Maraton

Donna moldava

Inchipuiti-va o familie de gospodari dintr-un sat mare moldovenesc la care niciodata poarta nu se inchide. Inchipuiti-va o casa in care sarbatorile de iarna sunt zgomotoase din cauza rudelor, finilor, prietenilor care stiu ca atmosfera de asa fel mai rar gasesti. Inchipuiti-va ca toate acestea se sfirsesc intr-o zi de 15 octombrie cind stapina casei hotaraste sa plece de acasa. Ca sa atenuieze starea mea de disperare m-au trimis intr-o scurta vacanta la Brasov. Dar cind m-am intors casa era goala… pina si motanul nostru s-a dus de acasa. Mai trist a fost ca peste 2 saptamini a murit bunica. Sa-I spunem, sa nu-I spunem? Asta era intrebarea care ne macina pe toti. A simtit singura ca ceva nu e in regula si a plins, a plins mult.

A revenit peste 2 ani si jumatate ca sa-si faca acte. Ne-a facut o surpriza. Eram atit de fericita ca s-a intors, nici nu vedeam cit de mult s-a schimbat, cit de mult a slabit si imbatrinit. Eram fericita ca mama a revenit. Casa s-a incalzit. Dar a trebuit sa plece si sa revina doar pentru concediu sau pentru alte evenimente triste. Si asa a fost timp de 10 ani, 10 ani in care am economisit ca mama sa vina acasa. Nu am avut telefoane de ultima generatie sau haine scumpe, vacante exotice sau mincare prin restaurante, am avut viata de pina la plecarea mamei doar ca ea sa se intoarca acasa. Fiecare revenire era asteptata cu sufletul la gura, cu emotii de nedescris, iar plecarile pline de lacrimi. Mama s-a intors acasa si incearca sa se reintegreze, cel mai greu a fost primul an. A fost impotriva ca oricare din cei 3 copii sa plece peste hotare, ca nu cumva sa cunoasca greul pe care l-a dus ea. Dar viata e asa ca 2 si-au luat zborul in tari diferite. Greu acum este sa ne organizam concediul in asa fel ca sa fim toti acasa, dar un lucru este cert, acasa e cald oricind, pentru ca mama ne asteapta acolo.

Stiu ca sunt mii de povesti emotionante ale moldovencelor plecate peste hotare care si-au lasat acasa copii mici. A noastra nu este asa, noi eram mari, cel mai mare avea chiar familie cu un copil, dar cine spune ca poti controla emotiile daca esti mare? Poate sunt subiectiva, dar cred ca am trait mai greu aceasta experienta anume din motivul ca eram aproape de 18 ani, anul in care trebuia sa sarbatoresc majoratul, anul cind trebuia sa iau bacalaureatul si sa merg la facultate. Cineva poate spune ca trebuia sa-mi vad de viata mea, poate chiar sa am un iubit la virsta ceea, dar eu nu aveam timp, eu nu trebuia sa fac nici o greseala care s-o intristeze pe ea, eu duceam dorul mamei.

Revin la mama. Dupa un stagiu de aproape 30 de ani in pedagogie a plecat, lasind in urma o activitate demna de respect. Este un pedagog care isi iubeste meseria, iubeste copii si limba engleza. Simbata, 7 februarie a fost intilnirea cu absolventii in satul de bastina. A fost si mama invitata si a primit flori. S-a bucurat si parca si mie mi-i cald in suflet.

Elena Lozovanu

Imagine: de aici

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 27