Jurnal

Ea mirosea a ceai cu multa lamaie…

Ea mirosea a ceai negru cu multa lamaie, a mare la rasarit si caramele cu umplutura de gem de prune. Parfumurile ei erau multe. Nu le stiu numarul exact, cand eram mica, insa, credeam ca locuim intr-o parfumerie.

Copilaria este tara exagerarilor. Imi imaginez cum citeste acum aceste randuri si fruntea i se increteste. Care parfumerie?

Mama este femeia care mi-a deschis usa magica spre arome. Multi ani, insa, prea multi chiar pentru o femeie crescuta in note de ambra, musc, santal, iasomie, magnolia si ylang-ylang, eu nu am stiut sa apreciez un miros. Parfumul nu era decat un accesoriu in plus. Sau un accesoriu “de aceea ca trebuie”. Ma miram, ma scandalizam chiar, cand aflam cat sunt in stare sa plateasca unele femei pentru un strop de iluzie olfactiva.

“J’ai ose”, “Climat”, “Magie Noire”, “Loulou”, “Miss Dior” sunt cele pe care le tin minte. Peste ani am descoperit ca femeile de pe timpul mamei, impatimite dupa eleganta, aveau parfumuri. Nu apa de toaleta, nu apa de parfum, ci parfum. La 20 de ani aceasta descoperire m-a stupefiat. Stiam deja care este diferenta de pret. Stiam si pretul platit pentru a avea un strop din acest lux pe timpul Uniunii Sovietice tarzii. Cunostinte, pile, economii. Si toate astea pentru o sticluta de 30 de ml. de miros?

Au trecut ani. Cu pasi marunti, nesiguri, am inceput sa intru in lumea aromelor. Vanilie, fum,  piele,  paciuli, citrice, trandafir, scortisoara, magnolia. Arome adulmecate pe urmele unor femei, arome detestate, arome dulcii, de ti se incretea fruntea, arome neinteresante, arome statement, arome nesincere, arome intalnite la mii de kilometri distanta de purtatoarea lor. Mai aproape de 30 de ani, am inceput sa-mi cumpar arome. Nu spun parfumuri, deoarece trebuie sa stim sa facem deosebire intre un parfum si o apa de toaleta. Ca un copil, lasat de parinti sa faca primul drum la gradinita, am intrat in lumea femeilor. Aromata, suava, cu gust de ceai negru cu multa lamaie, de vise, de secrete si propozitii spuse pe jumatate, de regrete, cu miros neactual, dar atat de familiar, de mici tabieturi si mici pacate. O lume care se imparte in mirosuri. Mirosuri pana la, mirosuri de dupa, mirosuri in timp ce.

Cu varsta si cu intlegerea femeii din noi, aromele se schimba, ca sa se opreasca intr-un punct, ca o destinatie finala. Acolo unde ajungem cand ne intelegem. Cand ne dezbracam de complexe, de accesorii inutile, de ganduri pe care le-au gandit pentru noi parintii. Aroma, care ne-a ales, iubindu-ne intr-un mod singular pielea, devine aliata noastra. Pentru ani buni, ca o semnatura care intra in incapere inaintea noastra, care ramane in aer mult timp dupa ce am plecat si care poate fi intalnita la o gura de metrou din Paris, peste ani, singura, intrebatoare, visatoare.

Acum inteleg, admir, merg pe urmele femeii optzeciste care nu se multumea cu apa de colonie din magazine, ci cauta, negocia, platea mai mult decat si-ar fi permis. Merg pe urmele mamei, care fara prea multe cuvinte, m-a crescut femeie si mi-a lasat intredeschisa o usita care duce spre lumea viselor. Deoarece un parfum nu e nimic altceva decat un vis pe care poti sa-l porti dupa tine.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 18