Dragă redacție

Eu cred in jumatati

Am ajuns in timpurile când obiectele au devenit mai importante decat relatiile umane. Cand oamenii sunt gata sa renunte la oameni, fara mari ezitari. Ori, dupa mine, oamenii si relatiile umane sunt una din cea mai valoroasa resursa, iar dragostea este elementul care da gust si culoare vietii. Una din observatiile mele este ca atunci cand viata personala nu exista sau nu este asa cum mi-o doresc, am tendinta de a umple acest gol cu cariera, bani, lucruri, cu orice, numai sa ma mint pe mine insami. Fiecare din noi incearca sa il umple dupa cum il duce capul, chiar daca, la nivel de subconstient, cu totii stim ca acest gol nu poate fi inlocuit cu nimic, afara de iubire.

Fiecare fiinta umana are necesitatea de a fi iubit si acceptat. Fiecare! Aceasta fiind o necesitate fundamentala pentru buna si armonioasa noastra functionare. Barbatii, ca si femeile, suferă si isi doresc relatii serioase, de lunga durata, cu un partener pe care sa-l iubeasca si sa-l respecte si invers. Doar ca am observat ca ei sunt mai putin dispusi sa mearga la aceasta, ei sunt mai putin responsabili, sunt mai putin deschisi spre compromisuri, si, mai ales, mai putin deschisi sa fie vulnerabili. Si dragostea te face vulnerabil, te face sa iti lasi pielea veche si uscata, ca de sarpe, sa te dezbraci de frici, de complexe, si ii permiti sa te transforme intr-o versiune a ta mai buna.

Eu cred in jumatati, si nu atat in jumatati, cat in ideea ca sunt putini oameni pe pamint cu care esti compatibil si poti crea o relatie armonioasa, sa va ințelegeti din jumate de cuvant, sa va iubiti si sa fie reciproc. Nu toti castiga acest bilet si au sansa sa il intilneasca pe acest om. Si cu cat inaintam in varsta, cu atat posibilitatea de a crea o relatie fericita este mai mica, deoarece cu varsta noi tot mai mult analizam, tot mai putina incredere avem in oameni, si tot mai inchisi devenim, tot mai putin acceptam sa mergem la compromisuri, si sa ne permitem sa acceptam ca iubim, ca suntem slabi, si ca putem iubi ca copiii.

Dragostea de la 30 ani si dupa o casnicie e diferită de dragostea de la 20 ani si cu siguranta aia de la 40 e diferită de aia de la 30. Dragostea de dupa 30 e asumata. Iubesti cu hormonii, dar iubesti si cu creierul. E o dragoste matura din care poti crea o relatie cu durata de o viata. Insa cu cat mai mult insucces avem in viata personala, cu atat mai mult renuntam la sansa de a mai iubi. E ca atunci cand tragi o betie de toata frumuseatea si a doua zi iti spui ca nu mai bei in viata ta. Doar ca in dragoste e mai dureros si mai grav. Iubirea te poate inalta si tot ea te poate cufunda in fundul pamantului. De fiecare data cand iubesti si nu merge, o data cu iubirea, moare si o parte din tine, o parte frumoasa…

Privesc in jur… tot mai putine si mai putine cupluri care traiesc din dragoste. Cupluri diferite, dar care sa se bazeze pe o dragoste profunda, devin tot mai putine, de parca ti s-ar parea ca intr-o zi vor fi ca dinozaurii, disparuti demult si fara drept de recuperare. Iubirea necesita asumare, necesita curaj si responsabilitate. Cred ca fiecare din noi o intilneste macar o data in viata, pe cea adevarata, daca e norocos, insa cati din noi stiu sa o pastreze?

Text si foto: Ileana P.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 19