trebuie să recunosc – pentru mine aceste discuții sunt ca un bonus la terapia pe care o fac de un an cu psihoterapeutul. Eu una știu – tot ce spune Marina, se vede la ea pe față, pe corp, în viață. Mă voi repeta, dar îmi place atât de mult cum sună – eu mai consecvent om cred că nu am întâlnit vreodată.

Ieri am vorbit cu Marina despre investiția în sine. Am început de la investiția în față – creme, proceduri, alimentație, vitamine. Am terminat cu investiția în spațiul în care îți petreci viața – saltea confortabilă, cearșafuri din stofe naturale, veselă frumoasă, halat de baie moale. Da, toate acestea chiar și atunci când închiriezi.

Tema investiției în sine este poate cea mai dificilă temă pentru mine, atunci când vine partea cu aplicarea teoriei. Totul înțeleg, cu totul sunt de acord, dar când trebuie să aleg între a pune o sumă de bani la ciorap, la al meu sau al Ilincăi, și între a o investi în mine, în interiorul meu se declanșează niște procese, originea cărora încă nu am depistat-o. Femeile din familia mea (pe care le-am cunoscut) nu au fost și nu sunt așa. Mama, de exemplu, în timpul Uniunii Sovietice, dacă reușea să găsească vreun parfum franțuzesc (parfum, nu apă de parfum sau apă de toaletă), putea să dea și tot salariul pe el, fiind foarte conștientă de ce face. Mama, în general, în acest sens este o sursă inepuizabilă de istorii despre cum poți fii extrem de elegantă, când în magazine bate vântul, iar tu nu ești nici membră de partid și nici soție de membru de partid.

Eu, în schimb, sunt exemplul perfect de femeie care știe întotdeauna cum trebuie să facă, dar nu face sau face, ca mai apoi să se pedepsească pentru prea multă iubire de sine. „Copiii de prin sate nu au cu ce merge la școală, iar tu îți cumperi cizme noi/palton nou/geantă nouă? Serios?” sau „Mai bine gândește-te cum ai s-o duci la pensie, nu cum să-ți coși o rochie nouă. Când ai să fii fără dinți în gură, n-o să-ți mai trebuiască rochie”, sunt doar o parte din dialogurile din capul meu, atunci când sufletul cere o porție nouă de investiții materiale.

Deși în ultimii ani m-am convins că felul în care te simți în interior, este desenat pe față, iar o față, îngrijită cu produse bune și curățată sistematic de mâini pricepute, alimentează și mai mult starea de bine din interior, de câte ori citesc vreun articol sau interviu cu specialiști care spun că ereditatea este totul și e suficient să te ungi pe față cu cea mai banală vazelină, o parte din mine jubilează. Haha, vezi, VAZELINA face minuni! Lasă tu mofturile cu cremele bune.

Un corp tonifiat, sănătos, alert îți transformă viața cardinal. Am simțit-o pe pielea mea, deci o spun în cunoștință de cauză. Iar o viață activă, pe care corpul o trăiește din plin, îți dă și mai multă energie ca să menții sănătatea corpului. Așa e și cu educația, cu spațiul în care dormi și lucrezi, cu hainele pe care le porți. Toate aceste părți componente ale cotidianului nostru ne influențează calitatea vieții într-un mod pe care nici nu-l bănuim. Cu toate că știu toate astea, fiecare decizie în favoarea mea și a calității vieții mele, mi se dă greu. Uneori foarte greu.

Îmi trece prin gând, că undeva, în adâncurile mele, trăiește o femeie oropsită, trecută probabil prin ororile războiului, foametei, deportărilor, lipsurilor incompatibile cu viața, care are o frică patologică de revenirea acelor timpuri, și care stă de-a gata, cu bocceluța în prag, în caz că vin s-o ridice noaptea. Viața ei este o frică interminabilă, în care nu e loc pentru preocupări ce țin de investiții în lucruri ce nu sunt legate direct de supraviețuire. De unde a ajuns această femeie în psihicul meu, ce legătură are cu mine, cine este – habar nu am acum. Tot ce știu este că ea are o influență asupra mea în niște situații precise, legate de lucruri precise.

De când am început să fac terapie, descopăr în mine pământuri pe care picior de om nu a călcat, sub-personalități pe care acum le deslușesc destul de bine, deși nu pe toate. Am descoperit că sunt situații în care nu mă simt stăpână pe deciziile mele, în care înțeleg că am luat un credit de încredere, pe care va trebui să-l restitui cu o dobândă foarte ridicată. Totodată, procesul acesta de cunoștință cu toate personajele care trăiesc în interiorul meu, este, pe cât de dificil, pe atât de curios. Când începi să pătrunzi în această casă, unde fiecare odaie e ocupată de câte un chiriaș cu drept de vot, nimic nu mai este la fel.

O simplă discuție, pornită de la o cremă-contur pentru ochi, m-a pus față în față cu o parte din mine pe care încă o descopăr – o femeie care a apărut cândva, deoarece aveam nevoie de prezența ei. Această prezență, însă, este acum irelevantă și chiar indezirabilă. Trebuie s-o conving să se relaxeze, să se odihnească și să nu mai trăiască în frică. Oricum, în 2018, în această parte a lumii, abilitățile ei de supraviețuire au puțin sens.

 

Foto: Anastasia Danilova

 

 

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 12