#farazahar
Părțile corpului

#fără_zahăr și de ce este atât de greu fără el

De mai mult de trei săptămâni nu consum zahăr. A fost o decizie aproape că spontană, motivată de câțiva factori, dar mai ales de cel că am început iar să mănânc prea mult dulce, foarte relaxată după ce am pierdut (efectiv, pierdut) în ultimii doi ani în jur de 10 kg. Intrasem într-o zonă periculoasă, cea din care, de obicei, ieși cu +30 kg și depresie – zona „Mie deja nu mi se poate întâmpla nimic. Sunt invincibilă. Sunt Regina Universului. Și Frumuseții” (evident).

Despre istoria relației mele dramatice cu zahărul am început să scriu acum trei ani, când am decis pentru prima dată să mă iau în mâini și să nu mai consum zahăr două săptămâni.

Mi-a fost foarte greu. Primele zile eram atât de nervoasă, încât îmi sărea țandra de la orice. Dar atunci nu mi-a venit în cap să mă informez, ca să înțeleg prin ce procese trece organismul meu din moment ce nu mai primea ceva ce i-a folosit mai mult de 30 de ani! (De fiecare dată mă minunez câtă ignoranță poate încăpea într-un om, inclusiv în unul destul de inteligent.)

Chiar dacă primul episod de abstinență nu a adus cu sine și decizia de a refuza definitiv zahărul, această experiență m-a ajutat să-mi ajustez consumul, ceea ce înseamna – ceai, cafea, compot fără zahăr, copturi făcute acasă cu jumătate din cantitatea de zahăr cerută de rețetă, excluderea bomboanelor de tot felul, limitarea apariției prăjiturilor și torturilor în casă etc.

După un timp în care nu folosești zahărul, gusturile se schimbă – tot ceea ce îți părea potrivit de dulce până atunci, după îți pare extrem de dulce. Acesta este efectul lipsei de zahăr, care, paradoxal, nu ne permite să simțim gustul dulce natural. Astfel, după câteva episoade de abstinență, dulcele obținut cu zahăr se transformă într-un gust aproape că neplăcut sau, cel puțin, straniu de lipicios. Deci, dacă vreți să scăpați de tirania zahărului, dar simțiți că nu sunteți în stare să rupeți cu el din prima, făceți-o treptat – cu fiecare „post al zahărului”, dorința de dulce va scădea.

Aici probabil trebuie să aduc câteva explicații științifice, care ar face mai clar de ce ne este atât de greu să renunțăm la zahăr – zahărul funcționează ca un drog. Numeroase studii au arătat că zahărul influențează creierul în același mod în care o face nicotina, cocaina și morfina.

Zahărul activează zona creierului care eliberarează dopamină în sânge. Aceeași parte a creierului răspunde consumului de heroină și cocaină. Dopamina mai este cunoscută ca fiind hormonul fericirii. Țineți minte stările de euforie pe care le-ați avut, băgând în gură o lingură plină cu cremă de ciocolată sau altă perversitate culinară dulce și cremoasă? Dopamina era de vină.

Respectiv, consumând zahăr, frecvent și în cantități mari, creierul devine tolerant la el și, ca urmare, cere doze tot mai mari, pentru a-și procura efectul de plăcere, produs de eliberarea dopaminei.

De aceea, după consumul de zahăr „regulat și cu plăcere”, sevrajul este o experiență complicată, care, de cele mai multe ori, vine cu efecte secundare. Acestea durează de la câteva zile, la câteva săptămâni.

E important să știți asta, ca să vă pregătiți moral că nu va fi ușor. Dar nici imposibil nu va fi.

Cele mai frecvente efecte secundare sunt durerile de cap, greața, oboseala, slăbiciunea, tremorul, irascibilitatea, indispoziția, probleme de somn, lipsa de concentrare. Eu am trecut aproape prin toate. De data aceasta, de exemplu, în primele câteva zile am avut dureri de cap, stări de oboseală și grețuri matinale.

Cum e mai bine, totuși, să renunțăm la zahăr – treptat sau deodată? Am citit opiniile multor nutriționiști care spuncă cel mai bine e să tăiem de la rădăcină – o dată și… pentru totdeuna (cel puțin, un „totdeuna” de câteva săptămâni.

Dacă vă decideți să mergeți pe această cale, specialiștii spun că ar fi bine, pentru început, să renunțați la tot ce este dulce – inclusiv fructe, chiar dacă acestea nu conțin zahăr rafinat. Trei zile de astfel de regim și pofta de dulce se va dilua.

Acesta a fost și experiența mea de acum 6 ani, când, fără să intenționez conștient să renunț la zahăr – după trei zile în care am mâncat doar proteine (a fost dur de tot) – dorința mea de dulce descrescuse considerabil. Acela a fost primul pas spre ceea de ce sunt în stare acum.

Cum de trăit mai departe? Dacă vă intersează, pot scrie despre asta data viitoare.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 2