Din viață

Drumul meu spre dieta financiară

Am promis foarte încrezută la sfârșit de februarie, că mă întorc la început de aprilie cu un articol despre cum am scris toate cheltuielile mele și ce am învățat din asta.

La sfârșit de martie m-au apucat îndoielile – să scriu? despre ce să scriu? Linia cheltuielilor mele arăta un profund egoism. Aveam acolo zero cheltuieli pentru casă, telefon, internet.

A mai trecut o lună. Am descărcat o aplicație și am început să nu mai aștept să ajung acasă pentru a scrie cheltuielile de peste zi. O făceam pe loc, în telefon. Să zic că m-a disciplinat faptul că știam pe ce cheltui? N-aș spune.

Dar să mă întorc la ele, la cheltuielile mele. În martie, banii mei s-au dus pe următoarele destinații:

  • 20%igienă (aici am pus și vopsit părul la salon, toată chimia pentru față și corp, procedurile de manichiură, epilare);

  • 29% au mers pe distracții – am fost la 2 spectacole și un concert. Și deoarece am responsabilități de familie, costul biletelor a fost dublu;

  • 10% s-a dus pe mâncare. În blocul unde lucrez este o cantină cu prețuri democratice, chiar minuscule aș spune, doar că după un timp ajunge să urăști mirosul la toată mâncarea aia;

  • 5% au fost luate de transport. N-am folosit taxiul în martie. În general, am mers cu microbusul;

  • 6% le-am donat. Așa, fără cauză nobilă;

  • 10% le-am dat pe haine. Am prins o reducere pentru o maletă și am înnoit un pic stocul de lenjerie personală;

  • 20% au mers pe chestii, gen – cafea, cină în oraș, fructe și legume acasă, apă și pâine.

În aprilie lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Atât doar că donația s-a ridicat la 15%, iar mâncarea la 22%. S-a făcut cald și mi s-a făcut lânced de cantina din bloc. Pe haine s-au dus 11% (aici am trișat, am fost la Odesa cu bărbatul meu și am făcut cumpărături într-un outlet cu banii pe care mi i-a dat el. Nu i-am pus în bugetul meu, deși puteam lejer să-l adaug la capitolul –cadouri). Pe transport am cheltuit 3% și am mers o dată cu taxi-ul. Pentru ieșiri în oraș am cheltuit 11%, iar pe cosmetică 28%. Ce-a mai rămas, s-a dus pe o pereche de căști, să ascult și eu muzică în transport, și pe legume și fructe acasă.

Și cât de mult n-aș întinde coarda, trebuie să ajung și la concluzii:

  • Acum știu precis unde se duc banii mei;

  • Nu, n-am făcut nicio rezervă de bani pentru zile negre timp de 2 luni, deși asta îmi era în cap, atunci cînd m-am apucat de scris cheltuielile;

  • Am descoperit cu surpriză, că, deși îmi pare că duc o viață destul de modestă, cheltuielile mele mă arată ca o alintăciune, care se preocupă de plăcerile și comfortul propriu înainte de toate;

  • Și am mai descoperit că salariul îmi ajunge fix până la ultimele 2-3 zile înainte de următorul salariu. Din asta, conchid că trebuie cumva să resetez ritmul de cheltuieli.

Bonus la toată treaba asta:

Am început să citesc despre fetele care au grijă de bugetul lor, despre provocările și reușitele lor. Și am descoperit un blog tare bun care m-a inspirat să continui experimentul meu – http://thefinancialdiet.com/. Tare-mi plac istoriile fetelor de acolo despre povestea lor cu banii.

Text: Diana Mihuță

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 12