Jurnal

Frigider, sicriu, lista

Cand pentru prima data am intrat in casa viitorilor mei (fosti) socri prin usa din spate, primul lucru care mi s-a oprit privirea a fost un frigider ce trona in mijlocul debaralei. Mare, de moda veche, deloc lucios si nicidecum dublu, cum vazusem prin filmele americane, dar si franceze; frigiderul socrilor era modest, nitel garbovit, cu un maner de care mai vazusem la frigiderele copilariei mele. Atunci am aflat ca acest titan al gospodariei are 30 de ani. Le-a fost daruit stapanilor la nunta.

 

Frigiderul socrilor nu m-a speriat. Asa cum nu m-a speriat nici faptul ca ei cumparau multe lucruri de la second-hand, astfel economisind pe detalii lipsite de importanta vitala, pentru a putea calatori sau a-si putea permite sa iasa la pensie cu un venit decent, fara a trece prin statia oamenilor hiper-ocupati si stresati pentru ziua de maine. Toate acestea au mai adaugat o caramida la constructia mea, care si asa statea pe fundamentul solid al principiului ca noi avem nevoie de foarte putine lucruri materiale pentru o viata buna. Si ca nimeni nu le are pe toate. Si ca totul depinde de prioritati.

 

Or, prioritatile mele devin din an in an mai clare – program flexibil de munca, lipsa de sefi si sefisori, calatorii, creativitate, timp cu copilul si familia, decizii luate la viteza luminii sau la cea a melcului. Carti, amintiri, oameni, implicare, caldura. Ce poti sa-ti doresti mai mult intr-o viata?

 

Tot ce este dincolo de cele scrise mai sus se pot gasi la pret mic sau pot fi inlocuite. Tot ce este dincolo de cele scrise mai sus sunt doar niste lucruri care ne pot usura existenta, ele insa niciodata nu vor inlocui viata.

 

Sa traiesti, pentru a astepta week-endul in care sa poti iesi la shopping si la cinema, pentru mine e egal cu a trai intr-o cutie de pantofi. Sa traiesti, ca sa-ti inmultesti reparatiile, draperiile frumoase, covoarele, fustele, pantofii, invitatiile la nunta si cumetrii, sa-ti treci degetele pe taste digitale, sa-i odihnesti ochii pe ecrane plate, sa dai caldura la maxim si sa pleci o saptamana pe an la all inclusive – este sa te afli in anticamera mortii, intr-un fotoliu moale, cu geamurile inchise. Pentru ca e curent.

 

Eu am foarte putine. Sau mai nimic. Am inceput viata de la zero de cateva ori si de fiecare data am taiat cate un punct din lista de necesitati, cu care ne pricopsim in clipa in care incepem sa distingem fata mamei de cea a tatalui. Ne pricopsim fara sa vrem. Fara sa cerem. Dar si fara sa ne impotrivim. La inceput pentru ca nu avem cum. Mai apoi, pentru ca am uitat ca inca mai sunt domenii in care am putea alege sau lua decizii.

 

Nu trebuie multa teorie sau disciplina, pentru a putea socoti de cate ai nevoie. Aflati care e suprafata unui sicriu mediu. Si calculati cate pot intra in acel sicriu, dar sa nu uitati sa lasi loc si pentru trupul in care traiti acum. Mai departe, decideti ce pastrati si de ce va debarasati. Cat lucrati? In ce investiti? Si ce investiti? Timp? Bani? Dragoste?

 

Si apropo, tot ce e mai bun pentru copii e foarte discutabil. I-ati intrebat vreodata ce cred ei ca este cel mai bun?

 

Imagine: Paris, 2012

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 10