Dragă redacție

Draga redactie… Invidia

Mai intii te invaluie atunci cind concurentul tau e mai bun decit tine. Iti sapa incetisor groapa si iti sopteste dulce la ureche ca tu esti mai bun, ca tu ai dreptate, ca tu esti cel mai frumos, mai mindru, mai orgolios si nu trebuie sa iti recunosti ca gresestiundeva.

Apoi te arunca in razboiul fara cuvinte cu concurentul tau, te ajuta sa arunci sageti inveninate in directia acestuia si sa il ponegresti in gindul tau (asta in cel mai bun caz).

Urmatoarea etapa este razboiul deschis, certurile si intepaturile directe impotriva concurentului tau.

Ultima etapa ar fi inmormintarea ta (simbolica), pentru ca in fine sa-ti transformi concurentul in dusman pe viata. De mentionat faptul ca acest concurent poate ti-a fost cindva un bun prieten, frate sau sora.

Uite asa invidia procedeaza de cele mai multe ori. Iti sapa in suflet si te distruge din interior.

Intr-un final ajungi sa te autodistrugi cu propriile ustensile.

Cazul meu este mai lejer. Am ajuns la etapa 2 (razboiul fara cuvinte), pina am constientizat ca ceva nu e in regula cu mine, ca nu eram asa pina sa simt aceasta invidie. Am realizat ca asta ma distruge si ca, de obicei, nu eu sunt asta. Acum recunosc ca cineva e mai bun decit mine si ca am inca mult de lucrat ca sa ajung ca acel altcineva.

Din fericire am tras foloase in urma acestui sentiment : dorinta spre evolutie.

Din pacate insa sunt putine cazuri fericite.

P.S : Invidia este pretutindeni, este un sentiment normal pentru ca suntem toti imperfecti.

Important e sa stii cit si cum sa o administrezi.

***

Cica invidia e mama progresului. Posibil. Dar eu nu cred. Dorinta de a fi mai buni maine decat suntem azi – asta e mama progresului.

Am fost si eu candva invidioasa, cu anii, insa, acest sentiment practic a disparut. E adevarat, am cate un flash, mai ales in perioadele mele mai putin glorioase, dar e de necomparat cu ceea ce simteam acum 15 sau 20 de ani. Invidia mea a fost lecuita de timp si de constientizare.

Cum se intampla de obicei in viata, a fost nevoie de un caz nefericit, ca sa incep sa analize ce imi da invidia, cand apare si de ce apare. O introspectie, o analiza sincera a ceea ce simti tu ca fiind invidie, te face sa descoperi multe. Despre tine si numai despre tine.

Cred ca e arhicunoscut deja ca invidia apare din lipsa de incredere in sine. Si daca unii specialisti sustin ca o doza infima de invidie are rol de carburant pentru progresul personal (desi eu n-as numi acest sentiment “invidie”, ci mai degraba o dorinta normala si sanatoasa de afi mai buni decat suntem in acest moment si a fi tot atat de buni ca oamenii pe care ii admiram), in cazul in care omul a ajuns sa fie populat doar de acest sentiment, sa fie deranjat de el, scos, practic, din casa, atunci invidia s-a transformat intr-o boala cronica.

Dar, cel mai minunat lucru despre invidie, nu este doar ca ne arata ca nu avem incredere in noi. Se poate de sapat si mai adanc. Invidia este nedorinta de a iesi din zona de confort. Din supusoara calduta in care ne place sa ne balacim. Uneori toata viata. Invidia este ca un corn al abundentei care ne ofera justificari pentru lenea si apatia noastra. Vesnic cineva e mai bun, mai destept, mai frumos, mai intelept, mai bogat, mai cu pile, mai cu caracter, mai cu tupeu. Oh, daca as avea ce are el! Eh, atunci le-as arata tuturor!

In fond, cum e cu invidia? Care e mecanismul ei? Iata un exercitiu foarte bun. Sa-ti descifrezi invidia pe care o simti. Sa o descompui, sa o desfaci. In cuvinte, propozitii. Sa scrii foarte sincer care a fost declansatorul, ce ai simtit, ce ti-a dat invidia pe care ai simtit-o, care e vasul pe care l-a umplut (deoarece orice simtim vine sa umple un vas gol din noi)?

Si, apropo, invidia nu ne face sa evoluam. Niciodata. Admiratia – da. Inspiratia – da. Invidia – nu. Un sentiment disctructiv nu te face sa evoluezi. Axioma.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 17